joi, august 11, 2011

Decoraţiuni din cărţi !

 Am găsit un articol genial, şi am spus că trebuie să vi-l arăt şi vouă!


"Totul a început cu descoperirea azi a unei etajere făcute din cărţi, mâine a unei lămpi, poimâine a unui accesoriu din pagini de carte reciclate. Aproape că te întrebi de ce să nu faci un plan de turn de fildeş designish prin amenajarea unei camere doar cu astfel de mobilă, pe care poţi citi. Camera unui bookworm, care ajunge să trăiască printre paginile lui preferate. Să vedem cum.




Trecem pe la designerul britanic Laura Cahill, de unde ne luăm un scaun, un lampadar şi nişte vaze. Chiar şi piciorului lampadarului este învelit sculptural în pagini din cărţi vechi. Laura a absolvit designul la Plymouth în 2008, iar proiectul ei de mobilier “sustenabil” se numeşte chiar Reading Furniture.
Mai avem nevoie şi de lămpi, iar cele reciclate de olandezii de la Atelier Bom sunt exact ce ne trebuie. 

Nu s-ar putea, fără o masă de cafea. Sau ceai cu biscuiţi. Designerul american Justin Lacey a construit o astfel de măsuţă low cost, dar biutiful. Până la urmă nu implică decât un banal cadru metalic şi un blat de cărţi mai solide, la care ar mai trebui meşterit un pic, ca să fie neted.

Un super raft la Not Tom Studio, nişte londonezi foarte simpatici.
Şi acum accesoriile! Toate de la freshlyfound. 
Şi acum, piesa de rezistenţă, însăşi Canapeaua, ticstiă de cărţi ca o regină demnă şi bună. Este creaţia designerului portughez Alvaro Tamarit, al cărui site chiar merită o ocheadă."

Nu sunt minunate? Câtă creativitate, am rămas complet uimită. Articolul a fost preluat de pe Bookaholic (SURSA).

63 de comentarii:

  1. Chestiile astea sunt superbe dar cred ca nu as suporta sa am asa ceva in camera. Paradox, nu? Dar tin prea mult la carti ca sa le mutilez... desi, daca stau sa ma gandesc... ar fi niste dictionare de care nu mi-ar parea rau.:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici eu nu mi-as mutila cartile :)) never. dar sa cumpar decoratiuni gata facute din carti, as lua :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu stiu daca mi-as lua vreodata. M-ar distrage. As incerca tot timpul sa citesc ce scrie pe ele.:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne, ce dragute sunt!:x
    Eu as alege cele mai pagini cu citate si pe alea le-as folosi:)).

    Dee'

    RăspundețiȘtergere
  5. Geniali oamenii ăștia.
    Mi-ar place și mie să am o cameră decorată numai cu cărți.

    RăspundețiȘtergere
  6. Doamne, cat de creativi sunt oamenii astia!:)) Wow, as vrea sa am mobilier facut din carti.[Bineinteles, nu din cartile mele;))]

    RăspundețiȘtergere
  7. Wow Cat de tare !!! Imi place suportul de creioane in forma de inima !

    RăspundețiȘtergere
  8. Canapeaua e chiar soooopppeeeerrrr ! Imi place la nebunie . Cred ca ar trebui sa faca o camera intreaga plina cu astfel de mobilier . Ar arata super .

    RăspundețiȘtergere
  9. Arata incredibil,sincer.Dar saracele carti.Slava Domnului ca nu sunt ale mele:))

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, arata, dar m`ar apuca nostalgia doar uitandu`ma la saracele de ele!:))

    RăspundețiȘtergere
  11. Si totusi, sa iti chemi cativa prieteni pe la tine, si sa le zici: Va rog, luati loc pe canapeaua mea de carti.=)) Ciudat:))

    RăspundețiȘtergere
  12. dar sincer...nu as face asa ceva cu cartile mele

    RăspundețiȘtergere
  13. Mie imi plac foarte mult ! Dar aici nu vorbim despre cartile pe care le iubim , ci pe cele care nu ne mai trebuie !

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce fac oamenii astia aici se numeste reciclare !

    RăspundețiȘtergere
  15. Si cred ca toata lumea are pe acasa carti vechi , poate distruse de vreme care nu le mai trebuie !

    RăspundețiȘtergere
  16. Carti gasite prin podul bunicilor .

    RăspundețiȘtergere
  17. Ah, da:)) Si eu am ceva carti prin pod=))

    RăspundețiȘtergere
  18. As putea sa fac mobilier din ele=))

    RăspundețiȘtergere
  19. Ma intreb ce ar zice lumea care ne viziteaza=))

    RăspundețiȘtergere
  20. Wow pur si simplu superbe .Nu-mi pot vedea ochiilor.Wow sunt atat de iubite cartile .

