vineri, mai 17, 2013
Editura Nemira participă la Bookfest 2013
În perioada 29
mai – 2 iunie, Bookfest, Salonul
Internaţional de Carte, redeschide porţile iubitorilor de lectură, la Complexul
Expoziţional Romexpo. La cea de-a VIII-a
ediţie, Târgul de Carte Bookfest,
organizat de Asociaţia Editorilor din România,
reprezintă deja un eveniment de referinţă pentru cultura
românească, reunind în acelaşi spaţiu cele mai
importante produse editoriale şi evenimente culturale din ţară.
Editura Nemira va fi prezentă pe toată durată târgului şi propune cititorilor să
se delecteze cu titlurile noi, să participe la lansări de carte,
să-i cunoască pe invitaţii surpriză şi să profite de promoţiile
atractive.
Pentru toţi cei care vor vizita standul Nemira am pregătit peste 700 de titluri, o reducere
generală de 25% pentru orice carte achiziţionată, oferta specială de
2+1 cadou, precum şi numeroasepachete de cărţi cadou.
Pe parcursul celor 5 zile de târg, intrarea este liberă, accesul
participanţilor realizându-se în următoarele intervale orare: miercuri și joi între orele 10.00 și 20.00, vineri și sâmbătă, între 10.00și 22.00, iar duminică,
de la 10.00 la 20.00.
Vom reveni în curând cu mai multe informaţii legate de prezenţa Nemira la
Bookfest 2013!
Tags: Editura Nemira
Acest articol a fost scris de: Alexandra Rus/Alexya
Citesc deoarece îmi este ca un instinct. Ca o parte din mine, un fel de foame pe care o pot stăpâni doar citind, citind mult, fără a avea vreun scop anume. Citesc pentru mine, pentru că nu am nevoie de un motiv special pentru a citi. O fac pentru că asta sunt eu; asta este o parte din mine, iar eu am nevoie de ea mai mult ca oricând. Ca un fel de protecţie împotriva propriului meu eşec. Cărţile scot la iveală cea mai bună versiune a fiinţei mele.
Inca un targ la care nu cred ca voi putea participa :(.
RăspundețiȘtergere29 mai, da? Vai de miiiineee! Termin tezele! Îți vine să crezi? Sunt șanse de 70% să ajung. Entuziaaasm <3
RăspundețiȘtergere