"Spulberă-mă" de Tahereh Mafi - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Leda și o puteți comanda de AICI.

1 carte, 2 mâini, 3 4 5 ore au trecut ca 1 clipă efemeră.

1 fată, 2 băieți, 3 4 5 motive de a continua să mă scufund într-o lume magică.

1 atingere, 2 ochi, 3 4 5 pași spre costrângerea misterului.

1 lacrimă ascunsă, 1 plăcere vinovată, singurătate și amorțeală, toate ținute lacăt în sufletul ei.

Priviți-o, e ceea ce doream să vă spun. Atingeți această carte de parcă ar fi ultima pe care o veți mai simți vreodată pe suprafața palmelor voastre. Stați alături de ea și alungați pasivitatea inimii ei înghețate, simțiți alături de ea intensitatea poveștii nerostite. Altfel, umanitatea ei se va spulbera în mii de picături de ploaie care se vor imprima în pământ invizibile, necunoscute de nimeni și nimic.

Este de datoria noastră să îi cunoaștem povestea, este de datoria noastră să răspândim cu ajutorul cuvintelor ceea ce a simțit. Deoarece cu ajutorul nostru, va trăi.

Ni se spune că trebuie să ne amintim ideea, nu omul care a creat-o. Că ea vă dăinui întotdeauna, pe când omul poate muri într-o clipă. Însă eu vreau să vă vorbesc despre acea persoană, acea persoană care a îndurat multe lucruri la care nici coșmarurile noastre nu le pot crea pentru a ne tortura, acea persoana care este o ființă, deși e tratată ca un monstru... acea persoană care mi-a ajuns la suflet, deși nu o pot atinge... acea persoană este Juliette, personajul din cartea "Spulberă-mă" de Tahereh Mafi, carte dăruită de Editura Leda, căruia îi mulțumesc enorm.

Cartea ne-o prezintă într-un ospiciu în care a fost închisă de persoanele care trebuiau să o iubească cel mai mult: părinții ei. Agonia din sufletul ei era părtașă la fiecare secundă care trecea, deoarece orice secundă se transformă într-un minut, orice minut se transforma într-o oră, orice oră devenea încetul, încetul, o zi. Iar zilele treceau, treceau acompaniate de suferința din trupul ei care se suprima cu grijă și gingășie, lăsând doar o amorțeală familiară. Camera ei era singurul ei refugiu, dar totodată și iadul ei propriu. Fiecare crăpătură, fiecare detaliu, fiecare amănunt din acea încăpere reprezenta totul în lumea lui Juliette, o lume în care singurele prietene erau numerele din mintea ei, ele ajutand-o să nu uite cu adevărat de propria persoană care stătea ascunsă în ea ca un copil neiubit.

Era închisă de 264 de zile, dar ele reprezentau o eternitate pentru ea. De 6.336 de ore nu m-ai atinsese o altă ființă umana, dar simțea că cuvantul "atingere" nu a existat cu adevărat în vocabularul ei, singurătatea fiind singura care a atins-o cu adevărat.

Însă ceva bizar s-a întâmplat într-o zi. Un lucru la care niciodată nu s-a așteptat că se va ivi în viața ei. A aflat că va avea un coleg de cameră. Nu știa cum va fi să aibă pe cineva alături, nu se gândea dacă acea persoană s-ar putea să se comporte urât cu ea, sau să ajungă să se împrietenească cu ușurință. Era atât de emoționată că va fi nevoită în sfârșit să își folosească glasul, să articuleze cuvinte, să îți audă propria voce, răzbind tăcerea eternă, încât nu îi păsa în acel moment cu adevărat cine va fi acea persoană misterioasă ce va împărți alături cu ea bezna din acea cameră. Pâna când a cunoscut-o.

În sanctuarul ei agonizant, și-a făcut apariția nu oricine, ci un bărbat, un bărbat ce îi va schimba viața pe deplin, chiar dacă în acea clipă în care și-a zărit pentru prima dată colegul, teama a fost singura care s-a instalat în sufletul ei.

