Poveste de Iarnă #20

                                                   Iubire de-o iarnă

           Este o seara de iarna cam... pe la sase fara ceva, iar eu imi fac un ultim retus al gloss-ului cu entuziasmul de rigoare si sunt gata sa plec. Unde sa plec? Hai sa va bag si pe voi in tema . Numele meu este Ann, am 17 ani si vin dintr-o suburbie a New Yorkului, dar locuiesc in metropola  pe perioada lieceului, la caminul scolii.Stau  in camera cu doua fete:Mary si Katherin ,de asemenea, eleve la aceelasi liceu. De ajuns despre mine. Sa va spun ce imi genereaza acest entuziasm nebun. Gudurandu-ma pe langa un grup de fete... sa le spunem „nu prea pe gustul meu”, am reusit sa ajung sa fiu invitata la una dintre iesirile lor. Ceea ce este atat de special la aceasta iesire este ca, acolo va fi Jake, cel mai dragut baiat din ”toata lumea” . E in ultimul an de liceu si multe visam la parul acela negru, la ochii aceia verzi si atat de patrunzatori,si la cel mai frumos zambet vazut vreo data . Oricum, desi rangul meu social in scoala a crescut imens, imediat ce am inceput sa fiu vazuta cu orasencele pur sange ,Amanda, Miranda(gemenele) si Isabella, totusi nu sunt sigura cat de bine sunt vazuta de el. In afara de cei de mai sus, la iesire ar mai trebui sa vina Will si Derrek.

        Ok, sa ne intoarcem in prezent . Deci ies pe usa,iar mai apoi strabat holul  in salturi, lasandu-ma dusa de val. Am urcat in lift, o zdruncinatura puternica ma anunta ca am ajuns la parter. Ies din cladire si inaintez pe straduta inca ne acoperita de zapada, zambind si uitandu-ma in jur, cu ochii mari, asemeni unui copilas fascinat de un nou loc.Cum sarbatorile de iarna se apropie cu pasi repezi, ferestrele apartamentelor sunt impodobite cu accesorii luminoase, ce intruchipeaza fata cu obrajii rosi si cu cu baraba alba, a tot iubitului Mos Craciun, iar atmosfera imi amintea, faptul ca de Craciun am sa ma intorc acasa, si cat de bine va fi sa petrec sarbatorile cu ai mei.Iau coltul aleei, mai trec de  cateva strazi, si intru in cafenea trantind usa, in speranta ca el ma va observa. Din pacate nu primesc decat un „salut”  absent ,cand ma asez  pe canapea langa Derrek .

       Trece ca si in zbor o ora ,pentru mine o cafea , iar pentru ceilalti cateva cani...ok cam multe cani  de vin fiert.In sfarsit, incepem sa vorbim despre ceva mai normal si e un bun moment sa ma fac observata. Si incepem sa vorbim sa discutam, si iar sa vorbim, pana ce gemenele isi indreapta privirea catre celalat capat al canapelei, unde stateau Jake si Isabella. Bateau din palme si exclamau, intr-un tan dem extraordinar, lucru ce te-ar face sa crezi ca nu numai infatisarea le este identica ,ci si gandirea :

-                     Ooooo, ce frumos !!!

-                     Ohhhoohoo, luati-va o camera !! Spunea Will de pe cealalta parte a mesei.

