Chemarea morţii. “Chemarea cucului” de Robert Galbraith (J.K. Rowling) - Recenzie

Cartea a apărut la Editura TREI şi o puteţi comanda de AICI

Dacă cineva moare, asta trebuie să aibă un impact asupra cuiva. Cineva trebuie să ştie. Să sufere. Să îşi acorde o clipe să se gândească la cel pierdut. Moartea nimănui nu ar trebui să treacă fără să conteze cu adevărat, fară să aibă un ecou, oricât de singură era persoana respectivă..

După ce Lula Landry, un celebru manechin din Londra, îşi va găsi sfârşitul după o căzătură de la balconul apartamentului ei, verdictul pus de poliţie va fi cel de sinucidere. Se cunoştea deja că fata a avut anumite probleme emoţionale şi cu drogurile, că presiunea paparazzilor era covărşitoare, aşa că investigaţia s-a încheiat destul de repede. Însă John Bristow este convins că sora sa vitregă a fost omorâtă, aşa că îl angajează pe Cormoran Strike, un fost soldat în Afghanistan, actualmente având un birou de investigaţii particular, să afle cum s-au petrecut lucrurile de fapt în acea noapte fatidică.

Deşi circumspect la început, problemele financiare îl împing de la spate pe Strike să accepte acest caz. Ajutat de mintea lui ageră, de răbdarea cu care culege fiecare informaţie, o analizează şi întoarce pe toate părţile, dar şi de noua asistentă, Robin, acesta se va aventura treptat în misterele acestei morţi şi va descoperi adevărul.. unul care vă va cutremura.

De când am fost la un târg de carte şi am văzut cartea în engleză, am simţit instantaneu o atracţie inexplicabilă pentru ea, iar de atunci am aşteptat cu nerăbdare să apară şi la noi ca să o citesc. Nu am fost atrasă de celebritatea autoarei, fiind prima carte de J.K. Rowling citită, şi nefiind dinainte familiarizată cu stilul ei. Recunosc că m-am acomodat destul de greu cu scriitura acesteia, care a fost destul de zgârcită în a oferi mici ponturi cititorilor ei pe parcursul acţiunii. Ştiu că scopul unui roman poliţist e acela de a crea suspans, de a nu avea scăpări care să dea de gol criminalul înainte de vreme, dar în acest caz indiciile au fost extrem de fragile şi aproape inexistente până într-un anumit punct, iar datorită acestui fapt lectura a fost una dificilă, anevoioasă, pentru mine.

După cum am spus, munca lui Cormoran este una complicată dar pe care o îndeplineşte cu multă meticulozitate, acordând atenţie maximă fiecăror detalii, care pentru cititor sunt în mare parte invizibile, neglijate. El urmăreşte mai multe piste, investighează şi interoghează treptat fiecare persoană care ar putea oferi informaţii preţioase, ştiind să pună întrebările potrivite şi să se plieze în funcţie de felul de a fi al fiecărei persoane, pentru a-l descoase. E fascinant cum un om care are propria traumă de dus în spate, şi proprii demoni care să îl macine, o viaţă răvăşită şi dificilă în prezent reuşeşte să fie atât de ordonat, de organizat şi dedicat în ceea ce priveşte munca lui.

Mă bucur că autoarea nu s-a focusat doar pe rezolvarea cazului şi că a avut răgazul să se oprească asupra vieţii personajelor, a trăsăturilor lor definitorii şi ale propriilor lor probleme şi îndoieli. Nu doar Strike şi Robin sunt excelent caracterizaţi - el, detectivul coştiincios şi calculat, autoironic şi realist, ea, ambiţioasă şi descurcăreaţă, cu o minte ageră, şi atrasă de adrenalină - dar avem ocazia să cunoaştem şi alte persoane cheie din roman..fie ei membri ai familiei, modele, designeri de modă sau simpli şoferi. Chiar dacă am terminat de câteva zile cartea, ştiu cu precizie felul de a fi al fiecăruia şi rolul pe care l-a avut în poveste.

Suntem purtaţi pe străzile Londrei şi introduşi în mijlocul dramelor familiale, a destinelor care se intersectează între ele în mod ingenios, în lumea luxului, glamour-ului, dar şi a vieţilor distruse de dependenţe, hăituite de paparazzi, lipsite de intimitate şi pace. Vom afla că deşi Lula Landry părea a avea toate motivele pentru a fi împlinită, era celebră, bogată, frumoasă, râvnită, înconjurată permanent de o mulţime de oameni, de fapt era destul de singură în ceea ce privea propriile frământări şi puţini îi cunoşteau suferinţele. Cu toate acestea, era o persoană fascinantă, nu superficială şi prostuţă cum am tinde să credem, iar dispariţia ei exercită o influenţă puternică asupra celor care au cunoscut-o şi îndrăgit-o, nimeni nu spune nimic de rău de ea.. A devenit cu adevărat plăcută de mine când am descoperit tot adevărul, şi voi regreta la rândul meu modul tragic în care a sfârşit.

Deznodământul cărţii este unul genial, care te lasă stană de piatră, e absolut fantastică turnura pe care întâmplările o iau, modul în care noi, cititorii, suntem induşi în eroare şi jucaţi pe degete cu măiestrie. Convinsă fiind că vinovatul e cu totul altul, am fost spulberată de adevăr, pe care nu l-am bănuit o secundă. Jos pălăria pentru modul în care ni se răspund în final la toate întrebările şi fiecare detaliu este clarificat cu precizie, deoarece Strike găseşte o explicaţie logică pentru tot, e incredibil modul cum reuşeşte să pună totul cap la cap.
Citind „Chemarea cucului” ai senzaţia că autoarea a lucrat cu migală şi atenţie maximă la crearea unei bombe, pe care Cormoran Strike va încerca să o dezamorseze înainte să explodeze şi să pună în pericol şi viaţa altor personaje. 

„Timpul nu se mai întoarce. Nu mai poate decât să scoată în evidenţă ce trebuie scos în evidenţă şi să ascundă ce trebuie ascuns.”

”Să nu-ndrăzneşti să mă investighezi, că dai de dracu’! Să nu-ndrăzneşti să mă tratezi ca pe un soldăţoi drogat. Nu sunt un caz care trebuie rezolvat. Tu zici că mă iubeşti şi nu vrei să crezi ce-ţi spun nici măcar în privinţa asta..” Dar minciunile pe care le spunea erau împletite în ţesătura fiinţei, a vieţii ei. Aşa că a trăi cu ea şi a o iubi a însemnat să se lase prins încet în plasa lor, să se lupte cu ea pentru adevăr, să se chinuie să menţină un punct de sprijin în realitate. Cum a fost posibil ca el, care din cea mai fragedă copilărie simţise nevoia să cerceteze, să ştie sigur, să afle adevărul din cele mai mici enigme, să se îndrăgostească atât de tare şi pentru atât de mult timp de o fată care spunea minciuni cu uşurinţa cu care alte femei respirau?”

"“Infinitate”, gândi Strike, pentru o secundă distras. Dormise prost. În infinitate. acolo se dusese Lula Landry și către acolo se îndreptau toți, inclusiv el și Rochelle. Uneori, infirmitatea se transforma lent în infinitate, așa cum se întâmpla cu mama lui Bristow…uneori, infinitatea se înălța ca să-ți iasă în cale de nicăieri, ca un drum de beton care-ți sfărâmă țeasta.”

Carte primită de la Editura Trei pentru recenzie.