The magic of words (49)

Dacă recenzia mea la "Contesa Aneke" (Ultima vrăjitoare din Transilvania #1) nu a fost destul de convingătoare că trebuie să citiţi cartea, cu siguranţă citatele atât de captivante şi frumoase o vor face. 

“ Nu vedeam rostul pentru care ar trebui să învăţ despre lucruri pe care le creaseră alţii, atât timp cât şi eu mă simţeam în stare să creez pe cont propriu. Aveam o credinţă specială legată de artă, şi anume că viaţa fiecăruia dintre noi este materialul pe care ne putem desfăşura liber imaginaţia.

Eu eram propria mea operă de artă - şi cât eram de reuşită ! „

„Cum ziceam, încă înainte să ajung în V., simţeam o atracţie faţă de Ea, faţă de vremurile alea în care, în ciuda faptului că poate nu mi-ar fi plăcut să trăiesc, trebuia să recunosc că se trăia altfel, mai intens, iar iubirile erau mai durabile, fermecate. Nu trebuia să fii vrăjitoare ca să fii iubită aşa cum fusese Aneke, în ciuda a ceea ce credeau oamenii.”

„Când mă cuprindeau spaima sau fericirea, îmi era imposibil să gândesc clar. Deşi treceam drept o fiinţă înţeleaptă şi calculată - „prea calculată”, spunea Lorena, sora mea vitregă - sentimentele mă înrobeau, mă transformau într-o femeie obişnuită, capabilă să fie atât de uşor rănită de oricine vrea să o supună.”

„Deschid un volum din The Vampire Diaries, citesc câteva pagini. Mi-e grozav de somn, habar n-aveam că o călătorie prin sat te poate răpune în halul ăsta. Adorm, gândindu-mă dacă tipul ăla din Dracula de Bran Stoker a adormit repede în prima lui noapte în Transilvania. E drept, eu n-am dat chiar de vampiri, am dat doar de Aneke, de spiritul ei care încă nu i-a părăsit pe bieţii săteni înfricoşaţi. Dar, spre deosebire de Dracula, Aneke pare simpatică, blândă şi foarte sexy.”

„ Oricât de romantice ar fi fost diferite epoci, indiferent cât de atrăgătoare era perspectiva de a purta haine croite după o cu totul altă modă, sau de a locui într-un castel gotic, sau de a te plimba călare şi a avea slujitori care să te ajute să descaleci, nu îmi puteam închipui viaţa mea fără mobil, Facebook, batoane Twix, chipsuri cu paprika sau blugi skinny. „

„Aneke, în fotografia maronie, sepia, peste care se suprapusese şi timpul, era de o frumuseţe care te lăsa fără aer. Nu doar trăsăturile perfecte ale feţei sau pielea mată, ci şi un anumit mister care de putea citi în ochii ei, de un albastru sau verzui închis, cum puteai bănui de acolo. Părea că, în acel moment care avea să rămână peste timp, Aneke era deopotrivă fericită, dar şi ascundea o durere.O despărţire poate, sau o deziluzie.„ 

„Nu mă speriaseră niciodată liniştea şi singurătatea. Îmi plăcea mult să meditez. Mai ales în perioadele în care eram îndrăgostită. Mă izolam cu patimă, căutam un loc cât mai pustiu, mai departe de zarva oraşului, şi acolo vorbeam cu mine în minte, analizam fiecare reacţie, fiecare cuvânt. Îmi plăcea şi să visez. Vacanţa se arăta interesantă din punctul ăsta de vedere.” 

„Cât de trist, m-am gândit, cum ucid oamenii lucruri frumoase doar pentru că îi înspăimântă. Doar pentru că nu le pot înţelege. În curând, îmi spuneam mereu, oamenii vor rămâne înconjuraţi numai de chestii mediocre, pentru că pe astea le pot înţelege. Pentru că lucrurile mediocre nu-i ameninţă cu nimic.”

”Ce este o vrajă, in definitiv? Ceva ce ne uimește și ne depășește. Ceva ieșit din comun pe care nu ni-l putem explica cu experiența adunată de noi până în acel moment.”

„ Cum aş putea să mă desprind din pivniţa asta, să urc treptele şi să dau ochii cu arătarea care străbate castelul, poate căutându-şi liniştea, poate iubirea, poate viaţa care i-a fost smulsă cu atâta ură din corp? Castelul ăsta respiră, prin zidurile lui, suferinţă. Durere, moarte, iubiri neîmplinite. „

„ - (...) Tot timpul ăsta, şi toată suferinţa familiei mele, totul a fost degeaba. Nimic nu s-a schimbat.. Au rămas în aceeaşi ignoranţă până astăzi. E îngrozitor de trist să trăieşti să vezi cum se schimbă totul în jur, mai puţin mintea umană şi limitele dincolo de care ea nu poate pătrunde.”

„ - Eh, nu-ţi face griji. Se întoarce el. Mereu ne întoarcem la cele care ne sunt ursite, mi-a spus, iar cuvintele astea minunate le-au şters pur şi simplu din inima mea pe cele de mai înainte.

Ce contează în definitiv ce se va întâmpla cu noi? Contează ce avem acum.”

„ Şi când a venit Mathias în Transilvania, trecând prin 19 oraşe, să mă caute să-mi spună că e îndrăgostit fără speranţă şi că nu poate să trăiască fără mine, chiar nu-mi doream să fiu din nou îndrăgostită. Nu mai voiam să depind de sentimentele altcuiva, să fiu vulnerabilă, să aştept cu sufletul la gură un semn al lui, să tremur ca nu cumva inima lui să fie cucerită, într-o zi, de altcineva.”

Sunt superbe, aşa e? Şi am folosit imagini cu Katherine deoarece aşa mi-o imaginez eu pe Aneke, o Katherine roşcată şi cu ochi verzi închis. Iar Elijah cel din trecut e perfect şi se potriveşte de minune descrierii contelui Mathias din carte.