miercuri, noiembrie 16, 2011

"Memoriile unei gheise" de Arthur Golden - Recenzie

"Memoriile unei gheise" de Arthur Golden o puteți comanda AICI.

Doresc să mulțumesc din suflet Librăriei Libris pentru că mi-a oferit cartea pe care am dorit-o de mult să o citesc, fiind fascinată de gheise.
Înainte să citiți recenzia, v-aș ruga să țineți minte un lucru: gheisele nu sunt prostituate, nu sunt dansatoare, nu sunt fete pe care le poți chema acasa, și mai ales nu sunt fete ușoare, needucate. O gheisă, deși este tratată ca un obiect, este apreciată, admirată ca o operă de artă în mișcare, un simplu actor ce este folosit pentru cultură, un artizan, o tradiție japoneză. Este practic un om ce-și sacrifică viața pentru a poseda, la cea mai înaltă măsura, rafinamentul artelor lumești; este mai presus de toate, o femeie, care folosește pe lângă frumusețea, naturalețea, simplitatea și puterea pentru a încânta, vrăji pentru a-i manipula pe cei din jur.
Am decis să citesc această carte, pentru că am fost foarte curioasă despre adevărata viață a unei gheise. Deși am auzit, ca majoritatea, ca acestea sunt prostituate, nu mi s-a părut a fi întreaga poveste. Pe lângă faptul că erau dame – de companie - , acestea erau foarte pricepute, înțelepte, învățate. Deși pentru bărbați, distracția alături de ele însemna dansul, muzica, conversații seducătoare, gheisele nu erau cunoscute ca femei ușoare, ci mai degrabă, ca artiste. Singura intrigă sexuală ce facea parte din descrierea serviciului, era ritualu „mizuage”, adica vinderea virginității, a bogăției gheiselor.
Pe scurt, povestea urmărește viața unei frumoase japoneze, Chiyo cu niște ochi superbi, neobișnuiți, albaștrii-gri.
Povestea începe în 1929, în satul natal al lui Chiyo, Yoroido, un mic sat de pescari. Fetița trăiește aici până la vârsta de 9 ani, alături de mama, tatăl și sora sa pe nume Satsu, într-o casă sărăcăcioasă. Viața ei este normală, frumoasă aș putea spune, până într-o zi când părinții ei numai sunt în stare să le întrețină, iar ea și sora ei sunt cumpărate de Mr. Tanaka, și duse cu trenul în Kyoto. Odată ajunse în Kyoto,niciuna nu știa ce se va întâmpla cu viața lor; Chiyo este vândută ca sclavă unei renumite case de gheise în Gion, și este luată de lângă sora ei, ce mai târziu va ajunge prostituată.
Față în față cu Hatsumomo, geisha Okiyei, Chiyo învață rapid că viața ei o va lua pe una din cele două căi: ori că va ajunge o gheisă, ori își va petrece tot restul vieții ca servitoare.
La început, Chiyo urăște ideea că ea ar putea deveni o gheisă , este pur și simplu torturată de Hatsumomo. Încercând să se împotrivească, fuge din Gion cu sora ei, dar din nefericire, este prinsă, și ca pedeapsă îi este spus că nu va ajunge niciodată o gheisă cu adevărat, și că va trebui să muncească ca servitoare (sclavă, după părerea mea) în schimb. În tot acest timp este umilită constant de Hatsumomo, și pierde legătura pe care o avea cu singura sa prietenă, Pumpkin, o altă servitoare din Okiya. La scurt timp, își pierde și sora, după ce află că părinții ei sunt morți. Singură pe lume, fără să simtă că există cineva pe lumea asta pe care poate să se bazeze, Chiyo întâlnește, din fericire, o șansă de la Dumnezeu, o rază de soare: un bun om, un adevărat gentleman, pe podul unui râu, ce îi readuce fetei credință în umanitate și în dragoste. Încălzită de „căldura” omului, aceasta decide că orice se va întâmpla, va deveni o gheisă de succes, în speranța că îl va reîntâlni si răsplăti pe bărbat pentru bunătatea sa. În timp ce prima ei „dragoste” se transformă, cu adevărat într-o obsesie, micuța Chiyo nu-și dă seama că toată lumea, începând cu Mameha până la Mama Okiyei ei, are planuri pentru ea.
Povestea continuă din perspectiva lui Chiyo, de-a lungul vieții sale. Greul antrenament, stilul de viață al gheiselor, politica și competițiile, geloziile și comportamentul neacceptat în această lume „a artelor”, sunt părțile cele mai interesante din carte. Datorită faptului că și-a vandut virginitatea pentru un preț record, Chiyo poate avea viața unei frumuseți debutante în această lume, deoarece banii sunt foarte importanti pentru o gheisa; kimonourile, machiajele și ornamentele de păr fiind extrem de scumpe ( și nici măcar nu aparțineau lor, acestea erau ale Okiyei, unde gheisa respectivă locuia) iar de acestea depindea întreaga lor viață. Din această cauză, Chyio trebuie să-și găsească un „Danna”, adică un patron bogat ce va plăti pentru frumusețea ei, pentru lecțiile de gheisă și pentru multe altele.
În tot acest timp, Chiyo încă își caută bărbatul de pe râu, și continuă să viseze la ziua în care îi va spune cât de mult înseamnă el pentru ea... Într-un final, ea îl reîntâlnește pe bărbat, din nou, dar cum ar putea să-i spună tot ce simte, când află că prietenul lui cel mai bun o găsește atractivă, iar tocmai cel pe care-l dorește cel mai mult pe lumea aceasta, nici măcar nu o observă?
Cunoscută ca Sayuri după ce devine o gheisă, Chiyo își povestește viața ,văzută prin ochii ei gri-albăstrui, teleportând cititorul într-o lume îndepărtată, unde legile riguloase și obiceiurile trebuie neapărat urmate.
Am găsit trei coperți foarte drăguțe. Îmi place mult prima copertă, trimitându-mă cu gândul la o carte clasică care merită cu siguranță citită. A doua copertă, mă amuză într-un mod pozitiv, chiar dacă cartea în sine nu este o comedie. Iar a treia copertă, a fost făcută după ce s-a creat filmul după carte. Frumoase, nu credeți?
După cum spuneam, mai sus, s-a regizat un film, inspirat tocmai din această carte, filmul numindu-se Memoirs of a geisha”. Eu încă nu am avut timp să mă uit la film, însă cât de curând am să o fac, pentru că sunt foarte curioasa să văd cum e. De asemenea, am văzut trailer-ul filmului și cu sigurață nu voi fi dezamăgită.
Voi pune atât un trailer făcut pentru carte, cât și trailer-ul filmului.


