miercuri, iunie 06, 2012

"Îngerul nopții" de Becca Fitzpatrick - Recenzie

Cartea o puteţi comanda de AICI.
Câteodată cred că sunt o fire cam ciudațică, pentru că de cele mai multe ori îmi place să mă las dusă de val și să trăiesc acea clipă cu toată intensitatea, dar există multe cazuri în care ador să gândesc foarte mult. Și totuși, în acest moment cred că sunt la mijloc, uitându-mă la ambele granițe, și pot spune că acum gândesc cel mai bine dintre toate opțiunile propuse. De ce?
Deoarece aleg scumpa și dulcea antiteză :D. Chiar dacă pentru unii antiteza îi ajută să aleagă o singură parte, pe mine această relație mă face să observ frumusețea fiecărei părți. Ziua este geamăna de antiteză a nopții, iar ambele perioade ne conferă lucruri extraordinare de care ne putem bucura. Ziua ne oferă darul soarelui care ne încălzește inimile și ne luminează calea, iar noaptea ne-o dă în primire pe diva lună care este pe scena cerului distrându-se împreună cu gașca ei nebună de steluțe, ispitindu-ne și pe noi la dans. Aceste două surori total opuse, împreună creează perfecțiunea pe care omul o caută neîncetat. Culmea ironiei... ea este în fața noastră și nici măcar nu suntem conștienți de ea:)).
După acest mic ( mare :)) ) discurs, vreau să ajung la momentul în care vă voi împărtăși cea mai mare antiteză aflată într-un singur corp atât de hot încât m-am topit și după m-am făcut la loc din cauza fricii, cu ajutorul puterii lui de înghețare. Cine e acel om fantastic? Nu e om defapt, e înger... un înger al nopții. În concluzie, e Patch, unul dintre personajele principale din cartea "Îngerul nopții" scrisă de Becca Fitzpatrick.
Pe parcursul cărții, stând alături de Nora Grey, ca un drăcușor avid după informații suculente, am ajuns la concluzia că Patch ar putea deveni cu usurință un bărbat perfect pentru orice fată. Sau e deja?
De un lucru sunt sigură: mulțumesc mult de tot sponsorului nostru, Librăria Online Libris, cea care mi-a oferit această minunată capodoperă:X.
Povestea noastră cu cei doi începe... cum altundeva, decât la ora de biologie? Aici, Nora descoperă în Patch nu doar un coleg enervant, un fumător ironic căruia îi doreşte cancer pulmonar, un "nesimţit" (unul hot, bineînţeles!) ci şi un partener groaznic. Oricât de mult încearcă să scape de acest înfumurat băiat, ajunge parcă să fie obligată să petreacă și mai mult timp cu el. Profesorul lor de biologie le oferă o temă în care să descrie partenerul de lucru, iar cum ar putea să facă asta având în vedere că nu îl cunoaște de fel? Nevrând să pice la această materie, Nora își face curaj să înțeleagă enigmele din jurul lui Patch. 
Oricât de mult ar fi detestat acele momente în care viața ei parcă a fost pecetluită să se învârtă în jurul acelui nerod superb, felul în care o face să se simtă și toate misterele din jurul lui o determină să dorească să continue drumul periculos pe care și l-a ales. Astfel ajunge să meargă la " Sala de jocuri a lui Bo, paintball şi sala de biliard a lui Ozz"- un loc bizar, extra ciudat pentru mediul în care trăise Nora până atunci. Încearcă din răsputeri să afle lucruri cât mai esențiale și interesante despre Patch, însă are un mod foarte subtil de a axa conversația pe persoana ei, dându-și seama că află mai multe lucruri despre ea, unele pe care le știa deja în subconștientul ei tăcut. Acest lucru o întărâtă și mai mult pe Nora pentru a afla despre băiatul misterios care pretinde că o cunoaște.
După multe accidente "stranii", după multe întâlniri ciudate, misterioase şi cu siguranţă pline de magnetul către necazuri - Patch-; după multe dăţi în care îl consideră doar un fumător enervant, după multe replici care îi taie respiraţia atât Norei, cât şi nouă, cititorilor, replici care mai de care mai amuzante, mai misterioase, mai... geniale, Nora îşi dă seama că a încerca să nu se îndrăgostească de Patch este imposibil.
Mai mult de atât, multe alte personaje apar şi ţes intrigi în jurul Norei, astfel că orice legătură spre normal se reduce la absurd. Aceste intrigi îi transformă viaţa normală, simplă, viaţa cu o singură grijă - aceea că va pica la biologie-, într-o viaţă plină de fantastic, de mister, de o atracţie inevitabilă - Patch, fiind atât îngerul cât şi demonul ei, fiind cel mai bun, dar şi cel mai periculos, trezindu-i un amalgam de sentimente.
Odată cu intrarea lui Pacth în viața ei, lucrurile o iau razna, Nora simțindu-se tot timpul urmărită. Un timp nu știe ce să creadă, dacă imaginația ei a luat controlul asupra ei, sau totul este real. Oricât de mult a vrut să fie în continuare o fată normală, realizează că coincidențele nu sunt fanele ei. Frica pune stăpânire pe ea, determinând-o să nu aibă încredere aproape în nimeni, iar misteriosul Patch nu face excepție de la regulă, fiind primul suspect pe lista neagră. 
Își va da seama ce se întâmplă cu adevărat cu viața ei? Își va da seama oare ce e Patch cu adevărat? Un înger sau un demon? Va fi oare prea târziu?
Mâna Norei este întinsă spre voi pentru a vă conduce într-o poveste de neuitat.  
Deşi cartea poate părea superficială pentru unii, biblică pentru alţii, vă asigur că nu este deloc aşa. Nu este deloc cum v-aţi închipui. De ce? Pagina se întoarce singură când citești cartea, iar la sfârşitul zilei îţi dai seama că ai şi terminat-o. Pasajele legate de natura demonico-angelică a lui Patch doar îi construiesc caracterul complex, dezvăluind nu doar îngerul din spatele măştii îngâmfate, construite de fumul de ţigară, ci şi omul sensibil, puternic, gata să facă orice sacrificii pentru persoana iubită, mai pe scurt pentru "Bombonica" lui! :))
De asemenea este o carte din care ai de învăţat că aparenţele înşală, mult, mult prea mult şi că zâmbetul atrăgător, este de cele mai multe ori masca unui om -a unui înger în cazul acesta - ce îşi neagă umanitatea, sentimentele. 

