duminică, decembrie 11, 2011
”Concurs de Creație - Iarna”
Luna decembrie este o lună importantă pentru amândouă. Este luna în care fulgii jucăuși de zăpadă vor atenția noastră deplină pentru a se bucura de zâmbetele noastre drăgălașe pe care le avem pretutindeni când ei sunt în compania noastră; este luna în care domnul Iisus Hristos ia naștere în această lume pentru un scop crucial: pentru a muri pentru păcatele noastre; este luna în care spiritul Crăciunul ne învăluie cu căldură și fericire pentru a ne aminti de tradițiile străvechi care ne-a făcut copilaria o etapă de neuitat; este luna în care orice copilaș care se respectă are sarcina de a prevesti vestea că domnul Iisus Hristos revine printre noi, această veste fiind grăita frumos cu ajutorul colindelor învățate.
Așa că ne-am gândit să ajutăm și noi la această lună magnifică, pentru a vă deschide sufletele în momentul în care spiritul Crăciunului va poposi într-un colțișor din inima voastră.
Din această cauză, de data aceasta vrem să vă puneți imaginația la contribuție, pentru că știm ambele cât sunteți de talentați și creativi. Sperăm să fiți hotărâți și să vă încercați puterile, nu să spuneți ”e concurs de creativitate, nu mă bag” din prima. Gândiți-vă că aveți mai multe șanse așa decât la un concurs cu tragere la sorți, iar acum chiar suntem visătoare și entuziasmate din cauza sărbătorilor care se apropie, și dorim să vă citim poveștile minunate.
Dar acum... să vă prezentăm ce vă impulsionează cel mai mult... adică premiile :).
Premiul I este format dintr-un pachet format din cărțile ”Divergent” de Veronica Roth și „Amintirile Vraciului” de Joseph Delaney.
Premiul II este cartea ”Jocul Minciunii” de Sara Shepard.
Premiul III este cartea ”Revelații” de Melissa de la Cruz.
Ce aveți de făcut? Să ne trimiteți un mail pe una din adresele krisz_fanfic@yahoo.com sau alexya_fanfics@yahoo.com cu subiectul ”Concurs de Creație Iarna” în care să ne atașați creația voastră.
Ce trebuie să fie ea mai exact? O mică poveste/ fragment etc care se desfășoară iarna (să țină de sărbători, brad, cadouri, zăpadă etc... oricare din aceste elemente, sau altele, la alegerea voastră).
Cerințe:
- Să nu fie mai mic de o pagină, Times New Roman, 12.
- Să conțină două personaje, unul feminin și unul masculin, care să aibă nume.
- De preferat doi îndrăgostiți, sau prima întâlnire, etc. Dar e alegerea voastră.
- Să fie proporțional dialogul cu descrierea (adică cam cât dialog aveți, cam atât de multă descriere).
Jurizarea: Fiecare creație va fi postată, și va fi notată cu punctaje atât de voi, cât și de noi (pondere 50% notele voastre, 50% notele noastre). Punctajele noastre vor fi trimise cuiva care nu participă la concurs înainte de a posta poveștile, și vor fi afișate de abia la final, pentru a fi imparțiale și a nu fi influențate de notele voastre, nici voi de ale noastre. Dar mai multe detalii vom da legate de notare când afișăm creațiile participante.
Perioada de inscriere: 11.12.2011-25.12.2011 (ora 20:00).
Sperăm ca poveștile voastre să trezească în noi sentimentele de mult uitate care ne cuprind în toiul acestei sărbători: bucurie, fericire și puritate.
Mulțumim frumos, sponsorului nostru, Editura Leda, care e unul dintre moșii noștrii de Crăciun, care a făcut posibilă crearea acestui concurs.
Tags: Concurs fft Editura Leda
Acest articol a fost scris de: Alexandra Rus/Alexya
Citesc deoarece îmi este ca un instinct. Ca o parte din mine, un fel de foame pe care o pot stăpâni doar citind, citind mult, fără a avea vreun scop anume. Citesc pentru mine, pentru că nu am nevoie de un motiv special pentru a citi. O fac pentru că asta sunt eu; asta este o parte din mine, iar eu am nevoie de ea mai mult ca oricând. Ca un fel de protecţie împotriva propriului meu eşec. Cărţile scot la iveală cea mai bună versiune a fiinţei mele.
wow...un concurs tare frumoas...cred ca o sa particip si eu sa vad daca imi vine inspiratia:))..apropo in legatura cu premiile la concursul de fidelitate pe luna noiembrie...as dori sa stiu daca ati trimis cartile:)
RăspundețiȘtergereOooo, bun, bun, un concurs pe gustul inspiratiei mele :)
RăspundețiȘtergereWow ! Multumin de concurs fetelor . Chiar cand am intrat acum pe blogul vostru ma gandeam : " Oare cand veti mai pune un concurs ? " Si iata ca mi-ati citit gandurile !
RăspundețiȘtergereAnyway , abia astept sa citesc compunerile si .... normal ca vreau si eu sa-mi incerc norocul :D
Super.Normal ca particip.;)
RăspundețiȘtergereUuu, acest concurs e super! Cred ca voi participa, dar nu imediat deoarece (e doar luni, stiu) sunt stoarsa din cauza scolii.
RăspundețiȘtergerePoate voi reusi in week-end:)
cred ca voi participa :))
RăspundețiȘtergereDa, voi pariticipa, nu sunt eu o talentata si nici nu pot descrie ceea ce simt sau sa transpit un sentiment ales, insa imi voi incerca norocul, o experienta ajuta mereu, poate am noroc, dar nu cred in "noroc", doar "esti bun" si "nu esti bun" :). Din cate am inteles, trebuie sa trimit povestea printr-un mai la una dintre adrese, da?
RăspundețiȘtergerema bag>:) dar, cand tre sa fie gata compunerile?
RăspundețiȘtergere@ Tadotakii: da, ne trimiti un doc atasat pe mail.
RăspundețiȘtergere@ Kira: Perioada de inscriere: 11.12.2011-25.12.2011 (ora 20:00).
Am trimis insa,as vrea sa imi spui daca ai primit mail'ul, daca vrei:)
RăspundețiȘtergereYuko, te rog sa imi spui numele tau de la mail,si verific imediat daca am primit :)
RăspundețiȘtergereeu i'am trimis alexyei [p.andre3a@yahoo.com]
RăspundețiȘtergereAm primit:)
RăspundețiȘtergereAm si eu o intrebare fete:care este maximul de spatiu pe care se poate intinde povestioara?:D
RăspundețiȘtergereCred ca ramane la latitudinea vostra. Noi am specificat minimul doar:P.
RăspundețiȘtergereCred ca ramane la latitudinea vostra. Noi am specificat minimul doar:P.
RăspundețiȘtergereOk multumesc mult:x
RăspundețiȘtergereHei am trimis si eu mailul, sper ca l-ati primit. L-am trimis pe adresa Alexyei :D
RăspundețiȘtergere