The rest is still unwritten (3)

Anda a fost drăguţă şi a dorit să împartă cu noi o parte din frumoasele ei citate, pe care le conţine cartea pe care o scrie, "Legendele Toamnei". Sunt superbe, vă garantez asta. Deoarece mi-a trimis mai multe, şi mie îmi vine foarte greu să aleg doar o mica parte din ele, am decis să le pun în două post-uri ale rubricii (acesta şi următorul).

"Mă simţeam slabă când îmi zâmbea, când mă strângea la pieptul său puternic şi cald, când îmi săruta ochii, obrajii şi buzele doritoare. Căci oricat am fi luptat să înfrângem pornirile primitive din noi, ori de câte ori plecam în căutarea dragostei, sperând să ne înstrăinăm unul de celălalt, soarta ne aducea faţă în faţă fremătători, disperaţi, tânjind după mângâierile care se stingeau în inima întunericului. Pentru că eram doi oameni lipsiţi de scrupule, pentru care lumea din jur nu preţuia nimic. Când eram împreună, lumea era a noastră, doar a noastră. Şi nu ne păsa nici măcar atunci când dragostea sălbatica ne pârjolea sufletele şi-aşa înnegrite."

"Copleşită de amintiri, făceam conexiuni între frânturile care îmi bântuiseră visele în ultimii ani. Convinsă că visul se transcedea în realitate, că totul se întâmplă în alt timp, în alt loc, oricui altcineva, am îndrăznit să citesc peste umărul ei scrisoarea deja pătată de lacrimi, mânjită de cerneala neagră care se întinsese printre rândurile perfect distanţate, scrise cu o caligrafie de artist. Însă nici scrisoarea nu-mi aducea vreo veste despre tine."

"Când ne-am întâlnit pentru întâia oară, nu mă puteam gândi că , la un moment dat, viaţa mea va fi strâns legată de viaţa lui. Nu ştiam cât avea să conteze dar, cu toate acestea, întreaga mea fiinţă tânjea după îmbrăţişarea lui. Pentru că arăta bine. Pentru că părea sigur pe el şi zâmbea întotdeauna cu subînţeles. Pentru că nimic nu se putea compara cu realitatea care însemna el. Pentru că statea acolo, la capătul scării, ca şi cum m-ar fi aşteptat, iar în clipa în care mi-a auzit paşii şi privirile ni s-au întâlnit, am realizat că între noi există o chimie ciudată, instantanee şi incontestabilă."

"Priveam pierdută razele soarelui cum se jucau în parul tau ca mierea, gândindu-mă că sunt a naibii de norocoasă. Norocoasă că te-am întâlnit, norocoasă că am reuşit să-ţi spun ,,te iubesc''. Zâmbind, mă asemănam cu ploaia- puteam cuprinde tot, puteam alina orice durere, puteam să pătrund în orice crăpătură... Ţi-am umplut şi ţie sufletul, nu-i aşa? Am devenit ceea ce sunt datorită ţie. Numai şi numai datorită ţie. Voi putea vreodată să-ţi multumesc, ori să te iubesc îndeajuns?"

"Venise atât de târziu în viaţa mea încât am numit-o simplu- amurgul meu sentimental. După atâtea dezamăgiri mi-a fost greu să-mi pun inima la bătaie din nou. Însă ea mi-a dovedit că, atunci când iubeşti, ştii cum să oferi puţin mai multă lumină, căldură şi nu-ţi pasă dacă faci risipă de sărutări. Şi atunci, noaptea, când o strângeam în braţe, îmi auzeam inima şi mă gândeam că n-ar bate dacă ea n-ar fi lânga mine, răsuflând ritmic, cu buzele întredeschise, cu părul ciufulit şi atât de senzuală. Doare să fim despărţiţi chiar şi o secundă."