"Reuniunea" Jurnalele vampirilor vol. IV de L.J.Smith - Recenzie trăsnită

Melodia a început să sune instantaneu, acompaniată de dansul telefonului pe biroul meu. L-am luat în mână, vibraţia lui dându-mi un fior plăcut şi m-am uitat la ecran pentru a vedea cine era apelantul: Sara.

- Salut, Sara! Am zis eu, dându-mi ochii peste cap şi zâmbind în acelaşi.

- Monica, sper că nu te-ai răzgândit şi vii la petrecere, nu? zise cu vocea ei plină de neîncredere.

- Dacă mă tot suni din cinci în cinci minute, poate mă răzgândesc şi chiar nu mai vin.

- Nu pot să sun să văd ce mai face cea mai bună prietenă a mea?

- Dacă ar fi doar scopul acesta, ar fi super, dar amândoua ştim adevărul.

- În ce te-ai costumat? Am auzit vocea râzând malefic.

- Oare? Am întrebat eu, chipul din faţa mea zâmbind ştrengăreşte la mine, dezvelindu-şi dinţii falşi, în constrast cu buzele roşii fiind atât de sinistru.

- Vampir, nu? La fel şi eu, a chiţăit prietena mea.

- Era culmea să ne costumăm în altceva, dat fiind că suntem înnebunite după doi vampiri pe nume Stefan şi Damon.

- Ai dreptate, şi dacă stau să mă gândesc mă bucur că nu iubim aceeaşi persoană ca Elena din “Jurnalele Vampirilor”. Doar ne-am certa şi asta ar afecta prietenia noastră.

- Nu că nu o afectează cearta noastră constantă pe tema: Cine e cel mai bun dintre Stefan şi Damon?

- Ştiu... dar dacă tu nu vrei să înţelegi că Stefan este mai bun, trebuie să fac în aşa fel încât să  te aduc pe drumul cel bun, spuse Sara serioasă, dar totodată şi jucându-se cu nervii mei, ceea ce a reuşit foarte bine...

- Sara! Am strigat eu la ea. Iar vrei să începem ? am spus eu, neavând chef de ciondăneala noastră specifică.

- Şi eu te iubesc, râdea Sara în hohote. Te sun peste cinci minute să văd dacă te-ai răzgândit.

- Sara, nu îndrăz...

Dar a fost prea târziu, Sara închizând înainte să încep eu cu ameninţările mele la adresa ei. M-am uitat din nou la acea fată din faţa mea şi dacă înainte zâmbea, acum era îmbufnată arătând ca un copil răsfăţat care nu a primit destule dulciuri de Halloween. Fata şi-a dat din nou ochii peste cap şi mi-a spus:

- Nu te mai comporta ca un copil... off, Doamne, zise ea după o pauză, am ajuns să vorbesc cu mine însumi. Asta nu e de bine.

M-am ridicat frustrată de la oglindă, ducându-mă până la fereastră. M-am uitat în curtea pe care abia dacă o mai recunoşteam din cauza ornamentelor care dădeau senzaţia că păşeşti pe un tărâm magic şi malefic, ascunzând în fiecare loc câte o stafie gata să te atragă în lumea ei pentru a petrece o eternitate cu ea, în atragerea tinerilor nesăbuiţi în infernul lor...

De fapt nu arăta aşa de macabru, însă atunci când eram micuţă, în fiecare an, de Halloween, aşa mă simţeam de fiecare dată. Dacă îmi era frică? Recunosc că da. Dacă acum a început să îmi placă semnificaţia zilei şi atmosfera din jur? Cu siguranţă, da.

Soneria de la uşă a început să sune alarmant. Primul meu impuls a fost să apuc telefonul să răspund Sarei pentru a nu ştiu câta oară în seara aceasta, dar mi-am dat seama că defapt soneria prevestea faptul că alţi mici monştrii au venit să ceara bomboane gustoase pentru a sărbători Halloween-ul.

