Mixt Interviu (2)

Am revenit cu ultima parte de întrebări a acestea grupe de scriitori, formată din Antonia, Veronica, Ramona, Delia, Diana şi Petronela. 

1. Povesteşte-ne un vis care te-a marcat.

Ramona: Am avut doua visuri cu bunicul meu, care a murit cand aveam eu 7 ani si pe care l-am iubit foarte mult. In ambele ma salva de persoane care vroiau sa imi faca rau si de locuri care ma speriau, m-a scos la lumina. La propriu. Era ca si cum ar fi fost alaturi de mine, in realitate.

Antonia: Din pacate la aceasta intrebare nu pot raspunde pentru ca as strica toata frumusetea unui alt fic pe care il scriu, adica "Viitorul din trecut". Asa ca sper sa cititi in continuare povestea si la un moment dat o sa vedeti despre ce vis e vorba.

Veronica: Nu am avut parte de asa experienta.

Delia: In vis care m-a marcat:-?.....? Am avut acum vreo 3-4 luni un vis in care muream.Sincer am simtit durerea aceea si cand m-am trezis si visul s-a repetat vreo 3 saptamani la rand.Acel vis cu siguranta m-a marcat;)).

Petronela: Ou... aici mi-ati atins o coarda sensibila .Am avut un vis in urma cu cateva luni in urma ,in care eram intr-o tabara de fete si intr-o noapte s-a organizat un foc de tabara la care au venit dintr-o tabara de baieti cativa care erau chiar simpatici ,iar printre ei se afla si baiatul de care sunt indragostita in secret de un an.Revenind la vis dupa terminarea focului de tabara , mai ramasese doar el si cu mine si pur si simplu am inceput sa vorbim despre stelele ce straluceau pe cer in acea noapte pana am ajuns la subiecte legate de noi.In realitate nu prea vorbesc cu el.

Diana: Mmm... asta e putin cam greu, totusi cred ca a fost atunci cand am visat ca o persoana de care ma atasasem mai mult decat de obicei a aflat de afectiunea mea pentru el si atunci m-a dispretuit si a inceput sa arunce niste vorbe grele la adresa mea. Dupa m-am trezit foarte tulburata si mi-a trenui ceva timp sa ma recompun.

2. Când şi unde ai început să scrii ?

Veronica: Luna februarie-debutul meu personal. Intr-o cafenea din Bruxelles.

Diana: O intamplare din viata mea personala m-a impulsionat sa ma apuc de fanfic deoarece mi s-a intamplat pentru prima data sa imi placa de cineva si era o imposibilitate, desi stiam ca nu am sanse m-am iluzionat si astfel am trait multe experiente marcante pt mine. Si fiindca tot timpul am avut-o alaturi pe prietena mea cea mai buna, Andreea, care sa ma asculte si sa ma sustina, atunci mi-a spus ca ar trebui sa gasesc un mod prin care sa imi exprim toate acesle sentimente, asa ca m-am axat pe fericire, dragoste si durere.

Ramona: Prin clasa a cincea, in timpul unei ore plictisitoare de matematica, la sfarsitul caietului. Asta a fost primul moment. De atunci si pana in ultimul an de liceu, toate caietele mele erau pline de poezii si monologuri la sfarsit, spre deliciul profesorilor care le vazusera si transmisesera vorba de la unul la altul.Am aflat asta de abia dupa liceu. 

3. Ce te impulsionează să scrii ?

Antonia : Cred ca e vorba de sentimentul de singuratate. Cand scriu pur si simplu nu ma mai simt singura...e ca si cum as regasi o parte din mine, pe care in viata de zi cu zi nu o folosesc, si pur si simplu devin intreaga. Sunt EU, cu bune si cu rele, cu dorinte, amintiri, vise si simple ganduri.

Delia : Sunt o persoana ambitioasa si nu ma las pana nu iese cum imi doresc.Nu cred ca e cv care sa ma impulsioneze:D

Ramona : Un fel de forta nevazuta care ma rupe de lumea reala si ma arunca in interiorul propriului meu cap, apoi direct intr-o pagina goala de Word, care se umple rapid.

