The magic of words (42)

Sper să vă placă citatele de astăzi, care sunt din "Năluca şi Năucul" de Stacey Kade. Din păcate nu am mai găsit post-it-ul pe care notasem paginile cu citatele când le-am scos, şi a trebuit să încerc să le caut iar, dar nu le-am mai găsit chiar pe toate.

„ - Deşi pare greu de crezut, erai mai puţin supărătoare atunci când erai vie. Nu m-ai auzit când ţi-am spus că nu pot vorbi cu tine acum ? Du-te şi bântuie pe altcineva.(...)

- Crede-mă, aş căuta pe altcineva dacă aş putea. Eşti supărat pentru că n-am vorbit cu tine când eram vie.

- Daa, sunt inundat de valuri de regrete.”

„- ..(...) şi dacă mă port ciudat tot timpul e din cauza stafiilor de soiul tău.

Şi-a dat ochii peste cap.

- Bine, Killian, cum spui tu. Aşadar, nu eşti goth. Nu te mai purta ca un copil.. şi nu-mi mai spune stafie, a adăugat, încruntându-se.

- De ce nu ?

- Păi vezi vreun cearşaf sau lanţuri pe mine ? a spus, făcând un gest teatral spre ea. (...)

- Cum preferi atunci ? Să spun că ai un defect de trăire ?”

„Poliţistul, un tip bătrâior, grizonant, a coborât geamul din dreptul pasagerului.

- Totul e-n regulă ? a întrebat.

A cuprins cu pivirea părul lui Killian, hainele sale negre şi maşina.

- Ai face bine să zâmbeşti, altfel ne-am ars, i-am spus. Totul de pe tine emană nemulţumire socială, ranchiună şi portbagaj plin cu arme.

Mâinile lui Killian s-au încordat pe volan şi ştiam că moare să-mi dea o replică dură. Dar în loc de asta, s-a forţat să zâmbească cât de rezonabil se putea.”

„ - Ce faci tu aici ? A spus cu o voce uimită. Eşti pe cale să te laşi omorât.

- Ce fac eu ? Ce faci tu ? am răspuns printre dinţii încleştaţi. Ai adus cu tine sus pe scenă jumătate din cimitirul din Groundsboro.
A privit în spate peste umăr, de parcă n-ar fi ştiut despre ce vorbeam.

- Mda, păi apar întruna. Cred că a aruncat cineva cu fluturaşi sau ceva în genul ăsta, a râs ea.”

„ Cuvintele se potriveau cu felul ei de a vorbi, arogant şi arţăgos, dar dincolo de ele, am putut distinge întrebarea pe care n-o pusese, vulnerabilitatea pe care căuta s-o ascundă. Oare o apărase cineva vreodată în viaţa ei, în afara celor care aveau un interes s-o facă ? Fireşte, nu arăta ca şi cum ar fi avut nevoie de prea multă protecţie, dar oricine vrea să simtă că există cineva care are grijă de el.”

„- Care e cuvântul pe care-l folosesc azi puştii ? Ah, da ! Eşti târfa lui, târfa lui din lumea spiritelor.

A râs, încântată de propria-i isteţime.

- Hei, Liesel, arăţi cam străvezie astăzi, nu crezi ? am întrebat-o. Se poate vedea prin tine mai mult decât de obicei. (...)

A ieşit din rând, căutând pe altcineva care să-i certifice starea de existenţă.

- N-a fost prea drăguţ din partea ta, m-a admonestat Bunicul Brewster.

Am reflectat o secundă.

- Părul tău arată..nemaipomenit, foarte natural, am strigat după ea.

Bunicul Brewster m-a fixat cu privirea.

Am ridicat din umeri.”

„ - Nu, am spus eu sec.

S-a rotit în scaun ca să mă privească şi părul ei m-a lovit peste ochi în mişcarea asta.

- Glumeşti ? Mi-am petrecut toată dimineaţa cu asta ! (...)

- I-auzi! Îmi pare rău ! Şi ce-ai de gând să faci cu restul eternităţii ?

Ea a respirat adânc, a deschis gura..şi s-a oprit. Ţinându-şi mâinile întinse în faţă, inspira şi expira încet.

- Ce faci, meditezi ?

- Nu, încerc să mă calmez ca să nu-ţi trag una în fund, a spus printre dinţii încleştaţi.”

„ - Julia, patul băiatului e rupt, a declarat Miller. (...)

- Ce s-a petrecut aici, William ? (...)

Killian s-a foit stânjenit în patul său.

- E vorba de o fată, bine ? (...)

- Te-a atacat ?

Miller părea uimit şi de departe prea interesat.

Killian a ezitat doar o fracţiune de secundă. Apoi şi-a relaxat braţele, ducându-şi palmele sub cap, cu un zâmbet arogant şi leneş, arătând în toate privinţele ca un tip care tocmai şi-o trăsese.

- Mda, aş putea spune şi aşa!

- În visele tale ! Am protestat eu.”

" - Aş putea-o urmări, sunt cu adevărat invizibilă zilele astea! a spus Alona, întorcându-se în scaunul ei şi întinzându-şi picioarele lungi în faţă, lucru care m-a făcut din nou să mă holbez la ele. 

- Hei, faţa mea e aici!

A pocnit din degete la mine, iar eu mi-am ridicat privirea."

„ Ea îşi ţinea capul în jos, pretinzând că-şi examina unghiile. Cortina lucioasă a părului îi acoperea faţa. Era momentul perfect să spun ceva clasic, ceva care ar fi convins-o că, deşi uneori mă scotea din minţi, eu îi admiram puterea, chiar şi mai mult acum când aflasem câte ceva despre greutăţile vieţii ei.”