Se afișează postările cu eticheta Valentine's Day. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valentine's Day. Afișați toate postările

sâmbătă, februarie 14, 2015

Poate exista sau nu prietenie între o fată și un băiat? Eu tindeam să spun că da, plus că o prezență masculină în viața ta, detașată (adică nici rudă, nici iubit), poate fi destul de sinceră și critică, te poate îndruma în situații neprevăzute sau îți poate oferi anumite ponturi cheie pe care nu ai avea de la cine să le obții, în altfel de situație. Însă datorită obișnuinței, momentelor dese petrecute împreună, e oarecum firesc ca afecțiunea inocentă, între prieteni, să se transforme în anumite momente în sentimente mai puternice. Iar dacă de faptul că prietenia adevărată între doi membri de sex opus poate exista, nu sunt convinsă, de cel că o relație sau dorința de mai mult între aceștia va duce adesea la mii de complicații și de multe ori și la un final nefericit.
Prieteni de mici, având o legătură indestructibilă, condimentată cu mici tachinări, Rosie și Alex erau convinși că vor fi inseparabili toată viața. Însă drumurile lor par a lua în direcții diferite din clipa în care Alex pleacă la Boston pentru a studia medicina și a deveni chirurg de inimi, iar Rosie trebuie să renunțe la visul ei de a studia Managementul Hotelier și de a pleca din Dublin, deoarece se trezește la doar optsprezece ani cu o sarcină neprevăzută, care îi dă peste cap complet viața. Deși reușitele pe care cei doi le au sunt la polul opus, Alex are mult mai mult succes decât Rosie și un viitor luminos, deciziile eronate și alegerile unor persoane nepotrivite îi fac să fie mai asemănători decât se așteptau. Însă ce e important, ambii vor fi o constantă în viața celuilalt, o ancoră, pe care nici distanța, nici timpul, nu o pot face să ruginească.
Iată că după lungi așteptări am reușit să pun mâna în sfârșit pe prima mea carte a Ceceliei Ahern, o autoare extrem de îndrăgită la noi. Recunosc că acest fapt m-a ținut la distanță până acum, pentru că asta e treaba cu popularitatea cărților: îți creează așteptări uriașe sau, din contră, te poate face mai circumspect decât e cazul. Cam așa a fost și la mine.. mi-am făcut, cred, speranțe prea mari în ceea ce privește romanul ”Suflete pereche”, descrierea și părerile generale îmi garantau o lectură deosebită, grozavă, emoționantă, însă impresiile mele sunt mixte.. au fost aspecte care mi-au plăcut, dar per total am fost dezamăgită de poveste.
Romanul e ca o uriașă cutie poștală, care păstrează gândurile, emoțiile, cuvintele personajelor de-a lungul anilor. E genul de contor pe care oricare ni l-am dori, pentru a ne aminti cine am fost, cine suntem, a ne perinda prin trecut oricând îi ducem dorul. Faptul că narațiunea e construită strict din scrisori, e-mailuri, mesaje de pe chat, uneori și din articole din ziare, are atât plusuri, cât și minusuri. Avantajul principal vine din faptul că asta face lectura foarte agreabilă, galopezi prin cele peste 400 de pagini fără să simți, chiar și cititorii mai lenți vor fi cuceriți de stilul acestei cărți. Organizarea aleasă de Cecelia Ahern în ”Suflete pereche” mie, personal, nu mi s-a părut cea mai strălucită. Este, desigur, captivant și e plăcut să citești scrisori (mai ales într-o epocă în care acestea sunt pe cale de dispariție) dar ce e prea mult, strică. Mi-aș fi dorit să se alterneze aceste dovezi scrise din viața personajelor cu capitole sau părți normale. S-a simțit extrem de mult detașarea naratorului în acest roman, iar neimplicarea lui a dat poveștii un aer rece, impersonal.
Mi-a plăcut faptul că se urmăresc mai multe fire narative al căror punct de intersecție era reprezentat de Rosie și Alex, personajele principale. Nu doar ele sunt în prim plan, ci avem parte de doze semnificative de informații despre familiile lor, prietenii, oameni care i-au ajutat sau i-au încurcat, cei care i-au susținut sau i-au dezamăgit de-a lungul anilor. Unii au rămas, mereu gata să le dea un sfat bun sau o încurajare, alții au dispărut la fel de repede cum au apărut alături de ei. E plăcut faptul că am reușit să cunosc destul de bine personajele secundare, să le știu felul de a fi, să mă amuz de modul de a vorbi al unelor sau să îmi doresc să le pot eu șterge, cu mâna mea, pe altele din poveste.
Nu am reușit din nefericire să intru foarte adânc în interiorul personajelor principale, Rosie și Alex, să mă atașez de ele, deși aveau parte și de eșecuri sau treceau uneori prin evenimente mai triste, nefericite, sau, din contră, mai hilare, însă expunerea acestor situații mi s-a părut destul de seacă. De la un anumit punct nu am mai citit cu aceeași plăcere și curiozitate, acțiunea mi s-a părut lungită fără sens, aș fi apreciat dacă scriitoarea mai comprima din numărul destul de mare al paginilor. De ce? Deoarece s-a insistat pe întâmplări sau lucruri banale care nu aveau vreun scop precis, iar totul a devenit previzibil de la un moment dat, era evident că de fiecare dată când apărea că soarele apare pe strada celor două personaje, trebuia să intervină vreun nor, vreun obstacol în calea fericirii lor. Mă simțeam ca într-o buclă temporală, o roată care se tot întorcea în același punct, fapt ce mi s-a părut obositor și plictisitor. Cartea ar fi putut fi complet salvată în ochii mei de final, dar calea pe care a ales-o autoarea (la fel, anticipată de multă vreme de mine) a știrbit complet din credibilitate. Dar apreciez doza de prospețime din filele cărții, că nu  fost siropoasă, cum mă așteptam, ci amuzantă în mare parte.. cu doze egale de optimism și pesimism. Că a dezbătut anumite subiecte importante și mi-a trezit semne de reflecție asupra lor.
Poate veți fi tentați că credeți că ”Suflete pereche” vorbește doar despre prietenia dintre o fată și un băiat, însă eu aș merge mai în profunzimea ei, și aș spune că atrage atenția asupra responsabilităților care apar de-a lungul timpului, a faptului că trebuie să ne acceptăm prezentul și să încercăm să îl facem mai plăcut, chiar dacă lucrurile nu ies de obicei așa cum ne-am dori noi. Dar mai ales, pledează pentru curajul de a ne exprima sentimentele și a înfrânge tăcerea, de a ne lua în mâini frâiele vieții și de a ne crea noi momentele potrivite, de a nu le mai aștepta de la soarta implacabilă, ce de multe ori ne e potrivnică. 

