Lupta pentru supravieţuire a început. “Zona Zero” de Lavinia Călina – Recenzie

Cartea a apărut la Editura Herg Benet şi poate fi comandată de AICI

Atunci când vine vorba de Lavinia Călina şi de romanele ei, nu simt că mă avânt pe un teren înşelător, nu pornesc lectura cu emoţii şi cu uzualele îndoieli care mă fac să mă întreb dacă îmi va plăcea sau nu cartea, dacă mă va fascina sau mă va dezamăgi. Nu, nu e deloc cazul, am mai citit trei titluri ale autoarei, şi m-am convins de mult că este una extrem de talentată şi inventivă, iar scrierile ei mereu mă captivează, mă cuceresc, şi le citesc pe nerăsuflate, pentru că dau dependenţă. Nu am avut reţineri nici când am auzit că subiectul noii poveşti este unul legat de apocalipsă şi zombies, cu toate că nu sunt deloc fană a acestor creaturi şi nici nu sunt aşa de entuziasmată să citesc despre ele. Dar cu „Zona Zero” a fost altceva; mi-am propus de la început să o citesc, de când am aflat că apare, sigură fiind că o să mă surprindă plăcut, atât cât permite asta subiectul incomod şi dureros. Ceea ce a şi făcut.

Lumea e decimată de un virus necunoscut în această poveste postapocaliptică, iar majoritatea oamenilor au devenit nişte creaturi inumane, monstruoase, conduse doar de setea de sânge şi de dorinţa de a se hrăni din carnea semenilor lor. Sunt acum un fel de zombies, după ce au fost afectaţi de această boală, dar în carte sunt cunoscuţi sub denumirea de „paraziţi”. Acțiunea se petrece în România, și încă din primele pagini, avem şansa de a face cunoştinţă cu personajul cheie, cel central, Elena, care este nevoită să îşi omoare soţul, practic să îşi anihileze jumătate din suflet, din fericire, pentru a evita ca acesta să se transforme într-un parazit după ce a fost infestat cu virusul. Încă din incipit putem remarca această putere extraordinară interioară a tinerei, şi dorinţa imensă de a face ce e corect, chiar cu preţul distrugerii ei ireversibile.

După cinci ani de la acest moment, totul e haos, paraziţii controlează tot, iar puţinii oameni care au reuşit să le supravieţuiască stau ascunşi în câteva baze. Elena nu mai este acea femeie fragilă şi cu psihicul distrus, cu speranţele sfârtecate şi inima smulsă din piept; acum e o adevărată forţă pregătită mereu să distrugă monştrii din jur, şi conducătoarea uneia dintre baze. Toţi se tem de ea, mulţi o invidiază, dar vieţile lor depind de acţiunile întreprinse de aceasta, de deciziile pe care le ia şi de capacitatea de a gestiona cât mai bine locul.

Într-unul dintre raidurile pe care Elena le face cu câţiva oameni de a ei în căutare de resurse pentru bază, ei vor salva doi tineri, Vanessa şi Vlad, din ghearele unor paraziţi şi îi vor aduce cu ei la adăpost. Acest lucru nu îi va mulţumi pe cei doi, care sunt fraţi şi de atâţia ani au reuşit să îşi poarte singuri de grijă şi să fie liberi. În plus, Vlad e o adevărată bătaie de cap şi o dispreţuieşte pe Elena de la început, datorită caracterului ei dur şi tranşant, al sarcasmului usturător şi al felului implacabil de a se comporta cu cei din jur. Însă cu toate acestea, Elena este atacată de cei din interior, pentru a fi răpusă şi a-i lua locul, iar gestionarea bazei devine pentru ea un deşert mişcător şi periculos. Dacă va reuşi ea să îi protejeze pe toţi cei a căror existenţă depinde de ea, să îi ţină departe pe paraziţi, şi care va fi în final deznodământul acestei cărţi tulburătoare, trebuie să descoperiţi singuri.

