The magic of words (24)

Pentru că urmează să pun recenzia, citatele sunt din cartea ”Eu sunt numărul patru” de Pittacus Lore, și sunt foarte, foarte frumoase :). Sper să fiți de acord cu mine..și să mă bucurați cu comentariile voastre. 

”Îi ies în întâmpinare cu o îmbrățișare și cu un sărut, o salt de la pământ și o învârtesc în aer. A petrecut zece ore în avion și în mașină, poartă pantaloni de trening, nu e machiată și are părul strâns în coadă de cal. Dar e totuși cea mai frumoasă fată pe care-am văzut-o în toată viața mea și nu vreau s-o las din brațe. Ne privim lung în ochi sub lumina lunii și niciunul dintre noi nu e în stare să facă nimic mai mult decât să zâmbească.

- Ți-a fost dor de mine? mă întreabă.

- În fiecare clipă din fiecare zi. ”

 ”Mă așez lângă ea. Își dă după ureche câteva șuvițe rebele de păr, apoi se apleacă și mă sărută pe obraz. Pe urmă îmi ia bărbia în căușul palmei, îmi trage capul spre ea și mă sărută din nou, ușor, cu delicatețe. Îmi simt trupul răspunzând, cuprins de furnicături. Ea se retrage, cu mâna încă pe obrazul meu.”

”Îmi zâmbește și se uită în sus, la mine, fără să-și salte capul.

- Vino aici, spune, întinzându-mi mâna.

Mă apropii și îmi ia mâna într-ale ei. Își ridică ochii spre mine și strânge din pleoape din cauza luminii care ne strălucește deasupra capetelor. Pocnesc din degete cu mâna liberă și becul se stinge.

- Cum ai făcut asta?

- Magie, îi răspund.”

”Zâmbește, mai ales cu ochii, cu buzele ca o semilună subțire, cu colțurile în sus, ascunzându-și dinții. Mă sărută din nou, sărut care începe ușor, lâncezind, și trece apoi mai departe. Stăm amândoi pe marginea patului, cu mâna ei pe obrazul meu și cu a mea pe spatele ei. Îi simt contururile cărnii tari sub vârul degetelor, îi simt gustul de fructe de pădure al luciului de buze. O trag spre mine. Am impresia că nu suntem destul de aproape, deși avem trupurile strâns lipite. Mâna mea plimbându-i-se pe spate, senzația de porțelan neted pe care mi-o dă pielea ei. Mâinile ei prin părul meu, respirațiile noastre întretăiate. Cădem în pat, pe o parte. Ne ținem ochii închiși. Îi tot deschid pe ai mei, ca s-o văd. În cameră e întuneric, doar razele lunii pătrund prin fereastră.”

”Îmi pune mâna pe ceafă, mă trage spre ea, și, dintr-odată, ne sărutăm din nou. Împleticindu-ne. Strivindu-ne. Fiecare cu brațele strânse în jurul celuilalt. Din mintea mea dispar toate supărările care mă bântuie de obicei, toate gândurile.. [...]Eu și Sarah, în pat, sărutându-ne, prăbușindu-ne unul într-altul. E singurul lucru din lume care mai are importanță.”

”Închid ochii. Gulerul cămășii mele mai păstrează mirosul lui Sarah, încă mai simt atingerea mâinii ei pe obraz. Nu pot decât să mă gândesc la ea, întrebându-mă ce-o fi făcând acum, sau să-mi spun cât de mult îmi doresc să fie încă aici. ”

”- Nu știu unde trebuie să pleci și ce trebuie să faci, dar o sa te-aștept, John. Fiecare fărâmă din inima mea îți aparține, indiferent dacă o vrei sau nu.

O trag mai aproape.

- Iar inima mea îți aparține, îi spun.”

”- Vorbești aiurea.

Întinde mâna, îmi apropie fața de a ei și mă sărută, cu buzele ei catifelate peste ale mele. Nu vreau să se oprească. Vreau să mă sărute la nesfârșit. Atâta vreme cît o face, totul e perfect. Totul e așa cum trebuie să fie. Dacă aș putea, aș rămâne în camera asta o veșnicie. Lumea poate merge înainte să mine, fără noi. Atâta vreme cât putem sta aici, împreună, unul în brațele celuilalt.”

”- Speranța moare ultima, spune el. Dacă o pierzi, pierzi totul. Iar când ai impresia că totul e pierdut, că totul e cumplit și sumbru, speranța continuă să existe, întotdeauna.”