Se afișează postările cu eticheta Concurs fft. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Concurs fft. Afișați toate postările

joi, august 25, 2016

Astăzi e o zi tare frumoasă şi importantă pentru noi, adminele blogului acesta, "Walking on Letters", pentru că recent ni s-a arătat faptul că munca noastră aici e apreciată şi din exterior! Vă vom explica imediat de ce spunem asta. 
Am fost contactată în urmă cu puţin timp de unul dintre redactorii unei reviste cunoscute de la noi, care intenţiona să publice o recenzie de a mea de pe blogul "Walking on Letters", dar, cu toate că iniţial am fost foarte entuziasmată şi mândră de mine, apoi nu mi-a venit să cred, deoarece mi se părea că sună prea bine propunerea ca să fie adevărată! 
Dar iată că a fost, visul a devenit realitate, iar în numărul de luna aceasta al revistei "Ioana", cel din august, puteţi citi un articol în care vă împărtăşesc impresiile mele despre thrillerul psihologic "Ghici ce-i în cutie" de M. J. Arlidge, apărut la Editura Trei, volumul doi al seriei "Helen Grace".
Şi pentru că astfel de eveniment merită sărbătorit, am hotărât să dăm drumul unui concurs nou, în care aveţi şansa să câştigaţi cel mai nou titlu apărut la Editura Leda Edge, "Arhivista Wasp" de Nicole Kornher - Stace.

Premiul: 1 exemplar din "Arhivista Wasp" de Nicole Kornher - Stace

Înscriere: Completaţi cerinţele din formularul Rafflecopter de mai jos:

Tip concurs: Cu tragere la sorţi

Durata: 7 - 21 august 2016

Mult succes tuturor!
Câștigătorul!

A venit momentul să anunțăm câștigătorul concursului Leda Edge! Acesta este:
Horatiu G.

Felicitări! Te rugăm să ne trimiți un e-mail pe alexya_fanfics@yahoo.com sau să ne scrii pe pagina noastră de Facebook datele tale personale.

Vă mulțumim tuturor pentru participare și vă așteptăm cu drag să rămâneți alături de noi! 



Concurs sponsorizat de Editura Leda Edge. Mulţumim!

Câștigător - Concurs Leda Edge!

Read More

marți, ianuarie 05, 2016


Toată lumea iubește Crăciunul și mai ales cadourile. Am participat și anul trecut la prima ediție a HOP-ului de Crăciun organizat de blogurile Bibliophile Mystery și Mythical Books și o vom face și pe viitor. Aplaudăm inițiativa și considerăm că e extrem de utilă pentru cei care doresc să se înscrie la concursurile de Crăciun organizate de bloguri. De ce? pentru că le găsiți grupate și vă puteți înscrie cu ușurință!

Premiile:
Am încercat să formăm patru pachete diversificate pentru voi, cu premii pentru toate gusturile și vârstele! Am pus 8 cărți în joc și vor fi patru câștigători și aceștia vor primi unul din pachetele:

Pachetul ”Love Story”
Format din cărțile ”Cascada șoaptelor” de Elizabeth Langston și ”Cele 50 de vicii ale domnului Grey” de E. L. James

Pachetul ”Teens” 
Format din cărțile: ”Girlology În lumea fetelor”de dr. Melisa Holmes și ”Roboții din familia mea” de James Patterson

Pachetul ”Action”
Format din cărțile: ”Recviem pentru un vis” de Hubert Selby Jr. și ”Babilon babies” de Maurice G. Dantec

Pachetul ”Drama”
Format din cărțile ”Povestea Bernardei Soledade” de Raimundo Carrero și ”Vizionare” de Lars Saabye Christensen

Înscriere:
Pentru a participa, trebuie să completați formularul Rafflecopter de mai jos. Cu cât completați mai multe cerințe, cu atât veți primi mai multe intrări în plus și veți avea șanse mai mari de câștig:

Concursul este cu tragere la sorți se va termina pe 25 decembrie, ora 00:00. 

Mult succes și sperăm să vă înscrieți în număr cât mai mare!


Câștigătorii!

