joi, iulie 26, 2012

Book Lovers Challenge!

Acel "30 days challenge" pe care l-am primit, şi de care trebuie să ne ocupăm şi noi, ne-a dat o idee. Aceea de a crea ceva asemănător, în sensul că la fel, veţi avea de făcut câte o postare separată pentru fiecare cerinţă, dar de data aceasta ele să fie strict legate de cărţi. "Book Lovers Challenge" , care se adresează tuturor celor care au bloguri de cărţi, dar şi celor care au bloguri de alt gen, dar care sunt pasionaţi de citit. 
Sunt în cea mai mare parte teme pe care doream să le abordăm pe blog, sub formă de scurte postări, dar nu ştiam în ce context. Acum ne-a venit ideea asta, şi sperăm să vă implicaţi cât mai mulţi, deoarece suntem convinse că cititorii blogurilor voastre vor fi foarte încântaţi să afle mai multe despre pasiunea voastră: cărţile. 
Am mai văzut una sau două întrebări în altă leapşă, dar le creasem deja atunci pe acestea, deci nu de acolo mi-au venit ideile. Însă, provocarea nr. 11 e inspirată dintr-o rubrică a lui Rose, iar provocările 23 şi 26 de pe Love-for-Books
"Book Lovers Challenge" se adresează tuturor celor care au bloguri de cărţi, dar şi celor care au bloguri de alt gen, dar care sunt pasionaţi de citit. Aşa că vă rugăm să o preluaţi. 

