miercuri, noiembrie 30, 2011

Trilogia antică, cel mai bun spectacol din România de după Revoluţie

Bucureşti, 29 noiembrie 2011

COMUNICAT DE PRESĂ
Trilogia antică, cel mai bun spectacol din România de după Revoluţie

Cel mai bun spectacol montat în România în ultimii douăzeci de ani este „Trilogia antică”, în regia lui Andrei Şerban. Îi urmează, pe locul al doilea, „...au pus cătuşe florilor”, în regia lui Alexander Hausvater, iar pe locul al treilea „Ghetto”, în regia Victor Ioan Frunză şi „Titus Andronicus”, în regia lui Silviu Purcărete.

Clasamentul a fost realizat de revista Yorick în urma unei anchete la care au fost invitaţi să participe peste douăzeci de critici şi oameni de teatru. Fiecare dintre specialiştii care au dat curs invitaţiei a alcătuit un top al celor mai bune trei spectacole de teatru din România postdecembristă, însoţit de un text justificativ.

Oamenii de teatru care au participat la realizarea anchetei sunt: Alice Georgescu, George Banu, Florica Ichim, Mircea Morariu, Ion Parhon, Carmen Stanciu, Nicolae Prelipceanu, Marius Zarafescu, Emil Boroghină, Cristina Rusiecki, Victor Scoradeţ, Miruna Runcan, Andreea Dumitru, Marinela Ţepuş, Doru Mareş şi Ion Bogdan Lefter.

Înfiinţată în anul 2009, revista Yorick este singura revistă de teatru din România cu apariţie săptămânală, în regim online. Publicaţia, coordonată de Monica Andronescu, a ajuns săptămâna aceasta la numărul 101.

Mulțumim editurii Nemira pentru că ne-a anunțat! Eu sunt pasionată de teatru și mi-a făcut o reală plăcere să citesc despre această piesă:D. Felicitări actorilor, regizorului și revistei Yorick pentru faptul că nu lasă arta teatrală neafirmată.

4 comentarii:

  1. Waw ! In fiecare zi aflu cate ceva nou de la voi ! :D Nu aveam habar ca exista o asemenea revista !

    RăspundețiȘtergere
  2. Super! Imi pare asa de reau, n-am mai fost la o piesa de teatru de un car de ani...

    RăspundețiȘtergere
  3. nu prea le am cu teatru, dar de cate ori se iveste ocazia sa merg... imi place:)

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!