În căutarea adevărului. "Pe viaţă" de Liza Marklund - Recenzie

Cartea a apărut la Editura Trei şi o puteţi comanda de AICI.

Pe viață. Ce este pe viață în zilele noastre? Păpușa ce îți alină singurătatea copilăriei? Nucul ce îți oferă protecția necesară? Casa ce este lăcașul lumii tale finite? Prietenia ce ai jurat-o, împletinduți-vă micile voastre degete? Dragostea ce se naște ca un vulcan gata să erupă? 

Există ceva pe această lume ce este pe viață cu adevărat? Ce îți poate dărui siguranța eternului, echilibrul nemuririi?

Un sceptic, ar da cu usurință un răspuns prompt: Nu există nimic! Însă cu toții trăim într-o societate ce dorește a discuta conceptul "pe viață", de a-i da un sens, de a-i oferi existența în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că vrem să avem siguranța unui viitor stabil, prosper, strălucitor.

Cartea "Pe viață" de Liza Marklund atinge un subiect ce are la bază această idee. După cum și în descriere se spune, un polițist, pe nume David, este găsit mort în casa lui, împreună cu soția lui, care este în stare de șoc. De asemenea, copilul lor, în vârstă de patru ani este de negăsit. Toate dovezile sunt îndreptate asupra soției, Julia, chiar dacă unele lucruri rămân lacune, totodată și declarația ei, dând vina pe o altă femeie de crima soțului și răpirea băiatului. Din cauza mai multor motive precum trecutul glorios și eroic al decedatului, trecutul tumultos al căsniciei lor și starea mentală a Juliei, determină un haos ce este îndreptat într-o singură direcție: pedepsirea Juliei cu închisoarea pe viață.

Chiar dacă este ea însăși o poveste șocantă, nu este singura din această carte plină de suspans. Această carte este centrată mai degrabă pe două personaje: Annika Bengtzon, o jurnalistă, și Nina Hoffman, polițista ce a descoperit și a informat pe toți despre crimă. 

Legătura dintre cele trei femei - Annika, Nina și Julia - o face tocmai cazul ce se desfășoară în urma acestei tragedii. Fiecare punct de vedere mi-a plăcut în felul lui.

Nina Hoffman nu este o simplă polițistă. Este - sau a fost - cea mai bună prietenă a Juliei. Fiind prima la locul crimei, raportând tocmai ea incidentul, nu a fost văzut cu ochi buni... chiar dacă a fost o simplă coincidență. Începând din acea clipă, începe un război în sufletul ei, un război ce numai un prieten bun îl poate simți cu adevărat. O copleșesc vina, frica, nesiguranța, disperarea și nu în ultimul rând, neputința. Oricât de mult încearcă să creadă că Julia nu este vinovată pentru toate acuzațiile - crima soțului și răpirea sau chiar uciderea și ascunderea cadravrului a propriului fiu - , că este în continuare prietena ei cea bună, care nu ar putea fi capabilă de așa ceva, totul pare să se năruie, în momentul în care temerile își fac loc în inima și mintea ei, punând o bază de incertitudine ce o îndeamnă să își spună "Julia mea nu mai există".

Acest punct de vedere m-a emoționat și înspăimântat deopotrivă, deoarece prietenia este importantă în viața mea, încrederea de a avea pe cineva alături pentru a-i spune cele mai întunecate secrete sau cele mai banale cuvinte. De aceea, ceea ce a simțit Nina a avut un impact ciudat asupra mea. Războiul ce se derulează în inima ei este trist. Pentru că vine un moment când niciun prieten nu știe dacă ar trebui să mai lupte sau nu. 

Însă Annika nu este de aceeași părere. Ea știe cum e să fii pusă la colț de toți din jurul tău într-un moment de-a dreptul inoportun. În clipa în care Julia își trăiește propria dramă, Annika nu duce nici ea lipsă de un moment de respiro. Norii cenuşii zboară deasupra capului ei, arucând fiecare picătură de ploaie precum un meteorit, lăsând în urmă găuri pe care nu le poate umple. Căsnicia ei este distrusă și, totodată, casa ei este incendiată, cu riscul de a muri ea însăși, împreună cu copiii ei. Siguranța, dezamăgirea și deznădejdea pune stăpânire pe ea, nelăsând loc pentru vestea că este suspectă pentru incendierea propriei case. 

Cu tot ce se întâmplă în viața ei, ea continua să meargă la lucru pentru a scrie articole despre tragedia din poliție. Însă sentimentele ce o năpădesc nu se las ascunse, fiind la pândă permanent, până ce găsesc o clipă liberă în care mintea ei nu este concentrată pe muncă. Felul în care se implică demonstrează cât de mult dorește ca nevinovăția Juliei să fie dovedită. Precum și a ei. Deoarece subconștientul ei privește prin prisma Juliei, se aseamană cu ea, se indentifică cu ea tocmai pentru că amândouă sunt văzute cu neîncredere.

Realismul cărții este foarte accentuat, atât în descrierile locurilor, cât și în caracterizarea personajele – cu calități și multe defecte. Oricât de mult mi-a plăcut să observ viața haotică a fiecărui personaj, gândurile și temerile fiecărei femei, a fost unele lucruri ce mi-au displăcut într-un mod indirect. De exemplu, descrierea minuțioasă a muncii de jurnalist pe care o practică Annika este interesantă și îți dă o imagine aparte, însă unele descrieri precum locurile în care au fost anumite persoane tind să te plictisească, făcând suspansul cărții greu de suportat.

Însă, după toate paginile pline de mister, căutarea legăturilor pentru a rezolva toate enigmele... merită să afli tot adevărul. Sfârșitul vă va șoca și vă va pune pe gânduri asupra unor judecăți pe care le-ați presupus a fi adevărate. 

"Pe viață" de Liza Marklund este o carte polițistă ce pune la îndoială încrederea în societate, în prieteni, în familie și, cel mai important, în tine însuți. Este o carte plină de suspans ce îți va oferi un sfârșit tulburător plin de întrebări, întrebări pe care le veți pune propriei persoane și, de asemenea, tot voi veți găsi un răspuns la ele. 

“În loc de răspuns, în urechi i-a bubuit liniștea; și-a dat seama că i se îngustase câmpul vizual. Draperiile se mișcau. Pe noptiera Juliei era un pahar cu apă, pe jumătate plin. Cuvertura era pe jos, grămadă. Deasupra ei era aruncat un revolver, identic cu al ei, un Sig Sauer 225.”

“Comunicarea nu era punctual ei forte. Ei, asta e, o să trebuiască să fiu eu cea care comunică. La urma urmei, nu poate fi bună la toate.”

“Femeia asta avea ceva maniacal în comportament, ceva mult prea intens. Era ca un terrier, ale cărui fălci, odată încleștate, nu se mai pot desface. În viața ei n-ar fi putut să fie polițistă, nu e suficient de diplomată.”

Carte primită pentru recenzie de la Editura Trei.