Fără suferinţă, cum am putea şti ce e bucuria? ”Sub aceeași stea” de John Green - Recenzie

Cartea a apărut la Editura TREI și o puteți comanda de AICI.

Aud adesea despre două percepții privind viața noastră: prima ar fi că ea își urmează cursul schițat cu atenție de destinul fiecăruia, el fiind cel ”vinovat” de toate evenimentele de care avem parte, iar altă teorie spune că drumul nostru este construit pas cu pas de deciziile și alegerile noastre, că noi avem puterea de a ne schimba prezentul și viitorul și suntem singurii responsabili pentru toate lucrurile care ni se întâmplă. Dar mă întreb, dacă ar fi așa, cum se pliază această gândire din urmă cu cei care ajung să trăiască la limită, care au parte de multă durere și nu au puterea de a face nimic? Alege cineva să fie bolnav? Să sufere? Să își ducă existența pe muchie de cuțit? Şi chiar dacă nu se prăbușesc și ajung în neștire, această luptă zilnică de a-și păstra echilibrul e una dureroasă, tăioasă și nedreaptă. Cred că aceia s-au născut sub o stea deloc potrivnică, iar pe linia vieții lor o se află pată neagră, o cumpănă ticăloasă amenință să le întunece liniștea și fericirea.

Hazel Grace Lancaster și Augustus Gus Waters sunt doi tineri fermecători, joviali, inteligenți și extrem de maturi. Singurul lucru pe care nu îl pot spune despre ei e că au toată viața înainte, deoarece a lor a atârnat de mult timp de un fir al șansei, mai fragil și perisabil ca un firicel de nisip ce poate fi spulberat de vânt cu ușurință. Uraganul care amenință să îi distrugă, este cancerul. În mod ironic, chiar boala e cea care îi aduce la un moment dat împreună, iar ei vor deveni unul pentru celălalt o rază menită să le încălzească inimile în mijlocul acelei furtuni răvășitoare, își vor oferi bucurie și speranță într-o etapă în care nu credeau că vor mai avea parte de ceva bun în viața lor. Hazel și Augustus se completează perfect: ea, mai realistă și echilibrată, el optimist și visător, cei doi par două jumătăți dintr-un întreg ideal.

E groaznic să îți imaginezi doar cum le-a fost răpită sănătatea și liniștea cum au trebuit să se confrunte cu o luptă mult prea dură, dificilă, nedreaptă și neiertătoare, și asta de la o vârstă fragedă. Nu mi-am dorit nicio clipă să intru în pielea personajelor, să le simt corvoada zilnică, dar asta a fost imposibil. Ele îți pătrund în minte lent, fără să îți dai seama, și fără să vă puteți împotrivi veți trăi o experiență marcantă și vă veți confrunta cu o avalanșă de gânduri, de frământări despre condiția umană. M-am atașat de Hazel și Augustus cum poate nu am făcut-o niciodată cu alte personaje, iar el mai ales mi se pare uimitor, minunat, un suflet atât de frumos.. un băiat atât de atent, de șarmant, unic..

Atunci când auzim cuvântul ”cancer”, în mintea noastră imediat îl asociem cu o condamnare nedreaptă a celor care vor trebui să îl înfrunte, cu un caz la care rareori mai poți face recurs și pe care îl poți câștiga. E incredibilă capacitatea personajelor de a analiza lumea și mai ales prezentul și viitorul lor, cu o maturitate adesea înfricoșătoare și o putere de înțelegere mare cât un ocean. Sunt conștienți de războiul în care au intrat, dar asta nu i-a făcut să fie depresivi, răzvrătiți pe ce e în jurul lor, ci au o gândire profundă, cum poate unii nici la bătrânețe nu o ating. Mai ales, ei aleg să dea peste nas bolii cu ironie și sarcasm, cu degajare și capacitatea incredibilă de a face haz de necaz.

Stilul cărții este unul curat și sensibil, presărat pe alocuri cu glume, speranță, analogii impresionante și filosofice, dar și cu multă melancolie, tristețe, clipe sfâșietoare de-a dreptul. Am simțit cum sufletul îmi este de multe ori străpuns de acele tragediei lor, cum îmi curge din el disperare, neputință, lacrimi de cuvinte. Am văzut cum mă prăbușesc și nu e nimeni acolo să mă prindă. Cum mă înghit paginile și frazele.

Dacă știți toate reacțiile pe care acest roman le-a trezit în ceilalți cititori, să nu aveți idee că voi veți scăpa. Cuvintele lui magice, poate la prima vedere atât de obișnuite, dar totuși complexe, vă vor hrăni inima cu o gamă largă de emoții puternice, de trăiri din cele mai intense, dar apoi vă va stoarce de toate ca pe un burete, vă va lăsa cu un vid în interior, cu o crăpătură care nu știu dacă o altă carte va fi capabilă să o repare vreodată. Da, cam așa de dureroasă poate deveni pe parcurs lectura. Totuși, toate angoasele prin care veți trece nu se compară cu bagajul de învățăminte și concluzii pe care le veți trage, cu capacitatea romanului de a vă marca, așa că merită, merită, merită din toate punctele de vedere să îl citiți!

Cartea poate fi considerată și ca o palmă uşoară peste față, o puteți asemăna cu două mâini puternice menite să ne zguduie și să ne arate că realitatea nu e cea pe care noi o construim în mintea noastră, una ideală în care suntem indestructibili și în care nu putem fi atinși de nimic. Însă mai presus de toate acestea, ”Sub aceeași stea” își pune amprenta ca o ștampilă în gândirea noastră, ne face să apreciem mai mult viața și darul suprem de a exista, de a merge mai departe cu demnitate în orice clipă și cu un zâmbet pe chip, de a ne deschide inima și de a-i lăsa pe cei dragi să o lumineze, acordându-le totodată șansa ca ei să fie stelele care să ne ghideze și să strălucească pe cerul vieții noastre.

”Gândurile mele sunt stele pe care nu le pot aduna în constelaţii.”

“Viaţa nu e o fabrică de îndeplinit dorinţe.”

“Fără durere, cum am putea şti ce e bucuria?”

“Ar fi un privilegiu să am inima frântă de tine.”

“Nu ai posibilitatea să alegi dacă să fii rănit în această lume, dar ai un cuvânt de spus legat de cine te răneşte.”

Carte primită de la Editura Trei pentru recenzie.