miercuri, august 24, 2011
"Iubit de împrumut" de Emily Giffin - Recenzie carte + film
Cartea a apărut la Editura Litera şi o puteţi comanda AICI.
Rachel şi Darcy au fost prietene dintotdeauna. Deşi extrem de diferite, apropierea şi atenţia oferită de Darcy au făcut-o pe Rach să se simtă mereu importantă şi iubită. De ce? Pentru că era exagerat de responsabilă, studioasă, reţinută, nesigură pe frumuseţea şi fineţea ei, se considera plictisitoare şi neinteresantă, şi alegea să fie mereu în umbra lui Darcy. Iar prietena ei cea mai bună le obţinea pe toate şi avea o viaţă uimitoare : cei mai tari tipi, cele mai frumoase haine, un corp perfect, şi un caracter aparte, fiind imprevizibilă, impulsivă, haioasă, capabilă să atragă privirile asupra ei fără prea mult efort. Asta le-a şi adus aici: Rachel e singură la vârsta de 30 de ani,fără un iubit, fără copii, cu o slujbă pe care o urăşte, deşi a fost alegerea ei să dea la drept şi a învăţat cu drag. Darcy e la fel ca în adolescenţă, pe val, e pe punctul de a se căsători cu un tip extrem de atractiv şi deştept, şi are o slujbă importantă de PR unde face ce-i place, adică e în centrul atenţiei, organizează cele mai importante petreceri, şi se distrează constant.
Astea pentru că aşa cu Rachel spunea, Darcy vede ceva, îl vrea, şi îl obţine.
Astfel s-a întâmplat şi cu Dexter, colegul de facultate a lui Rachel de la drept, care era încântător, amuzant, sigur pe el şi inteligent. Ea simţea mai mult decât simpatie şi prietenie pentru el, dar mereu a considerat că este prea banală şi un tip ca el nu ar putea să fie atras de ea niciodată, cu toate că i-a dat mai multe semnale că nu îi este indiferentă. Aşa că atunci când Darce se bagă în peisaj, şi începe să îl învăluie pe Dex cu farmecul şi energia ei, Rachel se dă la o parte în tăcere, fără să facă sau să spună nimic, pentru că aşa s-a întâmplat tot timpul, nu a luptat, a lăsat-o pe prietena ei să îi ia orice şi-a dorit.
După ce s-a trezit cu Dex în patul ei, mai multe sentimente contradictorii au început să i se lupte în suflet. Regretul de a nu fi acţionat corect, chiar ea, care era avocată şi credea în dreptate. Amintirile cu prietena ei şi toate momentele frumoase o făceau să se simtă îngrozitor uneori, şi altă dată să nu-i pese. Dar cele cu el sărutând-o, îmbrăţişând-o şi lăsându-se purtaţi de val îi dădeau mari semne de gândire că el era iubirea vieţii ei, şi cel menit.
Pe de o parte era Darce, a cărei trăncăneală despre nuntă o făceau să se dea cu capul de pereţi, pe de alta era Dex, care recunoscuse că nu era beat ca ea atunci , că şi-a dorit acea noapte, şi că nu îi este indiferentă, că niciodată nu i-a fost, şi că nu se mai poate gândi la altceva decât la ea şi începe să îşi clarifice adevăratele sentimente.
Pe măsură ce încearcă să îl îndepărteze pentru că nu îi poate face asta prietenei ei, Darce dovedeşte adesea, cât e de superficială, egoistă, şi îi aminteşte de atâtea circumstanţe în care ei nu i-a păsat să calce peste toţi şi toate pentru a obţine ce-şi doreşte, sau atâtea minciuni sau ocazii în care a încercat să iasă în faţa lui Rach şi să dovedească că e mai bună decât ea.
Prietenul ei bun din copilărie, Ethan şi Hillary, colega de la serviciu, încearcă să îi deschidă ochii şi să îi dovedească prin exemple din trecut că Darcy nu ar ezita o clipă dacă ar fi în situaţia ei, şi că nu trebuie să lase dragostea adevărată să-i alunece printre degete din cauza moralităţii şi a vinovăţiei, pentru că prietena ei nu merită atâta consideraţie. Să-i ceară lui Dex, cu care deja începuse să aibă o relaţie pe ascuns şi îi declarase că o iubeşte cu adevărat, să anuleze căsătoria.
Dar oricum s-ar termina asta, sufletul ei ar rămâne rupt în două. Rămâne ori fără bărbatul iubit, ori fără cea mai bună prietenă. Voi ce aţi alege?
Am deschis cartea doar să trec cu privirea peste primele rânduri şi nu am mai putut-o lăsa din mână, m-a prins imediat. Deşi poate veţi gândi că subiectul e banal, două prietene şi un tip, veşnicul triunghi amoros, stilul şi caracterul personajelor e fascinant, râzi de ironiile lui Rachel şi de gândurile ei ascunse, de glumele sarcastice ale lui Darcy, ale lui Ethan, care e un tip genial, te emoţionezi de apropierea lui Dex, de cuvintele lui frumoase şi modul cum se comportă cu cea pe care o iubeşte cu adevărat. Frământările personajului principal, dar şi schimbările dese de stare şi oscilaţiile captivează, şi te ataşezi fără să vrei de ea, şi de toate personajele care sunt conturate perfect şi au un scop precis în poveste.