Ne cerem scuze pentru această întârziere, dar chiar și spiridușele de noi s-au bucurat de aceste sărbători din plin și sperăm că la fel ați făcut-o și voi. Însă cu ocazia venirii zăpezii pe meleagurile noastre, a venit momentul să vă anunțăm câștigătorii concursului HOP Cadouri de Crăciun.
Așadar, câștigătorii sunt...

Den S. - a câștigat pachetul ”Love Story”
Narcisa C. - va primi pachetul ”Teens”
Nicu I. - a câștigat pachetul ”Action”
Janeta I. - va primi pachetul ”Drama”

Felicitări câștigătorilor! Vă rugăm să trimiteți un e-mail pe alexya_fanfics@yahoo.com sau să ne scrieți pe pagina noastră de Facebook datele voastre personale. Dacă doriți să faceți schimb de pachete între voi, puteți să vorbiți prin comentarii, iar după să ne comunicați hotărârea voastră.

Bloguri participante la HOP:

Câștigătorii - HOP Cadouri de Crăciun - Concurs

Read More

duminică, noiembrie 08, 2015


Câştigătorii au fost afişaţi la finalul postării! 

După o perioadă mai lungă, în care am fost prinse în vâltoare vieţii şi am trecut fiecare prin evenimente importante şi unice, iată că revenim mai entuziasmate ca niciodată şi cu o poftă incredibilă de a citi cărţi, de a vorbi despre cărţi, de a respira şi trăi în lumea aceasta magică a cărţilor. Şi da, ştim că tot repetăm în mod convulsiv cuvântul "cărţi", dar ne-a fost atât de dor de ele - ca şi de voi, de altfel, încât nu ne putem abţine. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Căăărţi!!
Pentru a sărbători reîntoarcerea noastră, dar şi anotimpul special de acum, unul foarte drag nouă, ne-am gândit să dăm startul unui concurs de toamnă, cu premii frumoase şi aşteptate îndelung de voi. 

Vor exista trei câştigători, iar fiecare va primi una din cărţile de mai jos:

Pentru a vă înscrie, găsiţi instrucţiunile în formularul de mai jos:

Concursul se termină pe 6 noiembrie 2015.
Concurs cu tragere la sorţi.

Mult succes!!

Câștigătorii!

Cu toate că fetele ne-au contactat deja, înainte să anunțăm oficial că au câștigat :)), vom informa pe toți participanții care sunt câștigătoarele și premiile lor:

Andreea Dobre - va primi ”Orașul Sufletelor Pierdute”(Instrumente mortale #5) de Cassandra Clare.
Larisa Ciubotaru - a câștigat ”Răzvrătirea”(Eve #3) de Anna Carey.
Corina Costea -  va primi ”Opal”(Lux #3) de  Jennifer L. Armentrout.

Felicitări câștigătoarelor! Vă rugăm să trimiteți un e-mail pe alexya_fanfics@yahoo.com sau să ne scrieți pe pagina noastră de Facebook datele voastre personale. Dacă doriți să faceți schimb de cărți între voi, puteți să vorbiți prin comentarii, iar după să ne comunicați hotărârea voastră.

Felicitări şi vă mulţumim tuturor pentru participare!

Premiile sunt oferite cu sprijinul sponsorului nostru, Editura Leda. Mulţumim mult!
Image and video hosting by TinyPic


Câștigătorii - Concursul toamnei!

Read More

miercuri, iunie 10, 2015

Câştigătorii au fost afişaţi la finalul postării!

Ne-am trezit dimineața, soarele era pe cer, iar acest lucru ne-a oferit un strop de bucurie. Dar nici măcar soarele nu putea sa ne aducă o mai mare bucurie, cum ati reușit voi să o faceți. 
Azi, am reușit să strângem 1000 de prieteni pe blogul nostru. Și dorim să vă mulțumim pentru asta. Pentru că ceva ce părea imposibil, din punctul nostru de vedere, s-a întâmplat. 1000 de persoane care ne urmăresc poate părea un număr mic pentru unii, mare pentru alţii, dar pentru noi e totul, nu sunteţi un număr ci o familie care ne veghează şi ne ajută, fără să vă daţi seama. 
Vă mulțumim enorm pentru că sunteți și ați fost alături de noi. Contează foarte mult prezența voastră.. Este mai mult decât important pentru noi suportul pe care ni l-ați oferit pe parcursul anilor și sperăm din suflet că o veți face în continuare. Voi ne-aţi impulsionat să scriem în continuare, să împărtăşim cu voi impresiile noastre, vă mulţumim pentru răbdarea voastră atunci când postam mai greu, vă mulţumim pentru fiecare comentariu, părere, fiecare participare la concurs, pentru fiecare share. Mulţumim şi celor care deşi nu au interacţionat cu noi atât de mult, ne-aţi urmărit din umbră. Avem mii de idei în minte, de rubrici noi, de postări diverse, nu am mai reuşit să fim atât de active pe cât de doream pentru că ..viaţa aşa e, are mereu pregătite pentru noi alte planuri, dar sperăm să începem să le punem în practică din această vară.

