Book Lovers Challenge (3) + Edit Later

3. Cu care personaj din cărțile citite te asemeni cel mai mult (aveți calități, defecte comune, același mod de a acționa în unele situații etc.) ? Dacă nu ai găsit doar un personaj, poți face un mix de 2-3 și să ne spui ce ai asemănător de la fiecare.

M-am gândit mult la întrebarea aceasta, m-am frământat cum frământă mama aluatul, şi am reuşit să îi dau cumva de cap. Damn question! :))

Cred că aşa cum noi,  oamenii, suntem unici şi speciali, fiecare e diferit, aşa sunt şi personajele. Mare parte din autorii care creează un personaj principal se gândesc ca la un copil căruia îi dau viaţă între paginile de hârtie, încearcă să-l construiască asemănător cu el, ca să îi fie uşor să scrie din perspectiva lui, sau să îl facă să aibă anumite trăsături, sau calităţi pe care poate şi el şi-ar fi dorit să le posede. E adevărat că dacă publici 20 de cărţi, cu 20 de personaje, nu pot fi toate la fel, şi încerci să le individualizezi cum poţi, dar cred că primul despre care scrii, care probabil îţi rămâne şi aproape de inimă, e oarecum apropiat de felul tău de a fi.

Prima dată m-am regăsit în mare parte într-un personaj dintr-o carte pe care am savurat-o până la ultima pagină şi mi-a plăcut la nebunie, e vorba de “Iubit de împrumut” a lui Emily Giffin, respectiv de Rachel. Nu înseamnă că am toate calităţile sau defectele ei, asta e imposibil, dar mare parte, da. Mereu, ca şi ea, am fost reţinută şi nu m-am apreciat niciodată la adevărata valoare. Sunt extrem de strictă şi critică cu mine însumi, în niciun caz ca acele fete pline de încredere, care se cred “so awesome”, şi cele mai dive şi minunate, deşi unele sunt bătute rău în cap. Eu am, mulţumesc cerului, un creier care să mă facă să disting realitatea, şi să nu trăiesc într-o lume roz şi pufoasă în care eu sunt o mică prinţesă. Însă, sunt mult prea perfecţionistă şi acesta e un defect major, sunt nesigură pe fineţea sau frumuseţea mea, mă consider plictisitoare şi neinteresantă faţă de tinerele din ziua de astăzi, pline de sclipici, şi puse doar pe distracţie şi fapte mari. Ca şi Rachel, sunt genul mai pragmatic, raţional, dar am tendinţa de multe ori să mă subestimez, ceea ce nu e deloc bine., deoarece pierd din vedere calităţile şi părţile bune, speciale pe care le am eu, şi alţii poate nu. La fel ca ea, sunt în mare parte foarte responsabilă, şi am o educaţie şi anumite principii pe care mă ghidez în viaţă, şi pe care nu am de gând să le încalc.

Aşa cum şi Rachel se simţea în umbra prietenei ei Darcy, plină de viaţă şi haioasă, şi eu uneori cred asta, deoarece sunt o persoană mai liniştită, şi fir-ar, nu sunt capabilă să spun cum trebuie un banc sau să povestesc o fază amuzantă în aşa fel încât lumea să râdă :)). Dar, sunt plină de sarcasm pe care încerc să îl ţin în frâu prin gândurile mele ascunse, pentru a nu supăra pe cei din jur; cei care mă văd prima dată mă consideră o persoană tăcută, dar n-au ei habar ce e în mintea mea în acele clipe, sau în mare parte din timp :)). Oh, my sweet irony. 

Pot fi eu însămi, şi plină de viaţă, veselă, amuzantă, silly, pot face lucruri prosteşti doar cu prietenii apropiaţi, familia, cu cei cu care mă simt în largul meu, nu cu oricine. M-am regăsit în Rachel şi datorită frământărilor pe care le avea, şi eu am tendinţa să meditez mult la anumite aspecte, să le întorc pe toate părţile, dar şi în schimbările dese de stare, în felul oscilant de a fi uneori.. ba sunt indecisă, ba trec de la plâns la râs, de la optimism la pesimism, and so on.. Dar pe cât de mult pot analiza uneori o situaţie, pe atât de imprudentă şi impulsivă pot fi uneori.