~Reguli~
- fă o postare cu regulile şi provocările
- pentru fiecare provocare vei face o postare, în care vei răspunde mai pe larg. Un mic articol. (acolo unde este cazul, sunt și provocări în care doar trebuie să ne arăți o imagine)
- ideal ar fi să faci câte o provocare la fiecare 1-2 zile, dar dacă unele necesită mai mult timp sau imaginație, poți pe acelea să le pui și după 3-5 zile maxim. 
- nu ai voie să faci mai multe provocări într-o zi. 
- pune câte o imagine drăguţă pentru postările în care trebuie să dezbaţi un anumit subiect. 
- poți sări peste unele provocări, dar nu cred că vei face asta. Cu siguranță ți se par interesante și îți plac, iar vizitatorii tăi ar dori să îți afle părerea despre toate.
- dacă doreşti, pune la începutul fiecărei postări imaginea ”Book Lovers Challenge”, pentru ca cititorii tăi să știe despre ce e vorba.
- până pe 1 august ai timp să te gândești la rezolvarea provocărilor, și să le dai mai departe și celorlalți iubitori de cărți pe care îi cunoști. Anunță-i printr-un comentariu. După 1 august poți să începi să postezi prima provocare. 
~Provocări~
1.      Cum a început pasiunea ta pentru cărți? Ce romane te-au făcut să iubești lectura și de ce?
2.      Povestește-ne ceva despre prima ta recenzie: la ce carte a fost făcută, dacă ți-a fost greu să o scrii și de ce, dacă erai curios/curioasă sau emoționat/ă de părerea cititorilor blogului tău. 
3.      Cu care personaj din cărțile citite te asemeni cel mai mult (aveți calități, defecte comune, același mod de a acționa în unele situații etc.) ? Dacă nu ai găsit doar un personaj, poți face un mix de 2-3 și să ne spui ce ai asemănător de la fiecare.
4.       Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare, zâne etc) și de ce?
5.       Copiază un citat care te-a impresionat și comentează-l. Scrie părerea ta despre el, ce îți inspiră, de ce l-ai ales.
6.       Dacă ți-ai dori într-o zi să scrii o carte, care ar fi subiectul ei, și ce imagine ai dori să fie folosită pentru copertă? Arată-ne imaginea.
7.       În lumea cărei cărți ai dori să trăiești pentru o scurtă perioadă de timp și  de ce?
8.       Prezintă-ne cartea ta preferată din copilărie și spune-ne de ce te-a impresionat așa mult. Dacă mai ai cartea, arată-ne o poză cu ea :).
9.      Poți să intrii în corpul unui personaj pentru două zile. Ce ai face în această perioadă, ce el/ea nu a făcut? Ce greșeală i-ai corecta și de ce? Ce schimbare ai face în viața ei/lui?
10.    Arată-ne o poză cu biblioteca ta și povestește-ne pe ce principii ai organizate cărțile (după gen, ordine alfabetică etc.)
11.     Alege un scurt fragment care ți-a plăcut dintr-o carte și rescrie-l din perspectiva altui personaj. În postare să transcrii și fragmentul original.
12.    Ia o carte din bibliotecă şi fă-i o poză artistică. Cu decor drăguţ, potrivit etc. Suntem curioşi să vedem cât de creativ ai fost, când ne vei arăta poza!
13.     O mașină a timpului te va transporta peste 5 minute într-un viitor distopic. În viitorul cărei cărți distopice ai alege să fii trimis și de ce? Ține cont că vei rămâne o scurtă vreme acolo, și trebuie să supraviețuiești. 
14.     Ce crezi despre acei adolescenți care consideră cititul ca ceva plictisitor, ridicol și nefolositor? Ce le-ai spune ca să le schimbi impresia?
15.     Scrie o scrisoare unei autoare căreia vrei să îi transmiți ceva.
16.     Hai să vedem cum stai cu team-urile. Intră AICI și copiază bannerele care reflectă din ce echipe faci parte la cărțile pe care le-ai citit.
17.     Cărți electronice vs Cărți tipărite. Pe care le preferi, cu argumente pro și contra.
18.     Creează o imagine fan-art ci im citat preferat dintr-o carte.
19.    Alege o carte/serie a cărui final nu te-a încântat și spune-ne cum ai fi vrut să se termine și de ce.
20.     Întreab-o pe mama ta sau pe tatăl tău care a fost cartea ei/lui preferată, sau o carte care i-a plăcut mult, și spune-ne și nouă care e aceea, și dacă tu ai citit-o.
21.     Povestește despre altă pasiune a ta, în afara cititului.
22.     Basmele și poveștile pentru copii sunt frumoase, dar parcă prea perfecte, nu? Alege un basm sau o poveste (gen Albă ca Zăpada, Mica sirenă ..etc) și modernizeaz-o puțin. Adaugă niște vampiri, sau alte creaturi supranaturale, poți face personajele pozitive negative și viceversa, poți schimba cursul acțiunii. Scrie într-un scurt articol cum îți imaginezi respectiva poveste reinventată.
23.     Vrem să îți vedem scrisul! Transcrie pe o foaie un scurt fragment dintr-o postare de a ta, sau scrie pur și simplu un mesaj cititorilor tăi, fă-i o poză sau scaneaz-o, și apoi posteaz-o!
24.     Ai şansa incredibilă de a te cupla cu un personaj la alegere, care ţi-a dat bătăi de..inimă :). Cu cine creză că te-ai potrivi şi aţi face o pereche reuşită, şi de ce?
25.     Alege 5 cărți/serii preferate, și spune-ne pentru fiecare ce melodie li s-ar potrivi.
26.     Refă coperta unei cărți la alegere. Pune în postare și coperta originală, dar și cea creată de tine. :)
27.     Spune-ne cum ți s-a părut experiența ”Book Lovers Challenge” , apoi lansează o provocare asemănătoare celor din ea și dă-o mai departe la 5 bloguri. Anunță-i printr-un comentariu. 

Noi oricum vom începe să dăm comentarii la mare parte din bloguri, în care să vă anunţăm şi să vă invităm să  preluaţi provocarea :). Sperăm să vă placă şi să răspundeţi cât mai mulţi provocării :D. 



56 de comentarii:

  1. Sunteti geniale maaa,geniale ! Ador provocarea asta <3 abia astept sa ne apucam de postari <3 !! :x
    Nu stiu cum de va vin mereu idei asa tari ,dar din nou : sunteti geniale ! :)) :*
    Ma inscriu,of course !

    RăspundețiȘtergere
  2. Superba ideea! Este ingenioasa.... ma inscriu si eu :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumim fetelor! <3 Ne bucuram mult de tot ca va place!!

    RăspundețiȘtergere
  4. WOW!!! Cu siguranta nu pot lipsi de la asa ceva! Abia astept sa vina 1 august, cu toate ca o sa si vad cum ma impotmolesc la unele :D
    Btw, felicitari eeenooorme fetelor!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc pentru provocare :* Chiar e foarte interesantă. O să mă ocup de ea :D

    RăspundețiȘtergere
  6. As participa, dar n-am blog cu carti si pe contul meu de wordpress nu intra nimeni deci...

