Un bildungsroman postapocaliptic bulversant. “Arhivista Wasp” de Nicole Kornher-Stace - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Leda Edge şi poate fi comandată de AICI

E prima dată când aleg ca în locul rezumatului introductiv creat de mine, să folosesc sinopsisul dat de editură, dar am un motiv solid: cred că acesta e mult mai clar şi ilogic decât orice altul aş reuşi eu să realizez pentru carte, şi o să vă explic în cele ce urmează de ce spun asta.

Sarcina lui Wasp e simplă. Să vâneze stafii. Și în fiecare an trebuie să lupte ca să rămână Arhivistă. Singură şi disperată, face o înţelegere cu stafia unui supersoldat. Va merge cu el în lumea lui subpământeană pentru a căuta stafia demult pierdută a partenerei sale, iar în schimb va afla mai multe decât orice Arhivistă dinaintea ei despre lumea lui preapocaliptică. Şi sunt multe lucruri de ştiut. În definitiv, Arhivistele sunt însemnate dinainte de naştere, menite să facă munca sacră a unei zeiţe. Sunt alese. Sunt speciale. Sau cel puţin aşa li se spune de patru sute de ani.

Arhivista Wasp se teme că nu ea este cea aleasă, că nu va supravieţui călătoriei în lumea subpământeană, că viaţa violentă de care a scăpat era poate mai bună decât locul spre care se îndreaptă. Dar nu există decât o singură modalitate de a afla.

Aşadar, motivul pentru care am apelat la descrierea oficială, e destul de simplu, neplăcut dar totodată şi hilar: pentru că nu am înţeles mare lucru din povestea asta! Nu sunt mândră de mine, dar nici nu pot să aberez pe marginea textului în profunzime dacă eu simt că nu am reuşit mai deloc să îl stăpânesc. Lectura a fost una extrem de anevoioasă şi dificilă, încât uneori aveam senzaţia că nu mai ştiu să citesc şi mai ales să procesez informaţia transmisă de paginile romanului..dacă era vreuna. Dar astă e purul adevăr. Şi dacă creierul meu ar fi fost un ghem pe care i l-aş fi înmânat celui mai zglobiu şi poznaş pisoi, care l-ar fi sucit pe toate părţile şi l-ar fi ameţit, tot nu ar fi fost atât de încâlcit în final, ca atunci cum s-a întâmplat când am terminat de lecturat „Arhivista Wasp”.

Nu ţin minte să fi avut la vreo altă carte mai multe întrebări fără răspuns ca la aceasta, sau să fi reuşit alt titlu să mă aducă într-o stare apăsătoare de frustrare şi uşoară iritabilitate. Ideea e că nu ştiu nici acum ce a generat asta.. poate starea mea spirituală nu era cea mai răbdătoare când am citit-o, poate sunt eu obtuză, pur şi simplu am ratat esenţialul, şi spun asta pentru că am văzut pe Goodreads o sumedenie de recenzii pozitive care ridică în slăvi cartea lui Nicole Kornher-Stace... deci ceva bun trebuie să aibă, nu? Sau poate că mesajul din adâncimea cărţii e atât de criptat şi de misterios, că doar cititorii însemnaţi ca şi Wasp îl pot descifra, ha ha.

Principalul conflict interior pe care l-am avut a fost cu stilul cărţii. Mi s-a părut unul greoi şi alambicat, plin de descrieri ample şi care nu reuşeau să îţi capteze atenţia mult timp, cameleonic şi ameţitor. Lucrurile sunt transpuse pe hârtie atât de ilogic uneori, că ajungeam la finalul unor pasaje lungi fără să am habar ce am citit, pe ce lume mă aflu, şi cum mă cheamă. Modul cum se exprimă autoarea a fost inteligibil în mare parte, pentru mine.

