O singură alegere te poate distruge. "Insurgent"(Divergent #2) de Veronica Roth - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi comanda de AICI

Mi-a fost teamă să încep acest volum, şi nu pentru că ar fi stat Eric sau Peter cu un pistol aţintit spre capul meu, ci pentru că nu ştiam cum va evolua povestea, relaţia dintre personaje, lumea lor atât de bolnavă şi care se urâţeşte pas cu pas. Aşa că l-am tot evitat, am citit altele, deşi ardeam de curiozitate să văd ce se întâmplă mai departe.

După evenimentele nefericite de la finalul primului volum, dacă speraţi că Tris şi Four şi-au mai găsit o parte din linişte şi echilibru, vă înşelaţi. Se înmulţesc greutăţile şi provocările din vieţile lor tulburate de o lume periculoasă, degradată, condusă acum de nişte minţi bolnave şi însetate de putere şi interese proprii.

Prima parte e mai statică şi ne oferă o imagine de ansamblu asupra a două facţiuni, Prietenia şi Candoarea, iar autoarea ne face cunoştinţă şi cu o parte din cei fără facţiune, care au propriile lor planuri şi în niciun caz nu orbecăie fără vreun scop prin lume. Veronica Roth a vrut să ne arate iar cât de greşit e raţionamentul societăţii lor, că facţiunile sunt ca apa, uleiul şi alte substanţe care nu se amestecă unele cu altele, de aceea Tris, Four şi ceilalţi nu şi-au găsit locul mai nicăieri în periplul lor..

Însă de când se stabilesc undeva pentru mai mult timp, lucrurile încep să o ia razna, suntem furaţi de valul de acţiune şi învârţiţi în întorsăturile de situaţie, revăşiţi de trădări, minciuni, secrete, iar apoi ne chinuim să ieşim la liman şi să ne tragem suflul din acea apă învolburată care e finalul cărţii. Dacă la capitolul acesta al suspansului, firelor narative, momentelor tensionate, enigmelor greu de elucidat acest volum stă mai bine decât primul, nu pot spune la fel despre evoluţia personajelor principale, în a căror personalitate şi comportament apar fisuri evidente, a relaţiilor dintre ele şi a emoţiilor transmise.

La început mi-a fost greu să îmi amintesc de o parte din personajele primului volum, datorită timpului aşa mare ce a trecut de când l-am citit, dar pe parcurs mi-am dat seama cine sunt ele.. Deşi cartea aceasta abundă de personaje atât vechi, cât şi noi, acestea reuşesc să se diferenţieze între ele printr-o personalitate aparte sau anumite acţiuni definitorii, chiar dacă sunt episodice sau secundare, iar asta demonstrează talentul nemărginit al scriitoarei.

„Insurgent” a fost o carte foarte bună, dar nu excepţională, ca prima, pentru că la mine nu e suficient să fie antrenant, să bubuie de acţiune sau să fie tot felul de schimbări şocante într-o carte ca să o iubesc, pentru că dacă o parte din deciziile personajelor mi se par ilogice, conduse doar de impulsuri de moment, de trăiri pasagere şi nu filtrate de creier, anumite întâmplări sunt fără sens sau nu sunt explicate apoi, nu se omogenizează cu restul acţiunii, iar prea puţine întrebări îşi găsesc răspunsul, lăsându-ne într-o ceaţă a incertitudinilor, nu am cum să spun că acel roman a fost pentru mine ideal.

Cred că motivul care a atârnat cel mai mult la impresia mea generală despre carte a fost comportamentul ezitant şi schimbător al personajelor principale. M-am ataşat extraordinar de mult de ele în primul volum şi le simt aproape de sufletul meu. Nu sunt absurdă, mi se pare firesc să fi existat unele modificări în alegerile şi reacţiile lor, sunt oameni, sunt perisabili, nu sunt invincibili şi e firesc să fie afectaţi de toată presiunea din jurul lor, de pierderile suferite, de haosul general, dar doream ca schimbările în ei să nu fie majore.

O să încep cu Tris..la care am simţit o involuţie faţă de prima carte. Aici a fost mai mult Beatrice, în loc de Tris, doar spre final am simţit că e Neînfricată, în mare parte a gândit ca cineva din Abnegaţie. Dacă acolo am admirat-o pentru curajul, încrederea în sine, curajul pe care le-a obţinut treptat, aici a fost ezitantă, fragilă, necugetată în majoritatea situaţiilor. A lăsat impresia ca şi cum mare parte din calităţile şi transformarea uluitoare de care a avut parte s-au pierdut pe drum, sau au fost lăsate într-un colţ de umbră, făcându-le loc disperării, amintirilor trecutului, vinei. Nu mă înţelegeţi greşit, ştiu că a trecut prin multe pierderi, clipe dramatice, alegeri de viaţă şi de moarte, era firesc să intre într-o depresie, să jelească, să aibă remuşcări, chiar am empatizat cu ea la început. Însă de la un anumit moment simţeam că nu mai fac faţă, că mă înec în suferinţele ei, în frământările şi situaţiile aberante în care îşi punea viaţa în pericol. Am avut impresia că jumătate de volum autoarea a vrut parcă să scuze una dintre greşelile fatale ale eroinei din finalul „Divergent”, de parcă cititorii ar fi detestat-o pentru asta, ar fi judecat-o. De fapt, eu sunt convinsă că ei au înţeles-o, tocmai pentru că Tris devenise neînfricată, neîndurătoare, mai egoistă.

Deşi în sinea mea speram să îi apropie, mă aşteptam ca toate problemele care le au pe umeri să afecteze relaţia dintre Four şi Tris, dar în niciun caz încrederea dintre ei. Cel mai mult m-au deranjat minciunile, deciziile pe care le luau fără să se consulte, micile trădări. Mi-aş fi dorit să fie o echipă, să colaboreze, să fie un sprijin adevărat unul pentru celălalt. De Four..nici nu mai ştiu ce să zic, el şi a fost absent în mare parte din carte, nu i s-a mai acordat aşa mare importanţă, eroina a ieşit în evidenţă acum. În plus, am avut constant impresia că el are propriile planuri, secrete, pe care noi oricum nu le putem afla din moment ce cartea nu are două perspective.

Este urmărit de proprii demoni din trecut, de suferinţele care l-au chinuit, la care se adaugă şi greşelile şi minciunile lui Tris, fapt ce îl fac mai agresiv, dur, neînţelegător, dar în final tot ea va conta cel mai mult şi va face orice să o salveze. Dacă ar fi să compar povestea lor de iubire din „Insurgent” cu ceva, ar fi cu un vulcan care erupe de nesiguranţă, omisiuni, certuri, iar apoi are parte de câteva momente de linişte, tandreţe, pasiune, ca să o ia iar de la capăt.

Dincolo de anumite aspecte, am devorat fiecare cuvânt şi am citit cartea cu aceeaşi rapiditate şi uşurinţă ca şi primul volum, am tresărit la unele momente, m-am revoltat, am admirat, am condamnat unele decizii şi am trăit cu sufletul alături de personaje în fiecare situaţie. Continuarea te lasă cu o mulţime de întrebări care te vor măcina până la aflarea deznodământului poveştii, dar experienţa unică a lecturii merită totul!

Carte primită pentru recenzie de la Editura Leda.

Recenzia primului volum:

* Această recenzie a fost publicată în martie, anul 2013. Am ales să o readuc în atenţia voastră cu ocazia apariţiei filmului.