sâmbătă, februarie 04, 2012

The magic of words... by you (52)

Nu am auzit până acum de cartea "Văduva neagră" de Constantin Novac, până ce nu ne-a trimis Nyx citate din ea, însă trebuie să recunosc că m-a captat cu siguranță. Sunt foarte curioasă să aflu mai multe. Sper să reușesc să o citesc.

"Păşea maiestuos, ca pe o punte imperială, emanând o senzualitate feroce, aşa neagră cum era sau poate tocmai de aceea, oscilănd totuşi în mod vizibil între o dezinvoltură semeaţă cultivate în societăţi alese şi o prudenţă, o şovăială de intrus în docurile nocturne ale Londrei."

"Acum o putea desluşi mult mai bine. Era încununată de o claie de păr castaniu-roşcat, abia stăpânit de o eşarfă neagră, minus o suviţă rebelă paradoxal zglobie in bătaia brizei, brăzdându-i obrazul, şi-l privea prin nişte ochelari întunecaţi, imenşi, dar care, oricât de imenşi erau, nu-i puteau ascunde paloarea feţei. Orbitele adânci, vineţii, rictusul dureros al buzelor, toate trădând o suferinţă atroce, veghe îndelungată."

"Vasile desluşi cu oroare dâre negre-cenuşii izvorând spontan de sub ochelarii femeii şi prelingându-se pe obrazul palid, uşor tumefiat de pe urma, probabil, altor plânsete trecute."

"Femeia, rămasă-n picioare, părea să-şi aştepte rândul la beşteleală. Se ţinea dreaptă, cumva rigidă, fără să-şi fi pierdut însă nici măcar o câtime din graţia şi supleţea întregului ei trup, în ciuda caniculei şi a hulei neostenite, prăpăstioase chiar, pe care barca o înfrunta zbuciumându-se într-un fel sau altul. Un vânt păcătos de nord-nord-est împingea harnic în bazin, prin spațiul dintre faruri, valuri găunoase, gâlcevitoare; un vânt ciudat, nepoftit dacă ar fi să ţinem seama că ne aflam în miezul verii, a cărui răcoare presupusă se topea şi nu prea în arşita zilei."

"Sunt sărac şi ce-i sărac miroase-a prost."

"Rochia-i neagră, şi aşa scurtă, i se săltase până la jumătatea pulpei, dezgolindu-i deasupra acelei dungi elastice, întunecate a ciorapului, carnea trandafirie, transparentă până la os, sănatoasă, aparent neatinsă de morbul suferinţei…"

"Ce înseamnă pentru el o catastrofă? O catastrofă şi atâta tot. Ori, pentru una ca mine înseamnă o lungă, terifiantă provocare a trecerii neîmblânzite, nu la modul filozofic ci la cel real, vizibil şi mai ales tangibil."

"Căci frumuseţea, oriunde s-ar afla ea, rămâne o floare exotică, e un capital, Vasile, o sursă de putere, un soi de rezervaţie naturală care ar trebui protejată prin lege… o comoară tragică, afectată grav…"

"Când într-un rid aproape imperceptibil ghicesti avalanşele viitoare, o ditamai crevaşa în obrazul tău feciorelnic, şi când te contempli, de pe marginea unui por dilatat, ca un Empedocle căţărat pe buza vulcanului dat in clocot"

"Era frumoasă-n mă-sa-n cur, pardon, de-ţi tăia răsuflarea. Şi unde mai pui că o mai vazuse undeva. Dar unde? Când? Şi cu ce prilej?"

"Obstacolele sunt dovada elocventă a faptului că existăm, provocări ale destinului, iar cei care ne pun piedici, din ură sau dragoste pătimasă, sunt pedagogii noştri, poate chiar salvatorii noştri în condiţiile în care, întârziind ca să dai din drum o buturugă buclucaşă, n-ajungi la timp sub roţile unui camion sau, mă rog, n-ajungi inoportun acasă. Prelungindu-ţi astfel, cu concursul unui ghinion, viaţa sau iluziile."

"Putem noi trăi şi muri după bunul plac? O, desigur."

7 comentarii:

  1. pare interesanta cartea..inca nu am citit-o.:D

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am mai auzit de carte pana acum si dupa citate pare destul de draguta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am auzit recent de cartea asta si vreau sa o citesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Uau.. super citatele.
    Autorul are ,totusi, un stil ciudatel :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Este o carte furata din biblioteca mamei, dar pe care mi-am dorit sa o citesc de cand i-am vazut coperta. Intr-adevar, trebuie sa treci mai intai peste lungile descrieri ale autorului, insa este interesanta.

    RăspundețiȘtergere
  6. imi plac citatele inca nU AM citit cartea sper sa o fac curand

    RăspundețiȘtergere
  7. Am cartea, si am auzit multe lucruri bune despre ea, este printre preferatele lui tata. M-ar omori descrierile, dar...cred ca, intr-un final, m-as bucura de carte, citatele sunt superbe <3

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!