“Nume
de cod Verity”
de Elizabeth Wein
“ACEASTĂ POVESTE EXTRAORDINARĂ DESPRE
PRIETENIE ȘI ADEVĂR VA PRINDE ARIPI, LUÂNDU-ȘI ZBORUL DIRECT SPRE INIMA TA.” – Lauren Halse Anderson
11
oct. 1943
Un
avion spion britanic se prăbușește pe teritoriul Franței ocupată de naziști.
Pilotul,
o tânără, și pasagera care o însoțea erau cele mai bune prietene.
Una
dintre ele a scăpat ca prin urechile acului, cealaltă a pierdut lupta chiar
înainte de a o începe.
Când „Verity” e arestată de Gestapo, este
sigură că nu are nicio şansă. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic,
trăieşte cel mai crâncen coşmar al oricărui spion. Naziştii care o interoghează
îi pun în faţă o alegere simplă: ori îşi destăinuie misiunea, ori suportă o
execuţie sinistră.
Vor obţine adevărul de la ea. Însă nu va fi
cel la care se aşteaptă ei.
În timp ce-şi întreţese complex mărturisirea,
Verity îşi dezvăluie trecutul, cum s-a împrietenit cu Maddie, pilot de avioane,
şi în ce condiţii a părăsit-o pe Maddie în epava avionului prăbuşit. Pe fiecare
nouă bucăţică de hârtie, Verity se luptă pentru viaţa ei, expunându-şi vederile
despre curaj şi eşec, ca şi speranţa nebunească de a se întoarce, totuşi,
acasă.
Dându-şi la schimb secretele va fi oare de
ajuns ca s-o salveze din ghearele unui duşman nemilos şi crud?
Sfâşietoare şi magistral scrisă, Nume de cod,
Verity este povestea unei prietenii de neuitat, înfiripată sub auspiciile
răului suprem.
„Am
terminat de citit cartea simţind că am cunoscut oameni adevăraţi, pe care n-o
să-i uit niciodată. Personajele din Nume de cod, Verity nu doar că mi-au rămas
în minte – mă obsedează. N-am cuvinte să recomand îndeajuns de călduros cartea
aceasta.” — Maggie
Stiefvater, autorea trilogiei Shiver, bestseller New York Times, şi a romanului
The Scorpions Races.
„Un
roman conceput ca un formidabil joc al minţii, de tipul celor pe care trebuie
să le citeşti de două ori.”—
New York Times
„O
captivantă şi în multe locuri brutală poveste, cu acţiune din Al Doilea Război
Mondial şi de spionaj, şi cu o puternică prietenie în miezul ei… O aventură
creionată cu măiestrie.”—
Publishers Weekly (recomandare specială)
„Un
adevărat tour de force, o carte minuţios documentată, narată cu precizie: de
neuitat şi tulburătoare.”—
Kirkus Reviews (recomandare specială)
„Romanul
acesta indiscutabil se ridică în zbor la înălţime.” — The Horn Book (recomandare specială)
„Dacă
deschizi cartea aceasta, cu greu vei mai lăsa din mână exemplarul tău, ferfeniţit
şi udat de lacrimi.”—
Booklist (recomandare specială)
ELISABETH WEIN s-a născut la New York, a crescut înafara
hotarelor Statelor Unite ale Americii şi, în prezent, locuieşte în Scoţia cu
soţul şi cei doi copii. Este un pasionat pilot de avioane uşoare. Are, de
asemenea, un doctorat în folclor,la Universitateadin Pennsylvania.
Vizitaţi www.elizabethwein.com
Imi place foarte mult cum suna povestea si ador chestiile astea cu spioni. :)
RăspundețiȘtergereDeja m-am indragostit de aceasta carte :X Pare minunata si trebuie sa o am in biblioteca :o3
RăspundețiȘtergeresi eu astept sa o achizitionez este o carte pe gustul meu
RăspundețiȘtergereSi eu de abia astept sa apara, sunt nerabdatoaare sa o citesc <3
RăspundețiȘtergere