Am coborât în fugă, vrând să fiu eu cea care îi întâmpină pe năzdrăvanii copii care au avut curajul să parcurgă curtea groazei până la final, astfel câştigând premiul cel mare: dulciuri din belşug.

Mi-am dat dinţii falşi jos, pentru a nu îi speria şi am deschis uşa cu un zâmbet radiind pe faţă.

- Ne daţi ori nu ne daţi? strigară ceata de pitici care vroiau să arate înfricoşători, dar statura lor mă trimitea cu gândul doar la nişte copilaşi drăgălaşi.

M-am uitat pe rând la ei, admirând costumele lor desăvârşite şi râzând la imaginea din capul meu care se derula: creearea costumelor de către ei, frustrarea de pe chipul lor inocent în timp ce lucra la ele, importanţa care o dau acestui fapt şi energia cu care sunt înzestraţi pentru această treabă.

Fascinaţia mea era îndreptată spre fiecare omuleţ în parte, însă o fetiţă din acel grup înfricoşător mi-a atras atenţia în special, făcându-mă să îmi ţin respiraţia de uimire.

Era o fetiţă de nici 8 ani, însă era drăgălăşenia întruchipată: avea un păr roşcat, trimiţându-mă cu gândul la o vulpe şireată, însă ochii, care pentru mine reprezentau oglinda sufletului, îmi transmitea opusul: inocenţă şi bunătate. Ochii mari, de un căprui pătrunzător, mă priveau rugători. Zâmbetul ei jucăuş mă amuza, pentru că ştiam că în spatele lui se ascundeau nişte emoţii puternice, chiar dacă pentru un adult acele emoţii erau insignifiante. Se vedea că această experienţă era foarte importantă pentru ea deoarece presupuneam că acea colectare de dulciuri trebuia să fie dusă la împlinire.

Costumul pe care l-a ales era foarte potrivit pentru fizionomia ei. Trebuia să fie o vrăjitoare neîndurătoare, însă mai degrabă era zâna care acum şi-a primit bagheta şi nu ştia ce să facă cu ea.

M-a pufnit râsul, amitindu-mi de ce acea fată pe care nu o cunoşteam, deja era în sufletul meu captivă. Semăna atât de bine cu...

- Să vedem dacă avem ce să vă dăm, am zâmbit ştrengăreşte la ei, făcându-le cu ochiul, fapt pentru care grupul a început să chicote de bucurie.

Am luat borcănaşul de bomboane şi am început să distribui egal la fiecare copil în parte. M-am uitat intens în acei ochii căprui atunci când i-am dat şi ei, iar obrăjorii ei minusculi s-au făcut rozalii.

- Mulţumesc, am auzit pentru prima dată vocea ei timidă.

- Să creşti mare, i-am zâmbit blând.

Ceea ce s-a întâmplat, m-a lăsat din nou fără răsuflare. Impactul când fetiţa m-a luat în braţe, m-a surprins. Mi-a luat vreo cinci secunde să îmi dau seama ce se întâmplă, după aceea să îi strâng la pieptul meu trupul gingaş. M-a sărutat pe obraz şi a luat-o la fugă prin jungla de dovleci cu râsete înfiorătoare, după ea alergând şi ceilalţi din grupul ei.

Am început să râd de zvăpăiaţii care înfruntau cu voioşie curtea ce i-a ameninţat să îi închidă în întunecimea ei.

Am intrat în casă, cu zâmbetul pe buze, pentru a auzi din nou melodia sâcâitoare a telefonului meu. Am alergat până în camera mea şi am răspuns fără să mă uit cine e apelantul enervant, deoarece ştiam că doar un apelant enervant am.

- Sara, nu o să îţi vină să crezi, am început entuziasmată de întâmplarea de la uşă.

- Când e vorba de tine, cred orice şi ştii că sunt o bună prietenă de felul meu, dar nu avem timp de discuţii. Vorbim când ne vedem.

- Atunci de ce m-ai sunat dacă nu putem vorbi?

