”Eu sunt numărul patru” de Pittacus Lore - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Nemira și o puteți comanda de AICI cu 45 % reducere!!

Am auzit atâtea despre această carte și am primit atâtea recomandări, că era imposibil să nu îmi doresc sa o citesc! 

Iată că Editura Nemira mi-a dat această șansă, oferindu-mi cartea ”Eu sunt numărul patru” (mulțumesc mult!) .

Prima dată am aflat de film de la un prieten de-al meu, și abia apoi că este realizat după un roman. Sunt mândră de mine că am reușit să amân vizionarea filmului până am terminat de citit cartea, deoarece de obicei e mai frumoasă și complexă aceasta.

Sunt foarte fericită că am avut ocazia să o citesc, și vă asigur că nu m-a dezamăgit, și există un motiv pentru care e atât de apreciată: este o carte foarte bună.
Toată viața lui a fost pe fugă. Fără prieteni, fără un loc pe care să îl numească ”acasă”, fără familie, fără un nume. Asta pentru că nu mai are nimic, i-au rămas doar amintirile care îl chinuie și îl fac să se simtă neputincios. Megadorienii i-au răpit toate acestea când i-au invadat planeta de unde vine, Lorien, au nimicit populația și au distrus-o, pentru a-i risipi resursele naturale bogate. Și ca și cum nu ar fi fost asta destul, acum megadorienii au venit și pe Pământ în căutarea celor nouă copii care au reușit să fugă atunci cu o navă, împreună cu cepanii (protectorii) lor. Aceștia intențonează să-i ucidă înainte de a deveni adolescenți,pentru că atunci li se vor manifesta puterile, numite moșteniri, lorienii fiind foarte deosebiți, și vor opune rezistență. Vor dori răzbunare.

 Primii trei au fost deja uciși, iar el este Nmărul Patru. Știe că el urmează, deoarece datorită unei vrăji, cei nouă pot fi uciși doar în ordinea numerelor.

Astfel ajunge în Paradise, Ohio, fiind nevoit să se mute din nou – nu a putut rămâne nicăieri mai mult de câteva luni, fiind vânat și în pericol de moarte. Cu o nouă identitate și numele de John Smith, atât el, cât și Henry, cepanul lui, sunt convinși că nu se vor întâmpla prea multe în acest orășel, înainte de a pleca din el. Dar se înșeală. John cunoaște o fată.. și nu orice fată, ci acea fată pentru care e dispus să facă orice, chiar să-și dea viața. Cu toții știm că atunci când ne îndrăgostim, ne dorim să stăm cât mai mult alături de acea persoană. Așa vrea și el, ”să prindă rădăcini” în acest loc, să nu mai trebuiască să fugă iar. 

”- Vorbești aiurea.

Întinde mâna, îmi apropie fața de a ei și mă sărută, cu buzele ei catifelate peste ale mele. Nu vreau să se oprească. Vreau să mă sărute la nesfârșit. Atâta vreme cît o face, totul e perfect. Totul e așa cum trebuie să fie. Dacă aș putea, aș rămâne în camera asta o veșnicie. Lumea poate merge înainte să mine, fără noi. Atâta vreme cât putem sta aici, împreună, unul în brațele celuilalt.”

Își face și doi prieteni, pe Sam și pe Bernie Kosar, un cățel simpatic. Pentru prima dată se simte apreciat și fericit. S-a săturat de singurătate, de viața lui complicată și de pericolul care e tot mai aproape, iar pentru Sarah preferă să rămână aici și să se lupte cu megadorienii, decât să se îndepărteze iar.

Dar ce va crede Sarah când va afla că el nu e cine pretinde? Și cum se va termina războiul dintre extratereștrii? Va apărea și Numărul Șase în ajutor, dar ei sunt doar trei, împreună cu Henry, iar megadorienii vin pregătiți cu o întreagă armată și cu monștrii pentru a-i distruge. I-a apărut, pe lângă auz puternic, rezistență și putere, și prima moștenire, aceea că e imun la foc, că nu îl poate arde, și acum stăpânește și telekinezia, dar vor fi astea suficiente pentru a câștiga o luptă așa mare? Una pentru viața lui, a celor pe care îi iubește și vrea să îi protejeze.. dar și cea cu scopul de a se răzbuna pentru ce au făcut planetei Lorien și familiei lui.
Dar, cum toți știm, speranța moare ultima. Și cartea are și un citat mai complet și foarte profund, legat de aceasta, ce ar trebui să devină motto-ul tuturor:

”- Speranța moare ultima, spune el. Dacă o pierzi, pierzi totul. Iar când ai impresia că totul e pierdut, că totul e cumplit și sumbru, speranța continuă să existe, întotdeauna.”

Final deschis, bineînțeles, care te lasă mai în suspans decât te-a ținut cartea pe tot parcursul ei. Fiind prima carte dintr-o serie, era firesc să ne lase în dubii și cu dorința de a citi cât mai repede următorul volum.

Cățelușul Bernie Kosar J) Glumesc, deși mi s-a părut foarte haios. John e preferatul meu,cu siguranță, dar mi-au plăcut și de Sarah, și de Henry, Sam..E greu de ales, toate personajele sunt speciale și frumos conturate. 

Mi se pare foarte interesantă coperta, și frumoasă. Doar e Alex Pettyfer pe ea, nu? Cea originală nu îmi spune nimic, și mă bucur că cei de la Nemira nu au folosit-o pe aceasta. 

V-o recomand, merită! Sper să am șansa să citesc și următorul volum cât mai curând, deoarece nu mai pot de curiozitate!