Cartea a apărut
la Editura Herg Benet şi poate fi
comandată de AICI
Remarcând cum stau lucrurile în
ţara asta, şi cum merg toate din rău în mai rău, un viitor distopic sumbru ca
cel imaginat de autoarea Lavinia Călina nu pare deloc irealizabil ci extrem de
posibil şi de palpabil. Poate şi la unul mult mai urât şi întunecat de atât,
chiar, ne putem aştepta. În acest volum Diane, după ce a fost recrutată de
E.S.C.U, are parte de antrenamente dure pentru a deveni mai puternică şi este
trimisă în diverse misiuni de aceştia. Însă ajungând să înţeleagă cum se
desfăşoară lucrurile aici şi cunoscând-o pe Eva, lidera grupului de rebeli, care
pare că se limitează în a da ordine altora şi a le pune viaţa în pericol, fără
a participa şi ea activ la ceva, fosta prinţesă e dezamăgită şi alege să rămână temporar la E.S.C.U, doar pentru a afla mai multe informaţii despre Subiecţi şi
pentru a-şi clădi un plan de a ajunge la Alex şi de a-l face să plătească
pentru toată durerea pe care i-a pricinuit-o atâţia ani şi toată umilinţa la
care a supus-o. Însă ceea ce îşi doreşte ea nu e aşa de uşor de îndeplinit,
prinţul pare intangibil şi imposibil de luat prin surprindere, mereu pregătit
să contraatace şi să o distrugă pe Diane şi pe oricine se află în preajma ei.
„Vânătoarea” mi s-a părut o continuare bună, interesantă,
dar mi-a dat senzaţia că ar fi mai mult o punte de legătură între primul şi
ultimul volum (pentru că am înţeles că va fi trilogie „Ultimul avanpost”). E ca un pod pe care
cititorul îl parcurge şi pe care are parte de diverse întâmplări antrenante,
dar nu pot spune că acţiunea a fost atât de intensă şi de bună ca în prima
carte, care într-adevăr a fost uluitoare. Cu toate acestea, am fost „furată” de paginile scrise de
Lavinia şi ţinută captivă în lumea ei pe parcursul orelor dedicate lecturii
cărţii, pentru că autoarea are acest talent
magnific de a te răpi din monotonia cotidiană şi de a te arunca direct în joc
alături de personajele ei.
Aflăm anumite informaţii noi despre Subiecţi,
despre misiunea celor de la E.S.C.U, dar cam atât. Nu ştiu dacă tot ce s-a
întâmplat a clădit o bază solidă pentru o schimbare zguduitoare în societate, sau
o viitoare revoluţie, care ar fi şi scopul final, nu? Diane pare focusată doar pe Alex, scopul ei e mânat mai mult de furia
interioară, e interesată strict de eliminarea celui mai mare rău de care a avut
ea vreodată parte. Însă nu ştiu dacă uciderea acestuia ar pune capăt
suferinţelor tuturor, pentru că în spatele lui sunt atâţia, el e doar un
păianjen dibace care şi-a construit o uriaşă pânză cu care să îi surpime pe
oamenii pe care îi conduce. Iar această plasă e mânuită cred prin mulţi alţii
care îl ajută să îşi îndeplinească scopul şi planurile malefice. E o adevărată
reţea malefică.