Diana: Viata mea, experientele care ma definesc şi ma cizeleaza, sentimentele traite, pe care imi dau seama ca nu sunt numai destinate mie dar totusi vreau sa le descriu in cuvinte, sa fiu mai aproape de adevar, sa inteleg mai bine lucrurile si cel mai important sa exprim niste trairi si pareri.

4. Care ţi se pare cel mai greu lucru la a scrie?

Delia: Cred ca cel mai greu este sa gasesti ceva care sa fie cu adevarat interesant.O poveste care sa prinda la public.

Diana: Uneori imi e greu sa gasesc motivatia sa iau in mana creionul si sa scriu pe o foaie alba, chiar daca in cap am un milion de idei si am schema capitolelor si cum se va desfasura actiunea, poate sunt putin lenesa cateodata.

Ramona: Scrisul este pentru mine o actiune placuta si, ca orice actiune reconfortanta, decurge de la sine, fara dificultati majore.

Antonia: Cel mai greu lucru la a scrie este frustrarea. Frustrarea care mi-o da uneori blocajul, lipsa de inspiratie, Dar, de cele multe ori, nu e vorba neaparat de lipsa de inspiratie, cat de abundenta ideilor. Idei pe care nu stiu cum sa le stapanesc si sa le armonizez cu actiunea. Nu stiu care sunt mai potrivite si la care trebuie sa renunt pentru a nu strica echilibrul povestii. Si de cele mai multe ori imi ia ceva timp sa analizez ce ramane si la ce renunt...si e atat de greu cu renuntatul...fiecare idee la care renunt e o parte din mine si o simt, pe moment, de parca m-as dezintegra...

Petronela: Cand faci ceva din placere nu prea sunt lucruri care sa iti ingreuneze munca.

Veronica: Descrierile hainelor, incaperilor, nu sunt buna la asta.

5. Ai avut vreodată blocaje de inspiraţie? Dacă da, cum le-ai depăşit?

Ramona: O singura data mi s-a intamplat si initial m-am panicat foarte tare. Nu ma puteam imagina fara sa scriu si totusi, nu o puteam face. A durat cateva saptamani, in care mi-am folosit timpul liber ca sa ma recreez si sa imi eliberez mintea de stress. A functionat :))

Petronela: Da ,mi s-a intamplat de cateva ori.Deobicei le depaseam ascultand muzica ce ma relaxa . Muzica la pian sau vioara.Ca muzica lui Howard Shore sau Alexandre Desplat.

Veronica: Nu, fiindca istoriile mele sunt simple.

Diana: Cred ca oricine poate avea blocaje dar eu de cele mai multe ori m-am gandit mult la cum sa o scot la capat si de cele mai multe ori ideile imi veneau atunci cand stateam in pat, pr intuneric si aveam ca un fel de revelatie cand multe posibile continuari imi inundau gandurile.

Delia: Am avut multe blocaje;)) Le-am depasit mai greu,cu rabdare si mult umor vazand ce prostii imi ieseau pe moment;)).

6. Consideri pe cineva ca un mentor?

Veronica: NU. Toti suntem oameni si a gresi e uman. De aceea mai bine traiesc viata dupa propriile reguli. Pentru a nu invinovati pe altcineva de esecuri.

Petronela: Cred ca mentorul meu ar fi mama.Ea m-a incurajat intotdeauna si imi spunea parerea sa sincera cu privire la tot ce scriam ,ceea ce m-a ajutat foarte mult.

Delia: Cred ca cel mai mult o apreciez pe L.J.Smith pentru ca a fost atat de geniala cand l-a creat pe Damon.

Diana: Eu incerc sa fiu atenta si la felul in care scrie autorul si sa imi dezvolt si eu felul in care scriu ca sa iasa pana la urma un rezultat foarte frumos. Deci cei de la care citesc, carti ori fanficuri, sunt mentori de la care invat si care ma ajuta sa evoluez.

Ramona: Consider ca in viata nu trebuie sa ai un anumit model, pe de o parte pentru ca orice om ar trebui sa isi aleaga pasiunile si stilul de viata pentru ca asa simte, nu pentru ca este influentat, iar pe de alta parte pentru ca nimeni nu este perfect si avand un model, dezamagirea va veni, pentru ca si acel model este om si greseste. Primesc sfaturi de la persoanele apropiate mie, insa le judec si le trec prin prisma mea; invat de la fiecare cate ceva si ii apreciez pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac si pentru ca imi sunt alaturi, insa deciziile le iau eu, fara sa ma las influentata.

