Întotdeauna am considerat că fiecare are propria tragedie, propria decepție… propriul defect al vieții cu care trebuie să trăiască, cu care trebuie să se definească… și pe care trebuie să îl accepte ca o parte din el. Poate pentru că sunt atât de conștientă de propria mea dramă, poate pentru am văzut atâtea și am trăit atâtea, poate pentru că am simțit alături de cei dragi propriile lor stricăciuni… poate de aceea văd astfel lucrurile.

Însă cu toate acestea știu că indiferent de ceea ce ne este dat să ducem pe umerii noștri, putem fi la fel de defecți și întregi ca restul lumii ce se consideră perfectă, putem fi la fel de răi și buni precum alții care au trăit o viață de vis. Putem fi la fel și în același timp putem fi ceea ce ne este destinat să fim.  ”E ușor să mă rănești” este o carte despre o viață distrusă, o viață ce avea două căi pe care le putea urma: să se reconstruiască sau să se transforme în ruină.

Am observat că aproape de fiecare dată mă asociez cel mai bine cu partea masculină a cărții și nu din cauza faptului că am tatuaje trăsnet și pline de semnificări, un cercel atrăgător în buză și o atitudine de bad boy, dar în același timp de protector autoproclamat, ci pentru că Landon Lucas Maxfield face parte dintr-o căsuță specială inimii mele ca fiind unul dintre personajele cu care am reușit să mă asociez, să simt cu adevărat o conexiune și o înțelegere profundă.

Dacă prima carte mi-a plăcut foarte mult, pe a doua am devorat-o și apreciat-o la adevărata ei valoare, fiindcă povestea lui Landon Lucas Maxfield s-a împletit atât de frumos pe parcursul cărții, încât am reușit să îl cunosc cu adevărat pe acest personaj. Așa cum atât trecutul, cât și prezentul ne definește în totalitate, așa și Tammara Webber ne-a oferit șansa să aflăm cu adevărat ce se ascunde sub acele tatuaje ale lui Landon Lucas Maxfield.

Lucas a avut o copilărie perfectă, alături de o familie iubitoare și fericită. Era un copil minunat, iar viitorul se simțea dulce și îmbătător de bun. Până în momentul în care tragedia a lovit brutal și a distrus tot ce era menit să devină realitate. Lucas a fost nevoit să asiste la moartea mamei lui, în timp ce el era legat de mâini, lăsat să îi audă strigatele pline de suferință și durere. După moartea mamei lui, totul s-a schimbat pentru el.  Neputința și vinovăția l-au acaparat în totalitate, și s-a lăsat pradă durerii pierderii celei mai importante persoane din viața lui. Tatăl lui nu a fost un sprijin pentru el, fiind de fapt un impediment ce i-a marcat și mai tare experiența traumatizantă prin care a trecut. Faptul că tatăl lui s-a închis în totalitate și nu a dorit să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat și despre ceea ce simte, l-a determinat pe Lucas să îi ia exemplul și să se exteriorizeze într-un altfel de mod.

Pentru a nu mai trăi în pereții casei unde familia lor a fost despicată, au luat hotărârea de a pleca și a se muta în locul în care tatăl lui a jurat că nu se va mai întoarce: la bunicul lui Lucas, tatăl lui. Aici totul a luat o întorsătură diferită, însă una de înțeles pentru tot ceea ce a trăit. Fiind orfan de mamă și cu un tată absent, Lucas a ales o cale pe care, din păcate, mulți o aleg: cea a distrugerii de sine. Pe zi ce trecea, devenea din acel băiat cuminte și bine crescut, într-un delincvent care nu îl interesează școala, viața lui, viitorul lui, ci doar de a trece de pe o zi pe alta.

Pe parcursul cărții, perspectiva lui Lucas devine sumbră, distrugătoare, însă în ciuda a tot ce îl macină pe dinăuntru în fiecare zi, ca o cicatrice ce nu vrea să se vindece, el încearcă într-un mod neliniștitor să facă față acelei zile ce a adus negura ce a întunecat viața lui.

După mulți ani de distrugere de sine, într-un moment de răscruce, el primește o șansă de la familia Heller, care sunt cei mai buni prieteni a lor, de a-și reconstrui viata, de a renaște din propria cenușă ce a măcinat-o în anii de adolescență. Îi oferă șansa de a-și urma destinul care i s-a oprit din acea noapte și de a-i da oportunitatea lui Landon Maxfield să se reinventeze, să pună accept pe educația și viitorul lui și de a trăi cu adevărat. Surprinzător, el acceptă fără să stea pe gânduri, iar astfel ajunge să trăiasca tot ceea ce ne-a fost povestit deja în prima carte, alături de Jacqueline.

Sunt multe motive pentru care această carte mi se pare răvășitor de bună, însă voi enumera doar câteva, pe cele mai importante, iar pe restul le voi lăsa ca un mister ce sunt gata să fie dezvăluite în momentul în care veți citi cartea.