    RăspundețiȘtergere
  7. Sweet Jesus,ideea asta e pur si simplu grozava :3 I'm so in! Presimt ca august o sa fie luna mea preferata din vacanta :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Ne bucuram muuult de tot ca va place si doriti sa participati:X. Alexxax, daca problema e ca lumea nu va citi ceea ce ai scris, atunci am gasit o solutie. Propunem ca toti cei care vor face provocarea, sa ne lase inapoi link cu postul scris. De exemplu, in ziua doi, eu cu Krisz am scris postul, iar noi va asteptam sa ne spuneti parerea voastra, plus linkul cu postul facut de voi. Asa lumea va intra la toti cei inscrisi. Ce spuneti?

    RăspundețiȘtergere
  9. si eu ma inscriu :D can;t waitt <3

    RăspundețiȘtergere
  10. Mulţumesc mult că m-aţi anunţat :* E mult prea genială ideea ca să nu se răspândească peste tot. Abia aştept să încep să postez <3

    RăspundețiȘtergere
  11. Si eu, si eu vreau:D Mi se pare o idee superba:). Fetelor aveti niste idei geniale, abia astept sa incep aceasta leapsa.

    RăspundețiȘtergere
  12. O idee superba , genialaa:X Abia astept data de 1 August. O sa mor de narabdara pana apar unele postari. Poruncile mele preferate sunt numerele 3,7,9,11,12,13,16,18,19,21,22,23,24, 25,26. Pocunca nr 22 este chiar geniala:X

    RăspundețiȘtergere
  13. Mulţumesc mult că m-aţi anunţat! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu nu am blog de carti,dar sunt pasionata de citit si nu am mai scris de mult pe blog asa ca m-am gandit ca prin aceasta provocare sa reincep sa scriu pe blog,acesta ar fi un exercitiu ce m-ar ajuta sa-mi reintru in obiceiul pe care il aveam de a scrie.Asa ca vreau si eu s-o preiau :D.

    RăspundețiȘtergere
  15. Hey. Ai o leapsa de la mine:
    http://casaderecenzii.blogspot.ro/2012/07/leapsa-liebster.html

    RăspundețiȘtergere
  16. Foarte interesant! :O De abia astept sa vad ce raspunsuri vor fi :))

    RăspundețiȘtergere
  17. Multumim din suflet pentru cuvintele frumoase si entuziasm! Va rugam mult sa dati si voi mai departe provocarea, ca sa afle cat mai multa lume despre ea! Si noi abia asteptam sa postam, si sa va vedem si voua postarile! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  18. Am preluat provocarea, deabia astept 1 august ^^ sunteti geniale :*
    sii sunt foarte curioasa sa vad si parerea celorlalti :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Suuper tare!! Asa cum au spus si celelalteee geniala idee >:D<
    Multumesc pt ca m-ati anuntat si pe mine. I'm in!

    RăspundețiȘtergere
  20. @Alexya Mie imi convine. Deci de pe 1 August incepem sa facem provocarile,nu?

    RăspundețiȘtergere
  21. Am publicat si eu,ieri,regulamentul si provocarile:D

    RăspundețiȘtergere
  22. Multumesc pentru invitatie si felicitarile mele pentru idee. Abia astept sa incepem sa scriem ;-)

    RăspundețiȘtergere
  23. Superba provocarea! Intrebarile sunt fantastice :) Sa vina 1 august!

    RăspundețiȘtergere
  24. Accept si eu provocarea.O sa postez pe blog regulile si provocare.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  25. Oooh, super idee fetelor! Pot sa ma bag si eu? Pot? Poot? :o3 <33 Hmm, oricum nu cred ca am sa ma pot abtine:))

    RăspundețiȘtergere
  26. @Sayuki Sigur că poţi! <3 Leapsa am oferit-o deja tuturor iubitorilor de carti, si tu esti unul dintre ei!
    Abia astept sa va citesc postarile tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  27. Superba initiativa, fetelor, multumesc pntru invitatie!
    Si noi am postat astazi regulile&provocarile, si asteptam cu nerabdare sa incepem maine :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Super!Multumesc fetelor,e chiar o treaba interesanta :)

    RăspundețiȘtergere
  29. Mi s epare o super idee! Felicitări fetelor! O să particip şi eu!

    RăspundețiȘtergere
  30. Voi participa și eu! Super idee!