Recent m-am întâlnit pe mine însumi într-un personaj cam de aceeaşi vârstă, dar din păcate poate nu veţi înţelege prea multe, deoarece nu cred că aţi făcut încă cunoştinţă cu ea. adică nu aţi avut ocazia să citiţi cartea. Let me introduce you..my wonderful Jaqueline. De multe ori când am citit “Easy” de Tammara Webber, m-am gândit cât de uşor empatizez cu fata asta, cât de apropiată îmi e de inimă, şi cât de repede am putut intra în pielea ei pe parcursul poveştii. A fost ca o revelaţie plăcută pentru mine. Deşi nu a încercat nimeni să mă răpească (Thanks God!), nu m-a părăsit iubitul cu care sunt de vreo doi ani şiii..câteva luni bune, aproape trei, cum a păţit ea, am simţit că în multe situaţii acţionez sau aş face ca J. În primul rând, ambele avem tendinţa de a fi dependente de cineva iubit (ceea ce nu e bine, ştiu), ştim să oferim dragoste din toată inima şi probabil aş fi şi eu suparata o bună bucată de vreme după o despărţire (I know, sună kind of lame ce vă spun acum, dar când o să aveţi o poveste frumoasă şi simţiţi că v-aţi găsit pe cel potrivit inimii voastre, îmi veţi da dreptate). În categoria asta intră şi familia, şi în special mama care e totul pentru mine.

Apoi, J. simte că e în locul nepotrivit, că e la facultatea greşită, că nu îşi urmează visele, acelea de a fi o artistă. Şi ea, ca şi mine, se “luptă” cu economia, în loc să fie la Conservator, cum şi-ar dori, iar eu la Jurnalism..sau ceva pe acolo..Însă nu renunţăm uşor, nici eu, nici ea, mergem mai departe oricât de complicat ar fi, şi nu ne plac lucrurile facile. Jaqueline e genul de fată retrasă, care nu încearcă să iasă în evidenţă cu ceva, care nu face parte din anumite grupuri, doar pentru a fi mai populară, faţă de prietena ei, Erin. Nici mie nu mi-a plăcut niciodată să contrastez cu cei din jur, nu m-am chinuit să fiu remarcată de nimeni, nu am niciun interes să fiu cunoscută de persoane care mai devreme sau mai târziu doar mă vor ataca pe la spate şi bârfi, sau îmi vor vâna fiecare greşeală. Poate unii dintre voi credeţi că e ceva extraordinar să fii popular, dar analizând situaţia şi voi, veţi constata că asta aduce cu sine multă răutate şi invidie din partea celor din jur, nicidecum admiraţie. Dacă anumite decepţii au tendinţa să ne doboare pe moment, atât eu cât şi Jaqueline după ce depăşim acea fază, devenim mai sigure pe noi, mai puternice, mai hotărâte. Învăţăm din greşelile noastre, ne lovim cu capul de prag, dar după avem grijă să nu mai ajungem niciodată aşa.

Cam atât..şi aşa m-am lungit rău, deşi la început nici nu aveam idee cam ce aş putea scrie :)). Destul de jalnic, nu? Adică nu sunt nici aşa o kick-ass ca Tris sau Georgina, bătăioasă cum e Clary care îl pune la punct fără probleme pe Jace, haioasă şi plină de glume sau cu tendinţa de a vedea mereu lucrurile într-un mod pozitiv cum e Vee, prietena Norei din “Îngerul Nopţii”, sau ca alte eroine extraordinare din cărţile fantasy. Nu mă pot compara cu una dintre ele, deoarece trec prin situaţii pe care eu nu am trecut niciodată, şi nu voi trece, şi nici nu am stat să meditez vreodată la aşa ceva, pentru că e clar că vampiri, nefilimi, demoni sau mai ştiu eu ce creaturi nu există.

 Eu mă regăsesc în personajele din romanele realiste, presărate cu un strop de romance, cu un strop de dramă, uşor comice, în poveştile lor de viaţă, care poate dacă de multe ori nu sunt aşa captivante şi grozave ca cele supranaturale, personajele trec prin momente care ţi se pot întâmpla ţie, mie, dar şi altora, se confruntă cu decizii reale, de care poate toţi putem da cândva, şi din care aveam întotdeauna ceva de învăţat. 