- Să te anunţ că într-o jumătate de oră ajungem la tine. Nu te mai sun. Aşa că sper să te descurci şi singură cinci minute. Mă pot încrede în tine? A început să râdă.

- Ce amuzantă eşti mai nou, am zis sarcastică. Te aştept.

- Ok.

Am închis convorbirea şi am pus telefonul pe birou, lângă jurnal. În momentul când am lăsat să cadă telefonul din mână, am şi înhăţat jurnalul şi stiloul, ducându-mă la locul meu preferat, cel de pe pervazul geamului.

Am deschis la ultima însemnare şi am început să scriu repede, pentru a putea aşterne toate acele trăiri şi sentimente pe care le simţeam în acea clipă efemeră.

Dragul meu jurnal,

Este Halloween!!! Ziua în care nu există delimitarea între real şi fantastic, între posibil şi imposibil, între noi şi ei... suntem ca un întreg, un cerc perfect. 

Se mai spune ca în această zi multe spirite ale celor decedaţi, se întorc de unde s-au dus, revin pe lângă noi, să petreacă o zi lângă cei dragi, să sperie pe duşmani sau să încheie nişte treburi neterminate.

Dacă ar fi să îşi facă aparaţia cineva din morţi, azi ar fi ziua perfectă. Însă cu toţii ştim că în lumea fantastică, creată de L.J.Smith, nu este nevoie de o zi specială. Elena Gilbert, decedată ulterior din cauza unor întâmplări pe care nu vreau să le menţionez, din motive foarte bine întemeiate ( nu vreau să te înfricoşez, dragul meu jurnal, destul că e Hallowen, nu crezi?), nu este o persoană care aşteaptă momentul potrivit pentru a se arăta persoanelor ei dragi ce o jelesc. Nu. Ea alege momentul potrivit. Ea dă naştere acelui moment în care intră din nou în vieţile sărmanilor ei prieteni, de parcă nici măcar nu a plecat.

Însă oricât de zeiţă o cred toţi cei care au avut plăcerea să o aibă lângă ei ( mai ales Damon, şi pentru asta îl urăsc, deşi încă îl doresc cu fiecare părticică din trupul meu ), Elena nu este stăpână pe sufletul său. Din această cauză, nu este stăpână pe sine însuşi. De aceea, volumul patru din seria “Jurnalele vampirilor”, intitulat “Reuniunea”, nu este din perspectiva ei, ci prietena ei bună, Bonnie, ce este defapt o vrăjitoare, are acum dreptul de a-şi spune povestea din propria ei gândire.

Tocmai am făcut cunoştinţă cu ea... Sau cu miniatura ei... defapt era o fetiţă care a venit la colindat şi semăna leit cu ea, de aceia mi-am amintit că am o recenzie de făcut... nu mă certa jurnalule, tocmai urma partea în care spuneam că mi-a amintit faptul că nu am mai vorbit deloc cu tine şi nu m-am mai îngrijit de starea ta de spirit.. dacă nu ai răbdare, vezi ce se întamplă? Doar disperare şi certuri, iar noi doi nu suntem cunoscuţi pentru aşa ceva.

Cu râsul tău sarcastic în urechile mele, am să continui povestea de groază a curajoasei Bonnie. Recunosc că ea nu e perfecţiunea întruchipată, cum am fost obisnuiţi cu Elena, însă pentru faptul că este atât  de... umană, am adorat-o încă de la început.

Tragedia prin care a trecut Bonnie, pierzându-şi una dintre cele mai bune prietene, a bulversat-o, însă nu înseamnă că a uitat-o pe cealaltă amică de suflet care îi e încă alături. De aceea, cu ocazia zilei de naştere a lui Meredith, Bonnie a ticluit un plan cu Caroline să îi organizeze o petrecere surpriză. Chiar dacă Bonnie era sută la sută sigură că acest plan o va împinge de partea dreaptă a Elenei ( adică ucisă de către Meredith ), acceptă planul, sperând ca prima victimă să fie Caroline şi poate, potolindu-şi setea de sânge, să nu mai fie nevoie şi de moartea ei.