Încetul cu încetul a realizat că a avea pe cineva alături nu părea deloc înfricoșător. A aflat multe despre lumea pe care a lăsat-o acum mult timp, de care s-a dezrădăcinat fără voința ei.

Dacă înainte era rău, acum totul părea mai întunecos ca niciodată. Trecutul omenirii a fost unul sumbru, în care lumea începeă să moară de foame din cauza lipsei de mâncare. Momentul care trebuia să schimbe această decadere a omenirii a fost acea zi în care Restaurația a preluat frâiele și a promis că aveau o soluție pentru a salva populația. Însă acest lucru se pare că nu s-a întâmplat niciodată, omenirea fiind într-o stare mult mai groaznică ca niciodată.

Oricât de mult o înfricoșa lucrurile pe care le povestea băiatul misterios, pe nume Adam,  despre lumea de după acele ziduri, acel glas atrăgător, acei ochii albaștrii frumoși, acel trup, acea persoană reprezenta pentru ea ceva ce nu a mai avut de mult parte: era un om căruia nu îi era frică de ea, o persoană care nu știa ce monstru trăia alături de el în cameră, un băiat ce nu știa nimic despre ea. 
Iar acest lucru era pe atât de încântător, cât și periculos deopotrivă, deoarece trebuia să știe de atingerea ei, trebuia să știe că pielea ei era blestemată, trebuia să știe că ea însăși reprezenta o blasfemie a naturii.

Și cel mai important, trebuia să știe că îl cunostea, că l-a recunoscut pe Adam, ca fiind băiatul de care i-a plăcut în trecut.

Îl ținea la distanță, crezând că astfel va fi mai bine pentru el și siguranta lui, dar niciodată nu a realizat că ea e cea în pericol. După câteva zile, însăși Adam, care s-a dovedit a fi un soldat spion,  a scos-o afară din celulă și a dus-o la Warner, o persoana misterioasă care emana pericol. Acel om atrăgător, dar cu alură înfricoșătoare i-a propus să se alăture lui pentru că ea va fi cea care va aduce armonie și bunăstare în lume, deoarece ea reprezintă arma de care au ei nevoie să aducă la bun sfârșit această misiune de a câștiga războiul ce domina de prea multă vreme.

Totuși, ea nu s-a lăsat păcălită. Știa că nu era o simplă propunere, ci era o obligație de care nu putea scăpa. Toată lumea s-a temut de ea, de atingerea ei, chiar și părinții, care trebuiau să fie persoanele ce o iubeau necondiționat. Iar acum, după atâta timp de izolare și suferință să i se spună că ea reprezintă soluția de care lumea avea nevoie?

Momentul în care a realizat că pentru Warner, ea reprezenta doar o armă, un accesoriu ce îi putea da o putere inimaginabilă, a fost clipa în care a constientizat faptul că ceea ce privea nu era adevărul.

Ce va face Juliette? Îi va fi alături lui Warner în misiunea lui întunecată? Sau va încerca să scape din ghearele lui și își va face propriile planuri? Adam își va aminti de ea în cele din urmă, sau va rămâne orbit pentru totdeauna de lumea morbidă a lui Warner? Se va putea salva de toți ceilalți, va reuși să facă o alegere ce într-adevăr va ajuta omenirea, sau va trebui să îi protejeze de ea însăși? Dar pe ea cine o va salva de singuratatea cicatrizată în sufletul ei?

Până aici vă pot spune povestea ei. De acum încolo va trebui să o aflați singuri, pentru a trăi în inimile voastre, așa cum o părticică trăiește deja în sufletul meu.