P.S. 1 Nicio carte nu a fost rănită în procesul realizării primei fotografii,  cea cu cartea (inimioarele de hârtie au fost decupate din ziare).

P.S. 2 Cu siguranţă ştiţi că a apărut şi filmul realizat după carte, "Love, Rosie", puteţi vedea trailerul mai jos:

Cu dragoste, Rosie.”Suflete pereche” de Cecelia Ahern - Recenzie

Read More

sâmbătă, februarie 15, 2014

Acest articol trebuia postat ieri, de Valentine's Day, dar am întâmpinat nişte probleme şi nu am mai reuşit să îl punem. Dar nu cred că ziua în care e afişat contează, ci ce transmite el.. Sperăm să vă placă modul în care îşi exprimă sentimentele unele dintre personajele noastre preferate.. 

„ – Sayuri, mi-a spus, nu ştiu când o să ne revedem sau cum o să arate lumea atunci. Poate că amândoi vom fi martorii multor lucruri cumplite. Dar o să mă gândesc la tine de fiecare dată când o să am nevoie să-mi amintesc că pe lume există frumuseţe şi bunătate.” („Memoriile unei gheişe” de Arthur Golden)

 

“- Să aleg să fiu cu tine nu e o decizie complicată, Jacqueline, a şoptit el, ridicându-se o ultimă oară ca să se uite în ochii mei. E uşor. E incredibil de uşor.”(„E uşor să te iubesc” de Tammara Webber)

 