1. Surpriză

Începem cu o surpriză! Membrul cu numărul 1000 va primi exemplarul Cristinei al cărţii "Darul" de Kristin Cashore! Este vorba despre Enea Daniela, pe care o felicităm! Sperăm să te bucuri de carte, te rugăm să trimiţi un mail la krisz_fanfic@yahoo.com cu datele tale pentru a-ţi putea fi expediat premiul.

2. Concurs

Iar acum, pentru că dorim să sărbătorim cu voi toţi cei 1000 followers Google Friend Connect, şi pentru a vă arăta devotamentul nostru, vom da startul la un concurs. Acest concurs va fi deschis doar pentru cei care ne urmăresc în prezent (cei 1000 de membrii din acest moment de pe GFC, de la primul până la Enea Daniela inclusiv). Cei care aţi uitat sau nu aţi apucat să vă abonaţi la noi, şi o veţi face pe viitor, nu fiţi supăraţi, vor mai fi o mulţime de noi concursuri pe blog la care veţi avea şi voi ocazia să vă înscrieţi. Acest concurs e doar pentru cei abonaţi deja.

Premiul este unul super, sperăm să vă încânte:

Ce aveţi de făcut? Să lăsaţi un comentariu cu numele de GFC cu care ne urmăriţi şi numele de Facebook cu care aţi dat Like paginii de Facebook a Editurii Leda, sponsorul nostru (dacă nu aveţi Facebook menţionaţi asta în comentariu, vă puteţi înscrie şi în acest caz).
Pentru intrări în plus, daţi Share public pe Facebook şi lăsaţi în comentariu şi link-ul care dovedeşte asta.

Concursul nu va dura mult, până pe 6 iunie. 
Alegerea câștigătorului: Prin tragere la sorți.

Vă mulţumim încă o dată pentru că sunteţi alături de noi! Sunteţi minunaţi!
Câştigători.

Deoarece Enea Daniela nu şi-a revendicat premiul, am decis să extrag un câştigător din listă şi pentru "Darul", aşadar doi norocoşi vor fi premiaţi. Lista participanţilor AICI.

Aceştia sunt:
Jane - va primi "Four"
Roxi. - va primi "Darul"

Felicitări! Vă rugăm să ne trimiteţi datele voastre pentru a vă trimite cărţile. Jane, tu vei trimite la adresa alexya_fanfics@yahoo.com iar tu, Roxi., la: krisz_fanfic@yahoo.com.

Vă mulţumim încă o dată pentru tot sprijinul acordat şi sperăm să nu vă dezamăgim nici pe viitor!


Premiul este oferit cu sprijinul sponsorului nostru, Editura Leda. Mulţumim mult!
Image and video hosting by TinyPic

Câştigători Concurs 1000 followers GFC!

Read More

duminică, mai 31, 2015

Câştigătorii au fost afişaţi la finalul postării!

*Înainte de a vă spune mai multe despre concursul acesta, dorim să vă anunțăm că în prezent derulăm un concurs și pe Pagina de Facebook a blogului Walking on Letters. Dacă vă doriți, vă invităm să vă înscrieți AICI. 

Am dorit să organizăm un nou concurs pentru voi, pentru că avem cărți frumoase de oferit, apărute recent, pe care știm că vi le doriți. Sperăm să vă înscrieți în număr cât mai mare. (Însă rugămintea noastră e să nu faceți asta dacă nu aveți de gând să reveniți pe blog după 31 mai, când se termină concursul, pentru a verifica dacă vă aflați pe lista câștigătorilor. Cazurile tot mai dese de câștigători care nu își revendică premiile au început să ne mâhnească serios..)
Acestea fiind zice, să-i dăm startul!