       Cand indraznesc sa ma uit, dupa prea inteligenta replica a lui Will, ii vad pe cei doi sarutandu-se pasional .  El se aseaza usor peste ea, mangaindu-i coapsa peste pantalonii stramti de piele.Arata de parca nici nu le pasa, ca suntem intr-un loc public!! Totusi nu asta e important, ci  faptul ca, sunt  distrusa, imi vine sa urlu de suparare. Dupa atea ifose suportate de la cele trei, atatea sedinte de shopping, si atatea discutii inutile,dar mai ales enervante asta primesc...Dar mai presus de toate,ma simt ranita , parca ard pe dininauntru, mintea mi-e intunecata si nu mai pot vedea decat o ceata densa in fata ochilor .Credeam ca el e altfel, in tot timpul asta in care am stat cu gemenele ,el incepuse sa se apropie de mine, ba chiar imi spunea ca sunt foarte speciala si ca nu ar trebui sa ma las condusa de ele. Acum imi dau seama ca erau amageli de orasean.  Nu imi mai pot tine lacrmile, si nici nu vreau ca ceilalti sa ma vada asa. Fug spre baie, fara ca cineva sa ma observe, toti fiind mult prea ocupati sa-i puna pe cei doi cu pricina in centrul atentiei . In final ochii mi se umezesc,iar lacrimile curg siroaie pe obrajii mei rumeni. Stau cam 5 minute uitandu-ma la mine cum plang si cum nu pot face nimic,observand ca ceata imi invadeaza pana si gandurile. Imi aplec capul,  sprijindu-ma cu mainile intinse de corpul chiuvetei, imi opresc fortat suspinele. Trebuie sa ma controlez.

         Imi ridic privirea, si in oglinda, pe langa fata mea inca rosie si ochii umflati, il vad pe Derrek intrand in toaleta.

-                     Iesi, afara!!! E toaleta femilor, nu stii sa citesti!?!?  Strig eu.

-                     Stai usor,frumoaso’, nu iti fac nimic!! Am venit sa te linistesc, stiu cat esti de suparata ca Jake s-a combinat cu Isa . Asta-i viata ,acum trebuie sa te multumesti cu mine.       

       Spune asta pe tonul acela  cu inflexiumni dese, sigur a baut prea mult vin. Nici nu e de mirare cu acel  zambet demonic, ce-i arata caninii intr-un ranjet strengaresc. Dar totusi nu e expresia acelui casanova de liceu, e mult mai rau!  Iar acea privire tulbure de aburii alcoolului... ma cutremura. .Oh, Doamne, chiar trebuie sa plec de aici!!

        Se indreapta spre mine cu pasi anevoiosi. Cu cat inainteaza mai mult, cu atat ma retrag si eu, pana ce peretele imi opreste pasii. Statura sa impunatoare ma domina acum. Incerc sa  dau disperata din  maini , in speranta ca ma va lasa in pace.Incerc sa scap din starnsoare, dar ma tine prea bine de incheieturi ce par atat de mici in palmele acelea gigantice. Oricat m-as chinui n-o sa scap asa. Nu stiu ce sa fac, raman atintita cu privirea la expresia aceea... posedata. In timp ce eu eram pe jumatate inconstienta el deja imi deschisese doi nasturi de la camasa si-mi pipaia  talia cuprinsa in intregime de mainile sale.

       Cand ma trezesc din visul urat, imi dau seama ca e defapt cruda realitate. Ahh , un moment de ne atentie si incerc sa fug pe sub mana lui, direct catre usa. Prea tarziu, cand s-o deschid, ma apuca de par, si ma ridica pana ce ajung pe varfuri, amenintandu-ma:

-                     Fii atenta,frumoaso’, daca pleci acum, fii sigura ca nu o sa iti fie prea bine !

  Suspin incet, iar lacrimile vor sa curga, dar eu nu vreau sa le las , sa-i arat matahalei astea care nu e in stare decat sa alerge cu o minge in mana, vren fel de slabiciune! Niciodata! Ma lasa jos, trantindu-ma de perete si in sfarsit eliberindu-mi incheieturile . Perfect, palma  mea se indreapta ametitor de repede, si intr-o fractiune de secunda, ii nimereste obrazul falcos .

    Desi, in sinea mea simt un oarecare sentiment victorios, nimic nu poate intrece durerea.Fug pe usa si ajung la masa . Imi iau haina si le explic celorlalti, printre gafaituri si suspine:

-                     Trebuie sa plec... ihh... e o problema la ...ihh camin...

-                     Dar Ann.... nu termina Amnada stai!

