joi, martie 22, 2012

Josh Hutcherson: Filmul va fi chiar mai bun decât cartea!

Aşteptarea aproape a luat sfârşit! Mâine va avea loc premiera la nivel mondial a celui mai aşteptat film al primăverii, Jocurile Foamei.
Aşa cum bine ştiţi, filmul urmăreşte povestea bestseller-ului internaţional scris de Suzanne Collins. Într-un viitor post-apocaliptic are loc un joc sadic şi sângeros numit Jocurile Foamei. În fiecare an, 12 băieţi şi 12 fete sunt luaţi de lângă familile lor şi aruncaţi în arenă pentru a se lupta între ei. Câştigător este cel care rămâne în viaţă.
Peeta Mellark, interpretat de actorul american Josh Hutcherson, în vârstă de 19 ani, este ales ca tribut din Districtul 12, împreună cu Katniss Everdeen, pentru a participa la ediţia a 74-a a Jocurilor.
Hutcherson s-a făcut cunoscut în lumea cinematografiei în special pentru rolurile importante pe care le-a avut în Journey To The Centre Of The Earth şi Bridge To Terabithia.
Audiţiile nu au avut loc într-un birou, cum se întâmplă pentru alte filme, ci chiar în casa regizorului Gary Ross. Dar ce i-a provocat mari emoţii lui Josh, pe lângă faptul că îşi dorea foarte mult rolul, a fost chiar Suzanne Collins, care era de faţă. Dar totul a mers bine, iar peste puţin timp a cunoscut-o pe Jennifer şi cei doi au început să repete împreună.
Într-un interviu acordat recent, Josh spune că l-a atras mai mult personajul lui Peeta decât oricare altul din carte pentru că are convingerea puternică că nu trebuie să laşi circumstanţele să te schimbe.
Crescând în această industrie, se întâmplă des să întâlneşti o situaţie sau o persoană care te poate schimba. Să ştii cine esti îţi menţine mintea sănătoasă şi, pentru mine, este o convingere din inimă“, adaugă Josh.
Întrebat dacă există vreun actor care îl inspiră, care îl face să spună “aş vrea să fac şi eu asta!”, Josh răspunde: “Cred că Brad Pitt este unul din actorii mei preferaţi. Are abilitatea de a juca aproape orice rol. Îţi dă impresia că poate face orice“.
Despre comparaţia pe care mulţi o fac între Jocurile Foamei şi Twilight, acesta consideră că singura similaritate între cele două este faptul că ambele sunt făcute pentru adolescenţi, dar oameni de toate vârstele le adoră. În rest, au mesaje diferite,  întreg universul este diferit.
Înţeleg de ce lumea încearcă să le compare, dar nu seamănă deloc cu Twilight.
De cele mai multe ori, cartea bate filmul, dar John crede că în cazul acesta nu va fi aşa. El crede că din combinaţia dintre Gary Ross, “un regizor şi un scenarist incredibil de talentat”, şi Suzanne Collins, “o scriitoare uimitoare” va ieşi un film la fel de bun, dacă nu chiar mai bun, decât cartea.

6 comentarii:

  1. Vai, nu cred ;x Asta chiar ma innebuneste :((
    Imi scot ochii ca nu-l pot vedea la cinemaX_X

    RăspundețiȘtergere
  2. EHee... Oh my Josh :))) Din pacate, am mari emotii, si din fericire , sper weekendul asta sa merg la film, indiferent ca va fi mai bun, mai slab, mai superb sau mai groaznic decat cartea, voi urmari cu mare drag filmul.
    Imi place de actor, chiar daca nu ma voi intalni mental cu el :)))) Toti actorii din film sunt draguti :D

    RăspundețiȘtergere
  3. maine dimineata-scularea la 6:))
    de abia astept sa vad:)

    RăspundețiȘtergere
  4. a fost atat de mult si mai e atat de putin nu imi vine sa cred

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu si cu Oanaaa ne facem inima rea :(
    Ce sa facem si noi ? Asta este Romania . Nu ai nici unde sa vezi un film supeeeeerb :)(

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!