Premiile: 
Image and video hosting by TinyPic
*Vor fi 2 câștigători. 

Cum vă puteţi înscrie?
Cerinţele le găsiţi în formularul de mai jos:
a Rafflecopter giveaway


Concursul este cu tragere la sorți și se încheie pe 31 mai 2015. Mult succes!

Premiile sunt oferite cu sprijinul sponsorului nostru, Editura Leda. Mulţumim mult!
Image and video hosting by TinyPic
CÂŞTIGĂTORI

După cum puteţi vedea şi pe formularul Rafflecopter, câştigătoarele sunt:

Ştefania Bercaru - "Insurgent" tie in
Ema Georgiana - "Onix" 

Felicitări! Vă rugăm să trimiteţi un mail la alexya_fanfics@yahoo.com cu adresa si datele complete.
Dacă premiul nu va fi revendicat în termen de 5 zile, vom alege alt/i câştigător/i sau va fi reportat premiul pentru alt concurs.

Mulţumim tuturor pentru participare!

Câştigători Concurs Editura Leda!

Read More

miercuri, mai 27, 2015

Câştigătorii au fost afişaţi la finalul postării!

În sfârșit afară începe să se încălzească, chiar dacă se mai anunță ploi ce nu vor să ne părăsească, şi care par că vor să își revendice un loc permanent în viața noastră. Dacă ar ști, sărăcuța de ploaie, că o altfel de furtună se pregătește cu forțe mari să asiste în viețile noastre, o furtună plină cu teze, teste, examene și licențe, poate ar fi mai îngăduitoare cu noi. Dar așa cum după orice furtună, se naște un soare sublim, așa suntem optimiste că totul va fi bine. Ca să vă demonstrăm asta, vă oferim mici raze de soare, cu ajutorul pornirii unui Concurs de fidelitate, pentru a putea să ne relaxăm cu niște discuții pe tema articolelor ce vor urma postate în decursul unei luni.

Regulament:
- Vom da starul acestui concurs pe luna aprilie dacă se înscriu minim 5 persoane;
- Daţi Like paginii de Facebook de la Editura Leda și Corint Junior;
- Puteți comenta la postările de acum încolo;
- Fiecare comentariu trebuie să aibă minim 3 cuvinte pentru a fi luat în considerație;
- Nu puteți da comentarii unul după altul (doar dacă aţi greşit ceva, vreun cuvânt în anteriorul, şi doriţi că corectaţi, sau dacă conversaţi cu alt comentator pe tema postării);
- Vor fi doi câştigători.

Premii:

Durata concursului:
26 aprilie - 26 mai 2015

Dacă doriți să fiți alături de noi pe această perioadă, împărtășind cu noi gândurile și părerile voastre, vă puteți înscrie la ”Concursul de fidelitate”, lăsând un comentariu la această postare, cu Nick-ul cu care veți comenta şi cu numele cu care aţi dat Like pe Facebook. 

Mult succes!


Concurs organizat cu sprijinul Editurii Leda și Corint Junior, sponsorii şi partenerii noștri!


Câştigători:


Comentariile voastre ne-au făcut zilele mai frumoase și ne-au ajutat mult să aflăm părerile voastre despre ceea ce scriem. Şi pentru asta vă mulţumim! Dacă am putea, am oferi fiecăruia dintre voi un premiu, însă, din păcate, avem doar două premii. Din imagine puteţi vedea numărul de comentarii lăsat de fiecare participant (cel scris în paranteze). Așadar, ne bucurăm să anunțăm următoarele câștigătoare:
Locul I - Andra Raluk
Locul II - Andreea Ilie

Felicitări fetelor! Andra va primi "Anna în Veşmânt de Sânge" iar Andreea "Testul Fierului". Dacă doriţi să faceţi schimb între voi noi nu avem nicio problemă, doar să vă puneţi de acord şi să ne anunţaţi şi pe noi.
Rugăm câștigătoarele să trimită un mail cu datele personale pe alexya_fanfics@yahoo.com.

Vă mulțumim mult pentru participare și sperăm să rămâneți alături de noi!

