marți, februarie 25, 2014

Întunecata şi fascinanta lume Ravka. „Regatul umbrelor”(Grisha #1) de Leigh Bardugo - Recenzie

Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI

Fiecare om are o parte întunecată, aşa cum adevărul de multe ori e cu două tăişuri, sau cum realitatea e una cu tot felul de umbre şi nuanţe care să ne ameţească uneori, sau să ne aducă cu picioarele pe pământ alteori. Ceea ce vreau eu să subliniez e că este nevoie şi de răutate, de suferinţă, de dezamăgire, pentru că altfel nu am mai putea recunoaşte valoarea bunătăţii, a curajului şi a bucuriei.
Ravka este un tărâm ce pare feeric, de nepătruns, şi în care locuitorii şi-au pierdut de mult speranţa, raza de lumină care să îi ghideze şi să îi aline, de când Falia Umbrei, o fâşie plină de monştrii a fost creată cu mult timp în urmă de cineva malefic. Nici Grisha, maeştrii ai micii ştiinte, care fac parte din armata a doua a regatului, iar magia lor este uluitoare şi importantă, şi care ei sunt conduşi de Întunecat, cel mai puternic dintre ei, care pare de neînvins, nu au reuşit să distrugă acest tărâm blestemat, iar salvarea, cea care va aduce lumină şi încredere va veni din partea unei orfane fragile, care nu bănuieşte ce abilităţi are şi cât e de importantă.. Alina Starkov.
Am renunţat la un moment dat să mai fiu interesată de cărţile fantasy datorită unor dezamăgiri succesive şi a gustului amar lăsat de senzaţia că citesc aceeaşi poveste, dar cu personaje diferite. Lipsa de originalitate se simţea pregnantă şi era atât de frustrant să dau de acelaşi şablon folosit, de „eroi”, dacă îi pot numi aşa, deloc captivanţi, care să nu reuşească să iasă în evidenţă cu nimic, şi de firul narativ aproape inexistent. Inima mea de cititoare devotată a acestor tipuri de cărţi a decis atunci să ia o pauză de la relaţia cu acest gen atunci când am simţit că se plafonase, că intervenise monotonia.
Cred că nu exagerez când afirm că „Regatul umbrelor” este cartea fantasy a momentului la noi, cea despre care se şuşoteşte pe bloguri, sau care este recomandată în multele recenzii, majoritatea favorabile. Nu trebuie să fii un geniu ca să remarci că acest roman a prins la noi, multă lume a fost încântată de ea afirmând sus şi tare că e unică, surprinzătoare. Vă daţi seama că toate aceste păreri au făcut ca aşteptările mele referitoare la carte să crească mai mari decât Everestul. Cartea îşi merită laudele, dar am unele amendamente de făcut.. Cred că trebuie subliniat faptul că la urma urmei povestea e construită pe tiparul atât de folosit.. al fetei banale, simple, căreia i se descoperă deodată o putere, brusc devine personajul remarcabil, adulat de toţi, singura care poate să salveze lumea întreagă. 
Ceea ce e de lăudat la Leigh Bardugo e că deşi porneşte de la un şablon tipic, reuşeşte cumva să se desprindă de pânza plictisitoare a conformismului şi să rupă anumite tipare, să creeze o lume nouă, magică, minunat de vie în ochii cititorului şi totodată moartă, întunecată, dar extrem de bine conturată. De-a lungul acţiunii avem parte de anumite momente îndrăzneţe, de întorsături de situaţie care te paralizează, totul e în mare parte alert, incitant, nou, suntem purtaţi pe drumurile Ravkei dar şi pe cărările minţii fermecătoare a unor personaje, sau a frământărilor şi temerilor altora. Cheia romanului se află în mâinile personajelor atât de atent portretizate, colorate cu însuşiri cât mai diferite, care le ajută să se individualizeze cu precizie în ochii cititorilor. Fiecare are o poveste, o personalitate a lui, şi un scop de-a lungul poveştii. Întunecatul este cu adevărat o prezenţă fascinantă, specială, enigmatică, care te prinde în mreje cu uşurinţă datorită puterii pe care o exercită asupra celor din jur, dar mai ales asupra cititorilor. Nu am mai întâlnit de multă vreme într-o carte pe cineva care să mă captiveze atât de mult, să îmi transmită o gamă largă de fiori, care să mă facă să îl admir, să îl înţeleg, să îl plac cu adevărat, cu toate nuanţele lui înşelătoare şi umbrele care le stăpâneşte cu uşurinţă. Inima mea a luat-o la galop în fiecare moment în care el era prezent, simpla lui apropiere mă copleşea şi totul la el mi s-a părut perfect.
O să sune ciudat să spun asta, dar veriga slabă a cărţii mi s-a părut până într-un anumit punct chiar Alina. Nu am reuşit să o înţeleg şi mi s-a părut teribil de antipatică mare parte din poveste. Înţeleg că a fost smulsă din lumea ei şi introdusă în una nouă şi ravisantă, dar mai ales primejdioasă, ştiu că se pun multe presiuni pe umerii ei, magnitudinea responsabilităţii pe care o are poate fi intimidantă, chiar înfricoşătoare, însă mi-aş fi dorit să se plângă mai puţin, să fie mai cerebrală şi să nu o fure atât de uşor peisajul, să aibă o gândire mai complexă, mai matură. Ştiu că perspectiva unui personaj feminin principal firav şi neimpresionant îi dă mai multă credibilitate poveştii, dar eu le-am admirat întotdeauna pe acelea mai sigure pe ele şi hotărâte; sunt conştientă că e tânără, dar viaţa grea pe care a avut-o şi însăşi lumea întunecată în care trăieşte mă aşteptam să o întărească.
Sunt o mare admiratoare a triunghiurilor amoroase, aşa învechite, neinteresante, agasante cum majoritatea le percep. Pe mine mă atrag, mă încântă, îmi acordă şansa de a cunoaşte două tipologii diferite de personaje masculine, de a observa modul diferit cum eroina interacţionează cu ele. Însă aici, triunghiul amoros a fost atât de nepotrivit, a picat ca nuca-n perete. Ar fi fost perfect fără el, nu îşi avea rostul, doar a arătat încă o dată caracterul schimbător al Alinei, indeciziile şi copilăria ei. Ea şi Întunecatul se completează perfect, sunt magnifici împreună, de neoprit, parcă au fost creaţi unul pentru celălalt.
Finalul este unul atipic, epic, care te ia cu asalt, fără să îţi dai seama, am apreciat curajul autoarei de a face ceva neobişnuit din poveste. Am fost complet mulţumită de încheiere pentru că în sfârşit am putut observa evoluţia personajului principal feminin şi am aplaudat din toată inima deciziile ei.. Care e problema acum? Că în ciuda micilor aspecte care m-au deranjat la primul volum, am rămas tânjind după Întunecat şi după continuare, pe care o aştept cu mare interes!
„Regatul umbrelor” e genul de carte care iese la suprafaţă din marea întunecată a genului fantasy şi care se diferenţiază prin senzaţiile pe care le trezeşte, imaginile pe care le proiectează, atmosfera magică cu care te învăluie. Ravka cu siguranţă e un loc pe care nu aş ezita o clipă să păşesc şi prin care să mă pierd, iar inima Întunecatului e tărâmul pe care aş visa în orice clipă să îl cuceresc.