7. Ţi-ar plăcea ca scriitorii să înceapă să creeze propriile poveşti, fără să se bazeze pe personajele din cărţile deja cunoscute, să fie originali?

Antonia: Da, mi-ar placea sa citesc si alte ficuri cu subiecte originale, fara legatura cu Twilight. Poate de aceea am ales si eu ca cele doua creatii pe care le-am inceput sa nu mai aiba legatura cu fenomenul Twilight, cu vampiri si varcolaci.

Ramona : Un fanfic este un punct de plecare. Dar in opinia mea, orice scriitor care se respecta trebuie sa incerce sa scrie o poveste de sine statatoare si idei 100% originale, care sa ii extinda campul imaginatiei si al creatiei si sa il puna in valoare.

Veronica: Da.

Delia: Sigur ! Imi place sa citesc povesti cu personaje imaginate de copii atat de talentati :X Romania e plina de talente !

Petronela: Bineinteles .Ar fi o poveste asa cu si-o doresc ei nu bazata pe povestile altora.Eu una am inceput sa scriu o carte care va fi cu propriile mele personaje.

Diana: Sincer nu stiu, trebuie sa faca ceea ce doresc, poate cu timpul vor indrazni sa se detaseze de lumea Twilight si sa isi incerce norocul pe cont propriu. Daca povestea e reusita atunci nu conteaza daca e fanfic sau creatie de sine statatoare.

8. Te-ai gândit să modifici numele personajelor şi să trimiţi ficul(romanul tău) la o editură?

Petronela: Ar fi fantastic daca as putea sa trimit ficul la o editura.

Ramona: Nu chiar.Mi-ar placea ca ficurile sa ramana ficuri, ca o amintire frumoasa a unei perioade din viata mea si sa creez o alta poveste pe care sa o trimit la editura. Inca mai am resurse.

Veronica: Nu.

Antonia: Oh, mi-ar placea foarte mult sa faca asta, doar ca nu cred ca as putea, cel putin, nu cu "Noapte fara luna". Nu cred ca am cum sa il public pentru ca un sfert din el, poate chiar mai mult, e practic "New moon", chiar daca perspectiva e alta. Dar da, cred ca mi-ar placea sa trimit celelalte doua creatii la o editura. Dar, pentru asta, trebuie mai intai sa le termin si sa imi fac curaj :D

Diana: Absolut, asta ar fi super, ar fi ca un vis realizat.

Delia: Nu cred.Prefer ca totul sa ramana o amintire frumoasa.

9. Ai încercat vreodată să trimiţi vreun manuscris la o editură? Ţi-ai dori să o faci? Ai de gând să încerci să publici cândva?

Diana: Nu am incercat inca asta, dar mi-as dori foarte mult sa trimit un manuscris si chiar sa public propria carte, as avea o satisfactie absoluta.

Veronica: Nu. Nu ma consider un talent.

Petronela : Nu am trimis nimic ,inca.Intentionez sa scriu o serie de carti care le voi trimite la o editura ceva mai tarziu ,indata ce le voi termina.

Ramona: Nu am incercat niciodata cu adevarat, in sensul ca am trimis mailuri, la care nu mi s-a raspuns sau mi s-a raspuns vag “planul pe acest an a fost deja facut”sau “bugetul nu ne permite sa publicat debutanti, din cauza riscului asumat”. Nici macar nu apucasem sa trimit un manuscris, mailul continea doar cateva intrebari. Dar am de gand sa ma duc personal la editura si sa imi dau mai mult silinta, atunci cand voi avea un manuscris care sa merite.

10. Unde te vezi în următorii cinci ani?

Veronica: Alaturi de fiul meu. Nu are importanta unde si in ce conditii. Doar sa fiu impreuna cu el.

