The magic of words... by you (11)

Ramona ne-a trimis și pentru această rubrică. Se pare că vrea să ne încânte cu cât mai multe recomandări. Îți muțumim, Ramona.
Următoarele citate fac parte din cartea "Misterioasa dispariție a Katharinei Linden", de Helen Grant. Enjoy them.

”- Oooh, a ţipat strident mama. De ce trebuie sã fii atât de afurisit de german? […]

- Şi tu de ce trebuie sã fii atât de afurisit de englezoaicã?”

“-Ei, a spus tata negãsind nicio altã replica.

Apoi, s-a uitat în sus cu recunoştiinţã. Mama era la uşa, cãrând o tavã încãrcatã cu ceşti cu cafea, un ibric şi o grãmãjoarã de biscuiţi, ofranda standard pentru a-i împãca pe demonii aflaţi în vizitã.”

“M-am gândit cã dacã vroia sã vadã Rãul în acţiune, era de ajuns sã se uite în oglindã în fiecare dimineaţã, dar, precautã, nu i-am împãrtãşit asta.”

“Cu toate astea, eu eram dezamãgitã.Erau atât de multe lucruri despre care aş fi dorit sã o mai întreb pe Frau Kessel, dar acum ea pleacase, navigând precum o corabie încãrcată cu cutii ale Pandorei pline cu secretele altor oameni.”

“- Idioato, a spus Stefan, dar şi el râdea. A mimat pe cineva trãgând lung dintr-un joint, apoi a declamat: Mensch, când fumez chestia asta mã simt de parcã aş putea sã cãlãresc la nesfârşit.

Ne-am apucat cu mâinile de burtã şi am izbucnit într-un râs strident.

- Dulãii o fumeazã şi ei?

- Sicher, şi calul deasemenea.”

“Ȋn gând, am mai adãugat un bluestem la lunga listã pe care o întocmisem pentru Stefan de când parteneriatul nostrum nedorit începuse. StinkStefan. Mã puteam baza pe el sã mã facã sã mã simt penibil din nou. Numai el mã putea face de râs de la o distanţã de cinci sute de kilometric.”

“- Şi unde ai fost? Am întrebat eu. […]

- Castelul lui Dracula, a trântit mama. Acolo s-a dus.

- Castelul lui Dracula?

- Kate, a început tata, dar mama l-a interrupt..

- Ei, ar fi putut la fel de bine sã fi fost acolo. Acolo se duc de obicei mulţimile de ţãrani urlând şi înarmaţi cu furci când vor sã linşeze pe cineva, nu-i aşa? […]

- Nu vroiam sã linşãm pe nimeni, iar ei nu sunt ţãrani, a spus tata cu o voce ameninţãtoare.

- Am zis eu… a început mama sarcastic, dar apoi s-a oprit, clãtinând din cap de frustrare. De ce trebuie sã iei totul atât de al naibii de ad litteram?

- Şi tu de ce spui lucruri dacã nu asta e ceea ce vrei sã spui?”

“- Ei, a spus ea adresându-I lui Stefan un zâmbet înfiorãtor. Anii au fost binevoitori cu mine.

Ȋn sinea mea, m-am întrebat cum ar fi arãtat ea dacã aceştia nu ar fi fost binevoitori, dar am înãbuşit gândul înainte ca acesta sã se poatã strecura în expresia feţei mele.”