 LATER EDIT:

Cum aș putea să răspund la această întrebare când nici nu mă cunosc cu adevărat? Dacă m-ați fi pus să vă relatez cum sunt personajele cutare din cărțile cutare, aș fi reușit să vă scriu aproximativ tot ce se putea zice despre personalitatea și caracterul lor. Dacă m-ați pune să îl descriu pe fratele meu sau pe un prieten sau chiar și pe  o persoană pe care am cunoscut-o de doar cateva luni, aș fi în stare să vă spun tot ceea ce vreți să știți despre persoana respectivă. Când vine vorba despre mine, fac mici pași înapoi și mă fac mică, mică de tot. Nu sunt în stare să spun cine sunt cu adevărat, pentru că deși am vrut să fac cunoștință cu mine, nu am putut. Are vreo logică pentru voi? Pentru mine are.

Cu ce personaj mă aseman cel mai tare? Aș putea face un întreg colaj cu toate personajele din cărțile citite și aș putea să vă spun câte o calitate sau un defect comun cu ele. Însă din păcate, nu am nici lipici, nici poze, nici planșă, ca să pot crea colajul așa că mă voi rezuma la un singur personaj de care am prins drag prin felul ei de a fi și cu care consider că mă asemăn cel mai mult dintre toate personajele. Ea este Emma, personajul principal feminin din cartea "O zi" de David Nicholls. 

Emma... ce aș putea să vă spun despre ea? Emma nu este o fată superbă, cu un corp invidiat de toată lumea, populară, dorită de toți bărbații. Ea este foarte diferită, iar acest lucru o face unică și interesantă, pentru cei care îndrăznesc și reușesc să treacă de zidul ei de sarcasm și ironie. Nu a deranjat-o modul în care lumea o vedea ca fiind fata care nu se integra, chiar dacă în sufletul ei, stătea ascunsă o tristețe știrbă. Era însă prea ocupată să fie ea însăți, să viseze cu ochii deschiși la lucruri mărețe și planuri extraordinare pe care dorea să le îndeplinească, să arunce gogoși de sarcasm în orice persoană, indiferent dacă ajungeau să guste ciocolata dinăuntru sau se săturau încă de la coajă. E o fata prea inteligentă și își respectă prea mult anumite principii pe care și le-a fixat în căpușor. Ce mi-a plăcut cel mai mult la ea este că are un umor teribil:)). 

E amuzantă, pusă pe șotii tot timpul. Ea suferă împreună cu glume sarcastice și ironice, nu cu lacrimi. Este o persoană puternică care e dispusă să își ajute prietenii oricând. Are doar un singur prieten adevărat, însă niciodată nu s-a plans de asta. Deoarece pentru ea este de ajuns acea unică persoană căruia i se poate destina oricând, fără resentimente. De asemenea, este genul de fată care în momentul în care se atașează de cineva, ar face orice pentru acea persoană, din această cauză ajugând să sufere foarte ușor, chiar dacă majoritatea sunt orbi din cauza măștii sclipitoare pe care și-o pune pe față. Cel mai tare mă indentific cu Emma în momentele în care i se spune că nu are destulă încredere în ea. Iar acest lucru e adevărat. Dacă ar fi să îi lipsească ceva, cel mai mult ar fi încrederea. Este o persoană minunată și simpatică, care poate să aducă raze de soare pe timp de furtună, însă când vine vorba de ea însăși, de felul în care o privește cu adevărat cineva, dă înapoi, așa cum și eu o fac când mi se cere să mă descriu. Pentru că eu v-aș spune numai defecte, iar ea ar face la fel.

Totuși, Emma a avut într-un final povestea ei de dragoste pe care și-a dorit-o, la care a visat. A ajuns să fie iubită și să iubească cu toata intensitatea. Cu mine ce se va întâmpla ? Mai este ceva până la finalul cărții mele.

NEXT TIME:

4.Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare, zâne etc) și de ce?