"Omul cu cercurile albastre" de Fred Vargas - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Trei şi o puteţi comanda de AICI.

Curând începem şcoala, iar eu trec în ultimul an de liceu. Este anul în care voi decide ce facultate voi urma deoarece de aceasta depinde viitorul meu. 
Eu personal nu am nicio idee unde aş putea să mă duc, iar când cineva nu ştie ce să facă, întreabă prietenii. Aşa am făcut şi eu, deşi ştiam că nu voi rezolva nimic. De ce? Cred că toţi mi-au spus aproape toate facultăţile posibile şi imposibile. Unul îmi spunea să mă duc la facultatea cutare, altul la altă facultate total opusă din punctul de vedere profilului. Însă îmi amintesc foarte clar că am vorbit cu o prietenă tot pe această temă şi m-a sfătuit că profesia pe care ar trebui să o urmez este cea de detectiv pentru că îmi place foarte mult să desluşesc unele mistere legate de mintea omului.
În concluzie, cartea "Omul cu cercurile albastre" de Fred Vargas mi-a făcut o reală plăcere să o citesc, de aceea îi mulţumesc Editurii Trei pentru că mi-a oferit această sanşă. 
Personajul pe care am început să îl îndrăgesc încă de la început, prin simplul fapt că pentru anumite personaje pare un om dificil, se numeşte Jean-Baptiste Adamsberg. El a fost, până acum, un inspector de poliţie provincială foarte neconvenţional, dar cu un succes neobişnuit în rezolvarea cazurilor. La începutul romanului, el este recent promovat ca şi comisar în Paris, şi îi vedem toate excentricităţile prin ochii colegului său, inspectorul Danglard. Adamberg are un stil instinctiv, parcă supranatural, încât de multe ori identifică corect criminalul cu mult înainte să se găsească probele incriminatoare care l-ar forţa să-şi mărturisească fapta.

Adamsberg însăşi este primul care recunoaşte că el nu este un gânditor, că lucrează în mare parte bazându-se pe instinct şi presimţiri. Chiar îi spune colegului lui, care acţionează numai pe logică, că el crede că este aparte şi că poate simţi vina într-un suspect. La baza opiniilor lui stă cea că oamenii comit crime pentru că în interiorul lor se bucură să producă durere : cruzimea stă la baza lor.

În ciuda relaţiei distante dintre ciudatul Adamsberg şi lugubrul Danglard, povestea spusă în „Omul cu cercurile albastre” este în esenţă despre un caz aparte. Cineva desenează cercuri albastre noaptea, pe străzile Parisului, lăsând obiecte bizare în centrul lor, însoţite de o inscripţie criptică care ar putea fi o întrebare retorică sau chiar un indiciu real care ar duce la identificarea înfăptuitorului. Obiectele se clasifică de la banale la început (ac de păr, un iaurt de vanilie, o pereche de pensete) , la bizare (o băltoacă de vomă, o insignă cu „Îl iubesc pe Elvis”), până la groteşti (o pisică moartă).

Un excentric grup de suspecţi este alcătuit dinainte chiar să fie găsit şi un corp în cercuri, format dintr-o misterioasă tânără hidrolog Mathilde, un secretos bărbat orb Charles Reyer şi o doamnă în vârstă Clémence care se ocupă cu aranjarea de întâlniri pentru o companie de matrimoniale.

Cum au aceste trei piese cheie atât de diferite legătură cu povestea omului cu cercurile albastre nu este cert - dar cu siguranţă sunt implicate în acest mister, iar în cazul lui Mathilde, şi într-un mod personal cu Adamsberg. La sfârşit, autorul este corect faţă de cititori şi ne oferă o rezolvare satisfăcătoare , puţin tristă , a bizarului caz.

Mi-a plăcut romanul, şi mi s-au părut interesante personajele, care aici se comportă ca nişte copii în corpuri de adulţi. Oamenii trăiesc aici ghidaţi de propriile lor instincte, creative sau distructive, fără să se gândească la consecinţe. Nimeni nu are planuri pentru viitor, trăieşte în prezent. Cu toate acestea motivaţia crimei este rece şi logic trasată.

Cartea este presărată cu observaţii sociale; cinice mai ales (extrasurile din ziarele locale care raportează despre misterul cercurilor albastre sunt hilare) , sarcastice, ca comparaţia cu animalele pe care le face Mathilde despre dinţii lui Clemence şi altele.

Excentricităţile sunt încântătoare, nu sunt menite să distragă cititorul de la lucrurile esenţiale.

O carte minunată care mi-a reamintit de unele ţeluri pe care le aveam în trecut. Totodată dacă cine vrea să o citească aşa cum este prezentată, cartea e foarte interesantă şi o recomand cu dragă inimă.