Poveste de Iarnă #19

Just December it, love!

Daca mi-ar fi spus cineva ca voi petrece Craciunul singura, doar eu si o cautare nesfarsita a unui magazin deschis in una din cele mai importante zile ale anului..i-as fi ras in fata. Nu asa vedeam eu lucrurile, nu asa imi planuisem. Mersul la facultate presupunea tone de distractie si nu petrecerea Craciunului singura in micul apartament inchiriat. De ce caut cu asa disperare un magazin va intrebati? Daca nu mananc in momentul asta niste ciocolata, inghetata, chipsuri, shaorma, orice m-ar face sa ma simt mai bine, probabil o sa incep sa plang in mijlocul parcului si ma mai opresc pana nu trece Craciunul.

Lovesc frustrate zapada din fata mea, ignorand fulgii care cad continuu si imi impaienjenesc calea facandu-ma sa tremur. Imi pun mana peste ochi in timp ce trec pe langa un cuplu fericit surprins in toiul celui mai pasional sarut posibil..chiar nu este imaginea pe care mi-o doresc.

Trec in graba pe langa o serie de magazine numarand in gand. Cum deja imi era greata de vesnica tablita cu “inchis” am hotarat sa imi incerc norocul la inca 5 magazine. Daca nu...un pachet nedesfacut de servetele ma asteapta pe noptiera..

            Am trecut mecanic pe langa magazine cand, aruncand privirea spre unul dintre ele observ ca-i deschis. Aproape tip de bucurie, dar ma abtin la timp si intru inauntru, unde incep vanatoarea de mancare. Umplu un cos intreg cu skittles, ciocolata, tot felul de dulciuri, chipsuri, coca cola siii inghetata..poate e iarna, dar am nevoie de ea. Oare daca mananc tot ce am cumparat fac diabet? Imi scutur capul alungand  gandul..doar am atata timp liber sa ma gandesc la asta mai tarziu. Oarecum fericita  imi trag picioarele spre  tipul de la casa luand din mers si o sticla de vin. Pun cosul pe tejghea asteptand un minim de atentie din partea vanzatorului care se juca frenetic pe telefon. Astept si astept..si nimic. Era ca si cum as fi fost invizibila. Bat nerabdatoare cu degetele pe tejghea simtind cum imi pierd rabdarea.

            Nu esti cam tanara pentru genul ala de bautura? ma intreaba dupa ce imi arunca o privire atat de scurta incat daca as fi clipit nu as fi observat-o.

Sper ca glumesti, ii spun dandu-mi ochii peste cap. Oh haide, nu am toata ziua la dispozitie pustiule, ii spun pe cel mai fara chef ton posibil.

Probabil ultimul cuvant pe care i l-am adresat i-a captat atentia fiindca deodata ma trezesc tintuita de o pereche de ochi albastrii. Imi oglindeam privirea in cel mai calm dintre oceane cand, brusc, am realizat ca ma holbam la el.

Data peste cap de perfectiunea mea, ah? Happens all the time, imi spune pe un ton normal, dar pe care eu l-am gasit sexy, in timp ce privea amuzat spre cosul meu plin de calorii. Sa ghicesc.. singura si nefericita in ziua de Craciun?

Nu vroiam sa par afectata, dar tonul lui chiar m-a enervat. Numar rapid in gand pana la 5 dupa care ii raspund vesel: “Spune baiatul care sta vanzator in ziua de Craciun. Frumoasa viata sociala tipule!”

Imi zambeste privindu-ma fix cu ochii lui enervant de albastrii, iar eu nu puteam decat sa ma astept la o alta remarca plina de sarcasm. Intrebarile lui m-au luat prin surprindere: ”Cum de nu te-am mai vazut pana acum?Cum ai zis ca te cheama?”

“N-am zis. Adele. Ce pot spune..traim intr-un oras mare” ii raspund pentru prima oara zambind sincer.

“Caleb”spune intinzand o mana cu degete lungi si subtiri spre mine. S-a aplecat putin in fata iar eu ii observ pentru prima oara tricoul  negru cu Beatles. Mmm..dar oare cum ar arata fara tricou? Eventual infasurat intr-o funda mare si rosie pus sub bradul meu? Oh termina Adele, imi ordon dandu-mi o palma mentala, iar gandesti aiurea?

