Suntem mândre de... (3) Chris Simion - Interviu

Nu s-a schimbat nimic. Chiar dacă au trecut atâtea luni de când am citit această carte. Sentimentul de infinit încă predomină în sufletul meu de fiecare dată când îmi reamintesc de impactul pe care l-a avut asupra mea, a vieții mele. De fiecare dată când îmi arunc o privire spre biblioteca mea, ochii mei poposesc fără jenă pe carte, pe titlul ei... iar felul în care mă simt este minunat.

Deoarece am avut șansa să o citesc, să o trăiesc, să învăț despre viață, despre dragoste, despre noi și despre toți. Și pentru asta voi fi recunoscătoare etern editurii Trei pentru că mi-a oferit cartea "Ce ne spunem când nu ne vorbim" de Chris Simion pentru recenzare... și nu în ultimul rând, mă bucur că autoarea a dat viață acestei cărți ce poate fi numită cu greu o simplă carte.

Din momentul în care am terminat cartea, mi-am dorit sa vorbesc cu autoarea, iar faptul că am reușit să îi luăm un interviu pentru blog, este o realizare enormă pentru noi, pentru Walking on Letters, pentru pasiunea noastra asupra literaturii.

Așadar Chris Simion a fost foarte draguță și ne-a răspuns la niște întrebări pe care doream să le punem. Sperăm să vă placă la fel de mult cum ne-a plăcut nouă. 

1.“Ce ne spunem când nu ne vorbim” este cu adevărat o carte ce merită o mulțime de laude. De aceea, dorim să aflăm mai multe lucruri despre autoarea ce i-a dat naștere. Ne puteți spune câteva lucruri despre personalitatea și gândirea dumneavoastră?

Autoarea a 25 de spectacole ( mai mult sau mai puţin) printre care amintesc "Maitreyi", "Hoţii de frumuseţe", "Oscar şi Tanti Roz", "7 Blesteme", "Dragostea durează 3 ani", "Ce ne spunem când nu ne vorbim" şi altele. Am semnat 8 cărţi , prima publicată la 16 ani în urma căreia criticul George Pruteanu mi-a pus eticheta "un pui de Cioran în fustă lungă şi neagră" iar motu Pitiş lansase provocarea "Chris Simion...oare nu eşti o reîncarnare a mea?". Romanul care a făcut cea mai mare vânzare până în prezent rămâne "În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine" dar evident proza mea de suflet pe care o găsiţi în acest moment în cam toate librăriile rămâne "Ce ne spunem când nu ne vorbim". În 1999 am înfiinţat cu scriitorul francez Pascal Bruckner Compania de Teatru "D'AYA", în 2006 am devenit membru al Uniunii Scriitorilor iar în 2008 am iniţiat Festivalul de Teatru Independent Undercloud. Sunt crescută în Ieudul de pe Valea Izei, în Maramureş, în opinci, cămeşă, năframă şi sugnă iar în loc de "bună ziua" am salutat toată copilăria cu "Lăudam pe Isus" şi am răspuns "În veci Amin".

2. Ultima dumneavoastră carte este “Ce ne spunem când nu ne vorbim”, scrisă pe o perioadă de opt ani. Vă simțiți mai atașată de această carte decât de celelalte scrise? Ați introdus mai multe trăiri, setimente, amintiri în ea decât în celelalte?

Am tendinţa când vorbesc despre cărţile mele să vorbesc diferit. Evident că "Ce ne spunem când nu ne vorbim" fiind cea mai recentă este cea mai favorizată. Mi-a luat şi cel mai mult timp. Dar cărţile mele sunt scrise în etape extrem de diferite, în trăiri diferite, în maturităţi diferite. Dacă nu ai cunoaşte autorul ai spune că sunt scrise de persoane care nu se cunosc. "Ce ne spunem când nu ne vorbim" este valabilă la orice vârstă şi fiind scrisă în 8 ani evident că stă în picioare altfel. Nu am ce să contest în ea, sunt expuse stări care corespund multor vârste şi multora dintre noi.

3. De ce nu ați ales să oferiți nume celor două personaje? În care personaj vă regăsiți mai bine?

Personajele au nume: Floarea soarelui şi Zmeul Albastru.