Update: Câştigătorii! Înscrieri la ”Concursul de fidelitate”

Read More

marți, aprilie 21, 2015

Câștigătorul îl găsiți la finalul postării!
Nu am mai postat recent un concurs şi am decis că trebuie să remediem această situaţie :) Mai ales că razele plăcute ale soarelui ne-au umplut de optimism şi de o stare de bine, care ne îndeamnă să vă facem şi pe voi fericiţi. Cum? Oferindu-vă şansa de a câştiga un pachet de cărţi foarte drăguţ!

Image and video hosting by TinyPic
* Va exista un câştigător care va primi cele două volume
**În cazul în care nu ştiaţi, seria aceasta foarte frumoasă este despre călătoria în timp, iar cărţile sunt foarte populare în afară

Cum vă puteţi înscrie?
Cerinţele le găsiţi în formularul de mai jos:

Premiul este oferit cu sprijinul sponsorului nostru, Editura Leda. Mulţumim mult!
Image and video hosting by TinyPic

Câștigător!


Ne cerem scuze pentru că a durat așa mult să afișăm câștigătorul. Am avut vacanță amândouă și ne-am bucurat din plin de ea pentru a reveni în forță cu puteri noi :).
Fără alte introduceri, vă vom spune câștigătoarea concursului. Aceasta este:



Dragomir Raluca 

Nu am primit datele de la Raluca, aşa că noua câştigătoare este
Vintura Cristina


Felicitări! Pentru a revendica premiul, o rugăm pe câștigătoare să trimită un mail cu datele complete la adresa alexya_fanfics@yahoo.com în termen de maxim 3 zile. În caz contrar reportăm cărţile pt alt concurs.

 Vă mulțumim tuturor pentru participare și vă dorim o primăvară cât mai senină!

Câștigător NOU: Concurs primăvăratic

Read More

duminică, ianuarie 18, 2015

Nici nu am realizat cum a trecut timpul de repede, mai ales avându-va pe voi alături la fiecare post. Comentariile voastre ne-au făcut zilele mai frumoase și ne-au ajutat mult să aflăm părerile voastre despre ceea ce scriem. Ne-ar plăcea din tot sufletul să rămâneți alături de noi, chiar dacă concursul s-a terminat. Dacă am putea, am oferi la fiecare dintre voi un premiu, însă, din păcate, avem doar trei premii. Așadar, ne bucurăm să anunțăm următoarele câștigătoare:
Locul I - Stan Georgiana
Locul II - Adela C.
Locul III - Romina Gianina

Felicitări fetelor! Primul loc va alege o carte din cele trei cărți, locul doi va alege din cele două cărți rămase, iar locul trei va lua ultima carte. Sperăm ca toate trei să primiți cartea dorită :).
În curs de 5 zile, rugăm câștigătoarele să trimită un mail cu datele personale pe alexya_fanfics@yahoo.com.

Vă mulțumim mult pentru participare și sperăm să rămâneți alături de noi!

Câștigătoarele Concursului de fidelitate pe luna Decembrie!

Read More

sâmbătă, ianuarie 10, 2015

Câștigătorii îi găsiți la finalul postării!

Doar nu credeați că luna aceasta vă vom bucura doar cu concursurile postate în zilele trecute, nu? Mai avem pentru voi o surpriză, vă oferim ocazia de a câștiga trei cărți foarte frumoase de la Editura Univers, este vorba de:

Ce aveți de făcut pentru a participa?
- Să răspundeți într-un comentariu la întrebarea:
- Pentru intrări în plus, puteți urmăriți blogul prin GFC și/sau da Share pe Facebook concursului.
*Nu uitați să menționați în comentariu nick-ul GFC și link-ul de la Share.

Durata: 21 decembrie - 4 ianuarie
Vor fi trei câștigători, iar concursul e cu tragere la sorți.

