Patch & Nora

Dacă tot v-am recomandat cele două cărţi din serie, m-am gândit să vă distrez cu un fragment din primul capitol din "Îngerul Nopţii" , mai exact cum a decurs totul când s-au cunoscut Nora şi Patch :)). Enjoy!

" Nu mă obosisem niciodată să mă uit cine stătea în spatele meu pentru că nu mă interesase niciodată. Până acum. Tipul şi-a pus caietul de biologie pe bancă şi s-a aşezat pe scaunul lui Vee.

I-am zâmbit politicos.

– Salut. Eu sunt Nora.

Ochii lui m-au sfredelit. Erau atât de negri, că nu puteai distinge pupila de iris. Un colţ al gurii i s-a ridicat; nu era un zâmbet prietenos, dimpotrivă, era un zâmbet care nu promitea nimic bun.

M-am concentrat asupra tablei. Barbie şi Ken mă priveau cu nişte zâmbete ciudat de vesele.

– Reproducerea umană e un subiect alunecos, a început antrenorul.

– Aaaah! au gemut câţiva elevi în cor.

– E nevoie de o abordare matură. Şi, ca în cazul tuturor ştiinţelor, cea mai bună metodă e să înveţi prin spionare. Pentru restul orei, exersaţi această metodă aflând cât de multe lucruri puteţi despre noul coleg. Mâine veţi aduce un eseu despre ceea ce aţi aflat. La treabă.

Stăteam perfect nemişcată. După oră am să-i spun antrenorului că nu merge aşa. Dacă nu mă ascultă el, poate că la secretariat mă vor asculta. Sau administratorul. Pentru că trebuia făcut ceva, nu puteam să-mi petrec tot restul anului în apropierea cuiva care duhnea a ţigări. Nu, nu a ţigări, a ceva mai tare, mai scârbos. A trabuc.

După ce am stat în tăcere o vreme, m-am uitat la ceas. Trecuse aproape o jumătate de oră şi eu nu ridicasem niciun deget să-mi fac tema. În ritmul ăsta, o să pic cursul.

Atunci am observat că foaia de hârtie din faţa lui nu era albă, ca a mea. Tocmai adăuga ceva la lista lungă de câteva rânduri.

– Ce scrii? l-am întrebat.

– Şi vorbeşte engleza, a spus el în timp ce nota această observaţie, cu o mişcare a mâinii elegantă şi leneşă în acelaşi timp.

M-am aplecat cât de mult am îndrăznit, încercând să citesc ce altceva mai scrisese, dar a îndoit foaia de hârtie, ascunzând lista.

– Ce ai scris? am întrebat.

S-a întins după foaia mea neatinsă, trăgând-o spre el pe bancă.

A mototolit-o şi, înainte să pot protesta, a aruncat-o spre coşul de gunoi de lângă catedra antrenorului. Hârtia aproape că a intrat în coş, dar a căzut apoi de pe marginea lui.

Îmi dădeam seama cât de ridicol arătam, dar eram hotărâtă să nu mă fac de râs şi m-am îndreptat spre coşul de gunoi. Întorcându-mă la locul meu, am aşezat hârtia boţită pe bancă şi am netezit-o cât am putut de bine.

– Cum te cheamă? l-am întrebat, ţinând creionul pregătit de scris.

Mi-am ridicat privirea la timp pentru a surprinde un alt rânjet întunecat, care părea să mă provoace să-l întreb ceva despre el.

– Numele tău? am repetat eu întrebarea, sperând că doar în imaginaţia mea îmi tremura vocea.

– Spune-mi Patch. Vorbesc serios. Sună-mă!

Mi-am lăsat capul în foaie, ca să ascund fapul că mă făcuse să roşesc.

– Ce faci în timpul liber? am continuat.

– Nu am timp liber.

– Presupun că vom fi notaţi pentru tema asta, deci, îmi faci plăcerea?

S-a lăsat pe spate, cu mâinile după cap.

– Ce fel de plăcere? a rânjit.

M-am holbat la el, chinuindu-mă să găsesc un mod de a schimba subiectul.

– Timpul liber, a repetat. Fac fotografii.

Mi-am notat fotografie pe foaie.

– N-am terminat. Am o colecţie destul de mare despre un redactor de la eZine care crede că mâncarea organică are sens, care scrie poezii în secret şi care se înfioară la ideea de a alege între Stanford, Yale şi… care e aia mare care începe cu H?

Probabil că arătam înmărmurită, poate chiar îngrijorată, căci a râs în barbă destul de mulţumit.

– Dar nu vei ajunge la niciuna dintre ele.

– Nu? am întrebat eu fără să mă gândesc.

Degetele lui au apucat scaunul pe care stăteam, trăgându-mă mai aproape de el. Neştiind dacă să mă dau înapoi şi să par speriată ori să nu fac nimic şi să simulez plictiseala, am ales a doua variantă.