“Frumos tricou Caleb”ii spun incepand sa pun mancarea in pungi mari cu incetinitorul. Daca asta era una din povestile alea siropoase de dragoste pe care le-am tot vazut in ultimul timp, el ar sari peste tejghea, mi-ar declara dragoste vesnica si am ramane fericiti pana la adanci batraneti, doar eu,el, copiii si casa noastra cu piscina. Dar nu, eu sunt blocata in chestia asta nasoala, realitatea. Zambesc trist in timp ce ultima ciocolata e asezata frumos in cea de-a doua punga si ma intorc spre el. Probabil nu-l voi mai vedea vreodata, nu-i asa viata?

“La revedere! Ne vedem Craciunul viitor.” Imi aud vocea rostind cuvintele pe un ton neutru, dar cu nuante usor triste. Privirea mi-a poposit pentru o secunda pe buzele lui frumos conturate, dupa care am iesit grabita in frigul de afara inainte de a-I auzi raspunsul.

Fulgi mari de zapada cadeau peste mine intr-o sincronizare ce-mi facea inima sa inghete. Pungile erau grele, abia asteptam sa ajung la caldura si nu exista cuvinte pe lume pentru cat de mult regret ca mi-am uitat manusile acasa.

Adele..sau expresia singuratatii in cea mai patetica forma. As putea fi una din definitiile acelea din Dex pe care nimeni nu se chinuie sa le citeasca.

Imi aud numele strigat, dar nu reactionez, nu cred ca-I vorba de mine pana nu asociez vocea unui chip si ma intorc nedumerita.

Caleb respira agitat in fata mea formand norisori de abur in jurul lui. Damn he’s hot. Am observat ca era imbracat doar in tricoul lui negru in plin frig al iernii si ma pregateam sa il intreb daca am uitat ceva in magazine sau daca are tendinte sinucigase cand a inceput sa vorbeasca:

“Ce-ai zice sa mergem acum la o ciocolata calda in loc sa asteptam pana la Craciunul urmator? Nu sunt tocmai genul de tip rabdator”

Poate gura mea cascata a fost de vina, sau poate si-a dat seama ca a facut o greseala, dar cert e ca..zambetul lui strengar a disparut intr-o secunda fiind inlocuit de o expresie stanjenita. Probabil am stat astfel mai mult decat mi-am dat seama fiindca el a inceput iarasi sa vorbeasca.

“Tuu..nu vrei nu? Oh asta e umilitor. Scuze”

Dandu-mi seama ca trebuie sa reactionez inainte sa fie prea tarziu adun tot tupeul pe care il am si il intreb zambind larg “Mergem?”

 Observ fericita cum privirea lui se lumineaza si zambetul ii revine pe chip. Cine ar fi crezut ca viata mea se poate transforma in 5 minute intr-unul din cliseele pe care le vedeam doar in filme? Dar oare e real ce se intampla acum? Trebuie sa fie.

“Pentru o clipa ma speriasei” ii aud vocea soptita in timp ce se apropia de mine.

“Stii ce mi-am dorit intotdeauna?N-ai de unde sa stii” raspund singura amuzata si, privind spre cerul brazdat de fulgi de nea continui ”Un sarut in timp ce toata zapada din lume cade peste mine”  Da, sincer chiar vroiam sa fiu sarutata de strainul meu, dar nu acesta a fost motivul momentului meu de sinceritate. A fost pur si simplu primul gand care mi-a trecut prin minte.

“Se poate rezolva” spune inainte de a-si apropia buzele periculos de mult de ale mele, inainte de a le simti caldura pulsand in fiecare celula a corpului meu. Mirosul dulce de fursecuri si vanilie al lui Caleb imi captura simturile si eu mi-am notat mental sa il intreb mai tarziu ce parfum foloseste inainte de a ma pierde total in sarut. Pungile cu dulciuri mi-au scapat din maini si eu am sesizat un zgomot surd, de fundal, nu destul de important pentru a ma desprinde din bratele lui Caleb. Ii simt buzele zambind inainte de a ma lua in brate si a ma invarti in aer.

Dar daca nu eram atenta in acel moment si nu vedeam magazinul deschis? Daca nu m-as fi ridicat din pat in acea zi? Oare l-as mai fi cunoscut vreodata? Raspunsul imi va fi vesnic necunoscut, fiindca in momentul asta am tot ce mi-as putea dori, am dragostea la prima vedere la care am visat toata viata. Probabil multi ar numi intamplarea o coincidenta, dar mie imi place sa ma gandesc la ea ca la un miracol de Craciun.

Atenţie! Puteţi acorda o singură notă, o singură dată!