miercuri, septembrie 07, 2011

Noutăţi Editura Rao

Click pe titluri pentru detalii.


Un eveniment fericit - iminenta naştere a primului copil - se transformă într-un coşmar pentru Jane Rizzoli când aceasta se trezeşte implicată într-o luare de ostatici. O femeie găsită înecată în Hingham Bay este dusă la morgă şi închisă în camera frigorifică. Însă când medicul legist Maura Isles se uită la cadavru, trăieşte spaima vieţii sale, căci femeia considerată moartă deschide ochii. Dusă de urgenţă la spital, aceasta omoară un agent de pază şi ia ostatici, unul dintre ei fiind Jane Rizzoli. Dar cine e această femeie disperată şi ce urmăreşte? Numai Jane poate descifra misterul - dacă va reuşi să supravieţuiască.








Hibiscus purpuriu de Chimamanda Ngozi Adichie
În oraşul Enugu, Nigeria, Kambili, de cincisprezece ani, şi fratele ei mai mare, Jaja, duc o viaţă privilegiată. Tatăl lor, Papa, este un om de afaceri bogat şi respectat; locuiesc într-o frumoasă casă şi merg la o şcoală misionară exclusivistă. Dar, după cum destăinuie Kambili, în povestirea ei blândă, viaţa lor de acasă nu e nici pe departe atât de armonioasă cum pare. Tatăl ei, un om fanatic de religios, are aşteptări imposibil de îndeplinit de la copiii şi de la soţia lui, pedepsindu-i crunt dacă nu ating perfecţiunea. Viaţa de acasă e tăcută şi sufocantă. Atunci când mătuşa iubitoare şi deschisă a lui Kambili îşi convinge fratele să-i lase pe copii în vizită la Nsukka, Kambili şi Jaja fac prima lor călătorie singuri. Odată ajunşi în apartamentul mătuşii Ifeoma, ei descoperă o lume complet nouă. Cărţile stau îngrămădite pe rafturi, aerul e pătruns de miros de curry şi de nucşoară, iar râsetele verilor ei răsună prin toată casa. Jaja învaţă să grădinărească şi să muncească cu propriile mâini, iar Kambili se îndrăgosteşte în ascuns de un preot tânăr şi charismatic. În momentul în care o lovitură de stat ameninţă să distrugă ţara, iar Kambili şi Jaja se întorc acasă schimbaţi datorită libertăţii pe care o trăiseră, tensiunea în familie se înteţeşte. Şi Kambili trebuie să găsească forţa de a-i ţine împreună pe cei dragi, după ce mama ei comite un act al disperării.


"Surasul gheisei" de Ursula Richter
Gheişele sunt misterioase, erotice, de neatins. Un mit. Unele cărţi au continuat să alimenteze în ultimii ani acest mit, adâncindu-l şi mai mult pornind de la această reprezentare tradiţională. Dar realitatea timpurilor noastre arată cu totul altfel pentru gheişe. Vechea Japonie, cea în care au apărut gheişele, a apus demult. Cu toate acestea, gheişele au rămas. Cum de au supravieţuit? Ce rol joacă ele astăzi? Sunt ele târfe de lux pentru gusturi rafinate? Surâsul lor promite chiar tot? Sau oamenii de azi le înţeleg greşit? Cum privesc japonezii de azi gheişele? Ce reprezintă ele pentru societatea modernă? Ce rol-cheie ocupă ele în arta vieţii, chiar erotice, din Japonia? Este adevărat că se îmbracă cu chimonouri care valorează zeci de mii de euro? Să fie doar nişte "muieruşti de lux"? Cum sunt plătite? Cum şi unde poţi angaja serviciile unei gheişe? Este adevărat că un vizitator din Vest şi o gheişă cu adevărat "de top" nu vor bate palma niciodată? De ce îşi doresc femeile moderne să devină gheişe? Este adevărat că pregătirea unei gheişe durează ani îndelungaţi? Ce are o gheişă aşa special încât să merite cheltuirea unei mici averi pentru o singură seară? Cine câştigă de pe urma ei? Care e viaţa particulară a unei gheişe? O sumedenie de întrebări despre una dintre cele mai misterioase profesii ale timpurilor moderne, o profesie care reprezintă cu mult mai mult decât o sursă de venit. Ursula Richter ne oferă o lucrare cuprinzătoare şi bogată în informaţii despre viaţa gheişelor moderne şi cum s-a schimbat aceasta în decursul vremurilor. O carte care ne dezvăluie o altă lume.
BannerFans.com

4 comentarii:

  1. Eu una abia astept sa cumpar "Surasul gheisei". Daca nu mi-as fi cumparat atatea carti pana acum, sigur mi-o comandam.

    `miku

    RăspundețiȘtergere
  2. Surasul gheisei pare o carte buna !

    Dar si Hibiscus purpuriu pare interesanta !

    RăspundețiȘtergere
  3. da si pe mine ma intereseaza surasul gheisei.

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!