Primul motiv pentru care cartea este mult mai sensibilă și plină de profunzime este tocmai din cauza că sunt două fire narative: Lucas, copilul din trecut ce crește într-un mod brutal și înfiorător, iar Landon, cel care vrea să se reconstruiască. Povestea lui Lucas este cutremurătoare și tristă, iar felul în care autoarea a reușit să trasmită acele sentimente, face ca totul să devină o parte din cititor, pentru a putea înțelege cu adevărat ceea ce a trait și de ce a ales o cale autodistrugătoare. Povestea lui Landon este una de reinventare, dar având aceeași temelie ce l-a marcat. Încearcă să își uite trecutul, dar trecutul nu dorește să se lase uitat. Sunt multe diferențe între cine era în trecut și cine e prezent, însă atâtea asemenări care pot fi observate cu ușurință.

Al doilea motiv este povestea de dragoste dintre Landon și Jacqueline, povestită din punctul de vedere al lui. Felul cum o descrie, fiecare detaliu, fiecare clipă, fiecare imagine a trupului ei, fiecare sentiment ce trezește în el este de o complexitate incredibilă. În ciuda faptului că nu vrea să se îndrăgostească, vrea să o ocrotească, să o iubească, să îi ofere totul. Vrea să trezească în ea femeia ce știe că există deja și vrea să îi ofere încrederea ce o merită.

Modul în care o dorește, o venerează este incredibil și cred că ce mi-a plăcut cu adevărat este că în vârtejul acesta de pasiune și dorință, a fost conștientizarea faptului că tot ceea ce reprezintă ea este tot ceea ce și-ar fi dorit el vreodată de la viață.

Al treilea motiv, iar ultimul pe care îl voi mai spune, este felul cum s-au completat și cum, într-un mod sau altul, se vor vindeca de ororile pe care le-au trăit fiecare în parte. Zidurile ce le-a clădit Lucas vor fi doborate încetul cu încetul lăsând să se vadă în ruina sufletului nevoia de iubire și completare. O nevoie avidă de a trăi și de a iubi.

”E ușor să mă rănești” este o carte despre felul cum viața ne poate răni cu ușurință și cum noi trebuie să ne ridicăm pentru a lupta și pentru a ne redobândi propria viață. Dar așa cum Jacqueline și Lucas Landon ne învață pe parcursul cărții este că oricât de jos decazi și oricât de întunecat pare totul, întotdeauna va exista o rază de lumină ce ne va călăuzi, ne va sustrage din beznă, doar pentru a putea respira și a simți cu adevărat de ce merită să trăiești încă o zi: datorită persoanei iubite și dragostei ce va dăinui în inimile noastre.

Recenzia primului volum:

Un trecut sfâșietor și o dragoste sfâșietor... de pasională. ”E ușor să mă rănești” (Contours of the Heart #2) de Tammara Webber

Alexya 0

Read More

Cartea a apărut la Editura Leda şi o puteţi comanda de AICI

Există un motiv pentru care începuturile ni se par cele mai frumoase și magice clipe din viața noastră. Începutul unui an, începutul unei prietenii, începutul unei relații de iubire. De ce? Fiindcă este totul pur și minunat, inocent și cu o tentă jucăușă și adorabilă. Nu ai cum să nu iubești frumusețea unui început plin de dragoste și speranță. Speranța că acel început se va transforma în ceva adevărat și la fel de minunat ca începutul incredibil pe care îl trăiești. Așa că ne lăsăm pradă acelui început, ce pare din ce în ce mai mult ca un vis din care nu vrei să te trezești… până în momentul în care îți dorești ca visul să nu fie doar câteva clipe incredibile, ci să devină viața ta. Vrem ceea ce e firesc să ne dorim: siguranță... siguranța că va dura, că vom simți, că vom trăi totul. Nu pentru o perioadă de timp, ci pentru totdeauna. Vrem siguranța că indiferent ce se va întâmpla, indiferent de obstacolele ce vor apărea în calea noastra, nu vom pierde acele clipe, nu o vom pierde pe acea persoană specială nouă, nu ne vom pierde pe noi, nu vom pierde ce am dobândit și însușit: siguranța că totul va fi bine.

Este puțin spus că mi-a plăcut enorm cartea “Timpul îndrăgostiților” (Iubire dincolo de timp #2) de Tammara Ireland Stone. Nici acum nu sunt sigură cum voi reuși să scriu această recenzie deoarece am reușit să mă atașez într-un fel unic de Bennett, personajul a cărui perspectivă o abordează autoarea în acest volum. Tocmai din cauza faptului că voi oferi o mică parte din vulnerabilitatea mea, împreună cu cea a lui Bennett... aceea că pentru el, nimic nu e sigur.

În acest volum, povestea celor doi îndrăgostiți, Anna și Bennett, continuă într-o manieră incredibilă și incitantă, povestea lor fiind creată atât de frumos și intrigant încât simți că trăiești cu adevărat ceea ce se petrece. Dacă primul volum m-a fascinat, acesta m-a spulberat. Tocmai pentru că am reusit să îl cunosc cu adevărat pe Bennett și am văzut nu doar un băiat măcinat de frica de consecințele ce le poate determina în cursul schimbării trecutului, ci nevoia absurdă de a afla cu adevărat ce înseamnă acele consecințe, nevoia de cunoaștere, nevoia de acceptare a celor ce nu înțeleg povara de pe umerii lui, nevoia de a trăi atât prezentul, cât și trecutul, nevoia de a fi în două lumi, două timpuri diferite, dar fără de care nu poate trăi, nevoia de a fi cu cea pe care o iubește cel mai mult, căreia îi poate încredința toate visele, toți demonii, toată teama din sufletul lui… și cel mai important, nevoia de siguranță, de echilibru.