„Şi-a desfăcut braţele, şi m-a cuprins groaza când i-am văzut palmele umplându-se cu ceva negru care se ridica uşor şi se răsucea în aer precum cerneala în apă.
- Iar acum, a spus el pe acelaşi ton amabil, ca de conversaţie, de parcă am fi luat ceaiul împreună, de parcă n-aş fi tremurat în faţa lui, să vedem ce poţi face.”

”- Tremuri, a spus el.
- Nu-s obişnuită ca lumea să încerce să mă omoare.
- Serios? Eu aproape că nici nu mai observ.
Am întors capul şi m-am uitat la el. Un zâmbet discret îi flutura pe buze, dar nu eram complet sigură că glumea.”

”- Asta-i tot? am îngăimat eu. Aţi vrut doar să mă întrebaţi cum mi-am petrecut ziua?
A înclinat capul într-o parte:
- La ce te aşteptai?
Mă simţeam atât de uşurată, încât mi-a scăpat un mic hohot de râs:
- Habar n-am. Torturi? Un interogatoriu? Mustrări?
Întunecatul s-a încruntat uşor:
- Nu-s un monstru, Alina. În ciuda lucrurilor pe care le-ai tot auzit despre mine.”

"- Te-am aşteptat multă vreme, Alina, a spus el. Tu şi cu mine vom schimba lumea.
Am râs nervos:
- Nu sunt genul care schimbă lumea.
- Aşteaptă şi ai să vezi, a zis el blând, iar când s-a uitat la mine cu ochii lui cenuşii, ca de cuarţ, inima a început să îmi bată puţin mai tare.”
Carte primită pentru recenzie de la Editura Trei.