„- Te căsătoreşti cu mine?
Ea nu i-a răspuns pe loc.
- Vreau să mă căsătoresc  cu tine, a zis ea într-un final, cu aceeaşi pasiune pe care o văzuse şi în ochii lui. Acum lasă-mă să te întreb ceva. Eşti dispus să ne iei şi pe mine, şi pe Somerset?
- Dacă mă iau după ce simt acum, da. Mary, tot timpul cât am fost departe, nu m-am gândit decât la tine.. Te vreau mai mult ca niciodată. Nu-mi pot imagina viaţa fără tine. Nu vreau o viaţă fără tine. Aşa că da, acum sunt dispus să accept orice, numai să te căsătoreşti cu mine!” („Trandafiri” de Leila Meacham)

 

„- Emilia, îmi zice, şi când îmi pronunţă numele, îmi încălzeşte sufletul. Tu mă salvezi în fiecare zi.” („Mare Tranquillitatis” de Katja Millay)

 

„- Cum mă găseşti, Alex?
- Nu pot să-ţi spun cum. Vezi, frumoase mai sunt şi alte femei, pe când tu.. Diana, în toate femeile te-am căutat pe tine..” („Pânza de păianjen” de Cella Serghi)

 

„- Am petrecut o mare parte din viaţă luptând să mă ţin sub control, spune Celia, rezemându-şi capul de umărul lui. Să mă cunosc pe dinăuntru şi pe dinafară, să ţin totul în perfectă ordine. Pierd asta atunci când sunt cu tine. Ceea ce mă sperie şi..
- Nu vreau să fii speriată, o întrerupe Marco.
- Mă sperie cât de mult îmi place, încheie Celia, întorcându-şi faţa din nou spre el. Cât de ispititor este să mă pierd în tine. Să mă predau. Să te las să mă păzeşti să nu sparg candelabre în loc să-mi port permanent grijă eu însumi.
- Aş putea. (…)
- Nu putem, spune Celia.
- Bineînţeles că putem, insistă Marco. Tu şi cu mine, împreună, putem face orice.” („Circul Nopţii” de Erin Morgenstern)

 
„- Te iubesc, mi-a spus încet.
- Până când?
- Până la sfârşit.. Şi după aceea.” („Fluturi” de Irina Binder)

 

“- Sunt îndrăgostit de tine şi ştiu că iubirea e doar un strigăt în neant şi uitarea este inevitabilă şi că suntem cu toţii condamnaţi şi că va veni o zi când toată munca noastră se va fi prefăcută în pulbere şi ştiu că soarele va înghiţi unicul pământ pe care-l vom avea vreodată şi sunt îndrăgostit de tine.” („Sub aceeaşi stea” de John Green)

 

“- Crezi că sunt drăguţă?
Mă privi cu o seriozitate totală, aşa cum făcea întotdeauna.
- Cred ca eşti frumoasă.
- Frumoasă?
- Eşti atât de frumoasă, că mă doare uneori.” („Academia Vampirilor” de Richelle Mead)
 

”Îmi prinde obrazul în căușul palmei și mă mângâie ușor cu degetul mare. Închid ochii și mă aplec spre mâna lui, topindu-mă cu căldura ei.
- Ești periculoasă, zice.
- De ce?
- Pentru că mă faci să cred că imposibilul e posibil.” („Legile atracţiei” de Simone Elkeles)

 

„ – Asta e, a spus el oftând.
- Ce anume?
- Momentul. Când te privesc dormind.. Pacea de pe chipul tău? N-am mai avut parte de ea încă de dinainte ca mama mea să moară, dar acum pot s-o simt iar.
A mai inspirat o dată adânc şi m-a tras mai aproape.
- Am ştiut din prima clipă în care ne-am întâlnit că era ceva în tine, ceva de care aveam nevoie. Se dovedeşte că nu era nimic în tine. Erai tu.” („Fericirea începe azi” de Jamie McGuire)

 

„ - Zadarnic m-am luptat. N-am reuşit. Sentimentele mele nu s-au lăsat învinse. Trebuie să-mi îngăduiţi să vă mărturisesc admiraţia şi dragostea mea arzătoare.” („Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen)

 