4. Pentru mine, cartea dumneavoastră reprezintă o lecție de viață. Pentru dumneavoastră, ce înseamnă?

8 ani de viaţă.

5. Minciunea, infidelitatea… sunt de cele mai multe ori prezente în viața noastră, oricât de mult nu le-am dori. Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt compromisurile pe care un cuplu ar trebui să le facă să țină aprinsă flacăra iubirii pure?

Compromisul de a nu face niciun compromis, de a fi liber, aşa cum eşti, de a fi sincer şi simplu. În momentul în care ai nevoie să fii altfel... începe degradarea.

6. Am aflat că teatrul face parte dintre pasiunele dumneavoastră. Dacă ați fi nevoită să alegeți între teatru și scris, care ar fi răspunsul dumneavoastră?

Nu am cum să aleg între cele două. Este ca într-o căsnicie. Cum aş alege între mine şi soţul meu. Suntem la pachet. Prin teatru spun poveştile altora, prin scris spun poveştile mele. Ambele îmi servesc ca să întâlnesc oameni împreună cu care să visez: de la personajele create, la actori, spectatori, cititori. Ne întâlnim într-o poveste.

7. Al doilea volum al cărții "Ce ne spunem când nu ne vorbim" este o piesă ce a fost deja regizată și jucată în fața celor care au dorit să se delecteze cu o altă porție din această poveste. Ne puteți spune dacă sunt șanse ca această piesă să fie jucată în mai multe orașe, nu doar în București?

Jucăm piesa cu mare drag oriunde dacă are cine să o organizeze.

8. Ce planuri mai aveti pe mai departe? Ne veți încânta curând cu o altă carte? Ne puteți spune mai multe despre ea?

Lucrez la o carte care se numeşte 40 de zile pentru că este scrisă în 40 de zile. Am început-o pe 6 ianuarie şi o voi termina pe 15 februarie. Va fi tiparită probabil în primăvara acestui an.

9. La final, vă mulțumim pentru binevoința de a ne acorda acest interviu și vă rugăm să transmiteți un mesaj cititorilor blogului nostru:

Nu există limite. Te desăvârşeşti mereu. În fiecare răsărit de soare, se naşte ceva frumos.

Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" – Bucureşti secţia teatrologie în 2000 şi secţia regie teatru în 2005. În 2000 a înfiinţat Compania de Teatru D’AYA împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner, care a devenit ulterior şi Preşedintele Onorific al companiei. D’AYA este un teatru profesionist, independent care colaborează atât cu actori tineri, cât şi cu nume mari ale scenei româneşti. În 2006 iniţiază proiectul Teatrul Undercloud din Lăptăria lui Enache – Terasa „La Motoare". În 2009 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A scris: Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani (1994 ); Dogmatica fericirii (1995); Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2002).

A regizat numeroase spectacole, printre care: Copilul divin după Pascal Bruckner, Scaunele după Eugene Ionesco, Dragostea durează 3 ani după Frederic Beigbeder, Hell după Lolita Pille, Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? după Horace Mccoy, Călătoria sau Pescăruşul Jonathan Livingstone după Richard Bach, Maitreyi după Mircea Eliade, Oscar şi Tanti Roz după Eric Emmanuel Schmitt.

Dintre premiile obţinute amintim: 1995 – bursă de studii în literatura sanscrită, New Delhi – Sanskriti Kendra. 2000 – Spectacolul „Călător în noapte" premiat la Festivalul de Teatru Experimental de la Cairo. 2002 – „Premiul debut în proză" acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor. 2004 – „Premiul pentru cel mai bun spectacol" pentru „Scaunele" acordat de Alliance Française, urmat de turneu în India în 8 oraşe. 2006 – „Premiul de Excelenţă" în Gala Antidrog acordat de Guvernul României pentru spectacolul „Hell".

Alte informaţii pe www.chrissimion.ro şi pe pagina de Facebook a autoarei.

Mulțumim mult autoarei pentru că a acceptat să ne raspundă la întrebări. A fost o onoare să putem afla mai multe despre ea, despre persoanalitatea și crezurile ei. Prin acest interviu, am realizat că, în ciuda tuturor reușitelor ei notabile, Chris Simion nu e de neatins, e o persoana caldă şi sinceră, şi mai ales deschisă și atentă cu cititorii ei.