luni, decembrie 26, 2011

Poveste de Iarnă #8

Iarna

Urăsc Crăciunul.
Da, îl urăsc, și sunt probabil cea mai ciudată persoană de pe Terra spunând asta. De ce îl urăsc? Pentru că de Crăciun prietenul meu m-a părăsit. Pentru că, acum doi ani, în ziua de Crăciun, părinții mei m-au anunțat că divorțează (nu încetez să le reamintesc că au ales probabil cel mai prost moment pentru a da o asemenea veste!). Pentru că anul trecut, surpriză!, tot de Crăciun, părinții mei au hotărât să se împace, dar și că este absolut necesar să ne mutăm în alt oraș.
Așadar, iată-mă aici, cu un munte de cutii pe podeaua camerei mele, care așteaptă de o eternitate să fie deschise, fără nici un prieten (încă! sau, cel puțin, asta îi place mamei să spună) și făcând cumpărături de… Crăciun, desigur! Iar cum ghinionul pare să mă urmărească peste tot în perioada asta, tocmai m-am lovit de ceva tare, foarte tare. Cu norocul meu, probabil un perete. Un perete… foarte musculos, cu mâini foarte lungi și care poartă o cămașă care pare foarte scumpă… Oh doamne! Sper că nu i-am lăsat o urmă de fond de ten cu forma feței mele pe superba cămașă albastră de la care nu-mi pot dezlipi ochii!
    -Dumnezeule, îmi pare atât de rău! Vorbeam la telefon, și pur și simplu… eu…
Voce sexy, check! Stai puțin, eu nici măcar nu folosesc fond de ten… Ce se întâmplă cu mine?!
   -Uhm, e în regulă. De fapt, sunt foarte sigură că a fost vina mea. Sunt extrem de neatentă! Mă gândeam…, dar am fost întreruptă de vocea sexy.
   -Lasă-mă să ghicesc! La Crăciun, nu? întrebă, dându-și ochii peste cap. Ochi sexy, check!
   -Surpinzător, da! i-am răspuns, zâmbind.
   -Eu sunt Josh, și îmi pare rău că te-am întrerupt din… memorarea listei de cumpărături? Zâmbet sexy, check!
   -Eu sunt Emma, și îmi cer scuze că ți-am întrerupt conversația telefonică! De fapt, încerc doar să fiu amabilă, pentru că nu-mi pare deloc rău!
   -Știi, era o conversație destul de importantă. Cred că ar trebui să plătești pentru asta… tonul lui îmi indică faptul că se gândea la o modalitate de a-i plăti care îmi convenea cu siguranță, așa că am facut ceva ce nu mai făcusem niciodată cu un băiat – am luat inițiativa.
   -Oferta mea e o cafea. Nu o să primești una mai bună, deci îți sugerez să accepți.
Am așteptat răspunsul lui, zâmbind. Iar în acele câteva secunde, am realizat niște lucruri importante. Prietenul meu m-a părăsit pentru că mă așteaptă ceva mai bun. Părinții mei au vrut să divorțeze pentru că în relația lor flacăra nu mai ardea, dar au aprins una nouă, care arde mult mai puternic. Ne-am mutat aici nu pentru a avea parte de un sfârșit, ci de un nou început. Poate alături de Josh... sau poate nu. Dar nu contează! Ceea ce contează este faptul că am înțeles, în sfârșit, că nu Crăciunul era de vină, ci eu!
   -Numai dacă mă lași să te duc în cel mai tare loc pe care l-ai văzut vreodată!, mi-a întrerupt (din nou) gândurile. O să avem puțin de mers, dar nu pari tipul care sa se plângă prea mult, nu?, mă întrebă, rânjind ironic.
   -De fapt, chiar sunt tipul care se plânge pentru orice, am spus râzând. Dar de data asta o să fac o excepție. Și o să plătesc cafeaua. Știi, chiar încep sa mă indoiesc că meriți să ieși la o întâlnire cu mine.
Nu. Pot. Să. Cred. Că. Tocmai. I-am. Spus. Asta. Unui. Băiat. Pe. Care. Îl. Cunosc. De. Două. Minute!!! Îi ofer o cafea, atât! NU e o întâlnire, pentru că asta ar fi un gest prea disperat... Oh, minunat, acum va crede că sunt disperată. Încep să cred că am un dar de a strica totul, chiar înainte să înceapă!
Josh râse, probabil de expresia de pe fața mea, iar apoi spuse:
  -Atunci va trebui să-mi spui ce trebuie sa fac pentru a merita o întâlnire cu tine. Sper doar că nu e ceva legat de Crăciun, pentru că sunt varză la capitolul ăsta.
Sau poate am un dar de a face rost de întâlniri cu cei mai draguți băieți de pe Pământ! Oricum ar fi, cert e asta o să fie cea mai bună cafea pe care am băut-o vreodată.
Iubesc Crăciunul!
Atenţie! Puteţi acorda o singură notă, o singură dată!




3 comentarii:

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!