miercuri, august 17, 2011
Surprizele de miercuri de la Leda (5)
I. CAMPANII PROMOŢIONALE ÎN DIVERSE REŢELE DE DISTRIBUŢIE
Vă reamintesc faptul că sunt în derulare cele trei campanii promoţionale: SF/thriller LEDA pe site-ul editurii, cu 50% reducere pentru toate titlurile din ofertă, urban fantasy pe Elefant.ro, cu reduceri de peste 30%, şi paranormal romance&urban fantasy la CORA. Cu accent pe ultima, fiindcă mai durează doar până la sfârşitul weekendului viitor, adică până pe 22 august. Preţul pentru cele 26 de titluri incluse în promoţie este excepţional: 25,99 lei pe volum.
II. APARIŢII
Am două veşti, una bună şi una proastă.
Cea bună este că am primit confirmarea apariţiei primului volum din seria SWOON de Nina Malkin în luna septembrie. Cât de curând, voi face o prezentare a acestui volum şi a seriei.
Cea proastă este că se amână publicarea seriei MEREDITH GENTRY de Laurell K. Hamilton, al cărei prim volum era anunţat pentru aceeaşi lună septembrie. Traducerea merge mai greu, lucru oarecum de aşteptat, având în vedere stilul autoarei. Se pare că am fost prea optimişti. Voi reveni cu noile date de apariţie, atunci când voi primi ceva cert de la redacţie.
III. SERII NOI
DOAR CEI BUNI SPIONEAZĂ DE TINERI…
GALLAGHER GIRLS/FETELE GALLAGHER în curând la Editura LEDA
Academia Gallagher pentru Fete Excepţionale este o şcoală de fete destul de obişnuită ─ asta dacă la fiecare şcoală se predau la orele de sport arte marţiale pentru avansaţi, la cele de ştiinţă ultimele noutăţi în privinţa războaielor chimice, iar elevele primesc credite suplimentare pentru spargerea codurilor CIA în cadrul orelor de informatică. Aşadar, adevărul e că Academia Gallagher, oricât ar susţine ea că e o şcoală pentru genii, e de fapt o şcoală pentru spioni.
Eroina seriei, Cammie Morgan, e o Fată Gallagher la a doua generaţie, şi deja în clasa a zecea vorbeşte fluent paisprezece limbi şi e capabilă să omoare un om în şapte feluri diferite (trei dintre care implică nişte spaghete nefierte). Dar singurul lucru pentru care Academia Gallagher nu a pregătit-o este ce să facă atunci când se îndrăgosteşte de un băiat obişnuit care crede că şi ea este o fată obişnuită. Desigur, îi poate monta un microfon în telefon, poate pătrunde în computerul lui, şi poate să-l urmărească printr-un mall fără ca el să-şi dea seama, dar poate ea să aibă o relaţie normală cu un băiat normal care nu trebuie să afle niciodată adevărul despre ea? Cammie poate să fie un spion de elită în pregătire, dar în clasa a zecea se află în faţa celei mai periculoase misiuni: se îndrăgosteşte.
New York Times bestseller, seria Fetele Gallagher este un thriller romantic, plin de aventuri, suspans şi, nu în ultimul rând, umor, semnalat încă din start, prin titlurile volumelor. Pe parcursul celor patru cărţi apărute până acum, Cammie şi prietenele ei trebuie să spargă coduri de computer, să spioneze, să fure şi să mintă în căutarea adevărului, se îndrăgostesc etc. În vreme ce caută răspunsuri, îşi dau seama că poate cheia viitorului lor se află ascunsă adânc în trecut.
Vă prezint mai jos coperţile originale ale primelor patru volume, Mie-mi plac şi sper să le putem cumpăra şi noi pentru ediţia noastră.
Vol. 1. I’d Tell You I Love You, But Then I’d Have to Kill You
Vol. 2. Cross My Heart and Hope to Spy
Vol. 3. Don’t Judge a Girl by Her Cover
Vol. 4. Only the Good Spy Young
Vol. 5. Out of Sight, Out of Time (apariţie în 2012)
ALLY CARTER este o autoare americană de literatură pentru tineri (YA). A absolvit Oklahoma State University şi Cornell University. Prima ei carte, Cheating at Solitaire , care deschide seria cu acelaşi nume, a fost publicată în 2005. De atunci, popularitatea ei a crescut exponenţial, odată cu succesul noilor serii, GALLAGHER GIRLS şi, mai recent, HEIST SOCIETY.
Tags: Noutăţi editoriale
Acest articol a fost scris de: Alexandra Rus/Alexya
Citesc deoarece îmi este ca un instinct. Ca o parte din mine, un fel de foame pe care o pot stăpâni doar citind, citind mult, fără a avea vreun scop anume. Citesc pentru mine, pentru că nu am nevoie de un motiv special pentru a citi. O fac pentru că asta sunt eu; asta este o parte din mine, iar eu am nevoie de ea mai mult ca oricând. Ca un fel de protecţie împotriva propriului meu eşec. Cărţile scot la iveală cea mai bună versiune a fiinţei mele.
OMG ! Superbe cartile !!!
RăspundețiȘtergereAstea intra in topul meu pentru carti pe care trebuie sa le am .
RăspundețiȘtergereAdor si copertile ! Sunt fantastice !!!!!
RăspundețiȘtergereCum pot face rost de carti?As vrea sa mi le iau din librari nu de pe net..dar oare seria e la orice librarie?
RăspundețiȘtergereImi plac copertile...tineresti:)
Inca nu a aparut seria. va aparea la editura Leda. va vom anunta noi cand.
RăspundețiȘtergereLol sunt atat de tari aceste carti :))
RăspundețiȘtergereDa si la mine Steph au intrat de mult :))
RăspundețiȘtergerestiu copertile sunt minunate si mie imi plac mult Steph :D
RăspundețiȘtergereSuperbe copertile, ma fac sa cumpar cartile.:))
RăspundețiȘtergereAu cam locul 90 pe lista mea de asteptare:))
RăspundețiȘtergere90 eu le-am pus cam pe 30 imi plac mult :)
RăspundețiȘtergereSi da copertile sunt extraordinare Irina :)
RăspundețiȘtergereMda, dar eu am o listaaa luuunga:))
RăspundețiȘtergeremie imi zici si eu am una mai lunga de 2000 de m patrati(atat are terenul meu :)) )
RăspundețiȘtergere=)) Uite asta da lista lunga:))
RăspundețiȘtergereei ma bucur in postul asta pari mai vie ca in cel de mai sus :))
RăspundețiȘtergeremie-mi zici este extrem de lunga :))
RăspundețiȘtergere:)) Sunt fericita, De!
RăspundețiȘtergereImi place ce fac:)
caaaaate surprize!!!
RăspundețiȘtergerema intreb in ce zi o sa citim articolul urmator: "Suprizele de miercuri (392)" :)))) oricum frumoase surprizele de le LEDA! macar acum stim ca avem asigurata cate o zi norocoasa!
RăspundețiȘtergerepai daca iti place ma bucur :) Si eu sunt fericita pentru tine :)
RăspundețiȘtergereMultam, De! Esti o scumpa:*
RăspundețiȘtergere