16 comentarii:

  1. sunt putin nehotarata in privinta acestei carti, nu stiu daca merita sa o cumpar sau nu. am citit multe recenzii pana acum si mi-am dat seama ca personajul principal, Alina, imi este foarte antipatic. as fi preferat o badass, nu o fata simpla careia i se descopera o putere si brusc este in centrul atentiei, asa cum ai precizat si tu.
    pe de alta parte, mi-as lua cartea doar pentru Intunecat. toti care au citit Regatul umbrelor sunt de parere ca este un personaj de neuitat

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. De mult timp ma gandesc sa citesc aceasta carte, dar ma tem sa nu raman dezamagita. Am citit atat recenzii pozitive, cat si recenzii negative si nici nu stiu ce sa mai cred.
    Alina cred ca va fi o problema destul de mare pentru mine. Nu pot suporta personajele slabe, care isi duc lupta la suprafata in loc sa o duc in interior. Consider ca unul dintre lucrurile cele mai de folos si interesante pe care ti le poate oferi o carte este psihologia personajului.
    In schimb, Intunecatul pare wow, as citit cartea numai pentru el, pare exact genul de personaj pe care il ador: puternic, stapan pe sine, cu o vointa de fier si.. uman. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Treks Himalaya an indoor outdoor treks and tours operative company takes you that further way to guarantee you has an unforgettable adventure Trekking in Nepal that you have been dream with Treks Himalaya is part of your choice. We have your choose of trekking for 3 days or 30 or more days it depending of your timetable, sleep under lodges or tent. We always respect our duty to constantly your holiday satisfaction in Nepal. Natures renew to Treks Himalaya one’s own self regard, to relive oneself, to realize Nepal beauty, to interact with its generous, friendly peoples are highlights of Trekking in Himalaya. Whether you are looking for a quiet gateway, a memorable Hiking in Nepal outing with a family or an exciting nature adventure. We offer you with the best progressive information and itinerary leading focused and modified as per your requirements. It is significant to memorize, though, it necessitate an enough level of physical homework and must remembers that there is also a psychosomatic assurance in walking in mountains. Acute trek is an attempt to encourage Nepal to the exterior world while striving to defend an aged tradition as well as conserve the surroundings for generation to come. Treks Himalaya specialize in organize Nepal travel activities excursion such as:- Nepal trekking, Helicopter tour, peak climbing, mountain flight, Honeymoon Tour, sightseeing tour, jungle safari, rafting, Pilgrim's Tour, Hotel booking, Air ticket, Tibet Tour, Bhutan Tour, Eco Tour, local village tour and more.

    RăspundețiȘtergere
  5. Deci chiar trebuie sa o citesc si nu voi avea pace pana n-o voi face!! Deja il ador pe Intunecat!! :3 Iar citatele alese sunt superbe! <3

    RăspundețiȘtergere
  6. Am inteles ca aceasta e una din cele mai iubite serii ale momntului. E adevarat? :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Am adorat cartea asta! Desi multi spun ca este cliseica, nu sunt de acord. Poate la inceput are niste clisee care le gasesti in absolut orice carte din categoria YA, insa pe parcurs isi face loc originalitatea cartii.
    @Alin Benea - da, este adevarat. Daca nu ma insel, deja s-au si vandut drepturile pentru film.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta inseamna ca trebuie sa ma apuc cat mai repede de carte :D

      Ștergere
  8. Big, big, big like pentru recenzie Krisz. Cartea este bestiala. Eu o am in format digital si in 2 zile am devortat-o efectiv. Abia astept sa fac rost si de vol. 2 si sa aflu cum vor evolua lucrusile.

    RăspundețiȘtergere
  9. S.F, preferatele mele. Clar ca o s-o citesc, chiar daca n-am auzit nimic de ea pana acum :))

    RăspundețiȘtergere
  10. habar n-aveam ca o sa se faca si film dupa "Regatul umbrelor"
    trebuie neaparat sa fac rost de cartea asta, din ce in ce mai multi cititori o recomanda:)

    RăspundețiȘtergere
  11. Stie cineva cand va aparea voumul 2 la noi? Daca e chiar o carte buna, mi-ar placea sa citesc primele doua volume unup dupa altul :D

    RăspundețiȘtergere
  12. nu se aude nimic de publicarea volumului doi la noi in tara, dar eu sunt sigura ca o sa apara si la noi. doar ca nu acum, e prea curand:)

    RăspundețiȘtergere
  13. Of, ce pacat :( ar fi fost mult mai interesant sa citesc primele doua volume, asa, unul dupa altul, in romana. Dar pana atunci, mai am de asteptat, si mai ales tinand cont ca acum vreau sa citesc cartile dupa care s-au realizat sau urmeaza sa se realizeze filme

    RăspundețiȘtergere
  14. Am auzit numai de bine despre aceasta carte . Abia astept sa o am in biblioteca mea :D .

    RăspundețiȘtergere
  15. recenzia ta mă face și mai curioasă decât deja sunt, abia aștept să citesc și eu cartea. :3

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!