– Chiar dacă ai reuşi la toate cele trei, le dispreţuieşti pentru că sunt un clişeu al succesului. Critica e cel de-al treilea punct slab al tău, spuse el.

– Şi al doilea? am întrebat, cu furie reţinută.

– Nu ştii să ai încredere. Reformulez. Ai încredere, dar în oamenii care nu trebuie.

– Şi primul punct slab?

– Ţii viaţa în lesă.

– Ce vrei să spui?

– Ţi-e frică de ceea ce nu poţi controla.

M-am tras înapoi, căci cuvintele sale erau mai invazive decât apropierea.

– Dormi goală? m-a întrebat.

Am rămas cu gura căscată.

– Nu eşti tocmai persoana căreia să-i spun.

– Ai fost vreodată la psiholog?

– Nu, am minţit eu.

– Ai făcut ceva ilegal?

– Nu.

Faptul că am mai condus câteodată fără carnet nu se punea. Nu pentru el.

– De ce nu mă întrebi ceva obişnuit? Cum ar fi genul de muzică preferată?

– N-am să te întreb ceva ce pot ghici.

– Nu ştii ce gen de muzică ascult.

– Baroc şi uneori operă.

– Greşit.

Altă minciună, dar asta mi-a făcut pielea să se înfioare.

[...]

– Ce e asta? Mi-a atins încheietura cu stiloul.

M-am tras înapoi instinctiv.

– Un semn din naştere.

– Arată ca o cicatrice. Eşti sinucigaşă, Nora?

Îl simţeam cum râde.

[...]

Mi-am stors creierul să găsesc altceva – orice – despre care să vorbim. Clopoţelul a sunat şi Patch s-a ridicat, îndreptându-se spre uşă.

– Stai, l-am strigat, dar nu s-a întors.

– Scuză-mă…

Ieşea pe uşă.

– Patch! N-am aflat nimic despre tine.

S-a întors şi s-a îndreptat spre mine. Mi-a luat mâna şi a mâzgălit ceva pe ea înainte ca eu să mă gândesc să mi-o retrag.

M-am uitat la cele şapte cifre scrise cu cerneală roşie şi am strâns pumnul. Voiam să-i spun că în niciun caz nu-i va suna telefonul în seara asta. Voiam să-i spun că era vina lui că a folosit tot timpul ca să mă interogheze. Voiam multe lucruri, dar adevărul e că stăteam acolo ca şi cum n-aş fi ştiut să deschid gura.

– Sunt ocupată diseară, i-am spus într-un final.

– Şi eu la fel.

Avea rânjetul unui drăcuşor, care părea să confirme faptul că intenţionat nu mi-a lăsat decât alternativa de a rata eseul.

Cu un râs uşor, s-a întors şi s-a pierdut printre elevii de pe hol.

– N-am să te sun! am strigat după el. Niciodată! 

– Ţi-ai terminat articolul pentru mâine?

Era Vee. Venise lângă mine, făcând notiţe în carneţelul pe care-l purta peste tot.

– Mă gândeam ca al meu să fie despre nedreptatea aşezării în bănci. Am nimerit lângă o fată care mi-a spus că azi dimineaţă a terminat tratamentul împotriva păduchilor.

– Noul meu partener, i-am răspuns, arătându-i-l pe Patch.

Avea un mers enervant de încrezător, genul care vine la pachet cu tricourile spălăcite şi o pălărie de cowboy. Patch nu purta nici una, nici alta. Era genul Levi’s negri-motor Henley negru-cizme negre.

Era o combinaţie de latino cu pirat.” 

Puteţi citi Prologul şi întreg Capitolul 1 AICI. 

SURSA

Un jurământ sacru     

Un înger căzut     

O dragoste interzisă

Pentru Nora Grey, dragostea nu face parte din plan. Nu s-a îndrăgostit niciodată de vreun băiat, în ciuda eforturilor depuse de Vee, prietena ei cea mai bună. Dar zâmbetul şăgalnic şi ochii pătrunzători ai lui Patch o atrag mai presus de orice raţiune. Patch pare să se afle oriunde este şi ea şi pare să o cunoască mai bine decât prietena ei cea mai bună, iar Nora nu se poate decide dacă să-i cadă în braţe sau să fugă din calea lui cât mai departe. După o serie de întâmplări înspăimântătoare, tânăra se găseşte prinsă într-un joc al răzbunării unde nimeni nu este ceea ce pare a fi, taberele se schimbă şi ascund secrete periculoase. În mijlocul unui străvechi conflict între nemuritori şi îngerii căzuţi, Nora trebuie să-şi înfrunte temerile şi să lupte pentru viaţa şi dragostea ei, iar o alegere greşită o poate costa viaţa.