O confruntare seculară între cele mai puternice neamuri de vrăjitori. "Copiii întunericului"(Neamul Corbilor #1) de Lavinia Călina

Cartea a apărut la Editura Herg Benet și poate fi comandată de AICI

Poporului nostru nu îi sunt străine termenii de vraci, vrăjitoare, doftoroaie, nu sunt personaje apărute de ieri azi, sunt vechi, găsim în folclor o mulțime de referiri la acestea, texte ale unor descântece sau modalitățile cum erau perfectate diferite ritualuri, sau apar adesea și în operele unor scriitori români care au fost interesați de această moștenire etnografică și etnologică a țării noastre. Iată că Lavinia Călina, o tânără autoare care promite multe, a reușit să actualizeze aceste ființe, să le aducă în prezent, într-o poveste întunecată și fascinantă, seria ”Neamul Corbilor”.

Drumurile lui Nicole și al Roxanei, două tinere aparent diferite, dar care au mai multe în comun decât își imaginau vreodată, ajung să se intersecteze într-o noapte și să se unească pentru totdeauna datorită unui eveniment fatidic. Ele de atunci trebuie să fie mereu pe fugă, să se ascundă constant de dușmanii lor, cei care le doresc răul, anume niște grupuri de vrăjitori malefici și avizi după tot mai multă putere, cărora nu le pasă că îi stârpesc pe cei asemeni lor, cei care au de asemenea abilități supranaturale, doar pentru a acumula ei mai multă magie, a deveni invincibili. Însă va veni un moment în care evitarea responsabilităților și a conflictului direct nu va mai fi posibil, o luptă zguduitoare se anunță și un adevărat război între vrăjitori amenință să le dărâme pentru totdeauna orice urmă de echilibru și liniște celor două tinere...

Mă bucur că mi-am făcut timp că încep ”Neamul Corbilor”, nu plănuisem să această serie prea curând, când am aflat că apare, deși Lavinia Călina îmi câștigase deja respectul și admirația cu cartea ei de debut, ”Ultimul avanpost”. Care ar fi motivele? Pentru că mă distanțasem oarecum voit față de genul fantasy, și, mai ales, nu îmi sunt pe plac în general, dintre creaturile supranaturale, vrăjitoarele (ultima mea tentativă de a citi ceva din acest registru, anume ”Cercul secret” de J.L.Smith a fost un adevărat eșec care a culminat cu dorința mea arzătoare de a trânti cartea de un perete sau de a o arunca pe geam, atât de tare m-a enervat și plictisit). Dar autoarea Lavinia mi-a întrecut așteptările, ca de obicei și m-a introdus într-un cadru aparte și într-o poveste care m-a cucerit.

Lumea construită în primul volum din ”Neamul Corbilor” este fascinantă, este realizată pe o bază solidă și, cel mai important, credibilă începând cu acest volum, am reușit să înțeleg de a ce a pornit totul, ce a dat startul unor secole întregi de lupte pentru putere, de ură și război între descendenții celor mai puternice neamuri de vrăjitori. Mi-aș fi dorit poate să descopăr mai multe detalii despre puterile fiecărora, am aflat, desigur, despre anumite ”haruri” sau daruri speciale pe care le posedă unele personaje, dar nu s-a făcut o delimitare clară între neamuri.. Bănuiesc că nu e întâmplător faptul că unii fac parte din neamul Corbilor, alții din cel al Lupilor, al Șoimilor, Cerbilor, Roibilor și că fiecare grup are anumite particularități, pe care în acest prim volum nu le-am descoperit, nu au fost atât de atent exploatate.

Faptul că cele două perspective jonglează între eroinele cărții, Roxana și Nicol, ajută cititorul să le cunoască mai bine și să le înțeleagă felul de a fi și personalitățile pe care le au, dar totodată mențin interesul și suspansul pe parcursul paginilor, deoarece te întrebi constant ce face un personaj feminin în timp ce citești despre cealălalt. Tensiunea și suspansul sunt prezente în mare parte, iar acestea ating magnitudini periculoase la final, odată cu furtuna de dezvăluiri și schimbări de situații care are are loc, și care vă va lua total prin surprindere. Eu am anticipat ce rol important are unul dintre personaje și o parte din final, dar asta poate fi o consecință a faptului că am studiat destul de mult modul de ”operare” al Laviniei în prima ei carte.

Am admirat în această carte aplecarea autoarei de a insista mai mult pe crearea unor legături familiare și de prietenie puternice și solide, am observat că aceasta nu ține morțiș să scoată în evidență relații amoroase, cum regăsim în majoritatea poveștilor.. pe lângă acțiunea propriu zisă, trebuie musai înghesuit și puțin romantism (că așa dă bine la cititori). Lavinia Călina iese din șirul previzibilității și are curajul să scrie așa cum simte, și despre ce consideră ea că ar fi mai important. În plus, aceasta nu are tendința de a face povestea obositoare, de a insista mult pe anumite lucruri inutile, de a tărăgăna diferite momente.. Știe care sunt întâmplările cheie pe care trebuie să se bazeze, urmează cred o schiță atent gândită a cărții, nu se abate de la subiect, știe precis ce își dorește să scrie și care să fie rezultatul final.

Cele două personaje principale sunt foarte diferite, atât în felul de a fi, cât și în modul în care se comportă în situații critice. Nicol e un adevărat uragan, are o personalitate puternică, e sarcastică, hotărâtă, dar și impulsivă, uneori acționează fără să mediteze prea mult la consecințe. Roxi, pe de altă parte, e opusul ei, e cea care aduce echilibru în viața celor două. Ea e rațională, serioasă, liniștită, pune lucrurile în cumpănă înainte de a lua decizii, dar totodată îi lipsește acea nebunie, acel gram de adrenalină care îi guvernează viața lui Nicol. Însă împreună formează un tot unitar ideal, prietenia lor e impresionantă, modul cum se ajută una pe alta, sunt loiale și un real sprijin una pentru cealaltă, exact ca două surori. 

Cu toate că volumul ”Copiii întunericului” mi-a plăcut foarte mult, m-a ținut captivă între paginile ei, fără să simt cum trec orele, simt că ceva i-a lipsit. Poate nu m-am putut eu atașa așa cum aș fi vrut de eroinele poveștii, sau nu am reușit să mă simt părtașă la această lume supranaturală condusă de magie, să mă integrez în ea cum doream. Mai mult am fost o spectatoare, un participant exterior, care doar consemna ce se întâmpla. Nu pot spune exact ce îmi doream diferit, cert e că scriitura a fost foarte bună, ca de obicei, stilul recognoscibil, diferit, devenit deja ca o notă personală a autoarei. Drept urmare, ”Ultimul avanpost” rămâne preferata mea, ”plăcerea mea vinovată”, cartea care m-a convins de talentul și imaginația nețărmuită a Laviniei, o poveste de suflet pe care abia aștept să o descopăr în volumul doi.

O poveste despre un război lung de secole între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, care se petrece chiar pe spațiul țării noastre. O aventură adusă în context actual, o carte fantasy cu o lume minuțios clădită, cu personaje impresionante, care reușesc să se reinventeze constant, să se modeleze în funcție de provocările pe care cei din jur și puterile lor le pun. O carte pe care o recomand iubitorilor acestui gen și celor are doresc să descopere o scriitoare contemporană aparte.