Referitor la film:
După ce am terminat cartea şi am descarcat filmul, aveam mari emoţii să nu mă dezamăgească, cum fac majoritatea celor bazate după cărţi. Dar nu, surprinzător, mi-a plăcut mult, m-a amuzat şi m-a prins. Actorii sunt frumoşi, şi mi se pare că se potrivesc perfect cu rolurile lor, pe care le interpretează foarte bine şi întruchipează cu precizie personalităţile personajelor (asta la cele principale).
Am găsit multe citate din carte în replicile lor, ceea ce m-a bucurat enorm.
Filmul urmăreşte cu fidelitate cartea, înlănţuirea faptelor, şi deşi are mici diferenţe, cred că sunt binevenite şi fac totul mai amuzant şi interesant. De exemplu m-am bucurat că în film Ethan e un personaj mereu prezent, nu ca în carte, unde Rachel vorbea doar la telefon cu el şi se sfătuia. E sarea şi piperul şi nu ar fi fost totul la fel fără el.
Apar la un moment dat şi părinţii lui Dex, care în carte nu sunt prezenţi şi îi fac mai greu de luat decizia referitoare la ce va face. Marcus, prietenul cel mai bun al lui Dex, cu care Rachel încearcă să se combine pentru a-l face gelos , e doar haios în carte, iar în film e de-a dreptul retardat, plin de glume bizare. “Un om al peşterilor”, cum chiar Darce l-a numit. :))
Oricum deosebirile nu sunt exagerate, ci foarte potrivite.
Mă bucur că am cumpărat cartea, că am citit-o, pentru că împreună cu filmul, m-au făcut mai visătoare şi mai fericită. Mi-am amintit de momentele când citeam poveşti de genul, fără fantasy, şi cât de mult îmi plăceau şi mă emoţionau.
Ambele sunt acum printre preferatele mele şi vi le recomand cu mult, mult drag. Chiar merită!
Trailerul filmului :
Trebuie să îl vedeţi şi să citiţi cartea!
P.S. Am aflat că există şi o continuare a cărţii , "Something Blue", şi se va face şi film după ea.
Sper să o publice şi pe aceasta editura Litera, dacă nu, o voi cumpăra în engleză.
Tags: Editura Litera Recenzii cărţi
Acest articol a fost scris de: Cristina Scutaru (Krisz)
Sunt absolventă a Facultăţii de Economie, actualmente studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, blogger literar, dar, mai presus de toate acestea, dependentă de cărţi. Sunt o cititoare împătimită, a cărei viaţă se învârte în jurul lumilor ficţionale. Jonglez între clasicii literaturii engleze şi române din bibliografia obligatorie, şi scriitorii contemporani pe care îi strecor de fiecare dată când am ocazia pe lista mea de lecturi. Îmi fac cunoscute impresiile şi trăirile despre cărţi pe acest blog, pe care scriu cu drag de 6 ani, un loc care m-a ajutat de-a lungul timpului să cunosc şi alţi oameni vrăjiţi de magia cărţilor, ca şi mine.
Vai, ce tare!:x
RăspundețiȘtergereVreau şi eu cartea!:D Filmul nu l-am văzut încă, dar cu prima ocazie mă uit la el<3.
Dee'
Si eu o vreau:X
RăspundețiȘtergereImi place recenzia:>
multumesc ! :*
RăspundețiȘtergereAm citit cartea si mi-a placut enorm insa filmul m-a dezamagit deoarece nu a prezentat-o pe Rachel asa cum era in carte si actorul care l-a interpretat pe Dex mi s-a parut cam insipid.
RăspundețiȘtergereparerea mea..
insa cartea e una dintre my favs :)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereLa ce te referi cand spui ca nu a prezentat-o pe Rachel cum era in carte? :*
RăspundețiȘtergereSuperba recenzia cartii !!!! Si aia despre film .
RăspundețiȘtergereChiar daca nu am vazut filmul si nici cartea nu am citit-o , pun pariu ca Rachel a ramas cu Dex .
RăspundețiȘtergereSi referitor la intrebarea ce as face eu daca as fi in locul lui Rachel , ar fi prea simplu . As ramane cu Dex si i-as spune sa anuleze nunta
RăspundețiȘtergereChiar daca Darcy ar fi prietena mea . Sau cel putin asa o considera Rachel . Fiindca din cate am citit in aceasta recenzie , Darcy nu prea ia fost o prietena .
RăspundețiȘtergereAh, intrebarea. A zis Steph in locul meu:))
RăspundețiȘtergereimi place recenzia fetelor minunata :) bravo :)
RăspundețiȘtergereda cred si eu ca Darcy nu prea pare o buna prietena :(
RăspundețiȘtergereMda, nu prea cred ca e:))
RăspundețiȘtergereOricum nu prea mai gasesti prieteni buni.
RăspundețiȘtergereSi ma refer la prietenii loiali/.
RăspundețiȘtergerenici nu eu nu cred :))
RăspundețiȘtergerestiu sazi e nul de asa ceva
RăspundețiȘtergereda stiu preteni loiali
RăspundețiȘtergeresper ca eu ma numar printre cei loiali
RăspundețiȘtergereAm citit-o..:X filmul vreau sa il caut ..:-? oricum sper sa mai aibe farmec filmul :D
RăspundețiȘtergereNU AM AUZIT DE CARTE SI DIN PACATE NU AM VAZUT NICI FILMUL :( dar imi plac recenziile tale ;)
RăspundețiȘtergereCred ca voi citti si eu cartea, poate la vara :d
RăspundețiȘtergere