Walking on Letters: Ben

Cartea a apărut la Editura Leda şi poate fi comandată de AICI

Dragostea și moartea nu sunt sinonime, însă nici antonime. Nu se aseamănă, nu se diferențiază. Nu sunt nici măcar opuse. Dar nici pe departe identice. Sunt o succesiune. Dragostea este urmată în cele din urmă de moarte, oricât de mult am vrea să nu se întâmple asta. Întotdeauna e succedă moartea... pentru că ea nu iartă pe nimeni, indiferent cât iubești, indiferent cum iubești, indiferent de când iubești. Pur și simplu apare, așteptâdu-și demonstrația, doar pentru a fi finalizată într-un mod brutal și nedemnă unei dragoste.

În ciuda acestui demers al vieții, autoarea Taylor Jenkins Reid a ales ca primul lucru să ne ofere moartea lui Ben, iubirea vieții lui Elsie, pentru că astfel, cititor fiind, vei tinde să apreciezi la adevărata valoare povestea de dragoste dintre cei doi, chiar dacă ei au făcut-o fără a fi îngroziți de momentul morții, ci orbiți de iubirea ce a născut ca o supernova și care s-a stins la fel de repede.

Cartea “Uniți pe vecie” este despre o poveste de dragoste între Ben și Elsie, o iubire ce se aprinde ca o flacără pasională, de care îți e frică să nu te arzi. Este o poveste ca în basme, ce pare aproape ireală din motiv că este atât de frumoasă și pasională de la început, făcând totul mai crunt atunci când Ben moare.

Cartea are două fire narative. Unul este din punctul de vedere a lui Elsie cea singuratică care ajunge să cunoască un bărbat frumos și atrăgător la o pizzerie, așteptându-și fiecare comanda, fără să știe că amândoi au așteptat defapt momentul să se întâlneasca. Al doilea punct de vedere este a lui Elsie, văduva care suferă și se consumă pe zi ce trece, până ce simte că se autodistruge din cauza morții lui Ben.

Scrise în paralel, poveștile se combină, cu mici asemănări și mari diferențe între ceea ce a fost și ceea ce e, între ceea ce trebuia să fie și ceea ce nu e. M-a captat această ingeniozitate a autoarei și mi-a oferit tendința să fiu atentă chiar și la cele mai mici amănunte, pentru a nu scăpa niciun moment al romanței celor două personaje, o iubire ce merită trăită doar pentru că este atât de muritoare.

Povestea lui Elsie cea de dinainte începe ca oricare altă poveste de dragoste: fără să știe că și-a întâlnit alesul, pentru că nimic nu a putut anticipa faptul că îl va cunoaște pe bărbatul viselor ei. Nici când l-a văzut pentru prima dată, nu l-a recunoscut, chiar dacă a visat toată viața la el. Însă nu a fost nevoie, fiindcă doar după o secundă, deja i-a și trezit interesul. Ben este acel gen de bărbat care nu știe ce impact poate să aibă asupra unei femei, motiv pentru care îl face mult mai frumos. Este un gentleman, un aventurier, care dorește să impresioneze, să protejeze, să iubească, și totodată având o latura mai sensibilă, o latura vulnerabilă, o latură ce te face să vrei să îi dăruiești tot ce îți dăruiește și el. Iar asta face și Elsie. Fiecare pas parcurs în construirea unei relații, ei îl fac într-un mod alert, fără să vrea, fără să fie conștienți cu adevărat, doar lăsându-se purtați de val, cu mici rețineri, însă cu inimile deschise. Astfel, se construiește o relație frumoasă, puternică, hazlie cu replicile lor certărețe și pline de afecțiune, ajugând chiar să facă un pas atât de mare, dar atât de romantic: după câteva luni de când s-au cunoscut, fug la Las Vegas pentru a se căsători.

Fiind o fată căreia îi place să savureze în tihnă fiecare moment plin de iubire, la început mi s-a părut puțin mult prea alert totul, dar m-am obișnuit cu explozia iubirii lor, cu rapiditatea cu care decurgea totul și am apreciat ceea ce au avut, pentru a putea înțelege ceea ce au pierdut.