Evoluţia Dianei a fost destul de evidentă şi plăcut de observat încă cu
primul volum. Chiar dacă nu e genul de personaj care să se lipească
de cititor foarte uşor, datorită felului ei de a fi, ca un arici, am apreciat-o
pentru că autoarea a ales să o construiască într-un mod realist şi nu a
menajat-o nicio clipă. Nu s-a străduit să o facă plăcută pentru audienţă, în
schimb a reuşit să dea viaţă unui personaj rotund, care se schimbă, se luptă cu
cei din jur şi cu ea însăşi. Momentan e
condusă doar de un ţel arzător, cel de a se răzbuna pe prinţul Alex, cel care
s-a jucat cu viaţa ei atâţia ani şi a manevrat-o ca pe o marionetă fără
coloană vertebrală. Această ură, întemeiată
de altfel, pe care o simte faţă de el, o face însă uneori să fie neatentă, să
greşească, să se încreadă în persoanele nepotrivite care o vor
trăda când nici nu se aşteaptă. Dacă veţi citi, veţi observa că Diane nu are
mai niciodată un plan concret în minte după care acţionează, ea e doar purtată
de val şi speculează anumite momente sau mâini intinse de ajutor care i se
oferă când are nevoie de ele.
În ceea ce îl priveşte pe prinţ, el e un personaj
plat care nu se mişcă prea mult din zona lui de confort; ştiam deja din primul
volum că e crud, răzbunător, inteligent, malefic, ceea ce ni se confirmă şi în „Vânătoarea”. La fel am observat că, deşi
mai deviază de la planul de a o elimina pe Diane, în final ajunge în aceeaşi
situaţie iniţială în ceea ce o priveşte, care nu a mers prea bine nici prima
dată, şi nu ştiu de ce ar avea el impresia că acum s-ar schimba ceva. Nu o să
spun mai multe ca să nu vă dezvălui lucruri.
Am avut o problemă cu pseudo-relaţia dintre Diane şi fostul ei gardian,
actual rebel, Dan, şi în primul volum, şi nu mi s-a schimbat nici acum părerea
în ceea ce îi priveşte pe ei doi, ca un tot unitar. Am apreciat atunci
faptul că Lavinia nu pune accent pe acţiune şi nu pe partea romantică, dar aş
fi preferat acum ori să solidifice legătura dintre cei doi, să îi dea oarecum o
formă, să aibă o logică, ori să o elimine definitiv. Dan e acelaşi, nu poate
ieşi din cochilia lui în care îşi ascunde adevărata fire, e destul de rece şi
indiferent cu Diane iar apropierea lor din „Vânătoarea”
mi s-a părut una strict sexuală, grăbită, la fel cum a fost mereu, nimic nou,
nimic schimbat. Sincer, nu pot înţelege cum tânăra simte ceva pentru el şi de
ce, de fapt, nici nu ştiu dacă sentimentele ei trec dincolo de o atracţie
fizică, pentru că nu e consecventă nici ea, o fură uneori peisajul şi îi atrage
atenţia şi alt bărbat, ceea ce acordă şi mai multă superficialitate
apropierilor ei cu Dan. Nu mă înţelegeţi greşit, nu o condamn pe Diane, pentru că
nu are nicio bază solidă în ceea ce îl priveşte pe soldat, dar aş vrea să pună
cumva piciorul în prag şi să se respecte mai mult. Ce e între ei e un fel de „Du-te-ncolo,
vino-ncoace, lasă-mă dar nu-mi da pace”, te bulversează total.
Cartea se concluzionează într-o
modalitate brutală şi crudă, sângeroasă şi complet neaşteptată. Apar trădători
care vă vor zgudui pentru că nu te-ai fi gândit niciodată la ei că ar fi
capabili de asta, lucrurile par că o iau pe o pantă descendentă, periculoasă,
nimic nu mai pare sigur.. Cred că aşteptarea ultimului volum va fi una dureroasă, pentru că sunt extrem de curioasă cum se va încheia una dintre poveştile care încă a rămas printre preferatele mele!
P.S. Voiam să vă spun, celor care nu ştiţi, că scriitoarea Lavinia Călina are şi un cont de Youtube
unde postează clipuleţe în care ne vorbeşte într-un mod savuros, amuzant şi
entuziast de cărţi – ale ei şi ale altora. O găsiţi AICI, eu sunt captivată de ea şi de modul în care îşi comunică pasiunea pentru cărţi!
Recenzia primului volum:
