sâmbătă, noiembrie 26, 2011

Little Red Cover (1)

Este derivată din rubrica ”From Abroad”, adică sunt cărți din străinătate, doar că aici voi posta cărți cu diverse tematice. Și da, după cum probabil v-ați dat seama din titlu, de data aceasta este vorba de cărți care au coperte în care predomină roșul

”Everneath” (Everneath #1) de Brodi Ashton
Vara trecută, Nikki Beckett a dispărut, aspirată fiind într-o lume de dincolo, cunoscută ca Everneath, unde imortalii se hrănesc din emoțiile oamenilor deznădăjduiți. Acum ea s-a întors – la vechea viață, la familia ei, la prieteni – înainte de a fi exilată înapoi în lumea de dincolo..de data aceasta pentru totdeauna.
Mai are șase luni până Everneath va veni să o revendice, șase luni pentru despărțiri la care nu-și poate găsi cuvintele, șase luni ca să găsească izbăvire, dacă există.
Nikki își dorește să petreacă aceste luni cu iubitul ei, Jack, acea persoană pe care o iubește mai mult decât orice. Dar este o problemă: Cole, imortalul arzător care a ademenit-o prima dată în Everneath, a urmărit-o pe Nikki pe lumea aceasta. Și va face orice ca să o ia înapoi – de data aceasta ca regină a lui.
Pe măsură ce timpul se scurtează și relația ei începe să-i alunece printre degete, este forțată să facă cea mai grea decizie din viața ei: să găsească o modalitate de a înșela destinul și a rămâne la Suprafață cu Jack, sau să se întoarcă pe Everneath și să fie a lui Cole..
Trailerul cărții:

”The Girl in the Steel Corset„ (Steampunk Chronicles #1) de Kady Cross
 În 1897 Anglia, Finley Jayne de șaisprezece ani nu are pe nimeni, în afară de ”lucrul” din interiorul ei.
Când un tânăr lord încearcă să profite de Finley, ea ripostează. Și câștigă. Dar nicio tânără Victoriană normală nu are o parte întunecată care o face capabilă să doboare un bărbat cu o singură lovitură..
Numai Griffin King vede întunericul magic din interiorul ei de care spune că o face specială, și că ea e una din ei. Ducele orfan o duce de pe străzi în banda lui de inadaptați: Emily, care are propria ei abilitate specială și o dragoste neîmpărtășită pentru Sam, care  e parțial robot ; și Jasper, un cowboy American cu un trecut sumbru.
Griffin investighează un criminal numit Mașinistul, capul din spatele a numeroase crime înfăptuite de automate. Finley crede că poate ajuta - și în sfârșit să facă parte din ceva.
Dar Mașinistul vrea să distrugă mica companie a lui Giffin de rătăciți, și nu mai e mult până când încrederea este testată din toate părțile. Măcar Finley știe de partea cui este – chiar dacă pare că nimeni nu o crede. 
Trailerul cărții:

”Grave Mercy” (His Fair Assassin #1) de Robin LaFevers
De ce să fii oaia, când poți fi lupul?
Ismae de șaptesprezece ani evadează din brutalitatea unei căsătorii aranjate într-un sanctuar al sabatului din St. Mortain, unde surorile încă servesc  vechilor zei. Aici ea învață că Însuși zeul Morții a binecuvântat-o cu un dar periculos - și un destin violent. Dacă ea alege să rămână la sabat, va fi antrenată ca asasină și va servi ca slujnică a Morții. Pentru a-și revendica noua viață, ea trebuie să distrugă viețile altora.
Sarcina cea mai importantă a lui Ismae o duce direct la marea curte din Brittany – unde se găsește nepregătită – nu doar din cauza jocurilor mortale și a trădării, dar și din cauza alegerilor imposibile pe care trebuie să le facă. Căci cum poate ea să livreze răzbunarea Morții asupra cuiva care, împotriva voinței ei, i-a furat inima?

”Unearthly” (Unearthly #1) de Cynthia Hand
La început, era un băiat stând în copaci..
Clara Gardner a învățat recent că e parțial înger. Având sânge de înger curgându-i prin vene, asta nu doar o face mai deșteaptă, puternică, și mai rapidă decât oamenii (un cuvânt despre care realizează că nu i se mai aplică), dar înseamnă că are un scop, ceva pentru care a fost pusă pe pământ să facă. Să își dea seama care e acel lucru, totuși, nu e ușor.
Viziunile ei cu un foc furios din pădure și un străin atrăgător o conduc către o nouă școală dintr-un oraș nou. Când îl cunoaște pe Christian, care se dovedește a fi băiatul din visele ei (literalmente), totul pare că își găsește locul. Pentru că este un alt băiat, Tucker, care apelează la partea mai puțin angelică a Clarei.
Pe măsură ce Clara încearcă să-și găsească calea într-o lume pe care nu o mai înțelege, ea se întâlnește cu pericole neprevăzute și decizii pe care nu a gândit niciodată că va fi nevoită să le ia – dintre onestitate și înșelătorie, dragoste și datorie, bine și rău. Când focul din viziune ea în final se aprinde, va fi Clara pregătită să își înfrunte destinul?
Unerathly este o poveste emoționantă despre dragoste și destin, și efortul dintre a urma regulile sau a-ți urma inima. 
Trailerul cărții:
Alte variante de coperte:

Aștept să îmi faceți un top al copertelor preferate, și apoi un top al cărților, bazat pe descrierile lor. Pupici!

7 comentarii:

  1. toate sunt interesante:-)

    Top coperti:
    1.Unearthly
    2.Everneath
    3.The Girl in the Steel Corset
    4.Grave Mercy

    Top descrieri:
    1.Unearthly
    2.Grave Mercy
    3.The Girl in the Steel Corset
    4.Everneath

    RăspundețiȘtergere
  2. Suna foarte bine toate descrierile...
    Deci topul descririlor:
    4. Grave Mercy
    3. The Girl in the Steel Corset
    2. Everneath
    1. Unearthly
    Iar topul copertelor:
    4. Unearthly
    3. The Girl in the Steel Corset
    2. Grave Mercy
    1. Everneath

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesanta noua rubrica:D
    Topul descrierilor:
    1.Unearthly
    2.The Girl in the Steel Corset
    3.Grave Mercy
    4.Everneath

    Top coperte:
    exact invers:))

    RăspundețiȘtergere
  4. am si eu o intrebare,unde pot gasi cartea Grave Mercy? multumesc:*

    RăspundețiȘtergere
  5. Grave Mercy inca nu a aparut, apare in aprilie 2012. :*

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi plac toate...dar voi incerca sa fac si topuri.
    Top coperte:
    4.The girl in the Steel Corset
    3.Unearthly
    2.Grave Mercy
    1.Everneatch

    Top carti:
    4.Unearthly
    3.Everneath
    2.The girl in the Steel Corset
    1.Grave Mercy

    RăspundețiȘtergere
  7. hmm:-? la mine topul copertelor coincide cu cel al descrierilor si suna cam asa:
    Everneath
    Unearthly
    Grave Mercy
    The girl in the Steel Corset

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!