The magic of words... by you (37)

Oanaaa. a trimis citate din "Prințesa ghețurilor" de Camilla Lackberg. E prima dată când aud de carte. Pare destul de interesantă după citate. Voi ce spuneți?

“– E moartă!

Eliert respiră repede, cu gâfâituri mici și sacadate, și un sunet neplăcut, ascuțit se auzea din pieptul lui.

- Liniștește-te, Eliert. Ce s-a întâmplat?

- E moartă, acolo, înăuntru.”

“Având în vedere informațiile succinte pe care i le dăduse Eliert, nu era sigură la ce să se aștepte, însă nimic nu o avertizase asupra sângelui. Baia era placată cu faianță albă, iar efectul sângelui din cadă și din jurul acesteia era astfel și mai puternic. Pentru o secundă i se păru frumos contrastul, până când își dădu seama că în cadă era cu adevărat o ființa umană. În ciuda nuanțelor nefirești, palide și vineții ale acelui corp, Erica recunoscu imediat cine era – Alexandra Wijkner, fosta Calgren. Slavă Domnului, ochii cadavrului erau închiși, dar buzele aveau o nuanță intensă de albastru.”

“Înmormantarea fu solemnă și frumoasă. Biserica din Fjallbacka era departe de a fi plină. Majoritatea oamenilor nu o cunoscuseră pe Alexandra, însă veniseră doar din curiozitate.”

“Erica se gândea la mâinile lui Patrik. De obicei se uita mai întâi la mainile și încheieturile unui bărbat. Considera că mâinile pot fi incredibil de sexy. Nu trebuiau să fie mici, însă nici mari ca niște lopeți. Ci doar potrivit de mari și puternice, fără păr, viguroase si suple. Mâinile lui Patrik erau numai bune.”

“Făcu un efort să nu mai viseze cu ochii deschiși. Era inutil să se gândească la sentimente pe care până de curând le simțise doar ca pe un freamăt ușor în stomac. Și nici măcar nu știa cât avea să mai stea prin acele locuri.”

“Pentru prima oară, Erica simți un junghi de amărăciune gândindu-se la Alex. Era ca și cum abia în acel moment ar fi realizat că viata lui Alex se sfârșise, în mod irevocabil.”

“Nonșalant, spuse:

- Ceea ce cred eu că este cel mai tragic în aceasta poveste a morții lui Anders și

Alex este că și un copil a trebuit să piară.

Vera se întoarse brusc către el. Se opri și îl prinse de mânecă.

- Ce copil? Despre ce vorbești?

[...]

- Copilul Alexandrei. Era însărcinată atunci când a fost ucisă. În luna a treia.

- Soțul ei...

Vera se bâlbâi, însă Patrik continuă cu o răceală silită.

- Soțul ei nu a avut nimic de-a face cu asta. E limpede că nu mai avuseseră niciun fel de relație de câțiva ani.”