În concluzie, ador această carte. Limbajul este incredibil, tot mă gândesc la acea lume ciudată și misterioasă, ca și cum aș fi trăit acolo, bând sake într-o cameră tăcută, cu fantome mult mai rele ca cele din lumea de dincolo, fantome ce bântuie coșmaruri ale unei copilării sfâșiate de munci grele, a unei vieți pline de durere și speranțe sfâșiate de dragoste, trădări, și războaie. Vă recomand cu mare drag această minunată carte, ce pur și simplu este o întreagă confesiune a unui suflet plăpând, naiv până la capăt, Chiyo, fetița cu ochii gri-albăstrui.

8 comentarii:

  1. ..cartea nu am citit-o :-?dar filmul l-am vizionat....:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma fascineaza gheisele, desi nu am vazut filmul complet. Poate citesc cartea, m-ai facut curioasa.

    RăspundețiȘtergere
  3. am citit cartea acum vreo 4 ani cred..e superba..mi-a placut mai mult decat filmul...desi mereu mi se intampla asta:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am citit cartea , dar in schimb am vazut filmul . A fost dat anul trecut prin iarna parca pe PROtv .

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne, de cat timp vreau cartea asta dar ma iau cu altele.. e geniala :x

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu am citit inca cartea dar dupa aceasta recenzie cu siguranta o voi face. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  7. nu e genul meu de carte dar recenzia ti-a iesit felicitari

    RăspundețiȘtergere
  8. filmul este foarte dragut..cartea inca nu am citit-o:D

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!