    RăspundețiȘtergere
  31. Foarte frumoasa ideaa :). As putea sa particip si eu? <3

    RăspundețiȘtergere
  32. Ca sa particip trebuie sa astept data de 1 a lunii octombrie, sau pot incepe zilele astea?:>
    Va invit pe blogul meu: oanabooks.wordpress.com, sunt noua in asa ceva. daca vreti si aveti timp, dati-va cu parerea la prima mea recenzie.

    RăspundețiȘtergere
  33. @Larisa Oana Poti sa participi si acum. Important e sa le faci, nu conteaza cand :)

    RăspundețiȘtergere
  34. underwear dating http://loveepicentre.com/articles.php ukrainian dating bride websites

    RăspundețiȘtergere
  35. the style diaries ebook http://audiobookscollection.co.uk/es/Encyclopedia-of-Geomorphology-2-Volume-Set/p217869/ harry potter ebook pdf [url=http://audiobookscollection.co.uk/fr/Carter-Sande/m17949/]modul komunikasi perundingan ebook download[/url] free ebook for ipod

    RăspundețiȘtergere
  36. melissa de la cruz ebook http://audiobookscollection.co.uk/Three-Second-Fighter/p119834/ high times ebook [url=http://audiobookscollection.co.uk/System-Theory/c2447/]ebook channel[/url] administracion de operaciones ebook

    RăspundețiȘtergere
  37. ebook star begotten http://audiobooksworld.co.uk/Bacteriology/c1506/ dinapoli ebook [url=http://audiobooksworld.co.uk/Encouraging-Appropriate-Behavior-for-Children-on-the-Autism-Spectrum-Frequently-Asked-Questions/p225318/]the four loves ebook[/url] jeremy silman ebook

    RăspundețiȘtergere
  38. xl pro home inspection software http://buyoem.co.uk/product-10384/Credit-Money-Machine-3-5 simple music composition software [url=http://buyoem.co.uk/es/product-37344/Ultra-Video-Converter-3-3]ad-aware se software free[/url] bing software
    [url=http://buyoem.co.uk/product-37250/QuickLogin-2-0]QuickLogin 2.0 - Software Store[/url] address label software free download
    [url=http://buyoem.co.uk/product-37354/Ultra-Video-Splitter-6-0][img]http://buyoem.co.uk/image/5.gif[/img][/url]

    RăspundețiȘtergere
  39. blue ray hack software http://buyoemsoftware.co.uk/de/category-200-202/Business tera term software [url=http://buyoemsoftware.co.uk/product-33248/Red-Giant-Magic-Bullet-Instant-HD-1-1-for-Adobe-Premiere-Pro]windows software amplifier[/url] summarizing software
    [url=http://buyoemsoftware.co.uk/fr/account/login]Connexion au compte - Software Store[/url] teleatlas software
    [url=http://buyoemsoftware.co.uk/fr/product-30956/Adobe-Fireworks-CS5][img]http://buyoem.co.uk/image/8.gif[/img][/url]

    RăspundețiȘtergere
  40. [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/categories/antiviral.htm][img]http://onlinemedistore.com/11.jpg[/img][/url]
    pharmacy council of jamaica http://certifiedpharmacy.co.uk/products/tadacip.htm colorado pharmacy technician schools [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/products/terramycin.htm]aarx pharmacy[/url]
    kilgore pharmacy http://certifiedpharmacy.co.uk/products/kytril.htm canadian pharmacy cialis generic [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/products/nolvadex.htm]nolvadex[/url]
    pharmacy course in india http://certifiedpharmacy.co.uk/products/retin-a-0-05-.htm pharmacy tech ce [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/products/dipyridamole.htm]publix pharmacy dallas hwy marietta ga[/url]
    pharmacy at wegamns in newark http://certifiedpharmacy.co.uk/products/zocor.htm pharmacy technician program fort collins colorado [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/products/strattera.htm]strattera[/url]

    RăspundețiȘtergere
  41. [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/products/avodart.htm][img]http://onlinemedistore.com/1.jpg[/img][/url]
    pharmacys linked together http://certifiedpharmacy.co.uk/contact.htm cliffton burtt brooks pharmacy wayland ma [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/products/emsam.htm]retail pharmacy supplies[/url]
    elephant pharmacy berkeley california http://certifiedpharmacy.co.uk/products/biaxin.htm etsu pharmacy [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/categories/erectile-dysfunction.htm]erectile dysfunction[/url]
    pharmacy forms for compounding http://certifiedpharmacy.co.uk/products/apcalis-oral-jelly.htm pharmacy degree find a school [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/products/generic-imitrex.htm]southwestern oklahoma state university school of pharmacy[/url]
    pharmacy technician test aids http://certifiedpharmacy.co.uk/products/terramycin.htm pharmacy no prescriptions [url=http://certifiedpharmacy.co.uk/products/propecia.htm]propecia[/url]