„Ne iubim ca două beţe de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci provocăm «incendii». Cât sunt de înalt, de un metru şaizeci şi şase şi jumătate, corpul mi-e zgâlţâit de un cutremur de pământ. Inima evadează din învelişul-închisoare, se scurge prin artere, îi ajunge în ţeastă şi se preschimbă în creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare muşchi până în vârful degetelor!“ („Mecanica inimii” de Mathias Malzieu)

 

„Nu-ţi scriu pentru a-ţi cere să vii, îţi scriu pentru a-ţi spune că voi fi întotdeauna aici. (...)
Niciun gest din partea ta, şi voi fi mereu aici, pe undeva, pe aceeaşi planetă cu tine, aşteptându-te. ” („Dragostea durează trei ani” de Frederic Beigbeder)


” – Nu mai există decât un singur lucru de care sunt sigur. S-a întors, cu ochii săi de un negru limpede. Aș face orice pentru tine, chiar dacă asta înseamnă să acționez împotriva instinctelor mele sau chiar a naturii mele. Pentru tine aș renunța la tot ce am, până și la sufletul meu. Dacă asta nu e dragoste, e tot ce am mai bun.” („Tăcere” de Becca Fitzpatrick)

V-au plăcut? Partea a doua de citate va veni de..Dragobete :)

Declaraţii de dragoste din cărţi - prima parte

Read More

marți, februarie 11, 2014

“Dragostea este dorința de a da ceea ce este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta.” (Emanuel Swedenborg)

Editura Adenium aduce dragostea în prim-plan în perioada 10-24 februarie şi lansează provocarea la iubit şi îndemnul la citit sub sloganul „Citeşte-o! Citeşte-l!”, care însoţeşte pachete de sărbătoare.
Dorinţa este ca orice îndrăgostit să îi poată oferi persoanei iubite un dar preţios, o lectură de calitate, antrenantă şi plină de miez. Îşi rasfaţă cititorii cu preţuri promoţionale şi cu o selecţie rafinată de cărţi.

Pachetul Cu dragoste pentru EA va putea fi cumpărat la un preţ de 39 de lei (faţă de preţul întreg de 74 de lei) şi va conţine trei titluri special alese pentru ca domnii să le poată oferi un cadou deosebit doamnelor şi domnişoarelor.
Destin încarcerat (Gheorghe Vîrtosu) prezintă povestea captivantă a unui tânăr om de afaceri care dansează un tango periculos cu destinul. Lumea se lasă cucerită, pas cu pas, de succesul şi forţa sa, iar viaţa pare să-i ofere totul pe tavă. Până într-o zi. Realitatea imediată poate încatuşa tot ceea ce ne aparţine, dar nu şi ceea ce suntem.
Varză (Beatris Serediuc) este unul dintre cele două romane câştigătoare ale Concursului de debut literar organizat de Editura Adenium în anul 2013, secţiunea Proză, devenit în scurt timp bestseller. Un roman psihedelic, captivant, despre iubire şi lipsa ei, despre identitatea pierdută, cautată şi regăsită.
Submarinul karmei (Paul Gorban): „E minunat că se mai găsesc suflete atât de încrezătoare în personificare şi metaforă, capabile să dialogheze cu Poezia ca şi cum aceasta ar fi o mamzela delicată şi şturlubatică, totdeodată” (Felix Nicolau).

Pachetul Cu dragoste pentru EL va putea fi cumpărat la un preţ de 39 de lei (faţă de preţul întreg de 85 de lei) şi va contine trei titluri selectate cu grijă, pentru ca doamnele şi domnişoarele să le poată oferi un cadou cu staif domnilor.
Laptele negru al mamei (Cosmin Leucuţa) este unul dintre cele două romane câştigătoare ale Concursului de debut literar organizat de Editura Adenium în anul 2013, secţiunea Proză. A devenit în scurt timp bestseller, iar autorul este nominalizat la Premiile ARQ.
Damele din pălărie (InimaRea) oferă o incursiune într-o lume a secretelor şi spionajului. Un roman savuros, din perspectiva unui fost şef al Serviciului de Informatii Externe.
Un taur în vitrina de piatră (Liviu Antonesei) propune o scufundare plină de pasiune în lumea captuşită cu oglinzi paralele a iubirii şi a erotismului duse la paroxism.

Citeşte-o! Citeşte-l!

Read More