Luptă foarte mult împotriva acestora, cu multă ură și sarcasm, dar renunţă în cele din urmă, arătându-şi adevărata sa faţă: faţa unui înger ale cărui aripi s-au cutremurat în faţa unei asemenea puteri; faţa unui înger decăzut ce renunţă la sine pentru singurul sentiment, singura "vrajă" mai puternică decât orice altceva: iubirea.
Este minunat felul în care cu ajutorul enigmelor lui Patch, Nora își descâlcește propria viață, proprii demoni, ajugând să se cunoască pe sine, nu doar pe cel de lângă ea. Replicile umoristico-ironice ale îngerului periculos de atractiv, împreună cu indeciziile Norei condimentează cartea într-un mod extragavant si fascinant. O poți mânca la orice oră a zilei, iar ceea ce se depune pe tine sunt doar zâmbete până la urechi și fluturi în stomăcel :)). 
Voi începe cu antiteza perfectă: Patch. De ce spun că e o antiteză ? În aparență, este un înger decăzut. Deși a fost bun (așa am înțeles că ar fi îngerii, nu ?), s-a decis să își ia săculețul de cercetaș în spate și să plece din Rai pentru a face pozne. Bad boy :>!  În esență, este cel în stare să aducă un zâmbet, să încurce, să-şi impună misterul ameninţător împletit cu trecutul său sumbru deloc "uman", şi totuşi reuşeşte să-i cucerească inima, uneori încrederea, alteori  depune întrebări ce zac, aşteptând momentul în care îşi vor găsi răspunsul pentru draga noastră protagonistă.
Patch este acel petic ( Patch = petic :)) ) pe care îl poţi pune la "rană", atunci când ai nevoie de o protecţie specială, de un strop de romantism, de o provocare, de un puzzle imposibil, dar  este şi acel petic ce aduce necaz, schimbare, acel petic de care te poţi împedica în drum şi care te poate trage în jos, sau te poate ridica - depinde doar ce vrei, cum vrei, cât vrei.
Nora este... o elevă model, o fată normală, ce are o prietenă foarte bună Vee ( îmi place mult de ea, apropo!), este o fată ce îi duce dorul tatălui ei - care a fost omorât cu un an în urmă -, o fată mult prea protejată, dar iubită de mama ei, o fată simplă, drăguţă, ce-şi apără prietenii şi lucrurile dragi. Este o fată pe care aş vrea-o drept prietenă - nu doar pentru că are onoarea de a fi colegă cu băiatul hot :)), ci şi pentru că este o persoană minunată.
După cum am spus și mai sus, Vee este cea mai bună prietenă a Norei. Este exact opusul ei: extravagantă, șireată, pusă pe șotii, expirând doar bună dispoziție și amuzament. Pentru ea, viața e o scenă de teatru, în care ea e actrița visătoare, iar Nora este regizorul care o mai ceartă din când în când să se trezească la realitate și să joace după regulile impuse. 
Ce aș putea să vă mai spun despre această carte pentru a vă determina să o citiți? Becca Fitzpatrick a preluat lucrarea Domnului si a modelat-o în mâinile ei, până ce a dat naștere unui înger periculos, iar fix acest aspect din viața lui Patch o întărâtă pe Nora noastră să se avânte în lumea lui, așa cum o face fiecare cititoare în parte. Norocul ei este că ea e doar la un pas de el, pe când noi suntem la o carte distanță. 
"Îngerul nopții" este o carte minunată care demonstrează cât de subțire este granița dintre aparență și esență, alături de niște replici picante și delicioase presate de înger și sentimente dulci și inocente oferite de Nora.
P.S. Un mesaj de la Nora ( sau de la mine și Krisz =)) ):