Din ce am văzut, „Arhivista Wasp” a fost încadrată ca distopie, dar eu sincer nu aş plasa-o într-o arie aşa restrânsă pentru că are o mulţime de elemente şi e un conglomerat de alte genuri. De la paranormal, postapocaliptic, preapocaliptic, fantasy, sf, vă veţi ciocni în acest roman de tot felul de fragmente dark, scene ciudate. De asemenea, cartea e indicată cititorilor tineri, e recomandată ca fiind un Young Adult, alt lucru cu care nu sunt de acord, pentru că în afară de vârsta personajului principal, care se potriveşte acestei nişe, lumea întunecată şi extrem de violentă, modul cum evoluează povestea şi cum este expusă aceasta şi cum sunt tratate întâmplările şi stările personajelor, se îndepărtează considerabil de romanele pentru adolescenţi.

Mi-a plăcut cum gestionează Arhivista apropierea de Stafie şi mă bucur că autoarea nu a dus totul în zona previzibilă a unei poveşti de iubire dintre ei. Cei doi trec foarte greu şi treptat de la nesiguranţă, scepticism, la toleranţă, înţelegere, şi la o uşoară empatie. Nu ştiu dacă să mă hazardez să spun că între ei se naşte şi o prietenie, pentru că nu mi se pare că au ajuns nici chiar până în acelaşi punct. Totuşi, mi-a plăcut că relaţia lor e făcută cumva ca o paralelă la cea pe care Stafia a avut-o cu partenera lui, cea pe care o şi caută acum cu ajutorul lui Wasp; chiar dacă legătura lor nu ajunge aşa de strânsă, nicicum, multe concordanţe am găsit între cele două perechi.

Coborârea lui Wasp în subteran, alături de fantomă, speram să fie mai antrenantă şi să îmi ofere anumite răspunsuri referitoare la lumea ei şi la circumstanţele care au adus-o în acest punct aşa de bizar, anormal. Sinopsisul promitea că acest spaţiu subpământean o va face pe Arhivistă să descopere multe informaţii despre lumea de dinainte, dar asta nu se întâmplă. Pur şi simplu, lumea preapocaliptică are la fel de multe goluri şi neclarităţi în ceea ce priveşte logica ei, ca şi lumea bolnavă, postapocaliptică a tinerei vânătoare de stafii. Dacă de la prezentul cărţii nu aveam mari pretenţii, trecutul speram să fie oarecum ancorat într-o realitate mai apropiată de a noastră, să explice măcar apariţia stafiilor, a lucrurilor care au generat această transformare. Da, Wasp are anumite reflecţii datorită întâmplărilor de acolo şi înţelege că menirea ei ca Arhivistă nu a fost predestinată ci premeditată, primeşte imbolul de a se revolta, dar cam atât aflăm.

Per total, nu ştiu ce să mai cred. Am terminat povestea cu o stare de amorţeală, şi cu senzaţia sâcâitoare că ceva sau mai multe lucruri mi-au scăpat, şi sunt la fel de ameţită şi acum, când termin de scris recenzia. Poate cartea nu a fost pur şi simplu pentru mine. Poate ea e o capodoperă dar eu nu am reuşit să îi descopăr ascunzişurile, o fi un diamant pe care nu am ştiut cum să îl şlefuiesc ca să  văd cum e el cu adevărat, rămânând în mintea mea o simplă rocă.

Dacă mie „Arhivista Wasp” nu mi-a plăcut, asta nu înseamnă că la fel se va întâmpla şi în cazul vostru; din contră, e ca o lege nescrisă că o carte nu este citită la fel de niciun om, fiecare o percepe diferit. Eu vă recomand să o încercaţi, pentru că e cu siguranţă o lectură originală, îndrăzneaţă şi care nu va semăna cu nimic altceva din ce aţi citit până acum. De asemenea, scrieţi despre ea recenzii pentru că vreau să le citesc, şi poate voi, reuşind să elucidaţi misterele din paginile romanului, le veţi împărtăşi şi cu mine.

Carte primită pentru recenzie de la Editura Leda Edge.