Mult succes și multe mulțumiri Editurii Univers, sponsorul nostru!
Câștigători

Ne cerem scuze că a durat așa mult să afișăm câștigătorii. Încă ne dezmeticim după sărbători și deja facultatea ne mănâncă de vii :)). Ne bucurăm mult că v-ați înscris într-un număr atât de mare și sperăm din suflet că ați primit de Crăciun tot ceea ce v-ați dorit și ne-ați mărturisit. 
AICI puteți găsi documentul cu toți participanți, iar în continuare vă voi spune cine a câștigat:


Anca Ciochina - cartea câștigată este ”Glasul mării” de Manuel Vincent
Andra Raluk - cartea câștigată este ”Cronici romanțate” de Boris Vian
Monica Marton - cartea câștigată este ”Elogiul Minciunii” de Patricia Melo
Felicitări! Rugăm câștigătoarele să trimită un mail cu datele complete pe adresa alexya_fanfics@yahoo.com în termen de maxim 5 zile.

Vă mulțumim tuturor participanților și vă dorim un An Nou cât mai productiv!

Câștigători. Concurs de Crăciun: Editura Univers

Read More

luni, decembrie 29, 2014

Câștigătorii îi găsiți la finalul postării!

Deschidem seria concursurilor din luna decembrie, prin unul organizat în cadrul proiectului ”Hop Cadouri de Crăciun” inițiat de blogul Bibliophile Mystery. Ne bucurăm că în sfârșit putem avea parte de așa ceva și la noi, că mai multe bloguri de cărți își dau mâna pentru a face o bucurie cititorilor lor.
Concursul va dura până pe 25 decembrie, iar cei trei câștigători vor fi aleși cu ajutorul Random.org. Premiile sunt următoarele cărți (apar și în imaginea de mai jos, din formular):


Cerințele de înscriere le găsiți în formular:

Vă invităm să intrați și pe celelalte bloguri participante la Hop și să vă înscrieți la concursurile lor:
  Mulțumim Editurii Leda și Editurii Corint Junior pentru premii și vă dorim mult succes!
Câștigătorii

Iată că s-a încheiat primul Hop organizat la noi în țară, și considerăm că a fost unul de succes! Felicitări organizatorilor, și sperăm că nu va fi ultima activitate de genul pe care o veți vedea în blogosfera de cărți de la noi.
A venit timpul să anunțăm și noi fericiții câștigători ai concursului! Vă mulțumim în primul rând că v-ați înscris într-un număr atât de mare, ne dorim să participați și la concursurile noastre viitoare. 
AICI găsiți documentul cu intrările participanților la concurs. Unii v-ați înscris de două ori, sau ați încercat să vă înscrieți de mai multe ori, și v-am luat în considerație doar prima înscriere. La mulți am avut probleme cu link-ul de pe Facebook, dacă nu l-am putut verifica din diverse motive (apărea că nu e disponibil, sau nu era corect), nu ați putut acumula cele 5 intrări în plus,
Ca să nu vă mai ținem în suspans, vom spune că norocoasele de data aceasta au fost:


Ciureanu Lavinia - va primi ”Alegerea” de Kiera Cass 


Felicitări! Pentru a vă revendica premiul, vă rugăm să trimiteți un mail cu datele complete la adresa alexya_fanfics@yahoo.com în termen de maxim 5 zile. 

Vă mulțumim tuturor pentru participare și vă urăm un An Nou minunat!

Câștigători. Concurs: HOP Cadouri de Crăciun

Read More

luni, decembrie 22, 2014

- CÂŞTIGĂTORUL A FOST AFIŞAT LA SFÂRŞITUL POSTĂRII - 

Pentru că luna aceasta este destinată cadourilor, bucuriei, zâmbetelor, dorim să participăm și noi la această stare, pentru unii dintre voi. Și cum să facem asta, dacă nu prin intermediul concursurilor? Iar cum Moș Nicolae nu putea trece fără să lase vreun semn, el ne-a dat o misiune importantă: să lăsăm în ghetuță pentru unul dintre voi un premiu frumos.
Este vorba despre cartea:

Pentru a vă înscrie, vă rugăm să completați formularul Rafflecopter:
Simplu, nu?

Mult succes tuturor și mulțumiri Editurii Corint Junior, sponsorul acestui concurs.
Câştigătorul

După cum puteţi vedea şi pe formularul Rafflecopter, câştigătorul este:

Geanina F. (Geanina Freaku)

Felicitări! Te rugăm să trimiţi un mail la alexya_fanfics@yahoo.com cu adresa si datele complete. Dacă premiul nu va fi revendicat în termen de 5 zile, vom alege alt câştigător.

Mulţumim tuturor pentru participare!