Eu nu am niciodată topuri când vine vorba de cărți, pentru că așa ceva mi se pare imposibil, având în vedere că fiecare carte este superbă în felul ei unic. Asta am crezut cu toată sârguința până în momentul în care am dat de cartea “Spulberă-mă” de Tahereh Mafi. Ea s-ar încadra printre primele locuri și o spun cu mâna pe inimă. Dacă am adorat-o și dacă am devorat-o ? E puțin spus.

Felul de a scrie al autoarei m-a zdrucinat până în măduva oaselor, făcându-mă să simt totul cu o intensitate delicioasă.

Simțeam de parcă eram într-o sală de teatru, privind cum Juliette își joacă rolul personalității propri. Simșeam cum fiecare frază rostită, fiecare cuvânt, îmi reda un sentiment copleșitor ce creștea și crestea și creștea în mine, până ce ajungea la apogeul exploziei, fiind urmată de o concluzie atât de cruntă, pe atât de adevărată si devastatoare. Am simțit cum interiorul meu era interiorul ei, am simțit de parcă am ajuns să fiu posedată de povestea ei, lăsand-o să trăiască cu adevărat. Toate aceste sentimente, toate aceste lucruri fără noima pentru voi, dar atât de clare pentru mine, au fost redate doar prin felul minunat al autoarei de a scrie.

Repetițiile constante făcute de Tahereh m-a determinat să simt cum groaza și suferința crește în interiorul personajului, cum amorțeala a pus stăpânire pe ea, cifrele fiind singurele care au ținut-o lucidă. Tăieturile încrestate, tăieturi ale unor gânduri rostite în mintea Juliettei, gânduri ce le auzea în mintea ei, dar nu le accepta, nu le dorea cu adevărat, m-a făcut să realizez că nebunia face parte din ea, chiar dacă încă avea stiloul în mână să își distrugă propriile gânduri.

M-am conectat cu adevărat de această persoana care trăiește într-o carte superba. Nu mă aseamăn deloc cu ea, nu am simțit niciodata o asemenea durere în viața mea, dar am fost ea, în momentul în care cuvintele curgeau în fața ochilor mei.

M-a făcut să doresc să joc acest personaj într-o piesă de teatru, m-a făcut să vreau să îi spun povestea, să o redau întregii lumi.

Titlul cărții este unul care te atrage de la prima vedere, făcându-te curios cu privire la cartea în sine. Coperta este la fel de copleșitor de misterioasă, daca te uiți cu atenție la detalii. Povestea?

Vă garantez că vă va plăcea la fel de mult cum vă va place și stilul unic al autoarei. Te spulberă categoric.

Partea mea favorită :X ! Voi încerca să nu mă lungesc prea mult, dar nu promit nimic :)).

Juliette… un nume atât de frumos, care mă trimite cu gândul la Julieta, fata care a murit pentru dragostea ei față de Romeo. Dacă Julieta a simțit cu adevarat iubirea și s-a desfătat cu adevărat, trup și sufletește, din elixirul dragostei, Juliette nu a cunoscut-o cu adevărat.

Părinților ei îi erau frică de ea, de atingerea ei fatală. Nu a simțit niciodată cu adevărat o îmbrățișare maternă, sau o alinare paternă. A simțit doar frică și groază, toate astea găsindu-se cu ușurință în ochii părinților ei.

Au închis-o într-un ospiciu, spunându-și în continuu că faceau ce era cel mai bine pentru ea, dar nici ei nu credeau cu adevărat acele cuvinte frumoase, care ascundeau adevărul crunt: au vrut să scape de ea, de monstrul care trăia în fiecare celulă din pielea ei, apărund-o de toți, de orice atingere.

