miercuri, iulie 13, 2011

Seria - Altfel de îngeri de Lili St. Crow

ALTFEL DE ÎNGERI, o serie de Lili St. Crow
Volumul 1: ALTFEL DE ÎNGERI
Traducere de Alexandra Muşat


   DRU ANDERSON NU SE TEME DE ÎNTUNERIC, DEŞI AR TREBUI.
   Dru Anderson călătoreşte prin toată America alături de tatăl ei, vânător de creaturi supranaturale: zombi, vampiri, vârcolaci, poltergeisti… Iar Dru îl ajută câteodată, dar mult mai puţin decât ar vrea ea. În definitiv, e doar o adolescentă obişnuită, de şaisprezece ani – de fapt, nu chiar obişnuită, căci nu toate fetele de şaisprezece ani se pricep să mânuiască o armă şi nici nu ştiu prea multe despre Lumea Reală, lumea creaturilor întunecate. În plus, are ceea ce bunica ei numea „har”.
   Când, într-un orăşel cufundat în zăpadă din Dakota de Sud, tatăl lui Dru încearcă să distrugă un vampir puternic numit Sergej, el este transformat într-un zombi. După ce îl împiedică pe tatăl ei să o omoare, Dru îşi dă seama că a devenit următoarea ţintă a creaturilor nopţii şi trebuie să facă orice ca să-şi salveze pielea. Iar dacă vrea să supravieţuiască, trebuie să se bazeze pe ce au învăţat-o tatăl şi bunica ei: să înceapă să aibă încredere în oameni.
   Alături de Graves, un coleg de clasă care este muşcat de o fiinţă stranie şi transformat într-un loup-garou (pe jumătate vârcolac), şi de Christophe, un djamphir (vânător de vampiri, pe jumătate vampir şi el), Dru se angajează într-o luptă pe viaţă şi moarte cu maleficul Sergej.
   Altfel de îngeri este primul volum din seria care poartă acelaşi nume, şi aici facem cunoştinţă cu personajele principale. Deşi Graves pare să fie cel preferat de Dru, este clar că amândoi băieţii sunt suficient de atrăgători pentru a promite o anumită tensiune a relaţiilor în volumele viitoare. Iar Dru Anderson este o eroină fascinantă, credibilă, care aduce un suflu proaspăt în literatura de gen, puternică, îndrăzneaţă şi nicidecum perfectă, dură, dar în acelaşi timp vulnerabilă.
   DRU ANDERSON
   Nimeni nu îi poate spune ce să facă.


   „Întunecată, periculoasă, sexy! Dru Anderson este o nouă eroină dură a cărei poveste o veţi citi dintr-o suflare.” Richelle Mead, autoarea bestsellerului Academia Vampirilor


   Pentru mai multe informaţii despre această serie şi despre autoare, vizitaţi www.strange-angels.com si www.lilithsaintcrow.com.


Date tehnice pentru primul volum: format 13 x 20 cm, cartonat, 352 pagini, preţ de listă 34,90 lei
SURSĂ

5 comentarii:

  1. "Altfel de ingeri" pare o carte foarte frumoasa:X Sunt chiar curioasa cum este.Sper sa pot sa o citesc in curand.Multumesc de veste!:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca e bestiala. Abia astept sa o cumpar, nu mai zic de citit.:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Pare o carte frumoasa si interesanta su dupa titlu Altfel de ingeri.Sunt curioasa sa vad cum este ,Cert este pe ce loc o bag la carti de cumparat:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Debea astept sa o cumpar si pe asta .

    RăspundețiȘtergere
  5. Si mie mi se pare superba cartea . O voi pune la lista mea de carti

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!