Povestea lui Elsie cea de după începe cu ziua în care a fost pentru ultima dată Elsie cea de dinainte. După doar nouă zile de la căsătorie, Ben moare într-un accident ce nu are sens pentru nimeni, iar asta o schimbă pe Elsie, cedând în fața suferinței ce a marcat-o și a distrus-o, lăsând încet doar niște bucăți ce a format-o pe Elsie cea de după.

Acea zi este povestită în detaliu, pentru a putea simți cu adevărat tot ceea ce a trăit Elsie. Fiecare amănunt din acea zi este gândit și regândit, trăit și retrăit. Citești și vezi în fața ochilor ca un film în care Elsie devine o altfel de Elsie, în care Ben nu mai este un Ben, în care tu, ca cititor, nu mai pari un simplu cititor, deoarece autoarea reușește să te capteze cu ajutorul cuvintelor și te introduce adânc în poveste.

Moartea lui a schimbat-o din prima clipă, chiar dacă nu vroia să accepte nici măcar ideea că e mort. Părea altă persoană, dar totodata la fel. La spital, ajunge să o cunoasca pentru prima dată pe soacra ei, o mama ce nu a știut că fiul ei s-a căsătorit, o mamă ce nu a știut nici măcar că fiul ei are pe cineva în viața lui. Suferința unei mame nu se compară cu suferința unei soții, iar prima interacțiune este urmată de ură și confuzie. Susan, mama lui Ben, încearcă să o pedepsească pe Elsie, o necunoscută ce nu are niciun privilegiu de a fi părtașă la suferința ei, iar Elsie, conștientă de suferința soacrei ei, dar totodata îngenunchiată de propria ei durere, încearcă să se comporte ca o văduvă înțelegătoare, cu mici scăpări ce o fac pe Susan să își deschidă ochii și să realizeze crudul adevăr: Elsie a fost soția lui Ben, iar el nu i-a spus despre ea.

Tot ce urmează sunt fazele de suferință ale lui Elsie pe care le parcurge, cum Elsie devine o persoană pe care nu o recunoaște, cum devine din o proaspătă soție, într-o văduvă, cum devine din cea mai bună prietenă, o persoană plină de ură și resentimente. Însă până la urmă primește ajutor de la singura persoană pe care nu ar fi crezut că o va mai vedea în viața ei: Susan. Pentru că Susan știe cum e să fie o văduvă, pierzându-și la rândul ei soțul cu ceva timp în urmă.

Relația celor două începe cu stângul, însă pe parcurs, se îndreaptă și realizează amândouă că au nevoie una de alta mai mult decât au crezut inițial. Fără să vrea, fără să fie conștientă, alege să facă primul pas spre refacere, ajugând astfel să se conseleze una pe alta, pentru a putea să funcționeze amândouă într-o lume în care au pierdut atâtea.

Cartea ”Uniți pe vecie” este despre iubirea ce se naște și se poate pierde ușor, despre o dragoste ce poate fi atât de puternică după un timp atât de scurt, și atât de dureroasă în momentul în care o pierzi. Este despre modul cum te poate marca moartea celui drag și felul cum ajungi să trăiești fără omul iubit. Este despre procesul de vindecare a două femei ce au în comun suferința, dar în final descoperă împreună calea spre a găsi ferirea.

Carte primită pentru recenzie de la Editura Leda.

O iubire ca o supernovă. ”Uniți pe vecie” de Taylor Jenkins Reid - Recenzie

Alexya 0

Cartea a apărut la Editura TREI și poate fi comandată de AICI

Când trecem de pragul adolescenței, visăm că propria viață se va transforma într-un basm pe care îl auzeam când eram mici și neștiutori. Dorim să fim propriile personaje principale ale unui roman de excepție și despre care se va scrie ca fiind o poveste plină de iubire și aventură. Este timpul nostru, nu? Harap Alb poate să își ia căluțul alb cu printesa și să plece departe, deoarece noi avem de imprimat ceea ce trăim pe hârtie…

O hârtie ce pare din ce în ce mai mâzgălită în timp ce trăim și simțim cum realitatea ne cuprinde, cum fantasticul ne părăsește și iluzia unei povești fascinante pălește în contrast cu adevărul ce pare mai special și unic decât ne-am fi așteptat.