Antonia: Unde ma vad peste 5 ani? Dumnezeule...e asa o perioada indepartata :)) Nu stiu, sincer. Daca ar fi sa ma gandesc cum imi doresc, atunci binenteles ca ma vad mamica unui baietel dulce cu ochii verzi si o scriitoare cunoscuta...dar binenteles ca nu pot sa stiu daca o sa fie asa sau...altfel. Adica, cine stie, o sa fiu mamica unei fetite dulci cu ochii verzi, nu? :))

Ramona: Viata este atat de imprevizibila! Un pas mic te poate duce pe culme sau te poate face sa iti fracturezi piciorul. Am multe vise in legatura cu viitorul meu si multe teluri, dar nu pot sa spun unde ma vad peste cinci ani. Pot sa termin facultatea si sa devin consilier pentru adolescenti, sau pot sa imi public cartea, care sa aibe succes si sa ma indrept in directia asta.Sau pot sa am succes ca actrita si sa merg pe domeniul asta. Sau pot sa nu am succes in niciun domeniu si sa matur scara. Sau poate sa ma calce o masina maine cand ma duc sa cumpar paine si sa mor. Vedeti cat e de imprevizibila viata?

Diana: Probabil la facultate, concentrata si atenta, stand cu prietenii si poate chiar continuand sa scriu, cine stie, eu desi sunt genul care are grija la detalii si face planuri, uneori ma las la voia intamplarii in ceea ce priveste viitorul meu.

Petronela: Peste cinci ani cu siguranta voi fi la facultate, dar inca nu stiu la ce voi da.Peste ani s-ar putea sa ma schimb.

Delia: Pai,voi avea 20 de ani atunci;)).Sper sa fiu intrata ori la ceva facultate de limbi ori la drept,depinde:D

11. Un mesaj pentru vizitatorii blogului Walking on Letters.

Petronela: Stati cu ochii pe blogul “Walking on Letters” si nu uitati daca aveti o pasiune nu renuntati inainte de a fi incercat!

Diana: Sunt norocosi ca exista o asemenea amploare si interes pentru fanficuri si sa continue sa citeasca, indiferent de circumstante. O lectura buna valoreaza mult, e importanta pentru suflet fiindca iti deschide lumea ca o carte a vietii. Keep on and Good luck :-bd.

Delia: Dragi cititori,

Sunteti incredibili! Ma uimiti zi de zi cu talentul vostru extraordinar.Tineti-o tot asa!

Pupici,Dely:*

Veronica: Creati, cutezati si nu ezitati.

Va multumesc fetelor pentru interviu. A fost o experienta inedita. Succese in toate proiectele voastre de viitor.

Ramona: Fiecare experienta de viata este unica, fiecare varsta are comorile ei, fiecare picatura pe apa ce se scurge pe fereastra atunci cand ploua reprezinta un traseu in viata noastra, fiecare clipa, dulce sau amara, are farmecul ei. Dar nimic nu este etern.Mai important decat a straluci in viata este sa stralucesti in adancul tau. Mai important ca cineva sa isi aminteasca de tine este ca tu insuti sa iti amintesti de tine, sa privesti dincolo de orice bariera direct in sufletul tau si sa fii sincer cu ceea ce vezi. Pentru ca nimic nu este bun sau rau, corect sau gresit. E doar natura umana.

Antonia: Hmm, un mesaj... Mai fetelor, eu consider ca sunt mult prea mica ca sa pot spune cateva cuvinte intelepte. Asa ca o sa chem in ajutor un om mare: Ocatvian Paler si cateva din celebrele lui invataminte:

"Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Restul ... depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata

Ci PE CINE ai.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce

pot altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla

oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu

cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti.".

Misiunea mea cu târgul s-a încheiat, de acum Alexya se va ocupa de cealaltă grupă de scriitoare. 

Vreau să vă spun că sunteţi incredibile fetelor, că mă simt onorată că v-am cunoscut, că aţi acceptat să vă împărtăşiţi creaţia, cuvintele frumoase, experienţele de viaţă şi de scriitor cu noi. Vă apreciez şi sper să mai existe blogul peste 5 ani, şi voi să fiţi dispuse să ne spuneţi cum s-a schimbat viaţa voastră şi dacă s-a îndeplinit ce credeaţi acum :)). Eu îmi doresc din suflet să am ocazia cândva să ţin cărţile voastre în mâini, poate chiar cu autograf. 

Vă pup şi vă doresc succes în toate!

Cu drag,

Krisz