The magic of words (48)

Nu m-am putut abține să nu va ofer câteva citate din cartea "Moartă și înviată" de Kim Harrison. Sper din suflet să vă placă și să vă facă și mai curioși în legătură cu cartea:D. Enjoy!

“- Lasă-te în jos, neroado! A şuierat Barnabas, iar fata micuţă, frumoasă şi mortală s-a uitat nedumerită în spatele ei. 

Pe umăr ţinea geanta modernă pe care i-o dădusem de dimineaţă, ca să-i completeze ținuta. Se potrivea  cu sandalele roșii şi era goală-goluţă, dar insista s-o poarte după ea pentru că i se părea c-o ajuta să se integreze în peisaj.

- De ce? S-a mirat ea, apropiindu-se. Dacă încearcă cineva să ne oprească, îl spintec pur  şi simplu. […]

- Nakita, am spus, trăgând-o de braţ când s-a apropiat, iar ea s-a lăsat ascultătoare pe vine, fluturându-şi pletele. Nu mai foloseşte nimeni cuvântul ăla.

- E un cuvânt foarte bun, s-a burzuluit ea.

- Ce-ai zice să plesneşti oamenii, în schimb? A propus Josh. […]

Lângă mine, Josh părea îngrijorat.

- E  Levy, poliţista. Crezi că ne-a  văzut? Am şoptit. […]

Ghemuită în faţa mea, Nakita a dat să se ridice.

- O s-o plesnesc!” 

“- Țicnitelor!  A mai strigat, lăsând în urmă un nor de fum uleios şi uruitul din ce în ce mai slab al motorului.

Nakita stătea lângă mine, tremurând de furie.

- Nu sunt ţicnită, a zis şi şi-a ridicat poşetuţa roşie şi goală, iar eu am dat aprobator din cap.”

“Să-ţi dedici viaţa persoanei  care te infestase din greşeală cu aripi negre, care ţi-au mâncat amintirile şi ţi-au arătat ce înseamnă moartea n-avea cum să fie un lucru uşor.”

“- Sunt doar chestii normale, de adolescent.

- « Normal » şi « adolescent » nu prea au ce căuta împreună.”

“-  Mersi că îi dai voie Nakitei să doarmă aici în noaptea asta.

- Nu ştiu cum de te las să mă convingi să fac din astea, a bombănit el, s-a întors  cu faţa spre chiuvetă şi şi-a suflecat mânecile. Eu n-am avut niciodată voie să-mi chem un prieten să doarmă la mine, cu atât mai puţin într-o zi de şcoală.

Am zâmbit şi-am intrat iar în bucătărie, îndreptându-mă pe vârfuri spre el, ca să-l sărut pe obraz. Barba lui m-a înţepat, miroasea a… tata.

- Pentru că sunt preferata ta, am spus, reproducând o glumă de familie pe care n-o mai rostisem de zece ani.

Tata a zâmbit, alungându-mi toate sentimentele de nelinişte.

- Şi singura, a răspuns el, îmbrăţişându-mă stângaci, pentru că încercă să nu mă umple de spumă. Stingeţi lumina la zece. Vorbesc serios!”

“- Oare tatăl tău o să se crizeze dacă te sărut de la revedere? a întrebat.

Am clipit, iar inima mi-a bătut mai tare înainte s-o opresc.

- Probabil, am răspuns şi mi s-a tăiat răsuflarea.

Mai sărutasem şi alţi băieţi - că doar mama nu mă pedepsise de neprihănită ce eram - , dar mă cam stresasem în ultima vreme pentru că eram moartă şi mă cam ţinusem deoparte.”

“Pieptul meu era prea plat şi, având în vedere că acum eram moartă, n-aveam decât  să o aştept pe zâna sânilor până la sfârşitul zilelor. « Aşa-i că-i drăguţ…? »”

“Şi apoi s-a auzit cântecul subţirel al lui Grace.

- Fost-a odată un băiat pe-acoperiş, care a stat prea mult în ascunziş. Ca un melc s-a târât până ce-n cap a căzut. Pen’ că era mare tolomac.”

“- Ai idee cât m-a costat asta? L-am întrebat, uşurată că nu trebuia să-i explic tatei o ruptură de treizeci de centimetri. Doar pentru că tu te îmbraci ca Luke Skywalker nu înseamnă că noi, restul, am vrea să purtăm doar cârpe!

- Paul era pe care să devină cronometror, dar îşi dorea să fie asemenea unui spintecător. Cu sabia mare-a lovit, ca un nobil vestit, dar ca un fraier a fost privit.

- Aproape că are logică, Grace.”

“- Mă cheamă Madison, am adăugat, în caz că Ron nu-i spusese asta.

A şovăit, apoi a rostit precaut:

- Eu sunt Paul.

- Grace e al meu nume.  Mai fă şi tu nişte glume. Să se bucure-întreaga lume. Las-o pe Madison şi-al ei renume. Trebuie să iasă o poezie de aici, de undeva, a murmurat Grace, luându-şi zborul.”

“- Toţi au dreptul să aleagă, chiar dacă alegerea se dovedeşte a fi greşită.

- Nu te contrazic, am spus, în vreme ce Barnabas şi Nakita se apropiau. Dar de ce să permiţi cuiva să ia o hotărâre greşită când câteva informaţii ar putea da naştere uneia mai bune? E greu să te trezeşti şi să vezi soarele dacă draperiile sunt trase. Eu sunt cea care trage draperiile, Paul. Nu mai încerca să mă smulgi de lângă fereastră.”

“Tipul ăsta are un orgoliu mai mare chiar decât cel al fostei mele profesoare de chimie.”

“- Amintirile sunt tot ce avem, am spus, încercând să-l fac pe Barnabas să înţeleagă. De-asta luăm anumite decizii. Cum te-aştepţi să se schimbe cineva dacă îngropi trecutul în minciună?”