Cu toate că Bennett a fost împotriva influențarii unui timp ce nu îl deține, dar pe care îl poate vizita, în acest volum, Bennet ne va relata cu adevărat motivele pentru care aceasta frică s-a transformat într-un principiu atât de profund, încât părea aproape imposibil să nu îl respecte. Însă în momentul în care este presat într-un mod indirect, dar în același timp direct, atât de tatăl lui, cât și de Anna, simte că sub acel principiu bine clădit, stă o dorință acută, imprevizibilă, dar atât de cunoscută, de a face bine, de a salva situații ce puteau fi altfel decât s-au întâmplat, de a da sens cu adevărat darului pe care îl deține.

Având o asemenea dorință ce îl îndrumă spre o cale necunoscută, cartea prinde un dinadism neîntâlnit în primul volum, dar atât de viu în acesta. Ceea ce pare imposibil, este atins cu desăvârșire, chiar dacă consecințele de care s-a temut în necunoscut, le va trăi pe propria piele cu o acuratețe desăvârșită care îl va face să se gândească intens dacă merită totul un asemenea sacrificiu.

Cunoscând faptul că trecutul înseamnă lumea Annei, prezentul reprezintă familia și prietenii lui pe care îi cunoaștem în acest volum. Mi-a plăcut mult să observ cum familia trateaza darul pe care îl are Bennett. Bennett are parte de o grijă excesivă din partea mamei, o grijă ce modelează falsa esență a unei familii normale; foamea aproape de nestăpânit a tatălui de a crea din el un erou și acceptarea pe care doar o soră în cel mai pur sens al cuvântului o poate oferi. Am fost impresionată de realismul pe care autoarea l-a oferit familiei lui, deoarece fiecare perspectivă a fiecărui membru din familie este autentică și de înțeles în situația în care Bennett trăiește. Nici prietenii lui nu m-au dezamăgit, fiindcă îi oferă o șansă minunata lui Bennet de a se simți normal și de a trăi cu adevărat un timp din care face parte, dar pe care îl regretă, neputând să îl trăiască alături de Anna.

Relația dintre el și Anna devine mai frumoasa, mai profundă, în timp ce obstacolele par mai greu de străbătut și chiar aproape imposibile din mult mai multe puncte de vedere pe care Bennett nu mai poate să nu le observe. Deși felul în care o iubește Bennett este atât de pătrunzător și minunat, un mod de care orice cititoare se va îndrăgosti iremediabil și pe care și-l va dori parte din viața ei, este aproape ucigător să nu admiți că, oricât de profundă  și de adevărată e o asemenea dragoste, nu înseamnă ca nu va muri niciodată.

Dacă de Bennett m-am atașat într-un mod iremediabil tocmai din cauza demonilor din inima lui, pe Anna am iubit-o pentru evoluția pe care a avut-o atât la propria persoană, cât și la dăruirea pe care a oferit-o relatiei ei cu Bennett ce pare foarte complicată în ochii celor dragi ei. Anna cea de acum pare mai sigură și mai matură ca niciodată. Crede în dragostea lor, crede în ceea ce îi definește și nu dorește să renunțe la ceea ce înseamnă pentru alții imposibil, dar pentru ea atât de esențial vieții ei. Clipele dintre ei sunt minunate și pline de iubire și pasiune. Sunt de neprețuit tocmai pentru că timpul nu este de partea lor.

Însă oare va fi de ajuns să clădească un viitor pe baza unui trecut și a unui prezent ce nu ar trebui să se întâlnească?  Bennett va încerca să afle răspunsul la această întrebare care se va transforma încet într-un puzzle creat de inima lui împreună cu toate nesiguranțele și incertitudinele cu care trăiește pentru a dezvălui imaginea de care are nevoie pentru a putea continua să trăiască în trecut și prezent: imaginea unui viitor alături de Anna.

Timpul îndrăgostiților” (Iubire dincolo de timp #2) de Tammara Ireland Stone este o carte ce dezvăluie într-un mod fascinant nevoia de siguranță și echilibru date de cele mai mărunte lucruri sau tocmai de persoana iubită, de a avea temelia proprii vieți, o temelie indestructibilă și esențială unei vieți haotice. Este o carte despre binele contopit cu răul, despre schimbarea împreună cu consecințele, despre trecutul și prezentul ce oferă la final un viitor aparte. Iar în final... este o carte despre un timp dedicat doar îndrăgostiților și a unui început de... echilibru :).

Recenzia primului volum:

Vise și momente, iubire și... timp pentru iubire. “Timpul îndrăgostiților” (Iubire dincolo de timp #2) de Tammara Ireland Stone

Alexya 0

Read More