    RăspundețiȘtergere
  42. [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/paroxetine.htm][img]http://onlinemedistore.com/6.jpg[/img][/url]
    director of pharmacy and listing http://englandpharmacy.co.uk/products/aciphex.htm international pharmacy reviews [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/zofran.htm]pharmacy cialis[/url]
    purchase ranitidine pharmacy http://englandpharmacy.co.uk/products/benicar.htm carve out pharmacy [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/zelnorm.htm]zelnorm[/url]
    pharmacy conversation esl http://englandpharmacy.co.uk/products/buspar.htm drug errors pharmacy [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/minocin.htm]walmart pharmacy generics[/url]
    health pharmacy drugs and medications f finasteride http://englandpharmacy.co.uk/products/amoxil.htm online pharmacy affiliates [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/plendil.htm]plendil[/url]

    RăspundețiȘtergere
  43. [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/propranolol.htm][img]http://onlinemedistore.com/6.jpg[/img][/url]
    valium pharmacy http://englandpharmacy.co.uk/products/alavert.htm s and s pharmacy austin [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/differin.htm]funny pharmacy cartoons[/url]
    weise pharmacy http://englandpharmacy.co.uk/products/lipitor.htm pharmacy aruba [url=http://englandpharmacy.co.uk/categories/general-health.htm]general health[/url]
    internet pharmacy http://englandpharmacy.co.uk/products/frozen--energy-and-libido-enhancer-.htm west bend pharmacy [url=http://englandpharmacy.co.uk/categories/erection-packs.htm]hartzell pharmacy pa[/url]
    circle pharmacy and mount vernon http://englandpharmacy.co.uk/products/aciclovir.htm top online pharmacy [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/trental.htm]trental[/url]

    RăspundețiȘtergere
  44. [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/zerit.htm][img]http://onlinemedistore.com/6.jpg[/img][/url]
    what are the requirements to become a pharmacy technician http://englandpharmacy.co.uk/products/femara.htm pharmacy room in a hospital [url=http://englandpharmacy.co.uk/categories/anti-herpes.htm]online pharmacy phentramine[/url]
    pharmacy orange county http://englandpharmacy.co.uk/products/citalopram.htm tristate pharmacy [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/advair-diskus.htm]advair diskus[/url]
    online pharmacy phentramine http://englandpharmacy.co.uk/products/himcolin.htm distance learning pharmacy technician correspondence course [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/elavil.htm]community pharmacy scotland[/url]
    pharmacy school usa http://englandpharmacy.co.uk/products/compazine.htm pharmacy position [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/azulfidine.htm]azulfidine[/url]

    RăspundețiȘtergere
  45. [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/abana.htm][img]http://onlinemedistore.com/2.jpg[/img][/url]
    case studies pharmacy http://englandpharmacy.co.uk/products/ed-discount-pack-2.htm pharmacy technician board examination [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/lynoral.htm]medicare moderization act any willing provider pharmacy[/url]
    imitrex and on line pharmacy ordering http://englandpharmacy.co.uk/products/noroxin.htm pro life pharmacy [url=http://englandpharmacy.co.uk/categories/pain-relief.htm]pain relief[/url]
    mercer school of pharmacy http://englandpharmacy.co.uk/products/himcolin.htm exam for the certification of pharmacy tech [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/clozaril.htm]kmart pharmacy positions[/url]
    university of hawaii hilo college of pharmacy http://englandpharmacy.co.uk/products/parlodel.htm internet pharmacy forum [url=http://englandpharmacy.co.uk/products/tenormin.htm]tenormin[/url]

    RăspundețiȘtergere
  46. Just wish to say your article is as amazing.

    The clarity in your submit is simply spectacular and i can suppose you're an expert on this subject. Well along with your permission allow me to take hold of your feed to stay updated with coming near near post. Thanks a million and please continue the gratifying work.

    my web site :: diet that works

    RăspundețiȘtergere
  47. Fine way of explaining, and pleasant piece of writing to take facts
    regarding my presentation subject matter, which i am
    going to deliver in academy.

    Feel free to surf to my web site ... walking calorie calculator

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!