luni, decembrie 26, 2011

Poveste de iarnă #1

Călduroasa iarnă

    Era ceva diferit de aceasta data.Poate doar pentru faptul ca erau amandoi aici.Doar ei si un magic orizont alb.
    Linistea deplina domnea intre ei si frigul taios ii invaluia.Sinele de tren abia daca reuseau sa isi arate ruginiul de dupa omat.Vantul batea cu putere facandu-le ochii rosii si parul vulvoi.Iarna obrasnica ii lasase fara un acoperis si fara o masa calda care de mult le-a lipsit.Dorothea stia ca Alexander ar fi facut orice numai ca sa ii fie ei bine,dar in acele clipe din toiul Craciunului ea se simtea cat mai indatorata fata de acesta.Simtea ca ar fi trebuit sa i se daruiasca intru totul.Dar oare nu facea asta deja?Oare flacara dintre ei nu era indeajuns de aprinsa si de puternica?
In timp ce zapada ii scartaia pe sub incaltari,gandurile i se risipisera.Mintea ii era curata ca fulgii de nea ce se tot agatau de bretonul ei blond.Cel mai frumos anotimp,se gandi ea.
    In acele momente era constienta de faptul ca Alexander se uita la ea si la roseata din obraji,arzand de nerabdare sa isi imprime degetele inghetate pe ei.Ii simti incordarea si ingrijorarea din acei ochi verzi cand se uita la el.Ii era din nou frica pentru ea.Isi facea mereu griji ca nu va putea sa o apere de toate calamitatile naturale.Au indurat atatea impreuna si totusi nu era destul de increzator in el.
Mainile lor gasira drum una catre cealalta,iar fruntile lor se suprapusera.Au stat ceva timp asa cu rasuflarile intretaiate.Dintr-o data lui Dorothea nu-i mai era nici frig nici frica.Tot ce stia era caldura pe care o emana trupul celui de langa ea.Pur si simplu o aspira din priviri si nu numai.
    -Sa sti ca te iubesc,grai el cu greu prin fularul ce-i acoperea un sfert din fata.Nu voi lasa niciodata nimic sa iti faca rau.Nu te voi lasa niciodata sa iti fie frica de ceva.Voi fi langa tine atunci cand ai nevoie de mine si chiar si atunci cand nu.
Vorbea din adancul inimii lui.Asta facea intotdeauna de cand erau impreuna:o salva.A salvat-o in primavara de la inec.A salvat-o vara de foamete si acum o salveaza iarna de frig.
    -Stiu.Nu-ti mai face atat de multe griji pentru mine.Eu nu imi doresc decat sa fiu cu tine.Iti sunt datoare.Dar inainte de a te putea rasplati vreau sa traim clipele Craciunului fara sa trebuiasca sa te ingrijorezi.
    O faptura firava si rece i se asternu pe fata.Mici fiori la contactul acesteia cu pielea ei o trecusera.Dar erau placuti.Erau placuti pentru ca ninsoarea isi facu loc printre norii de portelan,pana pe pamantul inghetat.Alexander si-a ridicat grijuliu un deget stergandu-i darele umede de pe nas.In felul asta prevazator al lui, o facea sa se simta ca in al noualea cer.
    Cand era mica visa intr-una la o nunta in paradisul iernii.Visa ca se putea bucura de iarna ca oricare alt copil.Visa…
    Dar a realizat ca nu trebuie sa te bucuri de craiasa alba doar in mijlocul propriei nunti sau atunci cand primesti cadouri marete.De iarna te puteai bucura chiar si daca erai in cel mai indepartat colt al lumii cu persoana iubita.Si era mai mult ca sigura ca il iubea pe cel de langa ea.
  - Dorothea.Am ceva pentru tine.Nu trebuie sa lasam spiritul Craciunului sa ne paraseasca nici macar atunci cand nu stim incotr-o ne indreptam.
Dintr-odata mohorarea dinauntrul ei disparu.Era convinsa ca nu vroia ca el sa ii dea ceva anume.Pentru ea cel mai scump cadou din lume era sarutul lui pe care il adora.
    - Vreau sa fi cu mine mereu de acum incolo.Vreau sa imi petrec tot restul vietii mele cu tine.Vreau sa iti aud bataile inimii in fiecare secunda din zi.Vreau…,facu o pauza si baga mana in buzunarul gecii.
    Cand ridica mana la nivelul ochilor ei, in palma statea linistita o cutiuta pe care erau pictate cele mai importante aspecte ale iernii. Fulgii, pomul de craciun, globurile, cadourile si bineinteles Mos Craciun.In secunde in care degetele lui mari si reci ridicara capacul cutiutei Dorothea nu mai stia ce sa faca.Sa sara la gatul lui de fericire si sa-l lase sa ghiceasca alegerea ei?Sa-i spuna tare si raspicat dorinta?Sau sa priveasca in continuare si sa nu isi poata crede ochilor?Vroia sa le faca pe toate,dar ca sa nu para ca este o disperata a ales ultima varianta.
    - Deci?continua el.
    - Sigur.Da,normal.Esti tot ce mi-am putut dori vreodata.
   Atunci se arunca la gatul lui facandu-l sa isi mentina echilibrul si sa o cuprinda cu bratele pe dupa mijloc.Ea incepu sa planga de fericire.Era chiar cel mai frumos cadoua pe care ar fi putut cineva asa de special sa il ofere de craciun.Si ea care credea ca de acum incolo totul se va duce pe apa sambetei.A reusit totusi sa se convinga pe sine ca speranta inca mai exista.Nu conta ca nu era intr-o casa,ci intr-o gara parasita din nordul Europei.Nu conta ca nu isi putea incalzi mainile la gura semineului,ci doar prin intermediul mainilor lui Alexander.Nu conta ca nu era acum cu familia ei care a abandonat-o,fiindca familia ei o invartea acum prin zapada si ii oferea protectia de care avea nevoie.Nu conta,pentru ca s-a convins ca acesta a fost cel mai palpitant Craciun din viata ei.
   Crengile brazilor au inceput acum sa se scuture pe cei doi indraostiti,parca bucurandu-se si acestea de magia sarbatorilor care aduce pe toata lumea impreuna.Fulgii,prin albul lor regesc,formau inimioare prin aerul care se domolise si ii indemna acum la joaca.
Alexander si Dorothea au tinut-o tot asa.Topaind si cantand impreuna.Incalzindu-se unul pe altul.Saturandu-si foamea numai privindu-se.
    Cea mai calduroasa iarna din istoria lor?Cu siguranta aceea!
Atenţie! Puteţi acorda o singură notă, o singură dată!



4 comentarii:

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!