The magic of words (28)

Dacă ar fi să fac o clasificare, ce volum mi-a placut mai mult din seria "Amurg", aș spune că e chiar prima carte:)), însă după ea, ar urma cu siguranță "Luna nouă". Așa că am luat cartea în mână și am scos câteva citate pentru a ne reaminti de frumusețea ei.

„- Eu personal cred că este o idee frumoasă. Că doar o dată în viaţă eşti în ultimul an de liceu. Măcar să imortalizezi momentul.

- Dar tu de câte ori ai fost în ultimul an de liceu?

- Asta-i altceva.”

„Nu prea aveam chef să sărbătoresc. Dispoziţia mea era jalnică. Dar, mai rău decât atât, urma cu siguranţă să primesc atenţie şi cadouri.

A fi în centrul atenţiei nu este niciodată un lucru bun, orice împiedicat predispus la accidente ar fi de accord. Nimeni nu vrea să fie în lumina reflectoarelor când are cele mai mari şanse să cadă în cap.”

„- E ziua mea, nu am voie să conduc eu?

- Mă prefac că nu e ziua ta, aşa cum ai vrut tu.

- Dacă nu e ziua mea, atunci nu trebuie să merg la tine acasă diseară…

- Bine. Închise portierea pasagerului şi trecu pe lângă mine să deschidă portiera şoferului.

- La mulţi ani!”

„Îi simţeam respiraţia pe obrazul meu. Îşi lipi tandru buzele de ale mele încă o dată, după care se retrase, îndoindu-mi braţele peste stomac. Pulsul îmi bubuia în urechi. Mi-am pus o mână la inimă. Bătea cu putere sub palma mea.

- Crezi că o să devin mai pricepută la asta? am întrebat eu mai degrabă aşteptând un răspuns din partea mea. Adică o să-mi fac inima vreodată să nu mai vrea să sară din piept ori de câte ori mă atingi?

- Sincer, sper că nu, spuse el puţin încrezut.”

„- Cum naiba a ajuns Mike Newton în conversaţia asta? am vrut eu să ştiu.

- Mike Newton face parte din conversaţia asta pentru că ar fi mult mai al naibi de sănătos să ai o relaţie cu Mike Newton, mârâi el.

- Mai bine mor decât să fiu cu Mike Newton, am protestat eu. Mai bine mor decât să fiu cu oricine altcineva în afară de tine.

- Nu fi melodramatică, te rog!

- Ei bine, atunci nu fi tu ridicol.”

„- Bună, tată, am spus eu distrată îndreptându-mă spre scări. Mă gândisem la el prea mult şi voiam să fiu sus înainte să mă ajungă din urmă.

- Unde ai fost? vru Charlie să ştie.

M-am uitat surprinsă la tatăl meu.

- Am fost la un film în Port Angeles cu Jessica. Aşa cum ţi-am spus azi-dimineaţă.

- Hmm, mormăi el.

- E în regulă?

Îmi studie faţa cu ochii mari ca şi cum ar fi văzut ceva neaşteptat.

- Da, e în regulă. Te-ai distrat?

- Sigur că da, am spus eu. Am privit cum monştrii mâncau oamenii. A fost super.”

„„Va fi ca şi cum nu aş fi existat niciodată.“ Cuvintele îmi treceau prin minte fără să aibă claritatea perfectă a halucinaţiei de seara trecută. Erau doar cuvinte, fără sunet, ca nişte cuvinte tipărite pe o pagină. Erau doar cuvinte, dar care îmi treceau prin suflet şi mi-l răneau, iar eu am călcat pe frână, conştientă că nu ar fi trebuit să conduc în starea în care mă aflam. M-am ghemuit, apăsând cu faţa pe volan şi încercând să respir fără plămâni. M-am întrebat cât putea să dureze situaţia asta. Poate într-o zi, peste ani – dacă durerea s-ar diminua şi ar deveni suportabilă – aş putea să mă uit în urmă la acele luni care vor rămâne mereu cele mai bune din viaţa mea. Şi, dacă ar fi posibil ca durerea să se înmoaie în aşa fel încât să-mi permită lucrul acesta, eram sigură că aş fi recunoscătoare pentru timpul pe care mi-l acordase. Mai mult decât cerusem, mai mult decât meritasem. Poate într-o zi voi putea vedea lucrurile în felul acesta.