Câştigător Concurs de Moș Nicolae

Read More

luni, decembrie 08, 2014

Pentru că dorim să vă auzim mai des gândurile, părerile, ideile cât mai des şi să interacţionaţi cu noi, ne-am gândit să vă dăm acest impuls organizând un nou Concurs de Fidelitate. Se va desfăşura ca şi până acum, nu va fi nimic complicat sau covârşitor. 

Regulament:
- Vom da starul acestui concurs pe luna decembrie dacă se înscriu minim 6 persoane;
- Puteți comenta la postările de acum încolo, dar şi la ultimile recenzii ("Delirium" şi "Diamantul de la miezul nopţii");
- Fiecare comentariu trebuie să aibă minim 3 cuvinte pentru a fi luat în considerație;
- Nu puteți da comentarii unul după altul (doar dacă aţi greşit ceva, vreun cuvânt în anteriorul, şi doriţi că corectaţi);
- Vor fi doi câştigători, iar fiecare își va alege una din cărţile:
*Am adăugat și ”Obisdian” pe lista premiilor

- Dacă locul 3 va fi apropiat de locul doi ca număr de comentarii, sau vor fi mulţi participanţi activi (nu e de ajuns doar să se înscrie şi să lase 2 comentarii), o să mai oferim un premiu surpriză, ca să fie trei câştigători.

Durata concursului: 11 decembrie  - 11 ianuarie 2015

Dacă ați citit regulamentul de mai sus și doriți să participaţi la ”Concursul de Fidelitate pe luna Decembrie”, vă puteți înscrie lăsând un comentariu la această postare, cu Nick-ul cu care veți comenta. 

Multă baftă!

Concurs organizat cu sprijinul Editurii Leda, sponsorul şi partenerul nostru.

Update! Înscrieri la ”Concursul de fidelitate” pe luna decembrie

Read More

luni, noiembrie 17, 2014

- Câştigătorii au fost anunţaţi la finalul acestei postări -

Zilele acestea v-am anunţat de prima experienţă multimedia carte-joc pe care o lansează Editura Trei. "Endgame – Jocul final. Convocarea" de James Frey şi Nils Johnson-Shelton, este lansată în România pe 31 octombrie 2014, la doar trei săptămâni de la apariţia în Statele Unite. Primul volum din trilogia Endgame este o carte-fenomen, lansată de HarperCollins într-un tiraj record de 1.000.000 de exemplare.
Iar acum voi puteţi avea şansa extraordinară de a câştiga această carte. De fapt, 3 dintre voi veţi fi norocoşii, deoarece vor fi 3 câştigători care vor primi câte un exemplar.

Premiul: 3 exemplare din  "Endgame – Jocul final. Convocarea" de James Frey şi Nils Johnson-Shelton vor ajunge la 3 câştigători

3 x
 Image and video hosting by TinyPic
Tip concurs: Cu tragere la sorţi
Durata: 2 săptămâni (3 - 17 noiembrie 2014)
Înscriere: Cerinţele le găsiţi în formularul Rafflecopter de mai jos:


CÂŞTIGĂTORII

Iată că am ajuns la finalul concursului ENGAME, iar trei norocoşi dintre voi vor primi câte un exemplar din cartea fenomen scrisă de James Frey şi Nils Johnson-Shelton. Sperăm că după ce veţi citi carte veţi descoperi enigmele jocului! 
Nu vă mai ţin pe jar, câştigătorii sunt, după cum puteţi vedea şi pe formularul Rafflecopter de mai sus:

Diana Maria Rusu
Andreea Mihaela Lazar 
Florin Macinica

Felicitări! Vă rugăm să trimiteţi numele şi adresa de livrare la alexya_fanfics@yahoo.com, în termen de 5 zile. În caz contrar, cărţile nerevendicate vor avea noi câştigători. Totodată, cerinţa noastră e să trimiteţi mail-ul cu datele de pe adresa cu care v-aţi înscris în concurs (cea parţial blurată de noi în imagine). 

Mulţumim tuturor pentru participare şi mai ales mulţumim mult Editurii Trei pentru cele trei exemplare din Endgame şi pentru includerea în acest proiect minunat!

Câştigători concurs ENDGAME (Editura Trei)

Read More