      Eu deja am iesit pe usa si spre surprinderea mea, cu Will in urma . Imi las corpul sa fie inghitit de intunericul fundaturii de langa cladire, pentru a-mi lasa emotiile sa iasa.                       Imediat,cineva ma apuca de umeri . Imi ascund lacrimile cu greu,dar totusi o fac, crezand ca e Derrek . Din fericire nu e. Nu imi pasa cine e, atata timp cat teama ca acel monstru ,ar putea veni dupa mine, nu mai este, nici ca mai conteaza . M-am aruncat in bratele lui ,lasand iarasi suspinele sa se reverse . Era Will si pe langa asta, ma imbaratisa si imi saruta crestetul, cu atata caldura, cum nu credeam ca e in stare. Sincera sa fiu, eu vedem in el o simpla jucarie a celor 3, nici de cum, nu mi-l imaginam asa. Oricum e bine, simt pe cineva apropape .

-                     Esti bine? Ce-ai patit, de plangi in halu asta? Intreba el,fara ca eu sa constientizez ca inca plangeam, ba chiar foarte zgomotos.

-                     De, de rrek, a intrat... ihh, peste mine in baie...si..ihh..si a vrut sa...ihh!! Oh, Doamne ,ar fi putut sa-mi distruga viata!!!

        Isi da  seama imediat la ce ma refer, cunoscandu-l bine pe Derrek, fara a mai pune intrebari ce cu siguranta m-ar face sa ma simt mai rau.Incearca sa ma aline.

-                     E ok, acum esti cu mine, nu ai de ce sa te m-ai ingrijorezi.

         Si chiar nu mai am, ma simt atat de bine in bratele lui, parca nimic rau nu  ma poate atinge. Desi, nu este un atlet bine facut, imbratisarea sa formeaza un scut indestructibil. Isi pune degetul sub barbia mea, afundata in pieptul lui, imi ridica capul si imi spune ,uitandu-se in ochii mei si zambind :

-                     Hai, sa te duc acasa, e destul de tarziu.

        Am acceptat  cu un simplu dat din cap, nu mai eram in stare sa zic nimic. Dupa ce am plans atata, acum il vedeam pe el cu ochii stralucindu-i , cu parul saten deschis asezat aiurea si cu acel zambet ce te face sa te simti instantaneu mai bine.Ma ia de mana,iar eu il urmez orbeste tot drumul.Spun asta, pentru ca  privirea mea era atintita la degetele  noastre ce se impreunau. Nici macar spectacolul de lumini, oferit ca in fiecare an, pe starzile New  York-ului, nu imi distragea atentia.

         Suntem deja pe straduta, nu prea bine luminata, pe care  se afla caminul, dar mai inainte de acesta, un parc . 

-                     Hai, sa ne oprim un pic in parc,  nu as vrea ca Ktherin sau Mery sa ma vada asa si sa inceapa sa puna intrebari,spun eu,aproape in soapta.

-                     Ok, nu am nimic inpotriva.

         In final, ne oprim pe o banca . De cum ma asez, ma  apuc sa ma uit la absolut tot ce e in jur . Printre genele inca umede, vedeam totul metamorfozat. Luminile, desi cam slabe ce impodobeau arborii , acum  pareau mult mai putenice,dar totusi  restul era afundat intr-un intuneric rece.

          In cele din urma ii intalnesc privirea ce era ataintita direct spre chipul meu spulperand negura intunecata. Parca ne indemnam recipric sa ne apropiem din ce in ce mai mult .Inima imi bate nebuneste, iar respiratia mi-e sacadata. Acum jumatate de ora abia ca il observam,iar acum un sarut exploziv ne uneste .Isi pune o mana pe soldul meu, cu atata atentie, facandu-ma sa ma simt la fel de fragila si pretioasa, ca o papusa de portelan. La finalul coliziunii dintre buzele noastre, primii fulgi de zapada ai anului incep sa cada pe fetele imbujorate de lipsa aerului, creeand un moment magic. Privirile ne sunt furate de spectacolul iernii, ce-si lasa micii mesageri sa cada gratios pe solul inghetat.Ne lipim fruntile, ne impletim privirile si ne zambim amuzati unul altuia.

           Toate acestea prevestesc o iarna lunga si tot odata cu ea, inceputul unei povesti frumoase.

Atenţie! Puteţi acorda o singură notă, o singură dată!