10 comentarii:

  1. O Doamne! am citit cartea asta intr-o stare profund solemna <3 !O ador,pur si simplu.
    Mai ales pe Patch 8->

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit si eu primele 2 volume si sper ca cei de la Litera sa scoata cat mai repede si volumul 3 pentru ca e o serie fabuloasa:X

    RăspundețiȘtergere
  3. da,da!ingerul noptii e o carte foarte buna:D
    si eu am citit primele doua volume de la o prietena,si acum imi doresc mult sa le am si eu in biblitoeca...eh,poate o sa mi le iau odata:)
    recenzia e super!!nu stiu de unde scoti frazele pe care le scrii,dar esti pur si simplu geniala!si tu si krisz!aveti un stil de a scrie recenziile...unic...de asta aveti si asa de multi cititori probabil:D
    ei bine,ingerul noptii primeste si de la mine o nota mare,cu toate ca am citit-o acum multaaa vreme...dar mi-am amintit de ea citind recenzia...:P

    RăspundețiȘtergere
  4. eu nu eram chiar sigura sa incep seria sau nu..dar i-am dat o sansa si mi-a placut asa mult primul volum imprumutat de la o colega...m-am bucurat enorm ca aveam eu al 2 vol. desi era in engleza l-am citit super repede si nu a fost asa greu de citit cum ma asteptam:D

    RăspundețiȘtergere
  5. Cât mă bucur că ţi-a plăcut! :X
    Ultima imagine cu "keep calm" e genială! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Spre rusinea mea, nu am citit cartea [sau ma rog, seria] , dar recenzia ta m-a uimit pur si simplu :O
    "un coleg enervant, un fumător ironic căruia îi doreşte cancer pulmonar, un "nesimţit" (unul hot, bineînţeles!) ci şi un partener groaznic. " Ce descriere :))
    Trebuie neaparat sa iau cartea asta. Mi-ar fi rusine daca n-as lua-o . :-<

    RăspundețiȘtergere
  7. Am citit primele doua volume si m-am indragostit pe loc de carte! E pur si simplu superba, nu am cuvinte! E cu siguranta preferata mea :)
    P.S.: Imi place ca ai mentionat in recenzie cum o alinta Patch pe Nora ca sa o enerveze :)) Iar poza de la sfarsit cu "KEEP CALM" e mortala =))

    RăspundețiȘtergere
  8. O recenzie savuroasa (nu stiu daca exista asa cuvint, dar la moment e tot ce-mi vine :p) Sunt in pana de timp anul asta. Nu-mi place 2012, nu mai am timp sa trec asa des pe la voi. Dar, una e cert. De fiece data cind intru sunt intimpinata cu articole si recenzii de calitate. Bravo fetelor !!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Uau .. ce recenzie frumoasa . Vad ca ti-a placut mult cartea :D .

    RăspundețiȘtergere
  10. uuu..ce bine e ales Patch in imagini:))...bine ar fi sa apara un film dupa serie:X

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumim pentru că ne vizitați blogul și pentru comentariile voastre. Contează foarte mult pentru noi să vă aflăm gândurile :). Dacă ați pus o întrebare, reveniți, cu siguranță vă vom răspunde!