Fantomele nu cred că au fost vreodată ființe prea drăguțe sau prietenoase. Ipotetic
vorbind, chiar dacă în viață erai cea mai bună persoană din lume și aveai un
comportament ireproșabil, impecabil, atunci când te trezești, după moarte, o
stafie ambulantă fără vreo menire, inevitabil devii foarte morocănos.. iar de
aici până la furie mai e doar un mic pas. Insă atunci când existența ta a fost
curmată într-un mod oribil de cineva, când ai avut parte de o suferință mare,
inevitabil te întorci în lumea asta cu gânduri de răzbunare, devii neiertător
și flămând după sânge.
Cam asta e și povestea nefericită a Annei Korlov.. o tânără plină de
speranță care dorea să își schimbe viața, și care a fost brutal ucisă,
decapitată. Acum a ajuns o fantomă
groaznică, înfiorătoare, poreclită ”Anna în Veșmânt de Sânge”, care nu cruță pe
nimeni dintre nefericiţii care intră în casa ei.
Theseus Cassio Lowood, pe scurt Cas, este un
tânăr vânător de fantome care a moștenit de la tatăl lui această abilitate de
a-i trimite pe cei neînsuflețiți acolo unde e locul și unde nu îi pot pune în
pericol și deranja pe vii. Acesta călătorește
în diverse locuri cu mama lui, o vrăjitoare wicca, și motanul ei (care miroase spiritele rele), având drept
target fantome pe care trebuie să le elimine. Atunci când informații despre
legendara Anna îi ajung la urechi, curiozitatea îl îndeamnă să pornească
negreșit în căutarea ei. Însă va da peste o fantomă ca niciuna, una extrem de
puternică și de aprigă, însetată după moarte. Care, în mod bizar, alege să nu omoare,
lucru pe care nu l-a mai făcut vreodată până acum cu cineva...
Cred că mi-am dorit
dintotdeauna să citesc cartea asta: fremătam de curiozitate, de dorință, eram extrem de intrigată de
subiectul ei, iar toată explozia de interes și de păreri din jurul ei au făcut
și mai lungă agonia mea. Dar problema e că, dacă aștepți un lucru mult prea mult
timp, inevitabil ajungi să îți pierzi interesul pentru el.. fără să vrei sau să
îți propui asta. În plus, unele cărți chiar trebuie citite la momentul
potrivit, atunci când ești deschis să le primești în sufletul tău, sau dacă
simți acel arzător când îți trece prin minte titlul lor. Cam asta cred că s-a
întâmplat în cazul meu și cu ”Anna în Veșmânt de Sânge”. Dacă aș fi avut ocazia să îi
descopăr povestea acum câțiva ani, când devoram romanele fantasy și eram
indulgentă cu cărțile pentru adolescenți, le luam ca atare fără să meditez prea
mult la micile defecte, volumul acesta
al Kendarei Blake poate ar fi avut cu totul alt destin în ceea ce mă privește.
Nu pot spune că mi-a displăcut, dar nici că m-a impresionat în mod excepțional
cu ceva anume. A fost ok, o lectură simplă de frunzărit în câteva ore, una relaxantă,
care nu mi-a angajat prea mult mintea.
Am avut sincer anumite mici
confruntări cu personajele acestei cărți, care nu au reușit nicicum să mă convingă în vreun fel
sau să aibă anumite scopuri lizibile și logice. Cas e incredibil de arogant și
are o impresie grozavă despre el, când chiar nu e cazul. Nu e un adolescent foarte
interesant iar ca vânător de fantome, dacă la început ne dă senzația că e extraordinar,
că e puternic, dibace, acționează cu sânge rece, știe exact ce trebuie să facă,
pe parcurs ni se dovedește că nu e chiar atât de priceput cum vrea să pară. Și
nu mă refer aici doar la faptul că Anna
dă cu el de pereți (și la propriu și la figurat) fără să i se miște vreo șuviță
de păr, ci la faptul că e foarte impulsiv, nu e cerebral, nu alege să se
documenteze atunci când e cazul și preferă să îi lase pe alții să facă asta în
locul lui. Nu mi-a plăcut nici faptul că personajul masculin, Cas, e neglijent și permite ca prea mulți oameni să fie atrași în povestea asta, mulți ajungând în pericol la un moment dat. Pur și simplu, nu m-a mulţumit deloc modul lui de operare.