Micile mele îndoieli că poate nu o să îmi placă acest roman la fel de mult ca celelalte ale autoarei, din cauza subiectului abordat, au fost alungate încă de la început. Dacă zombies, paraziţi, aceste creaturi devoratoare de carne umană mă repugnă, şi nu îmi doream să am prea mult contact cu ele, să le descopăr natura înfricoşătoare, nici nu am avut parte de prea multe momente cu acestea în „Zona Zero”. Am constatat că această carte nu se axează atât pe mult pe inamicul iminent şi odios, cât se concentrează asupra consecinţelor pe care prezenţa lui le-a avut asupra umanităţii, a distrugerilor pe care le-a cauzat oamenilor, a modului cum au reuşit puţinii supravieţuitori să lupte şi să meargă mai departe într-o lume întunecată care le-a furat stabilitatea, lumina, pacea, familiile, echilibrul. Cu toate că frământările şi conflictul interior e unul puternic şi zguduitor, să nu aveţi vreo clipă senzaţia că romanul este unul static, deopotrivă: e un bagaj de acţiune şi adrenalină, plin de clipe care îţi vor lua graiul, de trădări care te vor revolta, de morţi care te vor şoca. Citind această carte e mai intens şi mai antrenant decât o cursă în cel mai nebunesc circuit de montagne russe, pentru că atunci când ai senzaţia că lucrurile s-au liniştit chiar şi pentru o secundă, iar eşti luat cu valul, spulberat de furtunile din bază şi de situaţiile de acolo.

Trebuie să recunosc că mi-am propus de când am început să pun o barieră între mine şi personaje, să nu mă ataşez de ele, deoarece majoritatea celor care au terminat romanul s-au plâns că acesta e mânjit de mult sânge şi că le-a călcat inimile în picioare datorită numeroaselor morţi din el.  Asta însă mi-a fost imposibil, pentru că, inevitabil, unii mi s-au strecurat in suflet fără să pot controla asta.  Povestea Elenei este cu adevărat tulburătoare şi te prinde în mreje. Încolţită, neînţeleasă, detestată de cei din jur şi deopotrivă respectată, având o responsabilitate imensă care îi apasă zilnic pe umeri, tânăra nu e un personaj uşor de plăcut şi de apreciat. Însă în ciuda barierelor pe care le pune în faţa celorlalţi, a atitudinii sfidătoare şi a cruzimii, sufletul ei e măcinat, se corodează din cauza suferinţelor îndelungi şi chinuitoare. Toate flashback-urile din trecutul ei, unul în care era fericită, împlinită, liniştită, sunt deopotrivă înduioşătoare şi extrem de deprimante, având în vedere situaţia în care se află în prezent.

În cărţile Laviniei am regăsit mereu personaje feminine memorabile şi această tendinţă de a contura capacitatea de care noi femeile, dispunem, uşurinţa de a face faţă situaţiilor de criză. De asemenea, am remarcat că în privinţa bărbaţilor, majoritatea sunt mânaţi de forţă fizică şi cam atât, creierul şi baza o reprezintă tot sexul frumos. Toţi mi se par cam neciopliţi şi destul de slabi, deşi se cred buricul pământului. Sunt uşor de influenţat şi asta îmi displace. Îmi doream mult să descopăr în sfârşit în scrierile acestei autoare un personaj masculin memorabil, care să mă cutremure şi să mă facă să îl apreciez cu adevărat. Dar nici Vlad nu a reuşit asta, din păcate. Dar pe viitor, cine ştie? Doar autoarea e plină de surprize.

Lavinia Călina deja e o voce puternică în literatura românească contemporană şi ne dovedeşte cu fiecare carte pe care o scrie de talentul ei fără limite, provocându-ne totodată inteligenţa şi capacitatea de a medita la unele situaţii incomode şi dureroase. „Zona Zero” e un roman cutremurător, o lecţie tranşantă despre umanitate, despre dozele de forţă şi slăbiciune, de răutate şi totodată de dorinţă de a ieşi la liman, de a supravieţui, ale oamenilor, chiar şi într-o lume cu fundul în sus. Însă ceea ce poate salva această lume tenebroasă, este tocmai focul mistuitor al speranţei, care nu se stinge niciodată din sufletul oamenilor, indiferent de situaţie.

Carte primită pentru recenzie de la Editura Herg Benet. Mulţumesc frumos!