”Orașe de hârtie” este a doua carte scrisă de John Green pe care o citesc și pot spune că îmi place mult cum autorul îmi amintește de unele etape ale adolescenței mele, cum mă cuprinde un fior de nostalgie, presărat cu zâmbete senine și cu toate că am spus că nu mi-aș dori deloc să mă întorc în acele vremuri, cărțile lui Green, în special aceasta, m-ar putea determina să arunc un ochi în spate și să mă privesc pe mini-eu, adorabilă și tembelă :)).

Quetin este personajul principal al acestei cărți, un băiat plăcut, cuminte și cu gașca lui de prieteni ce nu iese în evidență, dar pentru noi, cititorii, va fi tot ce ne-am fi dorit de la o carte plăcută și plină de umor.

Înainte cu câteva zile de absolvire, Quetin – sau Q – este vizitat de Margo, fata visurilor lui, fata din vecini pe care o iubește de mic, pe care a idolatrizat-o și care încă este specială și incredibilă în ochii lui, indiferent de distanța ce s-a produs între ei cu trecerea timpului. Margo, fiind enigmatică, rebelă, frumoasă și cu un mister de nepătruns, îi propune lui Q să o ajute la niște farse nevinovate pentru a se răzbuna și a se revanșa în fața celor care i-au făcut rău. Q, buimac, surprins, exaltat de faptul că Margo a apărut din nou în viața lui, acceptă să fie camaradul ei ninja, iar împreună vor face dreptate, așa cum se cuvine.

Noaptea în sine este atât de amuzantă și tembelă, încât trebuie să apreciezi curajul și nebunia de care au dat amândoi dovadă, în special Margo care a pus totul la cale și care a mers până la capăt pentru a demonstra că roata se întoarce, chiar dacă e nevoie să o întoarcem cu propriile mâini.

Având o noapte de neuitat, cu peripeții peste care au trecut cu adrenalină, râsete și în special împreună, Q se trezește și primul lucru la care se gândește e că Margo este din nou în viața lui și dorește să rămâna așa. De aceea, surpriza că ea a dispărut, fără ca nici părinții ei să nu știe unde se poate afla, îl întristează, doar până ce primul indiciu îi iese în cale, un indiciu special pentru el, presărat de Margo, ca niște firmituri de pâine, pentru a-l îndruma spre ea.

Cu o determinare incredibilă, bazată pe prietenia și iubirea pe care i-o poartă, Q își ia gașca de prieteni, Ben și Radar, și pornește cu mașina spre destinația unde Margo se află, așteptându-l.

Călătoria este presărată cu mult umor și bună dispoziție, cu multă adrenalină și suspans, dar totodată, este o călătorie pentru cunoașterea de sine, despre cunoașterea aproapelui și realizarea imposibilui: trezirea la realitate.

Într-un mod autentic, îmi aduce aminte puțin de povestea lui Harap Alb deoarece drumul pe care Q îl străbate cu prietenii lui este un drum pe care îl maturizează, îl schimbă și îl face să observe realitatea așa cum e ea, nu doar prin prisma adolescentului ce visează la marea lui iubire.

L-am înțeles pe Q, l-am îndrăgit într-o mare măsură, am admirat devotamentul de a merge până la capăt pentru a o găsi, i-am adorat pe cei doi, Ben și Radar, care sunt diferiți, tembeli, formând ”cei trei mușchetari” în varianta modernă, dar cel mai mult, am simpatizat cu Margo. Chiar dacă nu apare cu adevărat, prezența ei e vie în mintea și inima lui Q. Am înțeles nevoia ei de a fi înțeleasă întocmai de Q, să o cunoască pe adevărata ea, nu pe păpușa pe care Q a ridicat-o pe piedestalul lui. A riscat cel mai mult tocmai pentru că a dorit ca să fie iubită pentru ceea ce e, indiferent de defectele ce știe că le posedă, însă nu sunt întocmai cunoscute.

O carte frumoasă, amuzantă, puțin tristă, cu o tentă de nostalgie pură. O dragoste ce parcurge un întreg oraș de hârtie doar pentru ca mantia de mister să se evapore, rămânând astfel doar un el și o ea, pentru câteva clipe efemere care par eterne în amintirea ce deja ia contur. O carte ce merită citită pentru simplitatea cu care e privită realitatea tumultuoasă a unor adolescenți ce se pregătesc să treacă următorul prag al maturității.

Carte primită pentru recenzie de la Editura TREI.