Cred că am fost atât de captivată de cartea asta dinainte să o am deoarece eram foarte curioasă cum va reuși autoarea
să facă trecerea personajului principal feminin dintr-o entitate îngrozitoare,
o criminală care a făcut atât de mult rău, către Anna de care Cas se
îndrăgostește și atașează. Dacă dezvăluirile înspăimântătoare despre ce s-a
întâmplat cu adevărat cu fata în acea noapte în care a fost omorâtă m-au făcut
să îmi schimb oarecum părerea despre ea, să o înțeleg oarecum, să acord
circumstanțe atenuante faptelor sale, nu a fost la fel de convingătoare și
partea cu apropierea celor doi, nu am simțit într-adevăr că s-a legat o
conexiune între ei. Deși o poveste de dragoste bizară și interzisă pare a fi
ingredientul ideal care să trezească interesul potențialilor cititori, el nu a
fost explorat cum trebuie, a fost tratat superficial și neconvingător.. Eu una aş fi renunţat la acest element.
Lumea fantasy nu e foarte
atent zugrăvită.. nu mi-a transmis fiori, nu mi-a fost teamă vreun moment, cred că trebuia lucrat cu grijă la conturarea cadrului întunecos și straniu. Deşi mulţi au spus că e o carte cu secvenţe brutale şi scene foarte sângeroase, pentru mine ele nu au fost atât de intense, nu au avut un impact puternic. Tot referitor la partea aceasta ce ţine de supranatural.. nu pot spune
mai multe despre asta pentru că aș dezvălui ceva, dar un anumit ritual pe care
Cas îl face alături de prietenii pe care și-i face fără să vrea mi s-a părut
banal, pueril, ca să nu mai vorbesc de lucrurile, ingredientele de care s-a folosit.. Au făcut să pară tot procedeul lipsit de solemnitate şi seriozitate.
”Anna în Veșmânt de Sânge” e o
carte fantasy care pornește de la o idee curajoasă. E un roman cu nişte personaje care ies din tipare, pe care
adolescenții îl vor aprecia, şi a cărui poveste interesantă îi va face captivi
ai paginilor sale.
Coperta, descrierea si, mai ales, recenziile, m-au facut foarte curioasa in legatura cu aceasta carte si de-abia astept sa vina vacanta ca sa ma pot bucura in liniste de ea! :D
RăspundețiȘtergereLa fel cum a spus și Andreea, cred că o voi citi în vară, ca să am mai mult timp să mă bucur de ea.
RăspundețiȘtergereMulțumim pentru recenzie! Am găsit-o destul de utilă. :D
Pe goodreads are un rating destul de bun.Abia astept sa mi-o cumpar si sa o citesc.:)
RăspundețiȘtergereDe cand am auzit de cartea asta am spus ca trebuie sa o citesc. Imi place la ea tot..de la titlu la coperta si la descriere. <3 Abia astept sa vina vara ca sa pot sa o citesc linistita :)) (nu ca acum :)) "citesc pana la 9:00." "-Ah e deja 9?! Care 9 ca nici un sfert de ora n-a trecut..!")
RăspundețiȘtergereDeși nu e genul meu, l-am citit în 3 ore. Non-stop, așa de tare m-a prins. :) Îmi plac enorm recenziile tale, mulțumim pentru ele. Succes!
RăspundețiȘtergereAm cartea. Urmeaza sa o citesc. Abia astept!!!♡
RăspundețiȘtergere