Juliette ? E o fată care a cunoscut suferința singurătății de mică și care s-a intensificat cu ușurință și și-a făcut culcuș în ea. Este o fată care i-a lipsit dragostea și afecțiunea și s-a cufundat în neîncredere și dispreț de persoana însăși. Singuratatea era sora ei, nebunia era geamăna ei. Dar înăuntrul ei se ivea ceva, cineva care se juca de-a v-ați ascunselea, dar dorea să fie curând găsită: aceea e speranța. Spera că va reuși să iasa de acolo, spera să gaseasca pe cineva care să o atingă, spera să fie iubită. Pentru asta a început lupte, să lupte pentru ce e drept, ajungând astfel să se cunoască cu adevărat, să fie conștientă de puterea de care e posedată și dorește la rândul ei să o posede, să o controleze și, în final,   să se considere o persoană.

Pe timpul cărții ajunge să se transforme dintr-o creatură demnă de milă, într-o persoană curajoasă, o persoană care își asumă riscuri și luptă pentru crezul ei : dragostea.

Adam ? Este acel băiat de care Juliette s-a îndrăgostit în secret când era mică, fiind singurul om care o accepta și se comporta frumos cu ea, chiar dacă niciodată nu și-au vorbit. Momentul în care ochii lui albaștrii i-au încălzit amintirile, a știut că nu a încetat cu adevărat să țină la el și să îl iubească, făcându-mă să îl ador. Este o persoană bună și blândă, care ar face orice să o protejeze pe Juliette. Este genul de om care a așteptat-o toată viața pe cea aleasă inimii lui, iar în momentul în care a găsit-o, se modelează în așa fel încât să fie bun pentru ea. O iubește pe Juliette și o dorește atât de mult, încât îl doare. Vrea să fie parte din viața ei, vrea să fie parte din ea. Dorește să îi fie alături, să o protejeze ca un leu ce își apară felina ce e dorită de toată lumea. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la el și l-am iubit împreună cu Juliette e faptul că a considerat-o o persoană, o fată demnă de iubire și afecțiune, o fiinta ce trebuie ocrotită. Este prima persoană care o privește pe Juliette cu dragoste, nu cu ură. Ce o priveste ca pe un om, nu ca pe o armă.

Iar ca încheiere, am precizat că e și delicios de hot :)) ? Pachetul perfect :X ! Sau poate prea perfect…

Ultimul, dar nu cel din urmă este Warner :>. Pentru mine, dar și pentru Krisz, el reprezintă un un personaj unic și genial. Nu am mai întâlnit niciodată un personaj ca el, cu sânge rece, capabil mereu să întoarcă o replica malefică cu sarcasm, care vede lumea ca pe ceva de lut, pe care el o modelează dupa bunul plac. E cameleonic, asa fiind și trăirile pe care le trezește de obicei în cititor. Mi s-a părut fascinant caracterul lui, și mai ales faptul că a trezit în mine trăiri contradictorii. Acum îl detestam, îl blamam din tot sufletul, mi se părea josnic și groaznic, apoi îmi era oarecum milă de el… pentru că se vedea că ceva din trecutul lui l-a marcat și l-a făcut să fie așa. Simțeam în clipe efemere că are nevoie de iubire, de cineva căruia să îi pese de el, nu să îl asculte de teamă, iar cred că dragostea l-ar putea schimba complet și i-ar dezgheța inima.

E prima dată când îmi place așa mult un personaj negativ și nu cred că sunt singura. Este prima dată când vreau cu ardoare să stiu povestea unei persoane care e presupusă a fi rea genetic. Vreau să îl cunosc, vreau să știu ce se ascunde sub acel înveliș suculent, piperat cu sarcasm și răutate. Voi nu doriti ? 

Pentru cei care au avut destulă răbdare să citească recenzia mea kilometrică :)), pot spune că am ajuns la finalul ei. În câteva cuvinte, cartea este o capodoperă de artă, deoarece cuvintele din ea au creat o pânză deasă care te prinde categoric, făcându-te prada ei. Și oricât de înfricoșător și sumbru vă va părea păianjenul care se aproprie de tine, fiind povestea în sine, te vei lăsa prinsă deoarece știi că ceea ce vei experimenta, citind această carte, va rămâne pe vecie în inima ta.