Petrecerea nu constă în ceva extravagant. Este defapt o petrecere relaxantă în pijamale, în compania lui Caroline, Bonnie şi încă două fete, Sue si Vicki. Însă cu toţii ştim că atunci când o vrăjitoare ia parte la orice activitate normală, acea activitate ia o întorsătură de 180 de grade.

Aşa că fetele, vrând să o salute pe draga lor prietenă Elena şi să îi reamintească să nu uite că le e dor de ea, Bonnie o invocă, dar discuţia care era dorită să fie una amicală, devine un avertisment ce le pune în priză pe toate fetele din încăpere. “Ceva se apropie...” zice Elena “ ...sunteţi în pericol...”

În acel moment, Bonnie îşi dă seama că Elena este în pericol la fel de mult ca şi ei, negăşindu-şi deloc odihna din cauza acelui spirit de care au luat cunoştinţă că se află lângă ele.

În acea noapte, exact în locul unde Bonnie se afla, va lua fiinţă prima victimă a acelei puteri. După ce îşi dau seama de gravitatea situaţiei, Bonnie împreună cu Meredith şi Matt, iau legătura cu Stefan şi Damon cerându-le ajutorul.

Fraţii, aflând că rândunica, ce le-a prevestit răul care se afla deja în oraş,  este însăşi Elena, ei se întorc în oraş pentru a salva din nou oraşul, chiar dacă sunt conştienţi că nu au habar de ceea ce îi aşteaptă.

Oare îşi vor da seama cu cine au de-a face? Oare vor găsi soluţia împreună la ecuaţia din faţa lor? Oare cineva îşi va da viaţa pentru a salva pe alta?

Doar citind, dragul meu jurnal, vom ştii finalul acestei poveşti cutremurătoare care mi-a îngheţat şi sângele din vene.

Tocmai am o viziune... şi dacă acea imagine ce mi-a captat ochii va devenii realitate, atunci trebuie să îmi iau la revedere de la tine, până la următoarea noastră discuţie.

Halloween fericit, dragul meu jurnal! Sper că spiritele malefice care bântuie în jurul nostru tocmai în acest moment să îţi cruţe viaţa.

După cum am prevestit, telefonul meu a început să danseze lângă mine, anunţându-mă că Sara mă sună.

- Eşti pregătită? M-a întrebat ea, în loc de salut.

- Mai pregătită ca niciodată.

Am închis, paşii mei urmând calea spre uşă... uşă care îmi va deschide în faţa ochilor, lumea pe care am aşteptat-o. O lume în care imprevizibilul coexistă alături de noi. În fiecare clipă şi moment.

Cu senzaţia sărutului inocent al fetei cu ochii căprui pe obrazul meu, am păşit afară la fel de curajoasă ca stăpâna acelei îmbrăţişări dulci ce m-a îmbărbătat pentru a înfrunta orice întâlnesc în cale. Inclusiv pe exuberanta de Sara.

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi comanda de AICI.

DRAGOSTEA POATE SA UCIDA

O noua amenintare s-a ivit in Fell's Church - un alt spirit malefic dezlantuit. Bonnie, Meredith si Matt, impreuna cu Stefan si Damon, isi unesc fortele pentru a infrange, cu ajutorul Elenei, acest inamic nevazut.

ELENA - Revine din lumea mortilor pentru a recrea puternicul trio al vampirilor.

STEFAN

STEFAN - Chemat de catre Elena, isi tine promisiunea facuta si lupta impotriva celui mai inspaimantator rau cu care s-a confruntat vreodata.

DAMON - Alaturandu-se fratelui pe care odinioara il socotea dusman, se bate cu aceasta noua oroare cu forta, viclenie si farmec mortal.

Autor: L.J. Smith

Traducere: Mirella Acsente

ISBN: 973-102-278-9

Editura: Editura Leda

Anul lansarii: 2010

Numar pagini: 288

Format: 13 x 20 cm