Dar dacă gaura asta din sufletul meu nu se mai vindeca niciodată?

Dacă marginile sângerânde nu se mai vindecau? Dacă răul era permanent? M-am îmbrăţişat şi mai strâns. „Ca şi cum nu ar fi existat“, am gândit eu disperată. Ce promisiune stupidă şi imposibilă îmi făcuse!”

„- Quil, Embry, ea e prietena mea, Bella.

Quil şi Embry, tot nu ştiam care era Quil şi care era Embry, schimbară o privire cu subînţeles.

- Puştoaica lui Charlie, nu-i aşa? mă întrebă cel musculos întinzându-mi mâna.

Am dat din cap.

- Şi eu mă bucur să te cunosc.

- Şi ce faceţi aici? întrebă Quil uitându-se încă la mine

- Bella şi cu mine reparăm motocicletele astea, explică Jacob, deşi nu era chiar aşa. Dar motocicletele păru să fie cuvântul magic. Ambii băieţi se duseră să vadă cu ce se ocupa Jacob, antrenându-l în discuţie cu întrebări în domeniu. Multe din cuvintele pe care le foloseau îmi erau necunoscute şi mi-am închipuit că trebuie să ai cromozomul Y să le poţi înţelege cu adevărat entuziasmul.”

„Când începusem să slăbesc strânsoarea, am fost şocată să fiu întreruptă de o voce care nu aparţinea băiatului de lângă mine.

- Ce faci tu acum e necugetat, şi copilaresc, şi prostesc, Bella, răbufni vocea catifelată.

- Vai! am icnit eu şi mâna îmi căzu de pe mâner.

Motocicleta prinse puteri sub mine şi mă aruncă înainte după care se prăbuşi pe pământ pe jumătate peste mine. Motorul huruitor se înecă şi apoi muri.

- Bella? Jacob ridică uşor de pe mine motocicleta grea. Ai păţit ceva?

Dar eu nu ascultam.

- Ţi-am spus eu, murmură vocea perfectă, clară precum cristalul.”

„- Deci, ce facem astăzi? întrebă ea.

- Nu ştiu – vezi ceva interesant în viitor?

Ea zâmbi şi scutură din cap.

- Dar e încă devreme.”

„- Vai, la naiba, am murmurat eu. Eram răguşită din cauza somnului.

- Ce s-a întâmplat, Bella?

M-am încruntat la el nefericită. Faţa îi era şi mai neliniştită.

- Sunt moartă, nu? am gemut eu. Chiar m-am înecat. La naiba, la naiba, la naiba! Asta îl va ucide pe Charlie.

Edward se încruntă şi el.

- Nu eşti moartă.

- Atunci de ce nu mă trezesc? l-am provocat, ridicând din sprâncene.

- Eşti trează, Bella.

Am scuturat din cap.

- Sigur. Sigur. Asta vrei tu să cred. Şi apoi, când mă voi trezi va fi mai rău. Dacă mă voi trezi, ceea ce nu se va întâmpla, pentru că sunt moartă… Asta e îngrozitor. Bietul Charlie. Şi Renée, şi Jake…”

„Trebuia să îl eliberez. Trebuia să mă asigur că asta nu se va mai întâmpla niciodată.

- Isabella Marie Swan, şopti el, cu cea mai ciudată expresie pe chip. Părea aproape furios. Crezi că i-am rugat pe Volturi să mă ucidă pentru că mă simţeam vinovat?

Îmi dădeam seama că aveam figura unui om care nu înţelege nimic.

- Şi nu-i aşa?”

„- Cum să îţi explic ca să mă crezi? Nu dormi şi nu eşti moartă. Sunt aici şi te iubesc. Întotdeauna te-am iubit şi te voi iubi mereu. M-am gândit la tine, am avut înaintea ochilor imaginea feţei tale, în fiecare secundă cât timp am fost plecat. Când ţi-am spus că nu te mai vreau a fost cea mai urâtă blasfemie.”