The magic of words... by you (71)

Oanaaa. a trimis citate din "Domnișoara Christina" de Mircea Eliade. Nu am citit cartea, dar pare interesantă. Mulțumim, Oanaaa.

"Vorbise cu sinceritate, avântat. Egor îl privi uluit. I se păruse, în primele minute, un biet savant morocănos şi timid. Dar mâinile domnului Nazarie se mişcau cu o graţie desăvârşită; şi cuvintele pe care le spunea aveau o sevă proprie, o prospeţime ciudată. Pare că le pronunţa altfel, mai adânci, mai pline."

"Dar se opri, sugrumat. Se priviră o clipă în ochi, adânc, fiecare încercând să înţeleagă dacă şi celălalt a simţit acelaşi lucru, acelaşi început de groază şi apoi apucară aproape deodată paharele cu coniac şi le sorbiră dintr-o înghiţitură. Profesorul nu-şi mai strivi faţa în palme. Dimpotrivă, de data aceasta alcoolul îi făcuse bine. Nu cuteză totuşi să-l întrebe pe Egor; ghicise din privirile lui că avusese aceeaşi penibilă impresie, aceeaşi dezgustătoare groază. Să simţi cum cineva se apropie de tine şi se pregăteşte să te asculte, cineva pe care nu-l vezi, dar a cărui prezenţă o simţi în bătaia sângelui şi o recunoşti în sclipirea ochilor vecinului tău..."

"— ...Dar lui tanti Christina i-ar place să mai fie o dată pictată, spuse Simina. De unde ştii tu că n-ar vrea mama?!...

— Simina, teribil de multe lucruri ştii tu, îi spuse cu înţeles, privind-o în ochi, Sanda.

Apoi îi întoarse spatele şi se apropie de d-na Moscu.

— Maman, am rămas de-ajuns. Trebuie să mergem...

— N-aţi vrea să mai mă lăsaţi o clipă? se rugă ea.

Sanda dădu din cap aspru.

— ...Cu Simina, se rugă din nou d-na Moscu.

— Mai ales cu ea, zâmbi Sanda."

"— Aşa îţi voi spune, se supuse d-l Nazarie zâmbind. (Zâmbea pentru întâia oară în noaptea aceea.) Ştii, începu el privind încă o dată de jur împrejur, să se convingă că nu-l ascultă nimeni, nu-i lucru curat cu domnişoara Christina. Domnişoara asta frumoasă nu prea şi-a cinstit familia.

Oamenii povestesc o groază de lucruri...

— Aşa sunt ţăranii, spuse Egor sentenţios."

"— De când te aştept, şopti din nou domnişoara Christina, de când aştept un bărbat ca tine, un bărbat frumos şi tânăr.

Se apropiase atât de mult, încât Egor simţi un insuportabil parfum de violete învăluindu-l. Voi să se dea un pas înapoi, însă Christina îl apucă de braţ, reţinându-l.

— Nu fugi de mine, Egor, nu-ţi fie teamă că sunt moartă..."

"Dar Christina se mulţumi să-şi apropie mult faţa de fruntea lui, atât.

— Nu, pe tine nu vreau, şopti ea, nu te sărut aşa... Mi-e teamă de mine,Egor...

Se retrase deodată, oprindu-se câţiva paşi de pat, şi-l privi lung. Părea că se luptă cu sine, că încearcă să-şi stăpânească o pornire oarbă, puternică. Îşi muşca buzele. Egor începea să se mire că stă atât de liniştit alături de o moartă. Ce bine că toate lucrurile acestea se întâmplă în vis, gândi el...

— Dar să nu crezi tot ce ţi-a spus Nazarie, continuă domnişoara Christina apropiindu-se din nou de pat. Nu e adevărat, n-am făcut ceea ce spun oamenii despre mine... N-am fost un monstru, Egor. De ceilalţi nu-mi pasă ce cred; dar nu vreau să crezi şi tu aceleaşi lucruri absurde. Nu e adevărat, mă-nţelegi tu, dragul meu?! Nu e adevărat..."

"— Vrei să vii la mine? îl întrebă deodată Christina. Voi să-l urce cu forţa pe scări, dar Egor se împotrivi.

Se retrase lângă fereastră. Făcu un efort şi vorbi:

— Tu eşti moartă... Tu ştii că eşti moartă...

Domnişoara Christina zâmbi trist şi se apropie din nou de Egor. Era acum mai palidă. Poate o scălda lumina lunii. (O lună apărută brusc, neaşteptată, reflectă Egor.)

— Dar te iubesc, Egor, şopti. Şi pentru tine vin de-atât de departe..."

"— Dacă ţi-e dragă Sanda, adăugă Christina, nu-ţi va mai fi... Nu va mai trăi mult, biata de ea...

Egor se înălţă pe jumătate din pat. Ar fi vrut să întindă braţele spre ea, s-o ameninţe, dar nu găsi decât puterea de a-i înfrunta privirile.

— Dar tu eşti moartă, Christina! strigă el. Tu nu mai poţi iubi!...

Christina începu să râdă. O auzea pentru întâia dată râzând. Întocmai aşa cum şi-o închipuise el cu câteva zile mai înainte, privindu-i portretul; un râs de fată, sincer, pur.

— Nu mă judeca aşa repede, dragostea mea! exclamă Christina. Eu vin din altă parte... Dar sunt încă femeie, Egor! Şi dacă au fost fete care s-au îndrăgostit de luceferi, de ce nu te-ai putea şi tu îndrăgosti de mine?!...

Aşteptă câteva clipe, aşteptă să răspundă Egor.

— Nu pot, spuse el în cele din urmă. Mi-e frică de tine!"