    RăspundețiȘtergere
  21. Mi se pare foarte creativa aceasta idee.

    RăspundețiȘtergere
  22. ma bucur ca s-a ajuns si la aceste lucruri .Adica inca odata oamenii arata ca pot creea ceva :))

    RăspundețiȘtergere
  23. astept cu mana la gura mai mult poze asemanatoare :)) daca se poate :))

    RăspundețiȘtergere
  24. Deci , in sfarsit nu am fost criticata !!! :))

    RăspundețiȘtergere
  25. Serios chiar credeam ca veti zice ceva de genul ca eu nu iubesc cartile , si ca as fi in stare sa le ciopartesc doar de dragul artei !

    RăspundețiȘtergere
  26. Si kyky , eu daca as vedea intr-o casa o canapea facuta din carti , cu siguranta nu i-as face nebuni .
    :))

    RăspundețiȘtergere
  27. Si eu , la fel ca si acest blog , sprijin creatia !

    RăspundețiȘtergere
  28. Oh, pai nici eu:)) Dar unii oameni ar face-o:))

    RăspundețiȘtergere
  29. As vrea astfel de mobilier, dar nu as putea sa il folosesc:))

    RăspundețiȘtergere
  30. Numai gandindu`ma la saracele carti..

    RăspundețiȘtergere
  31. Doamne, cate poate sa mai creeze omul!

    RăspundețiȘtergere
  32. Ma intreb ce o sa se mai intample peste vreo 10-20 de ani:))

    RăspundețiȘtergere
  33. Cred ca o sa ne inlocuiasca cu roboti:))

    RăspundețiȘtergere
  34. Sau vor descoperi Elixirul Perfectiunii=))

    RăspundețiȘtergere
  35. Sincer pot spune ca sunt foarte frumoase da sunt cam ciudate.Si hartia care merge pe in ele .MNi-e mila de copaci.

    RăspundețiȘtergere
  36. Nu stiu ce sa zic da este foarte foarte frumoasa dar hartia si copacii este cam irosita si totusi sunt uimita de imaginatia creatorului gratiile mele :)

    RăspundețiȘtergere
  37. Oricum nu ai prea putea folosi mobila sa te asezi pe un scaun de carti :?

    RăspundețiȘtergere
  38. :)) Oh, doamne. Sh` mie mi`e mila de copaci, da`, na..Ce putem face?:|

    RăspundețiȘtergere
  39. Cum ziceam, as vrea astfel de mobila, dar nu as utiliza`o. Doar as admira`o:))

    RăspundețiȘtergere
  40. Da de ornament mai exact :)

    RăspundețiȘtergere
  41. Da Irina asta-mi zic si eu bietii copacei :(

    RăspundețiȘtergere
  42. dar totusi ar bate la ochi astfel de mobila :)

    RăspundețiȘtergere
  43. Oh, da, sa-l chemam pe Ministrul Mediului sa ne vada mobila=))

    RăspundețiȘtergere
  44. Si totusi, sunt atat de importanti in viata noastra copacii..Mi`e mila de ei..

    RăspundețiȘtergere
  45. Hai ca in curand o sa transformam blog`ul intr`unul ce se ocupa cu mediul:))

    RăspundețiȘtergere
  46. Daca mai dezbatem mult asupra acestei probleme:))

    RăspundețiȘtergere
  47. Mda, m-as mandri daca as avea astfel de mobila pe post de ornament:X

    RăspundețiȘtergere
  48. da cred ca-si baga mainile in cap sau nici nu osa clipeasca :))

    RăspundețiȘtergere
  49. stiu la noi in galati avem multi multi tei adica numai tei pot spune ca avem si miroase atat de bine primvavra in tot orasul :)

    RăspundețiȘtergere
  50. Nici nu-i de mirare oricum Galti a fost supranumit orasul teilor :)

    RăspundețiȘtergere
  51. Sa nu cumva sa faci asta ca te sugrum de vie :)))

    RăspundețiȘtergere
  52. Mda pe post de ornament .

    RăspundețiȘtergere
  53. Adica fi si tu atenta un raft din carti pentru carti suna ciudat :))nu mai stii care sunt cartile adevarate :))0

    RăspundețiȘtergere
  54. Sa nu ma sugrumi ca sun la FBI!:))

    RăspundețiȘtergere
  55. Deci esti din Galati:))
    Abia acum mi`am amintit:D

    RăspundețiȘtergere
  56. da si fac euy drum tocmai din america pentru tine :)))

    RăspundețiȘtergere
  57. stiu stiu este un parfum asa fin si delicat :)

    RăspundețiȘtergere
  58. tu esti din Dambovita eu am tinut minte ;P

    RăspundețiȘtergere
  59. noi galeteni bem mult ceai de tei :)

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!